Posts Tagged ‘Sergiu Nicolaescu’

MORŢIŞORI

Friday, March 1st, 2024

SUB PREŞ

.22.01.2024
*
22.01.2024

*

Se poate citi, la adresa https://biblioteca-digitala.ro/?volum=3824-aur-si-aurolac-insemnari-din-teatru-si-lume–2001, cronica mea la OPERA DE TREI PARALE, publicată în revista Teatrul, nr. 1/1980. Montarea de la teatrul Bacovia din Bacău a regizorului tunisian Sassy Brahim avea exact aceleași deplorabile particularități de care vorbește acum dl Ornea. Însă, după ce articolul meu predat redacției Teatrul le-a semnalat, ele au fost înlăturate chiar de la reprezentația numărul doi. Desigur, asta nu Sassy Brahim, fostul meu coleg de facultate, a făcut-o, ci, mai mult ca sigur, vreun securist din redacție, care a dat un telefon la ”foruri”. Care n-aveau nevoie de încă un subiect furnizat Europei libere. Așa că articolul meu a apărut fără pasajul în care vorbeam despre antisemitismul spectacolului băcăuan. (Probabil, însă, că antisemitismul din spectacolul Teatrului Național București, de care vorbește dl Ornea acum, nu va fi înlăturat, fiindcă n-are, nu-i așa, cine s-o facă. Iar spectacolul dlui Colceag va fi comentat entuziast în România literară).

*

E unul pe Facebook care mănâncă şi el o pâine înjurând morţii. Pe Sartre, în speţă, că a refuzat Nobel-ul fiind comunist. Ce bine le prinde telectualilor dâmbovițeni ”corectitudinea politică”, sau cum s-o mai fi numind noua dogmă ”anticomunistă”, de fapt antieuropeană. Ce bine camuflează aceasta antisemitismul lor atavic!

*

Oana Stoica l-a făcut comestibil pe Arthur Schnitzler

*

Niculae Ceaşcă a desfiinţat facultăţile de Psihologie şi Sociologie în principal din cauză că un abia înfiinţat Institut de expertizare a forţei de muncă şi de alte ticăloşii de genul ăsta constatase că foarte mulţi miliţieni, pe lângă că erau tâmpiţi conform fişei postului, mai erau şi anxioşi, bipolari ş.a.m.d. (vezi https://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10954). În compensaţie, după 1989, au apărut grămezi de facultăţi şi de secţii cu cele două profiluri susmenţionate, dătătoare de diplome. În ultimii ani, toţi tinerii poliţai şi jandarmi care şi-au tras câte un glonţ în cap cu arma din dotare erau certificaţi din pâdevî psihologic de nişte posesori de asemenea diplome.

*

Le văd meclele, ale ăstora de la Ferma Dacilor, vii şi morţi, hoţi şi vardişti, interlopi şi autorităţi protectoare – şi-mi fuge gândul la Lombroso. Îl văd pe câte unul dând interviu la televizor şi mă gândesc că mutra aia e scoasă din vreun tratat de criminologie. La urma urmei, nici Lavater ăla n-o fi fost nebun. Iar faptul că Masculul Alfa al unei colectivităţi – oraş, sat, sau ce-o fi ea – are profil clar de individ violent şi complet insensibil la orice considerent de natură morală arată că acolo şăf e ăl care dă mai tare cu pumnul. Civilizaţie, deh.

*

În 2005, Sergiu Nicolaescu a pus pe piaţă filmul său intitulat simplu “15″. Co-scenarist i-a fost celebrul scriitor Dumitru Radu Popescu. În acest film despre revoluţia din decembrie 1989 de la Timişoara, cei doi au arătat că revoluţionarii fugăriţi de trupele de represiune ceauşiste şi-au găsit scăparea înăuntrul Catedralei Ortodoxe, cei dinăuntru deschizându-le porţile acesteia. În realitate, s-a întâmplat invers, cei dinăuntru (la ordinul, se pare, al actualului socru monorhic al lui Victor Ponta, unul Sârbu) închizându-le poarta în nas – astfel că vreo 10-15 dintre aceştia au murit pe treptele catedralei, mitraliaţi de nişte militari neidentificaţi ulterior. Cât despre ţaţa de pe Facebook, care zice că-l iubeşte pe S.N., n-are decât. Dar e bine să ştie şi aceste amănunte.

