Posts Tagged ‘Stalin’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (78)

Saturday, March 23rd, 2019

Etapa noastră neorealistă pare să se fi consumat. Cu o mică întârziere de vreo 40 de ani – dar mai bine mai târziu decât niciodată. Lumea a început să strâmbe din nas la vederea ciorbei din filmele româneşti. Ce urmează? Dracu ştie. Deocamdată, Jude se ia în gură cu patrioţii profesionişti, iar Adina Pintilie, cu ruşânea ruşânoşilor noştri dup-acilea.

21.03.2019:

https://yorick.ro/de-ce-nu-vine-publicul-la-filmele-romanesti-sau-artificialul-ca-scop-in-sine/?fbclid=IwAR1PCMkGKlW7zytQlyd4xUDDIqiHtnLWqubNYR9t5YC_FY3I-YEYuKlKZvU

Senzaţional în acest comentariu de la Yorick.ro este un singur lucru: că el reproduce, cu toată seriozitatea, spusele şi mai ales, atitudinea personajului din filmul lui Radu Jude premiat acum două zile. Pentru cei care n-au văzut “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”: personajul interpretat cu surprinzătoare vervă comică de regizorul Alexandru Dabija este un funcţionar de la Primărie (a Capitalei, căci acţiunea se petrece în Bucureşti), care încearcă s-o convingă cu binişorul pe o tânără regizoare că el, respectiv autoritatea finanţatoare pe care o reprezintă, n-ar avea nimic împotriva unei evocări a Holocaustului, dar ar fi mai bine dacă ea ar fi realizată în alt mod, mai discret, într-o carte, într-o revistă, de pildă – şi nu sub formă de reenactment, de spectacol de stradă, cu public, într-o piaţă ultracentrală din Bucureşti… Adică, o facem noi, că aşa trebuie, dar ar fi mai bine să nu ştie electoratul de ea…

Constatăm, cu ocazia asta, că atitudinea crunt ironizată de Alexandru Dabija, câştigătorul unui premiu de interpretare la recenta ediţie a premiilor Gopo, este reprodusă întocmai la Yorick.ro, de către dna Monica Andronescu. Dar fără ironie, căci negaţionismul nu-i o chestiune care trebuie condamnată.

https://www.hotnews.ro/stiri-film-23040869-morometii-2-marele-castigator-premiile-gopo-2019-lista-castigatorilor.htm

*

15.10.2018

Acum cinci minute, la Antena3, Gâdea, în tandru dialog cu Tudorellapătrat, a pronunţat expresia “o anumită parte a populaţiei”. Cum se vede, am făcut paşi mari înainte: acum douăzeci şi ceva de ani, fiţuicile lui iliescu şi Năstase se mulţumeau să înjure “o anumită parte a presei”.

*

Am participat odată la un turneu de șah cu premii, care m-a făcut să-mi schimb definitiv părerea despre nobilul sport și nobilii săi practicanți. Mai întâi, m-am dus acolo fiind trimis de instituția unde lucram, care primise o invitație pe numele șefului ei, ministrul. A cărui șefă de cabinet o pasase la secretarul de stat, a cărui secretară o dăduse mai jos… și tot așa, până m-au trimis pe mine, chestia asta fiind într-o duminică. Așadar, era sarcină de serviciu, că eu cu șahul nu prea aveam relații. Am fost avertizat să mă duc cu bani la mine, fiindcă participarea nu era gratuită. Buuun. Lăsând deoparte faptul că un puștiulică de gimnaziu m-a bătut în mai puțin de zece mutări, tot ce pot spune e că n-am văzut la alte sporturi atâtea șmecherii ca acolo, de la manipularea ceasului la mutări frauduloase.

Din ziua aceea, Maradona nu mi-a mai părut așa de condamnabil.

