Posts Tagged ‘IVAN TURBINCĂ’

PROPUNERE SCENICĂ

Monday, May 11th, 2015

IVAN TURBINCĂ

by Radu Băieşu

IVAN TURBINCĂ, o poveste moldovenească despre isprăvi ruseşti, este o comèdie pur şi simplu actuală, că altfel n-avem cum să-i zicem, gândindu-ne la eterna convieţuire paşnică dintre aceste două naţii – ambele, la fel de năzdrăvane, mai ales atunci când „iau ceva la bord”, cum se spune, dar în nici un caz la fel de agresive.

Să vezi mai ales ce anume ne face asemănători pe unii altora poate fi un lucru frumos şi lăudabil, ba chiar corect politic, dar total impropriu vreunei ipostazieri expresive, artistice. Efectul comic, în cultura tradiţională, respectiv medievală şi populară (şi nu numai), este dat, categoric, de punerea în evidenţă a ceea ce ne deosebeşte, a particularităţilor ce ne sunt străine. Mentalitatea colectivă generatoare de tipare de gândire, de clişee, acel „surogat al conceptului de Weltanschauung” de care pomenea Jacques Le Goff, traduce şi exprimă, de regulă, „străin” prin „caricatural”. Şi Commedia dellArte şi teatrul de păpuşi al bâlciurilor din răsăritul Europei tot de la aceasta plecau, tocmai pe caracterizarea simplificată / esenţializată a personajelor se întemeiau, la fel ca şi arta caricaturii din toate timpurile.

Adaptarea lui Radu Băieşu după binecunoscuta poveste de Ion Creangă supralicitează, adaugând bufoneriei naive, fantastic-folclorice, a acesteia anacronismul comic.

Povestea şi personajele ei se văd acum transpuse în contemporaneitatea presei de senzaţie, a televiziunilor tabloide şi a comperajului popular ironic, satiric, al mediului online.

„Noi cucerim popoare ca să luăm, nu ca să dăm!” îi reproşează generalul lui Ivan, care le-a dat din raţia lui amărâţilor morţi de foame dintr-un sat abia cucerit de armata rusă.

Iadul, infernul, arată întocmai ca un club contemporan „de fiţe”, cu gălăgie insuportabilă şi jocuri de lumini dătătoare de crize comiţiale.

Bând votcă cu Dracu’, Ivan a reuşit să-l îmbete pe Scaraoţchi în aşa hal încât acesta trebuie să se dreagă cu nişte pucioasă, a doua zi.

Moartea, o damă bine (în care nu m-am putut opri să n-o văd pe celebra noastră vedetă TV, cea care ne chestiona retoric cu privire la ce fel de plăceri cunoaştem, în afară de fumat, care, după cum ştim, cauzează impotenţă), intră în audienţă la Doamne-Doamne pentru a primi ordine cu privire la împuţinarea planificată a populaţiei pe planeta noastră suprapopulată.

Ş.a.m.d. ş.a.m.d.

Radu Băieşu, „la bază” regizor de teatru, transformă povestea lui Creangă într-un intermezzo amuzant şi agreabil, în pretext al unui spectacol estradistic căruia nu i-ar sta rău nici pe scenele cu ştaif ale Bucureştiului.

Gagurile şi replicile sale chiar au haz şi oferă drăcoaicelor de care nicicum nu duce lipsă Capitala noastră bune ocazii de a se pune în valoare.

Ca să nu mai vorbim de îngeri…

IVAN TURBINCĂ

SCENA 3

(În scenă intră DUMNEZEU şi SFÂNTUL PETRU, amândoi cu nişte cămeşoaie lungi, albe. În mâini au câte o undiţă. Se aşează pe scenă şi îşi întind undiţele spre rampă, ca şi cum ar pescui. Sunt preocupaţi de pescuit.)

DUMNEZEU : Sfinte Petre, pune-mi şi mie ceva momeală în cârlig.

SFÂNTUL PETRU (atârnă câteva foi de hârtie în cârlig) : Doamne, eu, ca pescar cu experienţă, am impresia că n-o să prindem nimic aici.