*

A început digitalizarea ANAF

*

Cu începere de la 01.03.2024, în România viteza luminii va fi redusă la 50% din cea actuală.

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul Român de Informaţii vor lua măsuri pentru implementarea etc.

*

PREFERINŢĂ

Prefer câinii şi pisicile. Necuvântătoarele în locul prostcuvântătoarelor.

*

Când ”palestinienii” atacă Israelul, un val de ”demonstrații”-aproape-războaie-civile și alte felurite scandaluri zguduie țările occidentale. Când Rusia se pregătește de război cu lumea civilizată, iar niște ”rebeli Houthi” de care nici dracu’ n-a auzit până acum sunt pe cale să blocheze tot comerțul mondial, Pakistanul-nuclear atacă Iranul-aproape-nuclear. Iar Alibaba, concurentul chinez al lui Amazon, a scos la vânzare contoare Geiger-Müller. La preț avantajos.

*

Câteodată, Netflix nu e nici tâmpit, nici soporific. Tocmai am văzut un film biografic. Biografia lui Richard Burton – şi a Lizicăi, tot pe-acolo. Mi-a plăcut Liz, cum s-a dat ea cu gheruţele şi cu colţii la un ziarist obraznic, care a îndrăznit să zică ceva de Richard al ei. Dar şi el…

La un moment dat, povesteşte o fază nostimă. Hamlet, la Londra, cu el în rolul titular. În prima lojă, lângă scenă, cine? Chiar Winston Churchill! În timp ce declama de zor, Burton a sesizat un murmur din loja aceea, care parcă îl îngâna. Churchill rostea şi el, în şoaptă, versurile, ştia piesa pe dinafară. După reprezentaţie, cineva bate la uşa cabinei lui Burton. Cine era? Chiar Churchill: “Milord Hamlet, îmi dai voie să folosesc toaleta dumitale?”

*

Azi, nepoțica mea de aproape zece ani s-a dus la teatru. Cu maică-sa. Frățiorul ei, de cinci anișori jumate, nici n-a vrut să audă de teatru. Așa că a rămas acasă, cu taică-su. Ce mai, bărbații este bărbați.

*



free website counter html code

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (83)

Thursday, December 26th, 2019

Astăzi cred că se împlinesc 30 de ani de când vechiul meu prieten Cornel Secu a încasat 3 gloanţe de Kalaşnikov pe o stradă din Timişoara. Dumnezeu a ţinut, însă, cu el – şi după câţiva ani de umblat prin spitale din străinătate, şi-a revenit, iar astăzi mi se pare că e mai vioi ca mine, de exemplu. Dacă-l vedeţi zilele astea, să-i spuneţi LA MULŢI ANI din partea mea.
PS. El e singurul care m-a publicat în 1984, când eram, în modul cel mai oficial cu putinţă, pus la index. Asta s-a întâmplat în revista Sci-Fi Helion din Timişoara, pe care o scotea el.

(18.12.2019)

