Daniel Suceava. verse reverse adverse traverse perverse
Tuesday, March 27th, 2018Fantast, fantasmagoric, înfiorător de cult, candid, diabolic la ocazii, uşchit, zăbăuc, bisericos, gotic şi argotic, abulic-funambulic, bănănăind între muzică şi poezie, acest străvechi prieten al meu (am fost colegi de admitere la Filologie acum fix juma de secol) face parte din speţa foarte rară a poeţilor români care chiar au citit mai mult decât au scris. Şi care, citindu-i, din timp în timp te lasă mască.
Ar merita o prezentare făcută de un G. Călinescu, sau, în cel mai rău caz, de un N. Manolescu.
Păcat că pe blogul ăsta nu publică ei. Ci doar eu, StanPapouash (adică, Stan-Păpuşă-bon-pour-l’Occident).
Ce dracu’ să-i faci, asta-i veaţa. Legată cu atza.
.
.
Alcohol
Şi numele stelei se cheamă Absintos
Apocalipsa, 8, 11
Nu te iubesc, deşi mi-ai fost aproape.
Arareori m-am despărţit de tine;
O lună, poate-un an, însă în vine
M-ai aşteptat şi te-am ghicit supt pleoape.
Eu ştiu că hematia te reţine
Cu jetul ei pierdut între hârtoape:
Iluzii îngropate-n cer, în groape,
În catacomba viilor divine.
De câte ori, având paharul gol,
M-am îmbătat cu boarea ta sangvină
Şi, fără ţuică, m-am trezit matol.
Dar iată, lângă steaua cea pelină,
A răsărit un nor de etanol:
Strămoaşa vodcă mi-i acum virgină!
*
Mort şi îngheţat
Şi mort şi îngheţat şi rece, ia-mă,
Zdrobeşte-mi oasele în mii de zoburi
Şi ochii-mi orbi să-i spargi în mii de cioburi,
Că n-o fi asta cea din urmă dramă.
În gheaţa infinită şi-n scrâncioburi
Să mă învârţi, să nu rămâie scamă,
Că nu voi frate, soră, tată, mamă,
Ci lacrimi sângerânde, mii de globuri.
Dar Tu, Părinte-al Nemuririi, suie
Chipul de lut în faptul dimineţii,
Înfige şi în mine patru cuie,
Încuie-mă în scorburi cu asceţii,
Despică-mă, zdrobeşte-mă, descuie
Spitalul lumii şi-nceputul vieţii!
*
Lacryma Christi
În cartea cărţilor de telefon
La P deschide şi ai să găseşti
Vreo două mii de pagini cu Popeşti
De-ai noştri, fără de şi fără von.
Asemenea, duium de Ioneşti,
Un şir antroponimic monoton
Înghesuit într-un imens pluton.
În rest, doar nume strâmbe, nefireşti:
Plăcintă, Şoaric, Purice, Purcel,
Bulan, Băşică, Televizorel.
Numai pe frati-miu, Popescu Arta,
N-ai să-l găseşti, oricât cutreieri harta.
E-n altă carte, scrisă cu peniţa
Care a odrăslit în Ceruri Viţa.
*
Moşii de-altădată
Dictes moy ou, n’en quel pays
— « Câţi mameluci n-au fost decapitaţi,
Roşind pământul cu-al lor sânge roşu?
Unde e tata, unde este moşu?
Unde mezinul, unde-ai miei fârtaţi? »
Se întreba luleaua, dând pe coşul
Celui mai pârjolit pulmon un zaţ
De fumarină . Iar păduchii laţi
Se întrebau: « Unde ne e cucoşul,
Unde puicuţa, unde curca bleagă?
Unde copilul ce căzu-n lighean?
Şi unde gheaţa care-ncet se-ncheagă?
Dar unde o mai fi negrul pian
Pe care m-am futut cu tine, dragă? »
— « Unde vor fi zăpezile d’antan! »
*
Lună cu dinţi
lui Neil al lui Ştefan a Petrei Armstrong
Soare cu dinţi, opaiţe, fitile
Şi lumânări în vechea bojdeucă:
« Ce ai mâncat tu azi? » « Un miez de nucă! »
« Şi luna are dinţi; ştiai, copile?
Şi ce de colţi… parcă şi azi m-apucă
Un dor de praf lunar şi de idile
Supt clar de lună… dar ia zi, Emile,
Nu ţi-a ieşit în cale vreo nălucă
Asar’ când ai venit tu, pe la toacă? »
« Pe mine m-au trimis ai mei părinţi
Cu vinu ista scos din promoroacă.
