Posts Tagged ‘Theodore Roosevelt’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (79)

Saturday, April 13th, 2019

*

La drum şi în vizite să iei cu tine rechizite! – aşa scria în vitrina librăriei de pe Dorobanți colț cu Ştefan cel Mare, vizavi de Perla. Asta, mai demult, înainte de 89.

*

CUJETARE ZOOLOGICĂ DE WEEKEND

La barza chioară îi face UE cuib, aşa zice o vorbă dân popeur. Dar numai dacă barza nu e vreo scroafă.

https://www.realitatea.net/mesaj-dur-al-ambasadelor-ue-i-sua-nu-da-i-ordonan-e-ce-ar-slabi-statul-de-drept_2186304.html


*

CUJETARE LA MOMENT

(istoric)

Argumentele raționale sunt pentru oamenii liberi, civilizați şi evoluați. Sclavilor/salariaților li se dau ordine.

Primitivii sunt dirijați prin stimuli şi reflexe condiționate. De asta se ocupă televiziunea.

*

- Tată, am  să-ţi dau două veşti, zice Bulă. Una bună şi una rea.
- Care-i aia rea, nenorocitule?
- Am fost la balul homosexualilor, tată.
- Şi aia bună?
- M-au ales Regina Balului, zice Bulă.
Cam aşa şi cu noi. E prima dată în istoria ei când Patria noastră este pomenită, într-un glas, în aceeaşi clipă, de vreo douăşpe din cele mai ţapene ţări ale lumii: America, Germania, Franţa, Canada… Care o huiduie la unison. Ne-am dat dracului, am ajuns departe. Suntem Regina Balului. Hai să trăiţi, măi Livache, Orlando Ivanovici, Oliguţo, Veorico şi toată gaşca.

*

Încă o amintire de când eram student – şi tot cu domnul profesor Florian Potra.
Italian după mamă, el a fost în tinereţe, după cum ne-a povestit odată, ataşat cultural la Roma. Asta era în 1948, imediat după instaurarea Republicii Populare Române. Şi la un moment dat, ambasada noastră la Roma s-a trezit cu Mihail Sadoveanu pe cap – sosit într-o vizită oficială, probabil, căci el era pe atunci preşedintele Marii Adunări Naţionale. Iar el, Potra, l-a însoţit, într-o seară, pe importantul oaspete la operă, la Scala. În pauză, rotindu-şi privirea asupra foaierului plin de fracuri, decolteuri şi briliante veritabile, Ceahlăul prozei româneşti i-a spus tânărului diplomat comunist:

- Vezi, asta vom face şi la noi. În câţiva ani, şi muncitorii români vor merge la operă în frac  şi cu papion la gât.

*

Ce simple erau lucrurile înainte de ‘89! Şamponul era chinezesc, la pliculeţe – şi mirosea frumos, a trandafir. Nu mai ştiu ce alt rahat chinezesc, poate tot din gama cosmeticelor, dar nu-mi mai amintesc precis, vă spun eu când mi-oi aduce aminte – mirosea tot aşa frumos, adică tot a trandafir. Iar când a ieşit pe piaţă coniacul made in China, atunci a fost culmea, Everestul gustului şi mirosului!

Coniacul chinezesc mirosea trăznitor a trandafir!

*

APROPONT DE BUCUREŞTI

şi de ce anume mai vrem să demolăm din el

Prin 1991 sau 1992, când lucram la Min. Culturii, am fost trimis la Uniunea Arhitecţilor (cu care, de altfel, n-aveam mare lucru în comun, eu fiind de la Direcţia Teatrelor), ca să particip, chipurile, la pregătirea unui eveniment important al arhitecţilor, o mare expoziţie cu ceva invitaţi străini etc. Am zis “chipurile” fiindcă, din câte ştiu, ministerul n-a participat cu nici un bănuţ. Şi de altfel, nici nu sunt sigur că evenimentul a mai avut loc.

Despre ce era vorba? Despre arhitectura interbelică, “newyorkeză”, din centrul Bucureştiului – în special, fiind în cauză bulevardul Magheru. Domnii din conducerea UA spuneau, din câte mi-aduc aminte, că acest bulevard este ansamblul cel mai “Frank Lloyd Wright” din afara Americii.