*

La început, a fost o revoltă spontană, la Timişoara. Apoi, după ce treaba a început să se împută la Bucureşti, Milea s-a/a fost sinucis, iar domnul Caramitru a început să dea ofiţerilor MAPN ordine pe care aceştia le-au executat fără să-şi întrebe superiorii în ce film urmează să joace, lumea a venit să apere Televiziunea şi Radioul şi să încaseze gloanţe-n cap noaptea, pe întuneric. Trase, după părerea mea, de carabine de vânătoare scumpe, cu performanţe mult mai mari decât AKM-ul de obşte (şi dotate inclusiv cu echipament de ochire în întuneric). De altfel, aceasta era şi opinia lui Sergiu Nicolaescu, marele regizor al evenimentului – exprimată, ce-i drept, cam la douăzeci şi ceva de ani după. La un moment dat, chiar înaintea lui Nicolaescu, eu însumi am lansat ideea că, pentru a afla cine erau faimoşii terorişti, sau măcar unii dintre ei, ar fi fost suficient să se ia la puricat registrele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din RSR, care constituiau cea mai sigură evidenţă a posesorilor de aşa ceva. Bineînţeles, dacă acestea ar mai fi existat undeva, nefiind arse, întâmplător, chiar în zilele Revoluţiei.

Buuun, deci lucrurile s-au desfăşurat aşa cum s-au desfăşurat, băieţii şi fetele cu spirit de sacrificiu şi-au găsit locul în Cimitirul Eroilor Tineri, iar oamenii MApN care au tras la vedere, ziua în amiaza mare şi cei ai Securităţii, care au făcut acelaşi lucru noaptea, incognito, s-au transformat foarte curând în înalţi demnitari şi în cei mai prosperi oameni de afaceri din ţara asta.

Câştigul celorlalţi, al celor, de pildă, de pe baricada de la Inter, a constat strict în aceea că au fost primiţi în clubul lor, al foştilor câini de pază ai lui nea Nicu. Contra unor mici obligaţii, cum ar fi aceea de a-l împuşca pe susnumitul şi de a fi scoşi în faţă la 21 decembrie 2019, pentru a fi huiduiţi şi înghiontiţi de mulţime.

https://www.mediafax.ro/social/gelu-voican-voiculescu-batut-pana-la-sange-de-un-revolutionar-in-piata-universitatii-criminalule-cum-ai-tupeul-sa-vii-aici-agresorul-a-fost-prins-foto-18675172

*

În ziua de 13 decembrie 1918, s-a tras cu mitraliera pe Calea Victoriei (cca 40 de morţi). În zilele de 22-28 decembrie 1989, s-a tras cu tot armamentul din dotare în Bucureşti şi în provincie, inclusiv la Târgovişte (cca 1000 de morţi şi nenumărate pensii speciale). După cum se vede, România a făcut progrese însemnate în mai puţin de un secol.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10449

*

Din fericire, oricât ar fi el de spălat pe creier, animalul politic tot observă că pâinea care costa, anul trecut pe vremea asta, 80 de bani, acum costă 1,59 lei. Aia era amărâta de franzelă albă ultrauşoară, pâinea săracului, cel mai ieftin sortiment, al cărui preţ a crescut cu câteva luni bune înainte de alegeri, adică în plină guvernare pesedistă, nederanjată de nimeni. Asta e singura explicaţie a faptului că PSD-ul şi-a pierdut voturile chiar şi la Vaslui.

*

Zise un tovarăş că în România sunt mai mulţi Vasile decât Ludovici. Tot ce se poate, dragă tov P*lică Frânariu. Însă partea proastă-i că în Italia şi Spania sunt mai mulţi Vasile decât în România.

*

ISTORIA DE SUB PREȘ

Sunt unul dintre tot mai puținii care au apucat, încă de prin anii 1960-1970, să stea de vorbă cu oameni de vârsta părinților mei, născuți cam prin 1920-1930. Spre marea mea surprindere, țăranii bătrâni de prin Dâmbovița și Teleorman, pe care nicicum nu-i bănuiam de îndoctrinare și de apartenență la Partidul Comunist Român, mi-au povestit niște întâmplări scoase, parcă, din literatura propagandistică a epocii.

Astfel, o mamaie de la țară mi-a relatat că, uneori, când mergea la sapă la porumb, i s-a  întâmplat să bea apă din făgașul, din urma lăsată în noroiul de pe drum de copita boului, fiindcă n-avea de altundeva. Năucit, am fost obligat să-mi spun în sine-mi că nici romanul Desculț nu era chiar un act de coprofagie partinică, cum crezusem din prima clipă când l-am citit.

