Posts Tagged ‘Tg Jiu’

Țâțe și Țoape Țâfnoase

Friday, July 6th, 2018

și mai ales, pudice

Potrivit, ca să zic așa, presei, autoritățile de la Târgu Jiu nu permit amplasarea bustului de mai sus pe motiv că ar avea, mă-nțelegi, rotunjimi prea rotunde. Ceea ce ar putea să destabilizeze moralitatea, cultura și finanțele locale, lovindu-i pe demnitarii gorjeni în demnitatea lor milenară de tudorvladimirești și provocând eventual o epidemie de gripă aviară.

De altfel, alde Tartuffe-ii locali nu sunt primii care exprimă atare opinie cu privire la lucrarea, totuși, de artă în cauză. Acum vreo câțiva ani, se găsi un ditamai secretor de stat din Ministerul Culturii – teoretic, mai spălat decât băieții de la primăria olteană – care să opineze că lucrarea ar fi prea ”sexoasă” și deci, amplasarea ei în decentul oraș Tg. Jiu n-ar fi oportună.

Probabil că nici el și nici băieții de la primăria aceea n-au trecut vreodată prin Piața Revoluției (fostă a Palatului) din Capitală – unde ar fi avut ocazia să admire detaliul câtuși de puțin sexos al statuii lui Vodă Carol Întâiul, pe care-l puteți vedea în imaginile de mai jos:

Morala: aprobăm, amplasăm și – mai ales – achiziționăm numai lucrări coioase.

http://greatnews.ro/o-statuie-din-targu-jiu-a-fost-data-jos-pentru-ca-avea-sanii-prea-mari/

Bibliografie obligatorie: Monșer, văzui o brișcă

Counter instalat la 21.02.2023



free hit counter