Oculte pe dracu’. Zi-le “inculte” - şi-o să fii mai aproape de realitate.
*
Iar am primit o scrisorică de la fisc. Cică eu aş fi “persoană fizică”. Uşurel, băieţi, fiţi atenţi cum vorbiţi cu mine: eu sunt persoană fizico-chimică.
*
ACTE DE SĂRĂCIE
Chiar în acest moment, Antena3 prezintă ca pe o extraordinară descoperire bănculeţele cu “fii ca Ion”, respectiv “nu fi ca Ion”, de care e plin internetul, de câteva săptămâni bune. Cu alte cuvinte, zmeii noştri TV (nu numai ăştia de la A3) utilizează folclorul - mai mult sau mai puţin anonim şi colectiv - în mod abuziv, prezentându-l drept creaţia lor, drept proprietatea lor intelectuală. Asta se cheamă “acte de sărăcie”. Jalnice furturi mărunte. Găinăreală.
Concluzia? “Ioane, nu fi ca Antena3. Ioane, zi-i ceva de dulce!”
*
Ardei gras violat cu chimicale, producţie autohtonă
(Teratologie: ştiinţa despre monştri şi monstruozităţi)
Stiţi ce-i ăsta? Un ardei gras. Unul cumpărat de la Megaimage-ul de vizavi. Şi anume, unul pe a cărui etichetă scria „produs românesc”.
Înăuntrul său, după cum vedeţi, se află un alt ardei gras, destul de bine dezvoltat. Formidabil, ardeiul nostru gras e însărcinat! E gravid!
Încep să pricep ce avea în cap Arghezi când a scris că virgulă „cartofii sunt lehuzi”!
Marele poet a văzut chestia asta numai cu ochii închipuirii, dar eu o văd cu ochii mei cei simpli de cumpărător. De cumpărător nedus la biserică, prozaic şi cârcotaş, care se înfioară la gândul tratamentului sălbatic aplicat bietei plante pentru ca s-o aducă în starea asta monstruoasă. În afară de asta, trebuie neapărat să spun că monstrişori de genul ăsta n-am cumpărat doar o dată de la Alimentara, mi s-a întâmplat de vreo patru-cinci ori în toamna trecută. Ăsta nu mai e accident genetic, mai degrabă e specie nouă.
Şi legumele pot fi torturate, nu-i aşa? Adică, le poţi îndopa cu nitriţi şi nitraţi până nasc pui vii, precum găina lui Cristoiu!
Iar asta, fără ca ele să fie, propriu zis, organismele modificate genetic de care facem noi atâta caz…
Pentru a obţine OMG-urile ce ne fac să-i înjurăm de mamă pe Merkel, Obama, Uniunea Europeană şi pe cine ne mai vine nouă la gură, e nevoie de hoarde de savanţi, de institute de cercetări şi de fonduri uriaşe.
Pentru a obţine, însă, merele, roşiile şi ardeii graşi ai otrăvitorului public de la noi, îţi trebuie doar un pic de Ethrel – şi altele ca el, la fel de ieftine şi accesibile producătorului autohton.
Iar Bizonul Naţional n-are decât să se-ntrebe, ca boul, de ce s-a îmbolnăvit de cancer… că doar s-a ferit… şi n-a mâncat decât fructe şi legume de la noi…
O probă nostimă de „funie în casa spânzuratului”: ADEVĂRUL vorbeşte despre agramaţi şi analfabeţi (vezi mai sus) – aşa, în general, fără exemple concrete, sau mai exact, fără a indica sursele, locurile de unde au fost ele adunate. În ce mă priveşte, om cu inimă largă cum mă ştie tot Facebook-ul, m-am gândit să contribui şi eu cu ceva, cu un exemplu identificabil, de pildă (ştiţi, precum căţelul plin de intenţii bune din Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome, care, văzându-i pe cei trei că fac ciorbă punând în oală cam tot ce-au găsit comestibil prin jur, vine şi el cu un şobolan mort). Ce vină am eu dacă exemplul cel mai zemos pe care l-am avut la îndemână provine de la aceeaşi prăvălie ?
E vorba de articolul TRUPA de Oana Stoica (în DILEMA VECHE nr.589/28 mai 2015, pag.17 – DV fiind, cum bine se ştie, o publicaţie a trustului Adevărul). În cronica teatrală care este acest articol dăm peste cuvântul “parşivitate” – cea mai suprarealistă altoire a unui sufix cu vagi conotaţii savante pe o “vorbă proastă”, pe un cuvânt plebeu, de curată mahala.