Aceștia erau cei pe care comuniștii i-au adus la oraş, le-au dat salarii şi locuinţe cu încălzire, apă curentă şi canalizare. Celorlalţi, pe care nu i-a adus nimeni la oraş fiindcă de la oraş erau, nu prea aveau ce să le dea – şi nici vreun zor s-o facă n-aveau. Comunismul este repartizarea echitabilă (mă rog…) a sărăciei.

*

1. Electoratul din întreaga lume alege fără greș: Trump, Boris Johnson, Zelenski, Berlusconi… Hitler…

2. El alege fără greș nu orientându-se după capacitățile și performanțele relevante și dovedite ale candidaților, ci după impresia ce i-o fac aceștia într-o oră sau două de dezbateri televizate, adică după cât de tare zbiară aceștia.

3. A fost odată un sociolog ultrareacționar, Gustave Le Bon, care zicea că vârsta mentală a maselor este cea a unui copil de 12 ani.

4. Rog insistent să se țină cont că nazismul și comunismul au fost singurele regimuri cu adevărat populare din istoria omenirii. Nu era nici pic de elitarism în ele.

*

Aş fi întrutotul de acord cu dublarea alocaţiilor pentru copii - dar numai în cazul acelor familii care au şi ALTE surse venit.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23556852-livevideo-sedinta-miza-uriasa-parlament-liberalii-reusit-scoata-vot-reducerea-tva-dar-nu-dublarea-alocatiilor-astazi-discuta-eliminarea-pensiilor-speciale.htm?fbclid=IwAR2X1mXmK5zPwRq2yRky5Ao2CFEo3oorUwFTDHPtR9ZQvxfYxH861FgSb7w

*

Am fost la doctor. Care se uită la tensiometru şi zice da’ nu-i aşa că nu mâncaţi sărat. Nu, zic, am şi un borcănel cu sare fără sodiu acasă. Nu i-am mai spus că-l am de zece ani. Şi că-mi pun din el doar la sărbătorile naţionale.

*

St. Ionescu SPECIALIST ÎN PROBLEME GLOBALE

Aşa scrie pe uşa jerpelită de la subsolul unui bloc din Militari.

*

Emigrant român în Italia deschide cârciuma Addio Madre

*

Tipul dă mâna cu mine şi-mi spune că arăt minunat. Se poate, zic, aşa arăta şi Tutankhamon când l-au scos din piramidă.


LA MULŢI ANI DOUĂZECI DOUĂZECI!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Pancarte nostime

Friday, July 28th, 2017

Am dat de curând peste câteva filme vechi, de care uitasem cu totul. Unul dintre ele a fost pozat prin februarie 1990, dacă mi-aduc bine aminte. Și anume, la o manifestație a cineaștilor din Piața Victoriei. Pe cei din imagini îi cunoașteți, nu-i nevoie să vi-i mai spun eu.

Dacă și Sergiu Nicolaescu avea revendicări, ne-am lămurit!zice doamna Paola Bentz, o vizitatoare a acestei pagini. Căreia îi mulțumesc pe această cale pentru atenția acordată.

*

Imaginile de mai sus sunt inedite.

Ele pot fi reproduse numai cu acordul meu scris și cu menționarea sursei.

Counter instalat la 13.11.2022



free hit counter code

Grid Modorcea. PRESA DE LA COADA VACII

Wednesday, May 8th, 2013

Aflu, cu o totală lipsă de uimire, că presa din România a ajuns acolo unde îi este locul, la nivelul unor ţări bananiere ca Burkina Faso. În orice caz, sub Bostwana, oricum, pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Şi asta, în condiţiile când are toată libertatea. Când orice ziarist fără şcoală poate să-l bălăcărească cum vrea pe preşedintele ţării fără să rişte pedeapsa pentru insultă şi calomnie. Acum, Curtea Constituţională cere să se reintroducă această pedeapsă, dar nu va folosi la nimic. Nu asta e Soluţia ca presa din Romania să fie sănătoasă.