*

M-am aflat aici şi la 4 martie 1977, la cam o jumătate de oră după cutremur. Venisem în fugă de la teatrul Bulandra, de la sala Izvor, unde mă prinsese cutremurul. Nu rețin nimic din ce-am văzut pe drum, respiram praf și era întuneric, singurele lumini erau cele ale farurilor de mașini, de care trebuia să te ferești tot timpul. Acestea goneau bezmetic, mare lucru dacă n-or fi fost ceva morți și după seism, călcați de mașini chiar și pe trotuare.

Am ajuns la ceea ce fusese blocul Casata în drum spre ai mei, care locuiau la vreo trei sute de metri de Piața Romană. În prima clipă, n-am înțeles: în fața mea se afla un morman de praf și de moloz înalt de vreo zece-cincisprezece metri. Din vârful grămezii a coborât un tip cu ceva în mână. Când a ajuns jos, au răsărit nu știu de unde doi tipi care l-au luat la bătaie. N-am văzut în viața mea asemenea lovituri, nu cred că individul a ieșit viu din mâinile lor. Era vorba de un jefuitor, am înțeles după aceea, iar cei doi fuseseră ceva securiști, probabil.

Și abia după aceea, am realizat că mormanul de sfărâmături era blocul Casata. Fostul.

*

Cică vrem să cumpărăm arme de asalt Beretta, pe motiv că AKM-urile noastre tradiționale sunt ruseşti şi demodate. Părerea mea e că vrem să facem afaceri cu ei fiindcă sunt geantă latină, băieți de-ai noştri, obişnuiți cu tradiționala şpagă. Adică, înțeleg de vorbă, mă-nțelegi.

Pe vremea mea, umbla vorba că AKM-ul Cugir costa cam 100$ în Africa. Aşa că m-aş întreba cât costă actuala Beretta. De dragul comparației, nu de altceva.

*

Să mai și citim:

”Când intelectualii chinezi mi-au vorbit despre avantajele ce au decurs din masacrul din piața Tienanmen, când femeile pakistaneze mi-au vorbit despre mândria cu care poartă vălul islamic, când cubanezii au lăudat autocrația din țara lor, a trebuit să-mi reconsider entuziasmul pentru autodeterminare. Într-o societate liberă, ai șansa să-ți îndeplinești propriile ambiții; într-una în care nu ești liber, nu ai această alegere, iar asta îți permite adesea ambiții mai mărețe.”

(UNDEVA, DEPARTE de Andrew Solomon, trad. Miruna Fulgeanu, ed. Humanitas, București, 2018, pag. 36)

*

În piața Valter Mărăcineanu, la intrarea în Cişmigiu, se află o clădire mare, veche de vreo sută şi ceva de ani, care a fost, inițial, Ministerul de Război. Şi unde, acum, îşi au sediul ANOFM plus o grămadă de instituții-fantomă, tot soiul de Agenții si O(ri)ficii de Stat de care nici dracu n-a auzit, dar care dau lefuri bunicele la o grămadă de nepoți, fini şi alte borfeturi. Clădirea asta enormă, pe lângă care am trecut aproape zilnic în ultimii 15 ani, a fost tot timpul pavoazată, până anul trecut, cu o mulțime de anunțuri “Atenție cade tencuiala”. Anul trecut, însă, au început reparațiile. S-au montat schele şi peste ele, pânze, cârpe. Iar de atunci, nimic n-a mai mişcat. Nici un om în salopetă n-a mai fost văzut pe schelele acelea.

NIMIC NU DUREAZĂ CÂT PROVIZORATUL, LA PRIMĂRIA CAPITALEI.

*

RICĂ VENTURIANO REDIVIVUS

Aflu un cuvânt nou (sau, cine ştie, poate-i nou doar pentru mine – iar dacă aşa e, rog să fiu anunțat urgent). Cuvântul în chestie e “pretențiozitate”. L-am descoperit în Dilema veche nr. 784/ 28.02.2019, pag. VIII şi cică i-ar aparține lui Christian Dior. Sau, mai probabil, traducătorului, a cărui identitate nu e menționată. În orice caz, citatul e inserat într-o pagină semnată Vera Ularu.

N-aş vrea să supăr pe cineva, dar parcă n-am mai auzit vorba asta. În orice caz, la noi la țară se folosea termenul “prezumțiozitate”.

*

A AVEA SUCCES

Nu comuniem decât la nivelul cel mai de jos al vieții noastre psihice. Singurele manifestări psihice pe care le au în comun toți oamenii sunt cele instinctuale. Așa că un succes planetar (în muzica de divertisment la fel de bine ca în oricare alt domeniu) este acea creație care place tuturor idioților, aceștia constituind majoritatea locuitorilor Terrei. Adică o „creație” foarte rudimentară.

