Posts Tagged ‘PSD’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (88)

Tuesday, November 3rd, 2020

TIMPURI NOI

Altădată, se chemau “geambaşi”. Acum le zice “Human Resources managers”. Pe vremuri, se numeau “samsari” sau “misiți”. Azi se numesc “Real Estate agents”.

*

EFECT BIZAR AL PANDEMIEI

Până mai ieri, când se-ntâlneau, șefii de state se pupau și-ncurajau. Acum, își dau coate.

*

ÎN ACEEAȘI ORDINE DE IDEI

Dumnezeu nu bate cu parul - chestia asta am început s-o observăm eu și alți cunoscuți de-ai mei, care în tinerețe n-aveam destulă băutură pe cât cereau gâtlejurile noastre saharian-pustiite, iar acum, avem casele pline de lichide cu etichete prestigioase, iar noi stăm și ne uităm, oftând, la ele.

Că nu ne mai dau voie conștiința, nevestele și ficații să ne atingem de ele, dar și pentru că nu mai avem cu cine, că e pandemie și stăm toți cu botnița pusă, fiecare-n cușca lui, numărând morții de Covid tot mai prezent și tot mai contestat.

*

Demonstrații de protest, uneori chiar violente, împotriva măsurilor anti-Covid luate de autorități, în Germania, Polonia, Italia… ”Lăsați-ne să muncim, să ne relaxăm în voie, să ne vedem de viața și de afacerile noastre”, urlă masele. E de parcă deportații de la Auschwitz stând la rând la intrarea în camera de gazare s-ar lua la bătaie încercând să și-o ia înainte unii altora.

*

Catastrofă & dezastru

Situaţia e cam albastru

*

EPOCALiptic!

Pentru prima oară după 75 de ani, sectorul 1 are un primar care știe o limbă străină!

https://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-24318170-ultima-ora-clotilde-armand-castiga-primaria-sectorului-1-mai-putin-1-000-voturi-fata-actualului-primar-psd-dan-tudorache.htm

*

CUJETARE DE REȚEA SOCIALĂ

Orice om are dreptul constituţional la tâmpenie. La propria sa prostie – cu singura condiţie de a fi personală, adică originală.
De aceea, eu îndemn pe toată lumea de pe Facebook: nu mai citaţi! nu postaţi cujetări străine!

*

Marele și uitatul poet Tudor George-Ahoe a fost invitat și el, odată, la una din multele comemorări ale lui Bacovia, cu haleală și băutură, organizată de neobosita-i văduvă Agatha pe banii, desigur, ai Uniunii Scriitorilor (un fel de Găbiță Firea avant la lettre, această Agată). Toți scriitorii invitați au rostit câte o vorbă simțită la adresa sărbătoritului, iar când i-a venit rândul, Ahoe a luat paharu-n mână și a zis:

- Doamnă, voi fi scurt. Să vă trăiască mortu’!

Cam asta simt și eu nevoia să le transmit deveselenilor.

https://www.g4media.ro/victoria-primarului-decedat-din-deveselu-sarbatorita-la-cimitir-de-sustinatorii-sai.html?fbclid=IwAR07hKpviiPwf2jIbCSq-str1o4zesur7XJn6prtEfN5QlC274uL1zHCOow

*

Văd că stăpânirea dă o grămadă de amenzi țapene pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor”, nu știu dacă o să le și încaseze, chiar aș fi curios. În acest sens, aș vrea să știu dacă celebra doamnă Olivia Știr (a nu se confunda cu Olive Oil, care nu făcea rău la nimeni) este sau nu eligibilă pentru atare distincție.

*

https://www.facebook.com/watch/?v=638260587104142

Şerban Nicolae, senator pesedist la vremea lui, se declară, la un moment dat,  colecționar de poze cu sex anal. Alt pesedist, tot așa de important (L. Romașcanu, ex-ministru al Culturii, mânca-ț-aș!), oferi ziariștilor, citez, “niște pule în cur”. Găbiță Firea, primăriță de nostimă amintire & pomenire a Capitalei (& poetă & parașutistă…), mărturisi odată existența unei sârme de 4 cm în distinsu-i dindărăpt. După cum vedem, curul este o constantă în existența Partidului Social Democrat român.

https://www.youtube.com/watch?v=Q7yfsNFoUvk

*
SHOBY

Magawa, șobolănelul decorat, a făcut pentru omenire mai mult decât un batalion de geniști, salvând sute sau, poate, mii de vieți omenești. Ceea ce îmi dă ocazia să mă umflu-n pene, că, uite, sunt și eu din zodia chinezească a Șobolanului – de Pământ, de Foc, de Fier-beton, de ceva acolo.

