Cel mai celebru critic literar

din blocul său

sau

din garsoniera sa

Acest cel mai celebru, vaszică, simţi nevoia, acum vreo câţiva ani, să-l pomenească pe regretatul meu prieten Tudor Vasiliu.

Şi pentru asta, s-a servit, fără să mă prevină, de pe următoarea pagină a blogului de faţă: http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=11617 .

Ce a ieşit din asta se poate vedea în numărul din august 2014 al nu mai puţin celebrei publicaţii Oglinda literară de la Focşani, de care am aflat nu de mult, întâmplător:

A ieşit un ghiveci jenant, în care un Dracu Ştie Cine arată că nu-i convine ce am scris eu acolo (sau poate ce a scris bietul Tudor Vasiliu?). Sau cine ştie ce-o fi vrut să demonstreze amestecând deanboulea o “tabletă” de pe pagina aceea cu titlul unui alt material de pe blogul acesta - şi punându-mă, astfel, într-o situaţie de tot rahatul faţă de oricine s-ar nimeri să creadă că prostia aia de titlu din Oglinda literară îmi aparţine.

Sau era beat. Sau, pur şi simplu, tâmpit. Către această din urmă supoziţie mă mână împrejurarea că tâmpenia de mai sus, aşa cum apare ea în ediţia pe hârtie a prestigioasei publicaţii clocite pe banii bravei primării focşenene, exact aşa este menţionată în catalogul Bibliotecii Naţionale:

Însă, după cum se vede, în catalogul Bibliotecii Naţionale e trecut şi autorul. El se numeşte Aureliu Goci. Dacă nu ştiaţi cine-i ăla, uite că aţi aflat.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Tags: , ,

Comments are closed.