*

DESPRE ME TOO

Nu că m-aș băga în discuția asta – dar trebuie să remarc că, într-adevăr, Dumnezeu nu bate cu parul. Vreo doi băieți dintr-ăștia celebri și talentați, iar în rest, jigodii cât cuprinde, și-au luat-o de nu s-au văzut. De la neveste. Pe unul, nevasta est europeană cu vreun secol mai tânără ca el l-a lăsat, după o foarte scurtă căsnicie, fără jumătate din avere, iar pe celălalt, nevestica oriental-mijlocie îl arde chiar zilele astea în același mod. Mai exact, după o conviețuire care a durat fix până ce doamna a devenit mămică. Cum vă spuneam, Dumnezeu…

*

05.02.2019

Ăştia de la tv ne anunță că “esteticianul” de la clinica Monza e, de fapt, un parcagiu din Italia. Oricum, e mai mult decât Hegel, Nietzsche sau Benedetto Cruce, care n-au făcut în viața lor vreo operație de mărire de țâțe.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/spitalul-monza-despre-medicul-fals-a-realizat-o-interventie-in-decembrie-2018.html

*

07.02.2019

La Digi TV, lui Cristian Tudor Popescu a început să-i placă Setea, filmul din 1961 pe scenariu de Titus Popovici, una dintre cele mai deșănțate coprofagii ale regimului politic de atunci. Pentru cine nu știe: nici măcar Mircea Drăgan, regizorul filmului, nu prea se mai omora să-și aducă aminte de el prin anii 1976-1977, când am avut eu de a face cu el (MD era, pe atunci, șeful catedrei de Regie Film la IATC și în această calitate, mi-a dat zece pe un scenariu ce urma să fie regizat de un student de la clasa lui). Cât despre partea curată a căcatului, adică despre scuza că ne uităm cu of și dor la ăsta și la celelalte filme de atunci fiindcă în ele îi vedem pe actorii noștri îndrăgiți, asta nu e decât bancul amărât despre ce bine era pe vremea lui Stalin. Bine, fiindcă eram tineri și făceam amor de trei ori pe zi. Dar el, CTP săracul, nici măcar nu era în situația asta, fiindcă, la ora când s-a lansat Setea, avea cinci ani.

Și atunci, mă întreb, ce-i veni? Ce-i asta? Necrofilie?

*

19.03.2019

La UE, reprezentantul Chinei tună şi fulgeră împotriva practicilor comerciale “imorale” ale europenilor. E, categoric, cel mai bun banc din ultima mie de ani.

*

Dl. acad. Eugen Simion tocmai ce primi un premiu Nobel. Mă rog, nu chiar unul mare, ci unul mai micuț, fabricat de un Ostap Bender dintr-un orășel franțuzesc de provincie. Mândru și el că e franțuz, alonzanfan.

https://adevarul.ro/cultura/carti/academicianul-eugen-simion-premiat-medalia-aur-filologie-alfred-nobel-anul-2018-1_5c191b39df52022f759fbb4b/index.html

*

17.01.2019

Prin anii 60, mi-aduc aminte că Fidel Castro și-a scos toți tâlharii și criminalii din pușcării și a făcut în așa fel încât aceștia să ajungă imediat în SUA, iar americanii să aibă de muncit ani de zile pentru a-i priponi. Era modul lui de a pune umărul la edificarea Societății Imperialiste Multilateral Dezvoltate. Tare  mi-e teamă ca nu cumva să se întâmple și acum același lucru, cu pârnăiașii noștri eliberați prin marea milă a lui Tudorellapătrat. Adică, să nu fie cumva același gând și în spatele milostiveniei pesediste. Care, din câte știu, nu e însoțită de interdicția de părăsire a țării de către beneficiarii ei.

*

*

”Și-a ucis iubita cu sânge rece”, zic ăștia la telejurnal. Înțelegi, iubita lui era reptilă.

*

Mămăligă pripită = fast mămăligă.

Că tot suntem noi în UE. Și în NATO.

*

08.02.2019

Guvernul ne-a prezentat studiul de fezandabilitate a bugetului.

Vorbind despre cele 5,5% ale ipoteticului nostru buget pe 2019, celebrul domn platinat și înțolit în costume cambrate umflă binișor cele 3 sau 4% cu care ne creditează alde ăia din UE. Asta, în vreme ce cu vorbele procedează exact invers: dacă un cuvânt are, să zicem, patru silabe, el pronunță cel mult trei. Și alea, printre dinți, să n-audă dujmanii. Hai că ne mai făcurăm cu un Peltikle.

