Inoxidabil în Do major
Ia te uită… un plic tipărit de Poșta Română, cu poza dlui Dinu C. Giurescu. Să fi pățit ceva distinsul nostru istoric? și eu să nu fi aflat? Aiurea, nici pomeneală, domnul academician e bine mersi.
Am toată stima pentru domnia sa, dar, sincer să fiu, nu m-aș fi gândit niciodată să-l omagiez în halul ăsta monumental. Eu (și, în general, restul lumii) știam că onoruri de-astea se cuvin doar răposaților - și anume, nu tocmai la o zi-două după ce ei dau colțu’. Trebuie să treacă o porție oarecare de eternitate peste tine, măcar ani, dacă nu decenii ori secole, pentru ca Patria să te sancționeze atât de glorios.
Nu la noi, însă. Astea-s mofturi de occidentali decadenți. Aici, la porțile Orientului, nu poți lăsa pe alții să se ocupe de chestii de-astea. Gândiți-vă la Posterioritatea lui Mihai Beniuc. De a lui Sadoveanu nici nu mai discutăm… Ce s-a ales de posteritățile lor?
Așa că mai bine te ocupi din timp. Și eventual, te torni în bronz, pe clopotul cel mare, să te știe lumea de inoxidabil în Do major.
Căci, adevăr grăiesc dumneavoastră, în Regatul Curulingian ne ducem zilele și nu în altă parte.
Tags: clopot, Mihai Beniuc, Mihail Sadoveanu