E suficient să citiţi ce scrie “antologatorul” CTP, care a fost ani de zile şeful Clubului Român de Presă, autosurprins ca mercenar (500 dolari pe emisiune la TVR), ca să vă daţi seama că presa din ţara noastră este bolnavă. Rău de tot. Cu câteva luni în urmă, am trimis peste tot un semnal de alarmă, articolul Pentru o lege a presei “prea libere”. A fost total ignorat în ţară, a apărut doar în două ziare de limbă română din America.

Sigur, nimănui nu-i convine acest articol, care arată cauza răului în presa română: lipsa de pregătire, de cultură, a ziaristului român. De unde, şi spaima de lege. Numai oamenii fără cultură nu au lege. Cultura te disciplinează, te orientează, are legi, principii, morală. Fără principii şi respectul lor se ajunge la haos, la “banana republic”, la cleptocraţie.

Încă de când lucram la “Expres Magazin”, am atras atenţia asupra acestui fenomen îngrijorător: avalanşa de nechemaţi în rândurile presei. Cristoiu îi numea pe alde Cartianu şi alti rătăciţi “furnici”. Lasă-i să care ştiri, îi zicea el lui Hârciog, patronul ziarului, noi le prelucrăm şi facem bani! Patronul însuşi, un elefant avid, semianalfabet, încuraja “furnicile”. Iar combinaţia dintre furnici şi elefant a generat o presă suburbană, subterana, plină de urdori, cârtiţe şi dihori.

Treptat, toată presa din România a coborat ştacheta tot mai jos, până la nivelul gloatei. Şi a apărut fenomenul de bumerang, adică gloata, masa de cititori semianalfabeţi, a descoperit rubrica Forum, rubrica de comentarii şi a devenit ziaristă.

Am scris doi ani de zile, zi de zi, la ziare.ro. Am trimis din America numai perle. Numai lucruri de soi, despre evenimente de excepţie. Am arătat cum poate fi şi presa din România, cum se poate ridica ştacheta culturii în ţara noastră. Citiţi, vă rog, ce au făcut, în schimb, forumiştii.

Exact ca în parabola cu mărgăritarele şi porcii. Au murdărit tot, sfidător, fără jenă. Asa cum jenă nu a avut nici ziare.ro, respectiv dl. Tita, pe care l-am avertizat de atâtea ori că ceea ce face este o crimă, să laşi pe orice mitocan să-şi dea cu părerea, asta nu e libertate a presei. A pune o cenzură culturala, o cenzură a bunului simţ, un criteriu de alfabetizare, nu e cenzură, ci o lecţie de civilizaţie.

În America, orice ziar are rubrică de Forum, dar cel ce scrie acolo îşi dă adresa, numele corect, identitatea, adesea şi o fotografie, ca să ştii cu cine dialoghezi, să ştii cine te înjură. Dar nu te înjură, fiindcă îşi dă identitatea şi ca atare îşi exprimă civilizat un alt punct de vedere, dacă are.

A trebuit să curgă multă apă pe Dunăre până să înţeleagă şi dl Tita că trebuie să reglementeze situaţia. Şi a reglementat-o, nu mi-a mai publicat articolele!

Dar cine e dl. Tita? Habar nu am. Patronul ziare.ro. Cine este, ce pregătire are, e altă problemă. Patronii de ziare sunt, de regulă, oameni de afaceri. Ei au numai interese pecuniare. Şi în consecinţă, angajează “furnici”. Furnicile sunt instrumente de adus ştiri, de alăptat gloata.

“Furnicile” nu trebuie să gândească, să aibă conştiinţă. Gloata trebuie să primească exact ce vrea.