*

23.01.2019

CUM MAI STĂM CU CĂDEREA LEULUI

”Speculatorii speculează!” scheaună și chelălăie Stăpânirea. Sigur că da, iar sunt alții de vină. Ca de obicei. Păi mă băieți, dacă vine ploaia și te inundă, nu ploaia e de vină. Fiindcă nu ea te-a oprit să sapi șanțuri de scurgere.

*

În lumea Răsăritului invocată, azi, de savantul acesta plin de caracter, prin ”democrație” se înțelege ”să nu mă halești tu pe mine, ci să te halesc eu pe tine”.
Idealiștii de la 1848 au încercat să scoată România din cloaca răsăriteană pomenită de dl acad. R. Theodorescu (întâmplător, acea persoană care, din postura de director general al televiziunii de stat, unice pe atunci, a refuzat să transmită imaginile demonstrației populare anticomuniste din ianuarie 1990). Același lucru încearcă să-l facă, astăzi, mulțimile care cer ca România să intre, odată, în rândul lumii - adică, în UE. Iar fatalistul domn RT zice, oftând pe rusește, că n-o să țină. Dacă chestia asta ar fi spus-o vreun academician nepalez, sau unul irakian, mai că i-aș fi dat dreptate. Dar lui RT nu-i pot da.

Din simplul motiv că nu locuiesc nici în Nepal, nici în Irak.

https://www.euractiv.ro/social/razvan-theodorescu-romania-e-o-lume-a-rasaritului-un-rasarit-foarte-putin-iubitor-de-democratie-13614

*

https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-3-martie-1925/?fbclid=IwAR3eiW4Saevx9PsiQU_XEPZnIWAMuWGjWnpuH4TvsScIebBeTYDS_5IybpY

Descopăr abia acum această știre despre unul dintre profesorii de la care am avut cel mai mult de învățat în Institut, între 1973 și 1977, cât m-am aflat acolo. Sunt oameni, pe lumea asta, de care nu-ți dai seama cât îi admiri și respecți decât după mulți ani. Mie mi se întâmplă asta, în ce-l privește pe domnul Potra, mai ales de vreo douăzeci de ani încoace – și anume, în toate ocaziile când citesc cronici de teatru și de film și când, vrând-nevrând, mă duce mintea la tot felul de comparații. …E greu să nu devii nostalgic și paseist în atari condiții. Dar nu despre asta aș vrea să vorbesc, ci despre o întâmplare nostimă din vremea studenției.
Domnul Potra și domnul Gigi Littera, alt profesor (deși, atunci, nu era decât asistent!) adulat de noi toți câți eram pe acolo, au avut ideea de a înființa cursurile de cultură teatrală și cinematografică pentru licee. În 1976, după înverșunate târguieli cu autoritățile care au durat câțiva ani buni, ei au reușit să-și vadă inițiativa aprobată măcar pe jumătate. Ministerul Învățământului și celelalte foruri de cenzură (că nu era doar unul) și-au dat acordul ca studenții unei grupe de Teatrologie-Filmologie să predea cu titlu experimental, timp de un an, aceste cursuri la trei licee bucureștene, câte o oră săptămânal, prezența elevilor fiind facultativă. Din câte mi-aduc aminte, era vorba de liceele Ion Creangă, Mihai Viteazu și Tonitza.