Ehei, să fi fost eu vreun coleg al autoarei, ce psihanaliză i-aş mai fi tras pornind de aici… Dar nu sunt, aşa că mă limitez la a-mi aduce aminte că, aşa cum am mai spus-o, n-am mai dat peste un termen atât de zglobiu de acum vreo treizeci de ani, când am citit în Sportul popular cuvântul “acerbitate” – adică unul din categoria celor ce le auzi o dată în viaţă. Dacă nu cumva născocitorul are bafta de a fi copiat de alţi telectuali de acelaşi calibru.
În continuare, dăm peste altă înţelepciune: ”partituri dificile, în felurite estetici “ … O fi vrut să spună “în felurite maniere”, sau “în felurite stiluri”, Mi-e greu să cred că s-a referit la estetica lui Lessing, sau a lui Croce. Sau, Doamne fereşte, la a lui Georg Lukács !
Şi când te gândeşti că micuţa creatoare de la DILEMA VECHE e critic de teatru…
Ce vreţi, meseria asta se învaţă mai uşor decât limba maternă…
*
Şi la Iaşi se vorbeşte una dintre cele mai ciudată limbă română.
Din nostimadele Istoriei: lumea bună, lumea spălată (prin acest termen înţelegândacea categorie de populaţie care a fost persecutată şi spoliată de comunişti, precum şi toţi posesorii de diplome universitare – care, de altfel, sunt în proporţie de cel puţin treisferturi urmaşi ai persecutorilor cu pricina), a detestat în special primii ani, stalinişti, ai comunismului adus de tancurile ruseşti. Principalul motiv al urii şi dispreţului acestora părea să fie calitatea intelectuală jalnică a noilor tartori: toţi erau ţărani, ca Zăroni, ori „ciocănari” analfabeţi.
„N-o să aştepte clasa muncitoare până îşi dă tovarăşul Dej bacalaureatul”, a ricanat odată celebrul bolşevic Belu Zilber. Ceea ce l-a cam costat, după aia.
Paradoxal şi incredibil, abia după prăbuşirea lui Ceauşescu a urmat adevăratul triumf al comunismului, când câinii lui de pază au putut să-i fure banii şi apoi, ţara întreagă – şi, graţie progresului informaticii şi telecomunicaţiilor, să-şi vadă împlinit visul de a spiona/teroriza pe toată lumea. Abia ucigându-l pe Ceauşescu, a ajuns Securitatea pe cai mari.
Iar lumea spălată a luat-o încă o dată-n bot: astăzi, o mare parte din ştăbime –parlamentari, miniştri şi toate celelalte categorii de vătafi – sunt, ba foşti fierari-betonişti, ba sculeri-matriţeri la bază, ba foşti chelneri, ba foşti şoferi…
Aşa că lumii spălate nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i voteze…
NB. Prin „lume bună, lume spălată” trebuie să înţelegem mai ales categoria de locuitori ai Capitalei capabili a pronunţa „premieră”, cu accent franţuzesc, „pă ţară”. (Să nu credeţi că asta e puţin lucru: ceilalţi, ex-fierar-betoniştii etc., nici n-au auzit vreodată cuvântul „premieră”.)
Pe de altă parte, dacă ne aducem aminte că cel mai bestial guvern al României, guvernul Goga-Cuza, era alcătuit numai din profesori universitari…
*
2014 :
La 1 martie s-au împlinit 74 de ani şi 6 luni de la data considerată drept începutul celui de al 2-lea război mondial - 1 septembrie 1939, când armata lui Hitler a intrat în Danzig “pentru a proteja populaţia germană” din acel oraş.
Da’ nerăbdător mai e Big Brother Volodea, n-a putut el să mai aştepte 6 luni cu dezrobirea fraţilor ruşi de sub ocupaţia fraţilor ucrainieni? măcar să se fi făcut fix 75 de ani de la ultima eliberare de soiul ăsta… număr rotund…
*
Auzi la snobişorii ăştia recenţi: “flashmob” ! păi pe vremuri îi zicea “happening”… să-nţeleagă tot românu’, ce pisici…
*
Şarpele cu ochelari bifocali
*
CATIFELAŢIA, organ de presă
*
Întrebarea lui PULICĂ FRANARIUL: ce tot aveţi cu diminutivele, ce vă tot legaţi de ele?
*
Somnul raţiunii naşte miniştri.
*
…Şi, după ce al nostru N. C. Munteanu publică pe Facebook hârtiuţa de mai sus, îi iau unii apărarea, bietei femei, dând lumii peste ochi cu jumătăţi de adevăruri.