În covârşitoarea majoritate a cazurilor, “Hit” este sinonim cu “Prostie care place”.

*

DILEMĂ STRĂVECHE

Pe Facebook, ai a te feri de:
1. Jigodii răuvoitoare
2. Idioți bine intenționați.

*

Pe arma de asalt a teroristului neozeelandez sunt inscripţionate numele câtorva mari luptători europeni anti-islamici, printre care Ștefan cel Mare. Omul e, probabil, deranjat la mansardă, dar trebuie recunoscut că e un maniac studios: a făcut voiaje în Bulgaria, România și Ungaria ca să se documenteze cu privire la lupta antiotomană a sud-est europenilor din sec. XV-XVII.
Oricum, e mai întreg la cap ca Breivik, care, mânat tot de sentimente anti-islamice, a măcelărit
norvegieni de-ai lui.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/video-momentul-atacului-din-noua-zeelanda-transmis-pe-facebook-chiar-de-unul-dintre-atacatori-1098140

*

GÂNDURI CU PREȚ REDUS

despre subiecte de mare importanță politică și socială

Există ȘI inteligență artificială. Spre deosebire de prostie, care e naturală întotdeauna. Și autentică.

*

Eterna şi fascinanta Românie

*

O chestie senzaţională, care mă face şi acum să râd, deşi am mai citit-o de câteva ori: da, domle, e adevărat, există o legătură între fundul cailor şi naveta spaţială! Iar azi am mai descoperit una cel puţin la fel de simpatică, într-un articol de Mircea Mihăieş, din ultima Românie literară (”Brexit sau Liliput”, pag. 5), apropo de specificitatea, de unicitatea, de tipicul englezesc:

“…deplasarea pe partea stângă a carosabilului continuă tradiţia legiunilor romane. Mărşăluind pe drumuri necunoscute şi neprietenoase ale planetei, soldatul roman avea pregătit scutul în mâna stângă şi sabia în dreapta. Asta impunea în mod logic alegerea părţii mai lesne de apărat a şoselelor. Astfel de lucruri definesc anglicitatea…”

Habar n-aveam de ce circulă englezii pe stânga, muream şi pe asta n-o ştiam! dar zău că-i bună! (chestia cu caii şi naveta am găsit-o în blogul zamfirpop/wordpress, cu care văd că alde romFB are ceva de împărţit, de nu mă lasă să-l citez în mod civilizat).

*

Uite o vorbă care mi-a plăcut:

“…spirite sărace, care nu se bucură prea tare şi nici nu suferă prea tare

(Teddy Roosevelt, preşedinte al SUA)

*

Câteva fotografii făcute de mine la Bucureşti, în zilele de 13 şi 14 iunie 1990, ale faimoasei Mineriade, au fost “naţionalizate” de două ziare, în anul 2005. Cele două au fost Adevărul, care, însă, după o discuţie pe care am purtat-o cu un redactor al său (există înregistrarea audio), a catadicsit să-şi ceară un fel de scuze, într-un număr al său din zilele următoare – şi România liberă.

Cu aceasta din urmă a fost ceva mai complicat. A fost nevoie de o serie de procese pentru ca, într-un târziu, instanţa să repună lucrurile pe făgaşul lor firesc, stabilind fără echivoc că România liberă a furat o fotografie a mea, folosind-o inclusiv ulterior, timp de cca 14 ani, în varianta sa online, pentru a-şi consolida reputaţia de publicaţie anticomunistă şi pentru a atrage contracte de publicitate – precum şi pentru a se da drept ziar prezent la “locul faptei”. În realitate, singura imagine din 14 iunie 1990 pe care a publicat-o vreodată RL şi în care se disting figurile celor implicaţi este această fotografie a mea, care, la ora aceea, nu eram angajatul său. Partea finală a sentinţei este reprodusă în suplimentul României libere intitulat WEEKEND PLUS nr. 8348 din 29.03.2019, pag. 6. Voi reproduce în curând şi restul sentinţei, care are vreo 10 pagini printate cu Times New Roman 12.
Trebuie să adaug neapărat că avocata mea se numeşte Irina Stancu-Predescu şi e fiica mea.
(De văzut şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=295)



Counter instalat la 22 octombrie 2022



free hit counter