Eu, de exemplu, îmi amintesc că am predat la Creangă și Tonitza. Cursurile ținute de grupa noastră au avut parte de un succes incredibil – iar asta o pot confirma colegii mei, care sunt sigur că-și aduc și ei aminte de împrejurările acelea. Sălile în care s-au ținut ele erau arhipline, se stătea și pe jos, nu numai elevii venind să ne asculte, ci și profesorii lor. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre adunarea inaugurală, despre lansarea lor. Aceasta s-a petrecut într-un amfiteatru măricel, de câteva sute de locuri, cred că de cel al liceului Creangă e vorba, dacă nu-mi joacă memoria vreo festă. După inevitabilele discursuri oficiale ținute de niște activiști de la minister și de la CCES (Consiliul Culturii și Educației Socialiste, pentru cine nu știe), a venit rândul domnului Potra. Iar el a început spunând, în linii mari, următoarele: ”Omul nou al Societății Socialiste Multilateral Dezvoltate este o persoană nu numai competentă sub aspect științific și tehnologic, ci instruită în general, cu un vast orizont de cultură… În țările occidentale, cursurile acestea de cultură teatrală și cinematografică nu sunt considerate un lux, ci fac parte din programa de învățământ liceal… Iată, în Ungaria, ele există de mai bine de două decenii…” Pe toate le-au înghițit tovarășii cu munci de răspundere aflați acolo, chiar și chestia cu Occidentul, dar la faza cu Ungaria, am văzut cum le-au căzut ochii-n gură. Singurul epitet ce i-ar putea descrie cu exactitate este ”șobolani opăriți”.
…Iar cursurile noastre au rămas în stadiul de experiment. Ne-au lăsat să le ținem până la sfârșitul anului acela școlar, dar atât a fost. Și cred că întâmplarea asta e motivul pentru care mi-amintesc cu drag de domnul profesor Potra. Prea mulți ca el, care să-și dea drumul la gură, nu găseai pe vremea aia. Și nici azi.

*

Counter instalat la 13 iulie 2022


CINEPOLITICA 2017. RĂZBOIUL REGELUI

Monday, April 24th, 2017

CINEPOLITICA nu s-a dezmințit nici la această a șasea ediție.

Deși componenta sa „Cine” a fost ilustrată foarte onorabil de câteva filme care merită prin ele însele, prin artisticitatea lor ca să zic așa, atenția cinefililor, mai ales cea de a doua jumătate a termenului este  cea care a stârnit interes și emoții.

Cu toate că nu era inedit, documentarul de mediu metraj RĂZBOIUL REGELUI a fost urmărit cu real interes de toți cei prezenți la festival, români și străini deopotrivă. Aceasta, fiindcă relatează un fragment important din istoria țării, actul ieșirii României din alianța cu Germania nazistă la 23 August 1944 – și o face “la firul ierbii”, examinându-l de foarte aproape și dând detalii inedite, prin intermediul unui participant ilustru, Regele Mihai.

Filmul produs de John Florescu și regizat de Trevor Poots, producător, printre altele, al unui documentar despre Rudolf Hess, are meritul de a (ne) reaminti că ieșirea României din Axă a scurtat cu cel puțin câteva luni războiul mondial, salvând astfel milioane de vieți de militari și civili. Și că acțiunea de la 23 August, în legătură cu care s-a tot mințit de atunci încoace, s-a datorat în mare măsură regelui.

Filmul acesta este pe jumătate documentar de arhivă și pe jumătate, interviu cu Regele, care povestește, cu remarcabilă acuitate a memoriei și adesea cu umor, faptele la care a luat parte și oamenii pe care i-a cunoscut.

De exemplu, că la una din întâlnirile lor de la Berchtesgaden, Antonescu ar fi vorbit continuu timp de două ore, traducerea în germană durând cam tot atâta, iar Hitler ar fi tăcut în tot acest timp, ascultându-l. Ceea ce, fără îndoială, a constituit un record.

Iar în ce privește aspectul arhivistic, aș observa că e pentru prima oară când văd imagini filmate la 23 august 1944, în Piața Palatului Regal din București. Mulțimea adunată acolo în acea zi era la fel de impresionantă ca și cea de la 21 august 1968, din același loc. Cu mențiunea că cea din 1944 venise acolo, după toate aparențele, spontan, fără s-o fi îndemnat cineva anume.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Daniel Suceava. perVERSE

Saturday, September 15th, 2012

ŢARC

A nu şti carte e un lucru trist.

A şti prea multă, şi mai mare spaimă.

Analfabeta moaşă are faimă

La fel ca mamoşul specialist.

Vezi, un actor care abia îngaimă

O replică, atât, e tot «artist»!

Un felcer în cel mai sinistru chist

Nu vede moartea, însă cere: «Dai, mă?!»

«N-am, mă!» «Atuncea ia acest cărbune;

El decât operaţia mai bun e!»

Dar totuşi, rău cu rău, dar fără rău,

Mai rău este. Zăvod şi nătărău.