Mai multe nu ştiu ». « Dar că Luna dinţi
Ar cam avea, ştiai? O să ne coacă
Mai rău ca Soarele ieşit din minţi! »
*
Pianò
Duc pianoul greu, duc pianina
Şi orga de homúncul, biet harmoniu,
Care m-a zdruncinat în neuroniu.
Şi orga mare, bat-o, Doamne, vina.
Şi câţi copii ucişi, şi cât plutoniu,
Şi câtă moarte în Nepal, în China,
Şi câtă cruce-n ţară. O, Divina
Ce şi-a păscut ucisul patrimoniu.
Şi câte şi mai câte, nu, bărbate?
Câtă ucisă libertate-n noi,
Câte culturi am spulberat la sate,
Câtă pruncime dusă la gunoi,
Câte lehuze-n sânge şi-n halate…
Ce zice neamţul: « Iaca, nişte boi! »
*
Te Deumul german
(BWV 725)
Pui neamţ, nemţoaică puică, io v-aş pune
Şi v-aş puì în micile-mi coteţe.
Nu drugi de fer, nu gărzi, ci drepte beţe,
Înfrigurate între mere, prune.
Îngândurat privesc a’ voastre feţe,
Copii bălai în cămăşuţe brune,
Ochi de azur pierduţi într-o genune,
Zarzări înfriguraţi… dar ce fineţe!
Deci, puilor, iubindu-vă eu foarte,
V-am pus supt calde adăposturi. Voiu
Sălta la cer a voastră tristă soarte:
Şi iată îngerii şi iată roiul
Puterilor cereşti fără de moarte:
E pace-acum, dar am pierdut războiul.
*
Góngora y Argote
Îmi zice lumea că prea mult mă plâng.
Unui poet îi şade mult mai bine
A râde cu suratele canine,
Nu a boci ca un copil nătâng!
Dar Góngora scria sonete-n vine,
Crăcind piciorul drept pe ăla stâng
Şi dând cu lyra de podele: zdrâng!
Vai eu, la orgă, plâng în nopţi senine.
Neamţul cinstit mi-a pus în mână banul:
Îi fut urechea şi îi rod ciolanul.
Apoi întreb: e vin? şi câte chile-s?
Şi-ntorc o pagină din Cabanilles.
Pe ungur ţi-l pleznesc cu zongora,
Iar vouă, un sonet de Góngora!
*
Alas, poor Yorick!
„He hath borne me on his back a thousand times”
(Hamlet, V, sc.1)
De câte ori mă-ncearcă la genuche
Vreun junghi sticlos, ori veştedul haluce
Mi se înţepeneşte, văd năluce:
Îl văd pe Yorick, ba nu-i Yorick, Puck e!
El sârguie în capu-mi euforic
Să mă înveţe carte, o azbuche
Cât negrul de supt unghe, de păduche.
Ce să-i răspund? Am să-i răspund retoric:
« Mă Puck, pe tine lumea nu te ştie,
Precum pe Falstaff, mort în bătălie.
Şi nici pe Yorick nu l-ar fi ştiut,
De nu era amic c-un rege mut.
Câte Ofelii plâns-au după-un mire,
Mai ştie cineva? Restu-i iubire ».
*
Copil, de!
« Trandafir de la Moldova »
dar şi:
« Fără mamă, fără tată, al nostru eşti, Bulache »
Dan Predescu
Cum ai venit, copile, -n lumea asta
Rece? E rece, nu? E rece, rece,
Iar inimioara ta din veci în beci e.
Scumpete, asta cred că ţi-i năpasta:
Te luăm din clasa-ntâi a te petrece,
Te trecem clasa, bre, te trecem casta,
Ţi-am dat serviciu, uite-ţi şi nevasta.
Mai vrei ceva, bă zero? Na un zece.
Da’ tu, acuma, pentru noi ce faci?
Gudron, poşircă, muc şi muci pe scară?
Te du în bezna negrilor gândaci.
Intră-năuntru, suie-te pe bară.
Dezbracă-te, îmbracă-te. Nu-mi placi.
Bine-ai venit, copile, marş afară!
*
Iubito
Lo giorno se n’andava, e la’aere bruno
toglieva gli animai che sono in terra
da le fatiche loro
Inferno, canto II
Regurgitând în noapte verbul suplu,
Târziul Soare-a despicat azurul;
Lunatic strecurat, muşcând conturul
Îndoliatei unghii, roz centuplu.
Ascultă albăstrimile, murmúrul
Şi pulberile deşteptate-n cuplu
De aştri strangulaţi în cer cvadruplu.
Şi iată, după deal s-arată furul.
