Dan Predescu. PAROLA: PLAGIAT
Friday, June 29th, 2012Plagiatul poate fi de două feluri: cel ordinar, Copy-Paste, care constă în fotografierea, în fotocopierea pură şi simplă a unei lucrări, integral sau fragmentar, fără a pomeni vreo vorbă despre autorul ei – şi cel “finuţ”, copierea ideilor unui autor, povestindu-l “cu cuvintele tale”, fără a aminti vreodată de el.
Prima metodă, cea simplă, directă, fără ocolişuri ipocrite, este cea utilizată de o gramadă de lume bine de la Bucureşti – oameni, nu glumă, pe lângă care “doctorul” acela din Gorj (am uitat cum îl cheamă, dar era stăpân pe judeţul cu pricina), el fiind un băiat cu şapte clase, altminterea, baronul acela oltean, va să zică, pare un idiot idealist. Or, el e orice, numai idealist nu.
Pentru dovedirea unui plagiat ordinar nu-i nevoie de multă ştiinţă, e suficient să nu fii orb şi să ştii să citeşti. Dacă îndeplineşti aceste două condiţii, iei lucrarea originală în cauză, precum şi pe cea bănuită de plagiat şi le pui pe două coloane alăturate.
Identitatea, dacă ea există, se va vedea cu ochiul liber, iar pentru constatarea faptei nici n-ar fi, propriu-zis, nevoie de vreun specialist ultraspecializat: un tablagiu de la circa de poliţie cea mai apropiată e absolut suficient, la o adică.
În principiu, aşa cum poate să scrie în procesul-verbal că maşina asta are numărul de circulaţie B-01-XXX, iar aialaltă, numărul B-02-YYY, poate să scrie şi că două texte sunt identice, dacă ele sunt astfel (n.b.: sunt – nu doar îi par lui).
Cu toate astea, Statul (şi nu mă refer doar la cel român) a avut mare grijă de “partea păgubită”, înfiinţând Copyright Office-uri, populate de tot felul de specialişti în materie, care dau verdicte asupra acestor furturi.
Pe care le pun la dispoziţie reclamanţilor, poliţiei sau justiţiei, după caz – şi care, cel puţin teoretic, sunt literă de lege la procuratură sau la tribunal.
La noi, Copyright Office-ul în chestiune se numeşte ORDA, adică Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. El este un organ de reglementare şi control cu atribuţiuni specifice în acest domeniu; iar legea mai spune că este unica autoritate din ţară care le are (vezi http://www.orda.ro/).
Am lucrat la ORDA vreo doisprezece ani, câţiva dintre aceştia petrecându-mi-i la Direcţia Control (pe atunci, numită DCAL), unde am expertizat inclusiv plagiate de tot soiul.
Unul dintre ele a fost deosebit de nostim şi, din acest motiv, vi-l prezint pe larg. Mai exact, reproduc în chenarul de mai jos o adresă de înaintare către Procuratură pe care am întocmit-o eu însumi, în 2001. E cazul să subliniez că ea nu ne-a fost restituită ca fiind eronată.
Către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI
Domnule prim-procuror,
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 91-93, et. 2, sect. 1, reprezentat legal prin doamna Rodica Pârvu, în calitate de director general, în temeiul dispoziţiilor art. 138, lit. f) din Legea nr. 8/1996, facem prezenta sesizare împotriva editurii LUMINA LEX SRL, cu sediul în Bucureşti, bd. – nr. –, sector –, telefon –, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. – şi reprezentată legal prin dl.ŢIGĂIERU GHEORGHE, în calitate de director general, pentru următoarele
MOTIVE
Editura LUMINA LEX a publicat, în anul 1999, lucrarea Psiho-sociologie juridică (numită în continuare B) de prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. ION DRĂGAN şi lect. univ. drd. LUCIAN LĂPĂDAT, care constituie versiunea prescurtată a antologiei Sociologie juridică (numită în continuare A) de conf. univ. dr. (actualmente, prof. univ. dr.) DORU SILVIU LUMINOSU şi conf. univ. dr. (idem) VASILE POPA, volum publicat de editura Helicon din Timişoara, în 1995. Conform sesizării înregistrate la instituţia noastră cu nr. 1210/02.05.2001 de către prof. univ. DAN BANCIU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, cu sediul în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13, sect. 5, tel. 411.8532 şi prof. univ. dr. SORIN M. RĂDULESCU, volumul A a fost alcătuit prin includerea neautorizată în cuprinsul său a unor fragmente şi capitole din 3 lucrări care le aparţin domniilor lor, precum şi altor autori români. În sesizarea amintită se susţine că semnatarilor ei nu li s-a cerut acordul şi