Şi ce vrea ea? Scandal şi vendeta. Să i se deschidă toate porţile ca să se defuleze. Orice Bogdănel să-l înjure pe Bogdan Vodă. Satisfacţie de oligofreni şi onanişti, în momentul când aduc sub talpa opincii lor o personalitate! Această plăcere barbară de a bălăcări, de a pune semnul “egal” între portar şi directorul fabricii, cum făceau comuniştii, a devenit regulă a “omului nou” post-decembrist, a dus la dezastrul presei.

Încă din 1990 am simţit această primejdie care paşte presa, aceea de a o lua vertiginos la vale, pe panta scandalului ieftin, a vulgarităţii şi violenţei. Am scos imediat un ziar “Homo Scandalum”, în care am arătat care e diferenţa între scandalul de mahala şi de beţiv, scandalul la bina, şi scandalul de idee, gen Iisus Hristos, Ioana D’Arc sau alte mişcări de idei care au răscolit lumea, care au schimbat istoria şi destinele oamenilor. În România post-decembristă a dispărut “scandalul” de idei (de fapt, confruntarea, polemica onestă şi la obiect – n.red.), care era curentă in perioada interbelică. Intelectualilor autentici le şi este frică să mai scoată capul, să polemizeze, fiindcă orice idee preţioasă este radical “sancţionată” de vulg, cu concursul generos al presei române.

Arătaţi-mi o valoare din România, de la Nicolae Manolescu la Nadia Comaneci, care nu a fost bălăcărită de presă? Pentru cine are respect presa română? Pentru patrie, veţi zice, pentru România. Aiurea. România este cea mai terfelită, ea a ajuns demult Românica, nu mai are mamă, tată, identitate. Toţi îşi bat joc de România, de drapelul ţării, de imn şi de alte valori sacre. In momentul când nişte oligofreni de la “Vacanţa Mare” îşi băteau joc de “Mioriţa”, trebuia spus “stop”. Aşa cum trebuia sa facă Ion Iliescu cu primul jaf evident în chiar timpul revoluţiei române. Dar el a pus umărul să se fure (nu era Dan Iosif şeful lui de cabinet? păi să tot fii “sărac şi curat” cu aşa personalitate la uşă… – n.red.) Au luat toţi exemplu. La fel şi Sârbu-Protv a încurajat această mizerie. Apoi a urmat alta. Şi alta. Care le-au adus lui Sârbu et co. case la Paris.

Ce contează că a fost jertfită o idee sacră, pentru care Blaga, Arghezi sau Sadoveanu au deschis porţile Academiei?! Un ziarist adevărat trebuie să pornească de la iubirea pentru valorile sacre ale poporului român, pentru România profundă. Să le urce la idee.

Dar presa din România nu ridică cititorul la idee, ci coboară ea în stradă, la nivelul rigolei. Mi-aduc aminte, la Festivalul Enescu, ce mândră era o ziaristă, Daniela Zeca, pentru faptul că ea, de la TVR Cultural, contribuie cu “toate forţele” la coborârea Festivalului în stradă! Bravos televiziune!

Am scris revoltat. Nici un efect. Mii de pagini am scris pe această idee, a prostituării presei, a mass-media. În România sunt ziare de neimaginat. Ziariştii daţi afară s-au adunat pe tot felul de site-uri, trăgând din toate poziţiile în cei care i-au faultat. E un măcel de nedescris. O satanizare incredibilă. Citiţi ziaristionline.