Cretinilor le şade bine-n ţarcuri

Ca cânilor în ţarcul lor, prin parcuri.

AM GĂSIT-O

motto:
Am găsit-o ieri în prun

(George Coşbucă)

Pe fuşteii de la scară, Sară,

Mă rădic şi mă scobor în tine-ţi.

Mă rădic în ochii tăi cei vineţi,

Mă scobor în buza ta amară.

Vă iubesc pe toţi, însă reţineţi,

Cel mai tare am iubit în gară,

Noaptea, căprioară şi fecioară

Sară mică, moartă-ntre pelíneţi.

Când se duce moşul să debarce,

Baba lui mamută mult se-ncurcă.

Sunt copii în gară ca în zarce:

Unii urcă, alţii vor să urcă.

Uite-aşa, şi eu, Sara mă stoarce

Cu profundu-i cap, cu păr de nurcă.

MANDARINATA

Un soir, l’âme du vin chantait dans les bouteilles

(Baudelaire - L’Ame du Vin)

Din biberon pân’ la coliva dulce

Au supt mulţimile o cocă-colă,

Mulţimi de puşti cu role şi-n gondolă,

Ce n-au putut aminteri să se culce.

Pe toţi i-a bântuit o rugeolă…

Plin de buboaie, de covrigi, de bulce,

A răposat Infantu-n Acapulce:

Copile, îţi ofer o gladiolă!

Dar alt infant, din bumbăcelul viei

Şi până-n cânepile năsăliei,

La vin se-ndeamnă şi la vin se roagă:

Udă mormântu-mi şi uscata-i doagă!

Coboară, dacă nu mă iei la tine…

Fricoşilor de Moarte, oricum vin e!

ALCOHOL

Şi numele stelei se cheamă Absintos

Apocalipsa, 8, 11.

Nu te iubesc, deşi mi-ai fost aproape.

Arareori m-am despărţit de tine;

O lună, poate-un an, însă în vine

M-ai aşteptat şi te-am ghicit supt pleoape.

Eu ştiu că hematia te reţine

Cu jetul ei pierdut între hârtoape:

Iluzii îngropate-n cer, în groape,

În catacomba viilor divine.

De câte ori, având paharul gol,

M-am îmbătat cu boarea ta sangvină

Şi, fără ţuică, m-am trezit matol.

Dar iată, lângă steaua cea pelină,

A răsărit un nor de etanol:

Strămoaşa vodcă mi-i acum virgină!

PLĂCINTA MOŞNEAGULUI

Iată-mă-s bătrân, m-aşteaptă coase,

Ochii slabi eu mi-i rădic spre poartă:

Tineri mi-or veni, ori lumea moartă?

Creierul din ţeastă mă descoase…

Ce noroc: am vin! Apuc de toartă

Cana veche şi mi-o torn în oase;

Amintiri în capu-mi vin frumoase

Şi tristeţea-mi plânge trista-mi soartă…

Moartea-ntr-un sfârşit şi-atinse ţelul!

Parcă Dânsa nu-şi atinge ţinta,

Ori cu piatră, ori cu plumb, oţelul

Nimerind un trib ori toată ginta?

Nimerind nevlegul ori rebelul…

Vai de mine, mi s-a ars plăcinta!

DRAGU TATII BOSTĂNEL

şi nimeni nu pică din smirna şi nimeni din rodos

(Virgil Mazilescu - ar putea fi el arpentorul)

Orice ţigan îşi laudă ciocanul

Şi orice pasere pre limba-i piere

Şi orice trântor s-a-mbătat cu miere

Şi tu vei pierde, cât ai da cu banul!

Şi ultimul păianjen din unghere,

Găsit de tine-aevea şi la anul,

Un înger cruciger pândind Satanul,

Va fi zdrobit de mătura-ţi, muiere!

Dar tu, copile, ia poteca-ngustă,

Iară nu calea-n care dau năvală

Gloate nătângi; de-acele te desgustă!

Iar de vei întâlni vreo matahală,

Să n-o înfrunţi. Nu te-ncurca în fustă,

Ci rodosul şi smirna fie-ţi fală!