Aşa că nu-i pot băga în mă-sa decât pe jumătate.
*
Şăfu unui spital din Argeş zise azi la tembelizor că nu-i nici o problemă că subalternii lui i-au dat vitamine uneia cu accident vascular cerebral şi au trimis-o acasă. Că cică nu-i nici o diferenţă între o migrenă şi AVC (popular, dambla).
Că cică simptomele celor două belele sunt uşor de confundat.
…Oare o fi confundat el vreodată hârtia de-o sută, din plic, cu una de două sute ? mă-ntreb eu.
*
*
ROMÂNIA TEUTONICĂ
Pe tot mai mulţi prezentatori radio şi TV, de regulă proveniţi de prin nord-estul ţării, începe să-i cheme Johann, Klaus, Hilde…Au trecut vremurile când se numeau Serghei şi Volodea…
*
VĂLENI & TANACU, JUD. VASLUI
Omul de azi, rural, fără carte ori meserie, fără experienţă de viaţă, fără convingeri. Electorat, telespectator. Şi alcoolic. Pe scurt, acerebrat şi nevertebrat. Predestinat a-şi găsi un exoschelet în religie ori în mafiile politice. Carne de tun multă şi ieftină, ca în Rusia, ori bestie a-socială necontrolabilă, ca la noi.
Bibliografie: „ La scoici, exosecheletul este reprezentat de două valve calcaroase dure, în interiorul cărora este protejat corpul moale al moluştei. La lăcuste, scheletul conţine un strat subţire şi dur, alcătuit dintr-o substanţă organică rezistentă, numită chitină. La raci, crusta chitinoasă, pentru a fi mai dură, este impregnată cu săruri de calciu. „
(Wikipedia, mama noastră)
*
Cazino GARA DE NORD
.
.
1972: Olimpiada (numită de unii tragică şi de alţii, infamă) de la München.
Înotătorul Mark Spitz din SUA ia nu ştiu câte medalii. E răsfăţatul presei. Mai arată şi ca un star de la Hollywood, aşa că poza lui e în toate revistele din lume, chiar şi în ale noastre.
Ne atrage, însă, în mod special atenţia Paris Match-ul în care e pozat în costum de baie, în culori. Treaba asta petrecându-se la serviciu, în timpul, vorba aia, al orelor de program, ne îngrămădim toţi la biroul pe care se află revista adusă de unul dintre noi.
Şi aproape că nu îndrăznim să scoatem vreo vorbă: campionul poartă un slip făcut din drapelul naţional al Americii !
Sacrilegiul acesta face să ni se încleşteze fălcile şi să ni se zbârlească părul pe spinare. Nici nu îndrăznim să ne imaginăm ce-ar fi dacă ne-am duce şi noi la ştrand cu tricolorul îmbrăcând acea parte a corpului nostru care, oficial, nici nu există şi despre care doar doctorii au voie să se pronunţe în deplină legalitate şi impunitate !
*
COD CĂCĂNIU. VREMEA VA FI PANICULARĂ mai ales pentru cei care n-au bani să meargă la mare.
Rectificăm : VREMEA VA FI CALICULARĂ (pentru susmenţionaţii).