Oricâte păcate ar avea Liiceanu, Pleşu, Manolescu etc., nu-i este dat oricărui dihoraş să-i judece sau înfiereze (citeşte “bălăcărească”). Unde se ajunge dacă murdărim şi coborâm valorile la coada vacii? Dăm satisfacţie vulgului. Aceste cuvinte au fost rostite aidoma de Sergiu Nicolaescu. Şi se referea punctual la unul dintre cei pomeniţi aici. El folosea adesea expresia “presa de la coada vacii”. Nicolaescu a fost un aristocrat, un nobil şi ştia ce spune. El nu făcea publice astfel de destăinuiri, fiindcă s-a educat să nu gafeze. Avea o decenţă specială, să ascundă ceea ce gândeşte. A dat sute de interviuri, dar nu a jignit niciodată presa pe faţă, eu nu sunt Băsescu, spunea, să gafez. Ştia regula bumerangului, că orice vorbă, într-o presă de la coada vacii, se întoarce pe capul tău ca un cazan cu zoaie. Dar mie, între patru ochi, îmi spunea ce gândeşte. Nu a suportat niciodată mitocănia din presă şi din parlament. De aceea, nici mort nu a vrut să-i vada pe ziarişti şi pe colegii din parlament şi a cerut să-i fie sicriul acoperit.

Ce ar fi spus el acum, dacă în Săptămâna Patimilor nu ar fi găsit în presa română nici un rând despre doliu, reculegere, meditaţie, cum se întâmplă la catolici, ci dimpotrivă, ar vedea că s-a scris ca în delir despre câte case are Ponta, câte hectare, în ce zi are voie femeia să-şi bată bărbatul, când se face drobul, ce se întâmplă cu oasele mielului sacrificat (secretul sănătăţii veşnice) şi tot astfel de aberaţii?!

Aşa cum arată presa din România, aşa arată şi ţara. Aşa arată şi parlamentul, şi guvernul, şi şcoala, şi spitalele, şi biserica, şi armata, şi piloţii de pe avioane! E irespirabil, e sufocant! Fără aer, un avion se prăbuşeşte. O fiinţă vie moare. Presa din România ia aerul, produce un efect de gazare.

Nu există nici o soluţie decat ca Dihoraş să se ridice la idee, la cultură, la alfabetizare. Iar nivelul presei depinde de fiecare cititor. Fiecare cititor e responsabil pentru acest nivel, dacă se află la înălţimea Ideii sau la coada vacii. Cu ignoranţa şi ignorarea nu ajungem nicăieri, adică ajungem pe ultimul loc, la groapa de gunoi a istoriei.

corespondenţă de la New York

Notă. De câte ori citesc un articol de-al lui Grid îmi vine să zic ca ardeleanul din bancul acela străvechi: mă, ăsta ori vrea ceva, ori mere undeva !

Nu sunt de acord cu toate părerile lui, nici (de multe ori) cu tonul lui, dar nu pot să nu recunosc că, în esenţă, gândim cam la fel şi că, dacă el a scris chestiile de mai sus, m-a scutit pe mine de osteneala de a o face.

Asta, chiar dacă eu nu m-am dat în vânt după, de exemplu, Sergiu Nicolaescu nici pe vremea când era în viaţă. (Printre altele, din cauza faptului că, într-un film al lui despre Timişoara din decembrie 1989, se arată cum manifestanţilor de atunci, aflaţi la intrarea în Catedrala Ortodoxă, preoţii le-au deschis porţile ca să se adăpostească înăuntru. Or, noi ştim că ei le-au închis, iar manifestanţii au fost ucişi cu mitraliera, pe treptele Catedralei, de către unele persoane îmbrăcate în uniforme militare româneşti. Şi am mai aflat, de curând, că “unele persoane” intenţionează să demoleze acele trepte. Probabil, în acelaşi scop pentru care cadavrul lui Bin Laden a fost aruncat în mare: pentru ca mormântul ori locul morţii să nu devină loc de pelerinaj.)

Dar acesta e un detaliu neimportant faţă de observaţiile lui Grid referitoare la nivelul incredibil de jos(nic) al ziaristului român – ca să nu mai vorbim de masele de comentatori, pe daiboj ori pe parale, de pe forumurile ziarelor.

