Daniel Suceava. verse reverse adverse traverse perverse

Fantast, fantasmagoric, înfiorător de cult, candid, diabolic la ocazii, uşchit, zăbăuc, bisericos, gotic şi argotic, abulic-funambulic, bănănăind între muzică şi poezie, acest străvechi prieten al meu (am fost colegi de admitere la Filologie acum fix juma de secol) face parte din speţa foarte rară a poeţilor români care chiar au citit mai mult decât au scris. Şi care, citindu-i, din timp în timp te lasă mască.

Ar merita o prezentare făcută de un G. Călinescu, sau, în cel mai rău caz, de un N. Manolescu.

Păcat că pe blogul ăsta nu publică ei. Ci doar eu, StanPapouash (adică, Stan-Păpuşă-bon-pour-l’Occident).

Ce dracu să-i faci, asta-i veaţa. Legată cu atza.

.

.

Alcohol

Şi numele stelei se cheamă Absintos

Apocalipsa, 8, 11

Nu te iubesc, deşi mi-ai fost aproape.

Arareori m-am despărţit de tine;

O lună, poate-un an, însă în vine

M-ai aşteptat şi te-am ghicit supt pleoape.

Eu ştiu că hematia te reţine

Cu jetul ei pierdut între hârtoape:

Iluzii îngropate-n cer, în groape,

În catacomba viilor divine.

De câte ori, având paharul gol,

M-am îmbătat cu boarea ta sangvină

Şi, fără ţuică, m-am trezit matol.

Dar iată, lângă steaua cea pelină,

A răsărit un nor de etanol:

Strămoaşa vodcă mi-i acum virgină!

*

Mort şi îngheţat

Şi mort şi îngheţat şi rece, ia-mă,

Zdrobeşte-mi oasele în mii de zoburi

Şi ochii-mi orbi să-i spargi în mii de cioburi,

Că n-o fi asta cea din urmă dramă.

În gheaţa infinită şi-n scrâncioburi

Să mă învârţi, să nu rămâie scamă,

Că  nu voi frate, soră, tată, mamă,

Ci lacrimi sângerânde, mii de globuri.

Dar Tu, Părinte-al Nemuririi, suie

Chipul de lut în faptul dimineţii,

Înfige şi în mine patru cuie,

Încuie-mă în scorburi cu asceţii,

Despică-mă, zdrobeşte-mă, descuie

Spitalul lumii şi-nceputul vieţii!

*

Lacryma Christi

În cartea cărţilor de telefon

La P deschide şi ai să găseşti

Vreo două mii de pagini cu Popeşti

De-ai noştri, fără de şi fără von.

Asemenea, duium de Ioneşti,

Un şir antroponimic monoton

Înghesuit într-un imens pluton.

În rest, doar nume strâmbe, nefireşti:

Plăcintă, Şoaric, Purice, Purcel,

Bulan, Băşică, Televizorel.

Numai pe frati-miu, Popescu Arta,

N-ai să-l găseşti, oricât cutreieri harta.

E-n altă carte, scrisă cu peniţa

Care a odrăslit în Ceruri Viţa.

*

Moşii de-altădată

Dictes moy ou, n’en quel pays

— « Câţi mameluci n-au fost decapitaţi,

Roşind pământul cu-al lor sânge roşu?

Unde e tata, unde este moşu?

Unde mezinul, unde-ai miei fârtaţi? »

Se întreba luleaua, dând pe coşul

Celui mai pârjolit pulmon un zaţ

De fumarină . Iar păduchii laţi

Se întrebau: « Unde ne e cucoşul,

Unde puicuţa, unde curca bleagă?

Unde copilul ce căzu-n lighean?

Şi unde gheaţa care-ncet se-ncheagă?

Dar unde o mai fi negrul pian

Pe care m-am futut cu tine, dragă? »

— « Unde vor fi zăpezile d’antan! »

*

Lună cu dinţi

lui Neil al lui Ştefan a Petrei Armstrong

Soare cu dinţi, opaiţe, fitile

Şi lumânări în vechea bojdeucă:

« Ce ai mâncat tu azi? » « Un miez de nucă! »

« Şi luna are dinţi; ştiai, copile?

Şi ce de colţi… parcă şi azi m-apucă

Un dor de praf lunar şi de idile

Supt clar de lună… dar ia zi, Emile,

Nu ţi-a ieşit în cale vreo nălucă

Asar’ când ai venit tu, pe la toacă? »

« Pe mine m-au trimis ai mei părinţi

Cu vinu ista scos din promoroacă.