*
Decalog sec. XX (apud Dan Predescu) :
Heinrich Böll
Mihail Bulgakov
Louis-Ferdinand Céline
Jaroslav Hašek
Ernest Hemingway
James Joyce
Franz Kafka
Thomas Mann
Gabriel Garcia Marquez
Marcel Proust
Post-Decalog sec. XX :
Ivo Andrić
Isaac Babel
Samuel Beckett
Saul Bellow
Massimo Bontempelli
Jorge Luis Borges
Pierre Boulle
Ray Bradbury
Bertolt Brecht
André Breton
Dino Buzzati
Italo Calvino
Albert Camus
Elias Canetti
Karel Čapek
Truman Capote
Raymond Chandler
John Cheever
Paul Claudel
Colette
Joseph Conrad
Julio Cortazar
Heimito von Doderer
John Dos Passos
Petru Dumitriu
Marguerite Duras
Lawrence Durrell
Friedrich Dürrenmatt
Umberto Eco
Antoine de Saint Exupéry
William Faulkner
Alain-Fournier
Romain Gary
Jean Genet
Michel de Ghelderode
André Gide
William Golding
Günter Grass
Vasili Grossman
Daniil Harms
Hermann Hesse
Stefan Heym
Hugo von Hofmannstahl
Bohumil Hrabal
Aldous Huxley
Ilf şi Petrov
Eugen Ionescu
Alfred Jarry
Jerome K. Jerome
Ernst Jünger
Ismail Kadaré
Yasunari Kawabata
Nikos Kazantzakis
Jack Kerouac
Milan Kundera
Giuseppe Tomasi di Lampedusa
David Herbert Lawrence
Stanislav Lem
Claude Lévi-Strauss
Primo Levi
Mario Vargas Llosa
Jack London
Norman Mailer
Curzio Malaparte
André Malraux
François Mauriac
André Maurois
Ian McEwan
Henry Miller
Robert Musil
Vladimir Nabokov
George Orwell
Giovanni Papini
Boris Pasternak
Cesare Pavese
Luigi Pirandello
Marin Preda
Raymond Radiguet
Liviu Rebreanu
Erich Maria Remarque
Władysław Stanisław Reymont
Philip Roth
Jerome David Salinger
Jean Paul Sartre
Arthur Schnitzler
George Bernard Shaw
Ion Dezideriu Sîrbu
Aleksandr Soljeniţîn
John Steinbeck
Arkadii şi Boris Strugaţki
Italo Svevo
Ludmila Ulițkaia
John Updike
Vercors (Jean Bruller)
Boris Vian
Kurt Vonnegut
Herbert George Wells
Virginia Woolf
Marguerite Yourcenar
Evghenii Zamiatin
Móricz Zsigmond
Stefan Zweig
*
Într-o discuţie, aseară, cineva a încercat să mă convingă că filme româneşti bune, înainte de ’89, n-au fost doar Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, ci mult mai multe, că regizori talentaţi erau pe atunci, la noi, cu zecile – şi mi-a citat o listă lungă de nume.
În acel moment, l-am întrebat, cu sadismul meu înnăscut, dacă ar fi de acord să se supună următorului experiment: să fie obligat să vizioneze, în fiecare zi, câte trei-patru filme dintre cele la care s-a referit el – şi asta, timp de vreo lună. Omul a pălit şi a lăsat-o moartă. Probabil, fiindcă i-o fi venit în minte acelaşi lucru ca şi mie:
*
O doamnă a pus poza lui Lady Di pe FB şi a scris dedesubt „Şi acum mă întristez cand mă gândesc la ea”.
Probabil că şi răposata simte la fel, adică se întristează când se gândeşte la doamna noastră cu pricina. Căci ce motiv ar avea să se binedispună ?
*
Am fost de curând la cimitir, la ai mei.
Ne salutăm, eu cu paznicul – şi îl întreb, în treacăt „ei, ce mai e nou pe-aici ?”
„Nimic, domnule,” face el „n-a plecat nimeni, toţi sunt la locul lor”.
Negreşit, groparii sunt o breaslă de umorişti. Încă o dată se dovedeşte că Shakespeare ştia totul despre neamul omenesc.
*
DATORII ? CARE DATORII ?
NOI V-AM DAT CIVILIZAŢIA, MIZERABILILOR !
George Topîrceanu, pe care lumea îl ştie, în general, de poet, a scris şi ceva proză. Care, după părerea unor oameni avizaţi (Garabet Ibrăileanu, Nicolae Manolescu ş.a.), era excelentă. Şi rămâne astfel, mi s-a părut şi mie, când am citit, acum câţiva ani, TURTUCAIA * PIRIN-PLANINA, memoriile lui din primul război mondial, publicate în 1937.
Mi-am adus aminte de ele acum, în hărmălaia stârnită de datoriile Greciei şi de politica ei vis à vis de lumea civilizată, care-i cere să le plătească. Şi în vociferările celor care ne tot amintesc că în Grecia s-a născut civilizaţia şi nu în altă parte – uitând să ne spună dacă ea, civilizaţia, domiciliază tot acolo, ori s-o fi mutat, între timp, altundeva.
În privinţa asta, mi se pare că Topîrceanu a pus un mare punct pe i. E drept că notaţiile luise referă la Macedonia, unde s-a aflat prizonier în 1916, dar am impresia că se potrivesc ciudat de bine şi Greciei de mai de la sud: “Macedonie, pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a tras apoi îndărăt de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură; … amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată şi mai brahicefală, care se sfâşie între ele de-atâta vreme cu dinţii şi se violează reciproc, până ce-au ajuns să fuzioneze în această perlă – homo balcanicus – tip unic pe faţa pământului, european prin definiţie geografică şi comitagiu din naştere…”