À propos de asta, să vă spun eu de ce nu puteam să ajung la o leafă mai de Doamne ajută la marele ziar anticomunist unde-am fost angajat acum aproape douăzeci de ani (şi unde eram coleg cu fostul secretar PCR cu Propaganda al judeţului Teleorman, plătit cu salariu de trei ori mai mare decât al meu): fiindcă, din cei cam 35 de oameni ai secţiei cu pricina, doar vreo nouă sau zece eram angajaţi cu carte de muncă. Ceilalţi lucrau “pe colaborare”, “pe drepturi de autor”, ceea ce însemna cam zece dolari USA pe lună. Iar ei erau fericiţi că, aproximativ o dată la un an jumate, le apărea numele în ziar, sub o notiţă de cinci rânduri, însă fără greşeli gramaticale (“materialul” cu pricina fiind tradus pe româneşte de subsemnatul). Pentru asta, erau în stare nu doar să renunţe la orice pretenţii băneşti, ci să şi dea de la ei. Şi nu vă mai spun ce dădeau de la ele tinerele mele colege…

(Povestioara de mai jos pare rod al imaginaţiei şi talentului lui Dan Predescu – mulţumesc, sunteţi prea amabil/ă – dar miezul ei faptic este, pur şi simplu, consemnarea fidelă a unei întâmplări absolut reale din vremea aceea:

<< Mache şi Lache la o masă de berărie: eu şi prietenul meu, absolvent de latină şi română, actualmente ziarist la un cotidian. Care, în treacăt fie spus, vorbeşte mult mai bine decât scrie. Sigur, există scuze şi explicaţii: de scris scrie, sub stress, despre indivizii antipatici cărora trebuie să le ia interviuri în pagina de politică internă, iar de vorbit vorbeşte cu un fost coleg de redacţie (subsemnatul) – şi anume, în împrejurarea suspomenită etc.

Mai nou, avem o tipă, zice Mache, cu totul remarcabilă. Din pâdevî zootehnic, vreau să spun. Nouăşpe ani, doi craci – da´ ce craci! două balcoane – da´ ce balcoane! un botic à la Mariah Carey şâamâdî. E, cică, dactilografă. Şi nu face nimic, fiindcă nu e nimic de dactilografiat pe acolo, toţi ne scriem materialele direct în calculator şi ni le corectăm singuri, după aceea. Da´ dă bine pe fundal, trebuie să recunosc. Şi parcă te remontează niţel, după ce-ai năduşit la un articol de căcat despre creşterea PIB-ului cu doi la sută luna trecută, să-i arunci o privire şi ea să-ţi surâdă ca şi cum ar vrea ceva de la tine. Da´ tocmai asta-i nenorocirea, că nu vrea. Vrea numai de la şefii de secţie. De la şef de secţie în sus, vreau să zic. Pân´acu´, a lichidat cam jumătate din conducere. Şi azi noapte, pe la ora unu, când să terminăm ediţia, intră unul din ăştia – care, de altfel, n-avea nici o treabă cu noi, la ora aia – şi mă întreabă “unde-i Cleo?” Cleo fiind tocmai exponatul cu pricina. Îi răspund că nu ştiu, iar el pleacă. Apoi se întoarce Cleo – de la toaletă, sau unde-o fi fost – iar eu o întreb “tu în ce parte o iei?” Asta, ca să ştiu ce trasee să le fac celor doi şoferi care au venit să ne adune şi să ne ducă acasă, pe fiecare în cartierul lui, noi grupându-ne în maşinile ziarului după vecinătăţi. Iar Cleo-mi răspunde “mă crezi că nu ştiu?” Înţelegi, nu-l mai vizitase niciodată pe individ şi vas´zică, nu ştia unde locuieşte. Tu mă crezi că de atunci râd întruna şi nu mă mai pot opri?

Mache, îi răspund eu, purtăm noi nume din Caragiale, da´ replica fetei ăleia e din Ion Băieşu. Asta se cheamă “l´air du temps”, dacă nu ştii.

Ăsta-i necazul cu noi: că suntem culţi. Şi absolut incorecţi din pâdevî politically. >>

… După cum vedeţi, Realitatea e mult mai nostimă decât aş putea fi eu vreodată …

D.P.