Eroicul nostru Șobi repară astfel reputația neamului său de rozătoare care, în cooperare cu puricii și popoarele sud-est asiatice, au fericit restul lumii, mai de mult, cu ciuma bubonică. Și aceea, la fel ca actualul Covid Nouășpe, provocată numai și numai de familiaritatea oamenilor de acolo cu diverse alte regnuri.

Apropo, o știți pe aia cu intimitatea?

Cică o tipă care duce la remaiat un dres găurit între picioare. După o săptămână, se prezintă din nou cu un dres găurit în acelaşi loc. După încă o săptămână, idem.

În cele din urmă, remaieuza, moartă de curiozitate, o abordează frontal:

- Doamnă, cum faceţi dumneavoastră de rupeţi mereu dresul în felul ăsta? că femeile mai rup dresul ba la vârf, ba la talon… dar dumneavoastră, tot timpul la mijloc… n-am mai pomenit…

- Păi, ştiţi, zice clienta, eu am un prieten… un iubit… ne vedem o dată pe săptămână…

- Şi?!

- Şi facem amor…

- Da’ nu scoateţi dresu’?!

- Ah, nu… nu suntem chiar atât de intimi…

https://stirileprotv.ro/stiri/international/cum-a-ajuns-un-sobolan-sa-fie-decorat-pentru-curaj-si-devotament-magawa-a-salvat-vietile-a-mii-de-oameni.html

*

VECHIA:

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Pauza s-a terminat, capu’ la fund

Tuesday, December 13th, 2016

Gata. O făcurăm şi pe asta. Am reînviat, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, mortăciunea mafiot-securisto-patrihotică, aşa cum nici în visele ei cele mai roze nu s-ar fi întâmplat.

Iar acum, o naţie întreagă, în frunte cu experţii ei plini de expertiză (Doamne, ce-mi place termenul ăsta!), se întreabă cum de a fost posibil şi ce anume şi cui a vrut Popeurul să comunice prin votul acesta schizofrenic – împotriva unora pe care nu-i un an de când i-a cocoţat, cu mare tămbălău, în scaun.

Părerea mea e că un părerolog în plus nu mai are ce să strice – aşa că daţi-mi voie să mi-o spun şi eu.

Vă mai aduceţi aminte când anume a ieşit lumea în stradă la Timişoara, când a izbucnit Revoluţia Română, în 89? La foarte scurt timp după ce idiotul de Ceauşescu a anunţat că datoria externă a fost plătită în întregime, dar restricţiile impuse populaţiei nu vor înceta, iar foametea va continua pe termen nedefinit.

Exact asta s-a întâmplat şi acum, dar într-o formă ceva mai blândă, pentru că acum există, cât de cât, proces electoral, nu ca pe vremea lui Ceaşcă. Oamenii au scuipat între ochi cinstitul Partid Naţional Liberal şi i-au votat pe hoţii ăilalţi, deşi nu se omoară după ei, iar la următoarele alegeri, sau mai devreme, au să-i huiduie şi pe ei (ca şi cum lor, ăstora, le-ar păsa de huiduieli…)

Şi ştiţi de ce-au votat oamenii PSD-ul?

Fiindcă, în ultimul an de zile, România a avut cea mai mare creştere economică din Europa, dar nivelul de trai, în loc să se îmbunătăţească, s-a înrăutăţit. Salariile şi pensiile vor creşte lască vă spunem noi când, dar cheltuielile omului  cu gazele, curentul, întreţinerea şi toate celelalte au şi sărit – şi nu oricum, ci zdravăn. Usturător.

Iar serviciile s-au dus… de suflet. Cele medicale sunt tot mai competente – şi gratuite (vezi cazul Brunei, recentissim). Şi complete, mai ales: nici n-ai apucat bine să ieşi din spital şi te şi aşteaptă firma de pompe funebre pe hol.

Iar învăţământul, ce să mai discutăm: profesorii universitari se plâng că studenţii lor din anul întâi ştiu exact atâta carte cât repetenţii din clasa a şaptea primară, de prin cartierele cu populaţie majoritar asistată social, sau din satele fără curent electric – că mai sunt, n-aveţi nici o grijă.

Pauza s-a terminat, măi darling. Capula fund – şi mai vorbim peste patru ani.

Sau mai devreme?

PS. Cu siguranţă, mai devreme. Acum câteva clipe am aflat că câştigătorul Dragnea (da, e cacofonie – dar i se potriveşte, ceva de speriat) ar cam vrea s-o dea cotită cu reducerile de taxe pe care le-a tot promis Bizonului Naţional, până mai acu cinci minute. Urmează bâlci.

Aici aveţi un mesaj audio de la persoana cea mai îndreptăţită să transmită mesaje, în actualele circumstanţe.

Daţi click pe acest icon: Nicolae Ceausescu - urare de anul nou

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com