Mai multe nu ştiu ». « Dar că Luna dinţi

Ar cam avea, ştiai? O să ne coacă

Mai rău ca Soarele ieşit din minţi! »

*

Pianò

Duc pianoul greu, duc pianina

Şi orga de homúncul, biet harmoniu,

Care m-a zdruncinat în neuroniu.

Şi orga mare, bat-o, Doamne, vina.

Şi câţi copii ucişi, şi cât plutoniu,

Şi câtă moarte în Nepal, în China,

Şi câtă cruce-n ţară. O, Divina

Ce şi-a păscut ucisul patrimoniu.

Şi câte şi mai câte, nu, bărbate?

Câtă ucisă libertate-n noi,

Câte culturi am spulberat la sate,

Câtă pruncime dusă la gunoi,

Câte lehuze-n sânge şi-n halate…

Ce zice neamţul: « Iaca, nişte boi! »

*

Te Deumul german

(BWV 725)

Pui neamţ, nemţoaică puică, io v-aş pune

Şi v-aş puì în micile-mi coteţe.

Nu drugi de fer, nu gărzi, ci drepte beţe,

Înfrigurate între mere, prune.

Îngândurat privesc a’ voastre feţe,

Copii bălai în cămăşuţe brune,

Ochi de azur pierduţi într-o genune,

Zarzări înfriguraţi… dar ce fineţe!

Deci, puilor, iubindu-vă eu foarte,

V-am pus supt calde adăposturi. Voiu

Sălta la cer a voastră tristă soarte:

Şi iată îngerii şi iată roiul

Puterilor cereşti fără de moarte:

E pace-acum, dar am pierdut războiul.

*

Góngora y Argote

Îmi zice lumea că prea mult mă plâng.

Unui poet îi şade mult mai bine

A râde cu suratele canine,

Nu a boci ca un copil nătâng!

Dar Góngora scria sonete-n vine,

Crăcind piciorul drept pe ăla stâng

Şi dând cu lyra de podele: zdrâng!

Vai eu, la orgă, plâng în nopţi senine.

Neamţul cinstit mi-a pus în mână banul:

Îi fut urechea şi îi rod ciolanul.

Apoi întreb: e vin? şi câte chile-s?

Şi-ntorc o pagină din Cabanilles.

Pe ungur ţi-l pleznesc cu zongora,

Iar vouă, un sonet de Góngora!

*

Alas, poor Yorick!

„He hath borne me on his back a thousand times”

(Hamlet, V, sc.1)

De câte ori mă-ncearcă la genuche

Vreun junghi sticlos, ori veştedul haluce

Mi se înţepeneşte, văd năluce:

Îl văd pe Yorick, ba nu-i Yorick, Puck e!

El sârguie în capu-mi euforic

Să mă înveţe carte, o azbuche

Cât negrul de supt unghe, de păduche.

Ce să-i răspund? Am să-i răspund retoric:

« Mă Puck, pe tine lumea nu te ştie,

Precum pe Falstaff, mort în bătălie.

Şi nici pe Yorick nu l-ar fi ştiut,

De nu era amic c-un rege mut.

Câte Ofelii plâns-au după-un mire,

Mai ştie cineva? Restu-i iubire ».

*

Copil, de!

« Trandafir de la Moldova »

dar şi:

« Fără mamă, fără tată, al nostru eşti, Bulache »

Dan Predescu

Cum ai venit, copile, -n lumea asta

Rece? E rece, nu? E rece, rece,

Iar inimioara ta din veci în beci e.

Scumpete, asta cred că ţi-i năpasta:

Te luăm din clasa-ntâi a te petrece,

Te trecem clasa, bre, te trecem casta,

Ţi-am dat serviciu, uite-ţi şi nevasta.

Mai vrei ceva, bă zero? Na un zece.

Da’ tu, acuma, pentru noi ce faci?

Gudron, poşircă, muc şi muci pe scară?

Te du în bezna negrilor gândaci.

Intră-năuntru, suie-te pe bară.

Dezbracă-te, îmbracă-te. Nu-mi placi.

Bine-ai venit, copile, marş afară!

*

Iubito

Lo giorno se n’andava, e la’aere bruno

toglieva gli animai che sono in terra

da le fatiche loro

Inferno, canto II

Regurgitând în noapte verbul suplu,

Târziul Soare-a despicat azurul;

Lunatic strecurat, muşcând conturul

Îndoliatei unghii, roz centuplu.

Ascultă albăstrimile, murmúrul

Şi pulberile deşteptate-n cuplu

De aştri strangulaţi în cer cvadruplu.

Şi iată, după deal s-arată furul.

Cine mai vine? Uite-l, se zăreşte:

E clonţul sprinten spintecând din veci

Carnea, ficatul, buzele ei reci,

E gâtul strâns de gât, e-un negru cleşte.