nu li s-a plătit nici un ban pentru utilizarea în volumul A a celor 3 lucrări originale care le aparţin. Cele 3 lucrări originale menţionate sunt următoarele: C - Prelegeri de sociologie juridică de conf. dr. NICOLAE POPA, publicată de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, 1983; D - Introducere în sociologia delincvenţei juvenile (Adolescenţa – între normalitate şi devianţă) de S. M. RĂDULESCU şi D. BANCIU, Editura Medicală, Bucureşti, 1990; E - Introducere în sociologia juridică de ION VLĂDUŢ, publicată sub egida Ministerului de Interne, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, la Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994. Conform sesizării, “aportul creator” al dlor D. S. Luminosu şi V. Popa la realizarea lucrării A ar consta, de exemplu, în înlocuirea unor expresii ca “societatea socialistă multilateral dezvoltată” dintr-un text original cu cea de “perioadă de tranziţie” ş.a.m.d. De asemenea, dnii D.S. Luminosu şi V. Popa ar profita în continuare, în modul cel mai direct, de munca semnatarilor sesizării, după cum susţine unul dintre aceştia din urmă. Astfel, dl. S. M. Rădulescu afirmă: “…cei ce nu cunosc ceea ce s-a petrecut au început să-i citeze pe cei doi plagiatori, ca fiind autorii reali ai textelor incriminate. Justin Stanca, de exemplu, în lucrarea sa Sociologie juridică (Arad, Edit. Concordia, 2000) îi citează pe cei doi nu mai puţin de 11 ori. De unde să ştie dl. Stanca cine sunt veritabilii autori ai cărţii pe care o citează?”
ÎN FAPT, volumul B (224 de pagini A5) este rezumatul schematic al întregului volum A (338 de pagini A5). La rândul său, volumul A constituie un amestec de fragmente din volumele C, D şi E. Volumul A se distinge, în primul rând, printr-o ambiguitate care îl face inutilizabil sub aspect ştiinţific. Astfel, deşi, în Cuvântul înainte semnat de prof. univ. dr. Radu I. Motica (pag. 5), el este definit drept o culegere, iar în indicele bibliografic de la pag. 337 sunt trecute lucrările antologate şi autorii lor, printre care dnii D. Banciu şi S. M. Rădulescu, numele acestora nu sunt menţionate nicăieri altundeva în corpul volumului, fiind imposibil de aflat cui aparţine fiecare capitol în parte, ceea ce constituie o nesocotire evidentă a oricăror uzanţe, acestea fiind la fel de valabile atât înainte, cât şi după apariţia Legii nr. 8/1996. Dnii D. S. Luminosu şi V. Popa se propun, pe coperta I, ca autori ai acestei lucrări anonime – deşi o asemenea compilaţie ori poartă pe coperta I semnăturile autorilor propriu-zişi ai textelor, ori nu are nici un nume pe copertă, ori poartă înscrise pe copertă numele compilatorilor, dar numai cu condiţia menţionării lor în această calitate. De obicei, însă, numele compilatorilor apar pe pagina de gardă. Modul cum au fost aranjate în volumul A fragmentele din volumele C, D şi E este detaliat în cuprinsul tabelului anexat prezentei. Adăugăm că, potrivit constatărilor noastre, diferenţele între conţinutul volumului A (text propriu-zis şi note bibliografice aferente) şi conţinutul volumelor-sursă C, D şi E (idem) constau în: - eliminarea citatelor din cuvântările lui Nicolae Ceauşescu şi a trimiterilor la scrierile lui V. I. Lenin; - înlocuirea sintagmelor de genul “societatea socialistă multilateral dezvoltată” cu formulări “aduse la zi”. Cu excepţia prefeţei şi a listei bibliografice de la pag. 337, în volumul A nu se constată prezenţa vreunei fraze care să nu fi existat în volumele-sursă, fiind copiate inclusiv erorile tipografice ale acestora din urmă. Asemenea preluări mecanice demonstrează fie competenţa îndoielnică şi lipsa de familiaritate cu domeniul a realizatorilor lucrării A, fie faptul că acest volum a fost alcătuit de alte persoane decât cele trecute pe copertă. E de menţionat că aceste erori (v. anexa) fac parte din categoria acelora pentru care directorii de ziare aplică penalizări băneşti corectorilor. De asemenea, se confirmă afirmaţia din cuprinsul sesizării susmenţionate, conform căreia în volumul A nu a fost inclus vreun fragment din lucrările autorilor străini la care face referire lista bibliografică de la pag. 337 – toate referinţele (notele bibliografice) la lucrările acestora fiind reproducerea nemodificată a referinţelor din volumele C, D şi E.