Cine mai vine? Uite-l, se zăreşte:
E clonţul sprinten spintecând din veci
Carnea, ficatul, buzele ei reci,
E gâtul strâns de gât, e-un negru cleşte.
Un gâde mic având o umbră mare,
Un cui de-argint bătut în calendare.
*
Sapa
Dacă te doare carnea, ori te-ncântă,
S-o biciuieşti cu lacrimi împletite,
Cum Soarele însângerat ne-nghite,
Cum Luna-nsângerată ne frământă.
Câte-ai mâncat în viaţă? Două pite.
Băuşi izvorul rece, apa-i sfântă.
Doi lupi şi negrul urs te luară-n trântă.
Mielul ţi-a fost păstor, mielul, iubite!
Dacă te frige ochiul a sminteală,
Scoate-l, ba lasă-l, scoate-l, pune pleoapa
Şi gene lăcrimate cu beteală.
Ce e mai nobil, sângele ori apa?
Ce e mai dulce, carnea ce te-nşeală?
S-o biciuieşti. Cu ce? Na, prinde sapa.
*
$
Un calp ţechin îi zice rublei şterse:
« N-ai tu un ban să-mi dai, din sărăcie? »
Da’ rubla, iute: « Nicivo, bădie! »
Şontâc-şontâc, la altă masă merse:
« Nu vreai să-mi dai un leu, neică Ilie? »
« Nu are tata, ’s beat! » L-au dus să verse.
Ţechinul a-ncercat şi mai perverse
Valute. A ajuns într-o chilie:
« N-ai bani, părinte? sărăntocu-ţi cere! »
« Ai bogăţie, caut-o, în cer e! »
Uscat de-atâta uf şi de zăduf,
Ţechinul fals se-ntoarse în burduf.
Ştiam că-i fraier. Eu, unui avar,
Nu-i cer nimic. Da’ el: « Na un dolar! »
*
Varză de Bruxelles
În urbea înverzitelor copite
Copite bat un caldarâm de aur.
Sunt șapte aurari, dar unu-i faur;
Restul: un șir de încălțate vite.
Toreadorul a ucis un taur.
Nu-i de mâncare, mai avem cinci pite;
Păstrați-le, că vin vremuri cumplite:
La orizont se vede un balaur.
Dar ce ne pasă… stăm cuminți în casă.
Iedului mare, sub chersin, nu-i pasă.
Și toți sunt morți, și nimeni nu e viu.
Chiar Moartea a murit: uite-o-n sicriu.
Copil purtat din brad în brad de barză,
Viezure mic, ce cauți tu în varză?
*
Copiii nenăscuți
Nimic mai pur decât cristalul Morții:
Un lujer parfumat, cu ochii verzi
Or lacrima copiilor scoverzi.
Un vierme dumicat în mii de porții.
Noi am pierdut, Tu însă n-ai să pierzi.
Să ne jucăm: Tu viii și noi morții.
Așteaptă-ne la încuierea porții:
Vino, iubito, hai să ne dezmierzi.
Un băiețel în mlaștină suspină:
„Cu mierea Ta mă-nec, mi-i gura plină”.
Fetița spânzurată-n podul șurii:
„Am ațipit în zmeuriș cu murii”.
Cumplit va fi ceasul din urmă, turmă,
Când vei scurma ca porcul: „Scurmă, scurmă!”
*
Fuckin’ scissors
Nu mai tăiați cu foarfeca aripe.
Floare a înflorit, floare se trece,
Izvoarele de lacrimi n-or să sece:
Vor adăpa răsaduri de tulipe.
Până a-mpunge cornul de berbece,
Un negru taur cată să-nfiripe
Gemenii blânzi fumând blajine pipe.
Tăiate unul câte unul: zece
Și încă zece degețele roze.
Mămico, ce faci? Nu mai face poze!
Luna tăiată de un iatagan,
Un cap însângerat în blondul lan.
Sau crudul Soare, Soare-n Colectiv,
Roșu, albastru, argintiu, oliv.
*
Bec
S-a stins un bec. O șoaptă auzii:
„Emil, Emil”. Sânge uscat. Firida.
„Ești curios, Emil? Viva la vida!”
Deschid sertarul morților copii:
O hârcă mă întâmpină: E Frida:
„Noi am murit, dar uite, suntem vii!”
Vai, ochii ei pustii, pustii chilii,
Iar părul ei e verde ca omida.
Ce vis tâmpit. Mai bine mă apuc
De alt sonet, în stilul lui Coșbuc:
„Sunt eu de vină, mamă?” sau „E cald”.
Biet vierme, în cadavere mă scald.
Și pân’ la urmă nu sunt eu Emil.
Sunt becul ars, un filament debil.
Counter instalat la 06.03.2023