Un gâde mic având o umbră mare,

Un cui de-argint bătut în calendare.

*

Sapa

Dacă te doare carnea, ori te-ncântă,

S-o biciuieşti cu lacrimi împletite,

Cum Soarele însângerat ne-nghite,

Cum Luna-nsângerată ne frământă.

Câte-ai mâncat în viaţă? Două pite.

Băuşi izvorul rece, apa-i sfântă.

Doi lupi şi negrul urs te luară-n trântă.

Mielul ţi-a fost păstor, mielul, iubite!

Dacă te frige ochiul a sminteală,

Scoate-l, ba lasă-l, scoate-l, pune pleoapa

Şi gene lăcrimate cu beteală.

Ce e mai nobil, sângele ori apa?

Ce e mai dulce, carnea ce te-nşeală?

S-o biciuieşti. Cu ce? Na, prinde sapa.

*

$

Un calp ţechin îi zice rublei şterse:

« N-ai tu un ban să-mi dai, din sărăcie? »

Da’ rubla, iute: « Nicivo, bădie! »

Şontâc-şontâc, la altă masă merse:

« Nu vreai să-mi dai un leu, neică Ilie? »

« Nu are tata, ’s beat! » L-au dus să verse.

Ţechinul a-ncercat şi mai perverse

Valute. A ajuns într-o chilie:

« N-ai bani, părinte? sărăntocu-ţi cere! »

« Ai bogăţie, caut-o, în cer e! »

Uscat de-atâta uf şi de zăduf,

Ţechinul fals se-ntoarse în burduf.

Ştiam că-i fraier. Eu, unui avar,

Nu-i cer nimic. Da’ el: « Na un dolar! »

*

Varză de Bruxelles

În urbea înverzitelor copite

Copite bat un caldarâm de aur.

Sunt șapte aurari, dar unu-i faur;

Restul: un șir de încălțate vite.

Toreadorul a ucis un taur.

Nu-i de mâncare, mai avem cinci pite;

Păstrați-le, că vin vremuri cumplite:

La orizont se vede un balaur.

Dar ce ne pasă… stăm cuminți în casă.

Iedului mare, sub chersin, nu-i pasă.

Și toți sunt morți, și nimeni nu e viu.

Chiar Moartea a murit: uite-o-n sicriu.

Copil purtat din brad în brad de barză,

Viezure mic, ce cauți tu în varză?

*

Copiii nenăscuți

Nimic mai pur decât cristalul Morții:

Un lujer parfumat, cu ochii verzi

Or lacrima copiilor scoverzi.

Un vierme dumicat în mii de porții.

Noi am pierdut, Tu însă n-ai să pierzi.

Să ne jucăm: Tu viii și noi morții.

Așteaptă-ne la încuierea porții:

Vino, iubito, hai să ne dezmierzi.

Un băiețel în mlaștină suspină:

„Cu mierea Ta mă-nec, mi-i gura plină”.

Fetița spânzurată-n podul șurii:

„Am ațipit în zmeuriș cu murii”.

Cumplit va fi ceasul din urmă, turmă,

Când vei scurma ca porcul: „Scurmă, scurmă!”

*

Fuckin’ scissors

Nu mai tăiați cu foarfeca aripe.

Floare a înflorit, floare se trece,

Izvoarele de lacrimi n-or să sece:

Vor adăpa răsaduri de tulipe.

Până a-mpunge cornul de berbece,

Un negru taur cată să-nfiripe

Gemenii blânzi fumând blajine pipe.

Tăiate unul câte unul: zece

Și încă zece degețele roze.

Mămico, ce faci? Nu mai face poze!

Luna tăiată de un iatagan,

Un cap însângerat în blondul lan.

Sau crudul Soare, Soare-n Colectiv,

Roșu, albastru, argintiu, oliv.

*

Bec

S-a stins un bec. O șoaptă auzii:

Emil, Emil”. Sânge uscat. Firida.

Ești curios, Emil? Viva la vida!”

Deschid sertarul morților copii:

O hârcă mă întâmpină: E Frida:

Noi am murit, dar uite, suntem vii!”

Vai, ochii ei pustii, pustii chilii,

Iar părul ei e verde ca omida.

Ce vis tâmpit. Mai bine mă apuc

De alt sonet, în stilul lui Coșbuc:

Sunt eu de vină, mamă?” sau „E cald”.

Biet vierme, în cadavere mă scald.

Și pân’ la urmă nu sunt eu Emil.

Sunt becul ars, un filament debil.



3-[1-(2-furil)-3-oxobutil]-2-hidroxi-4-cromenonă (C17H14O5 ).

*
Counter instalat la 06.03.2023



website counter

Tags: , , ,

Comments are closed.