În cuprinsul volumului B, din 1999, nu sunt menţionate titlurile volumelor C, D şi E. De asemenea, nu se face referire la volumul A, căruia dl. V. Popa i-a fost co-realizator. Astfel, vol. B a fost prezentat publicului ca o lucrare 100% originală, deşi el este, efectiv, reproducerea doar puţin mai altfel “machiată” (acesta fiind termenul utilizat de presa franceză în cazul foarte asemănător al acuzaţiilor de plagiat aduse academicianului Henri Troyat în 2000, cf. săptămânalului Adevărul literar şiartistic din 5 septembrie 2000), respectiv “re-povestirea” fără atribute de originalitate a volumelor C, D şi E. O asemenea re-povestire, cu cuvinte schimbate, a unei lucrări ştiinţifice nu poate fi, în nici un caz, asimilată unei creaţii noi şi originale, generatoare de drept de autor. Aceasta, deoarece o lucrare ştiinţifică nu este nicidecum o creaţie artistică, în care aspectul formal (estetic) înseamnă totul, sau aproape totul. Dacă le-am putea asimila, echivala, ar însemna să admitem că, de exemplu, re-povestirea teoremei lui Pitagora în versuri reprezintă o teoremă matematică nouă şi originală, ceea ce, desigur, ar fi absurd. Or, în cazul volumului Psiho-sociologie juridică de prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. ION DRĂGAN şi lect. univ. drd. LUCIAN LĂPĂDAT, tocmai cu o asemenea re-povestire avem de-a face. Modificările produse cu ajutorul ei sunt nesemnificative şi nu pot genera drepturi de autor.
În drept, deoarece, potrivit celor arătate în paragraful precedent, volumul Psiho-sociologie juridică de prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. ION DRĂGAN şi lect. univ. drd. LUCIAN LĂPĂDAT (editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999), nu intră sub incidenţa art. 9. lit. a) din Legea nr. 8/1996, el urmează regimul juridic complet prevăzut de Legea nr. 8/1996. Astfel, deoarece volumul în cauză nu constituie decât o repetare în rezumat a volumului Sociologie juridică de conf. univ. dr. DORU SILVIU LUMINOSU şi conf. univ. dr. VASILE POPA (editura Helicon, Timişoara, 1995), care era reproducerea trunchiată şi neautorizată a lucrărilor Prelegeri de sociologie juridică de conf. dr. NICOLAE POPA, (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, 1983), Introducere în sociologia delincvenţei juvenile (Adolescenţa – între normalitate şi devianţă) de S. M. RĂDULESCU şi D. BANCIU (Editura Medicală, Bucureşti, 1990) şi Introducere în sociologia juridică de ION VLĂDUŢ (Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994), rezultă că volumul B constituie, la rândul său, reproducere şi difuzare neautorizate. În acest caz, au aplicabilitate prevederile 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996. Precizăm că, în cazul art. 142.a), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar, referitor la infracţiunea prevăzută la art. 142 lit. b), acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Semnătură
Anexe: - |
Despre cea de a doua metodă, adică despre copierea ideilor unui autor, povestindu-l “cu cuvintele tale” fără a aminti vreodată de el, ar fi multe de spus (o parte dintre cele ce ar fi de spus se află chiar în acest chenar, iar pentru rest, voi vorbi atunci când voi aduce în discuţie furtul a cărui victimă am fost şi sunt prin publicarea volumului Zece mii de culturi, o singură civilizaţie de acad. Mircea Maliţa – v. http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=1710).
Acum mă voi rezuma, însă, la a(-mi) pune o singură întrebare: din moment ce, în cazurile plagiatelor dovedite ale lui Mang, Ponta şi celorlalţi, a fost vorba de “fotocopiere”, respectiv de cea mai flagrantă modalitate de reproducere fără drept, de ce mai era nevoie de avizul vreunei comisii de specialişti?
Ba chiar, de cei mai specialişti dintre specialişti, de la ditamai Academia Română?
Dacă s-a considerat că e neapărată nevoie de specialişti, de ce nu s-a apelat la cei de la ORDA, singurii, la urma urmei, abilitaţi prin lege să se pronunţe în speţă?
În ce mă priveşte, întrebarea e pur retorică: sunt ferm convins că e vorba doar de a da fapta pe mâna grupului de oameni-ai-muncii-cu-simţ-de-răspundere puşi s-o muşamalizeze.
*
Art. 3. - (1) In activitatea sa Oficiul are ca obiectiv principal respectarea si promovarea drepturilor de autor si a drepturilor conexe, potrivit legii, ca parte a drepturilor de proprietate intelectuala.
(2) Principalele atributii ale Oficiului sunt urmatoarele:
. . . . . . . . .
k) efectueaza constatari tehnico-stiintifice cu privire la caracterul original al produselor purtatoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penala;
l) efectueaza, la cerere, expertize contra cost, pe cheltuiala partilor interesate;
. . . . . . . . .
(H.G. nr. 401 / 2006 - privind organizarea, functionarea, structura personalului si dotarile necesare indeplinirii atributiilor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor)