Posts Tagged ‘Vladimir Bortko’

N. STEINHARDT - o intuiţie de geniu

Sunday, May 26th, 2013

Văratec, 1970

Maestrul şi Margareta, recomandată stăruitor de Pillat.

Diavolul Behemoth, cu doi colegi, vine pe pământ, în Uniune(a Sovietică – n.m.), luând chip de motan negru care duce cu el un Primus.

Motan negru, desigur, e perfect pentru un drac, de ce însă cu Primusul?

(Zât! îi spune taxatoarea, motanii n-au voie să călătorească în autobuz!)

Primusul acesta face toţi banii şi este cheia cărţii, şi e dovada genialităţii autorului.

Pentru că aşa oameni, aşa draci. Behemoth e un mare demon trist, un prinţ răzvrătit al întunericului. Dar ştie unde s-a întâmplat a nimeri şi – lepădându-şi mantia byroniană ori goetheană, mantia luciferică şi somptuoasă – se dă pe brazdă şi pe măsura parohiei. Primusul e aferentul simbol batjocoritor (diabolo: a despărţi, a batjocori) al civilizaţiei sovietice după cincizeci de ani consacraţi făuririi unei societăţi exclusiv preocupată de bunuri materiale şi de prosperitate, după cincizeci de ani de construire a comunismului – triumf al bunei stări.

Când dracii trec în zbor peste case şi cu asmodeice puteri le ridică acoperişurile, ce se vede? Se zăresc lungi şiruri de coridoare unde, întoarse de la muncă, gospodinele sovietice gătesc fiecare pe câte un Primus masa de seară.

Ăsta e comunismul! Ăsta şi nu altul: tovarăşul de la raion, spaţiul locativ, certificatul de origine socială, delaţiunea obligatorie, cozile, primusul. În vreme ce un miliard şi jumătate de imbecili, în Occident, oftează, manifestă, răpesc, urlă, scriu, se despoaie, îşi lasă barbă, fac dragoste în public, aruncă cocteiluri Molotov pentru a realiza idealul: Primusul, maşinuţa cu gaz a sărăcimii.

Gospodinele, ele, n-au ce face. Dar la gândul miliardului acela şi jumătate, cine stă să se gândească, îl apucă nebunia.

Alt comunism? Dacă s-ar fi realizat altundeva era altfel? Când l-om face noi va fi altceva.*

Iluzii, prostii. Tot cu aceleaşi elemente constitutive veţi lucra. Tot acolo veţi ajunge. Tot la acelaşi rasism social**, marxist nu mai puţin decât leninist (deşi ar fi, poate, om cumsecade, deşi burghezia a jucat un rol progresist, n-avem ce-ţi face: eşti cum eşti, şi cum altfel nu poţi fi, trebuie aşadar să fii osândit.

Ăsta e, nu altul. Răzbunător. Mic. Împuţit. Mahalagesc. Pizmaş. Credincios al treimii: ură, bănuială, invidie. Cu gură de ţaţă şi ură de slugă. Societatea bunei stări, unde bucătăria e Primusul de pe coridor.

Ştiu ei, demonii, cum să se întrupeze, nu întâmplător.

JURNALUL FERICIRII

(ed. Polirom, 2008, pag. 276-277)

* În ce mă priveşte, l-am văzut pe viu, în Danemarca, în 1997 – şi chiar era altceva. Era comunism, dar nu semăna nici de-al dracului cu al nostru, sau cu al ruşilor. E adevărat, era un comunism făcut cu dolarii Planului Marshall (de nişte oameni disciplinaţi şi obişnuiţi cu munca). Şi, repet, era în mult mai mare măsură comunism decât capitalism.

** E nostim că Steinhardt vorbeşte de “rasism social”, el, care abia de-a scăpat de bestialităţile rasismului propriu-zis, antisemit…