DUMNEZEU : Sfinte Petre, matale, pe când erai un biet muritor, prindeai peşte cu plasa, erai un profesionist, cum s-ar zice. Adică ceea ce făceai dumneata se cheamă că era altceva. Una e să prinzi o ştiucă, sau o mreană, sau, în cel mai rău caz o plătică, şi alta e să prinzi un suflet neprihănit, pe care să-l duci cu tine în rai.

SFÂNTUL PETRU : Doamne, cu tot respectul, eu nu m-am referit la plătici când am zis că nu prindem nimic, am vrut doar să subliniez că nu-i nici un semn de viaţă prin văgăuna asta, dar-mi-te să găsim vreun suflet pios.

DUMNEZEU : Măi, Petre, mi se pare mie, sau ai început să-l contrazici pe Atoateştiutorul?

SFÂNTUL PETRU (îşi face repede nişte cruci) : Doamne fereşte, adică matale te superi pe mine din atâta lucru?! …

(Din culise se aude vocea lui IVAN, care cântă un cântec ostăşesc.)

DUMNEZEU : Vezi, măi Petre, ce capacităţi extrasenzoriale am eu, şi tu te îndoieşti de mine?!

SFÂNTUL PETRU : Doamne, iartă-mă pentru nesăbuinţă.

DUMNEZEU : Mişcă-te şi vezi despre cine e vorba.

(SFÂNTUL PETRU lasă undiţa şi pleacă în culise. Se întoarce imediat, în fugă.)

SFÂNTUL PETRU : Doamne, hai s-o ştergem de-aici, că nu-i a bine. Omul ăsta ce vine-ncoace, nu e om normal, e soldat şi, pe deasupra e şi înarmat până-n dinţi. Să nu păţim vreo belea cu dânsul.

DUMNEZEU : Sfinte Petre, nu-ţi fie teamă, că nimeni n-o să-ţi facă necaz fără pricină.

SFÂNTUL PETRE : Lasă, lasă, că am mai mâncat eu o bătaie de la unul de-acesta de-o ţin minte şi-acuma. Era centurion… sau… megatron…?! Dracu să-l coacă pe ticălos, că tare m-a bătut. Nu mai ţin minte exact când, dar ştiu că a durut. (Aparte.) Cred că era centurion, că avea o centură cu ţinte…

DUMNEZEU : Lasă văicăreala şi hai să-l cercetăm pe soldatul acesta, să vedem ce hram poartă. Ne vom preface că suntem cerşetori şi astfel vom afla dacă are inimă bună sau nu.

SFÂNTUL PETRE : Doamne, mai bine ne vedeam de drumul nostru, că sigur o să dăm de belea!

(Cei doi îşi dau jos cămeşoaiele albe şi rămân în zdrenţe de cerşetori. Apoi se aşează în genunchi, cu mâna întinsă. IVAN intră în scenă fluierând.)

DUMNEZEU : Cinstite soldat, fie-ţi milă de nişte bătrâni neputincioşi. Milosteşte-ne cu ce poţi.

IVAN : Să trăieşti, moşule. Da ce căutaţi prin pustietăţile astea, nu vă e frică?

SFÂNTUL PETRU (oftează) : D-apăi cum!

DUMNEZEU : Dacă ai sufletul curat, nimic nu ţi se poate întâmpla.

IVAN : Bătrâne, bătrâne, se vede că n-ai prea stat printre oameni. Dacă ţi-aş povesti câte am văzut eu în patruzeci de ani de cătănie, ţi-ai da seama că tocmai ăia cinstiţii au avut mereu cel mai mult de pătimit. (Se scotoceşte prin buzunare.) Ce să vă dau eu vouă?! (Scoate punga de tutun.) Nişte tabacioc vreţi?

SFÂNTUL PETRU (tentat) : Tabacioc?! N-am mai mirosit aşa ceva de multă vreme… Poate aşa… un pic… doar de poftă…

DUMNEZEU (îi dă un ghiont lui SFÂNTUL PETRU): Nu ne trebuie, că asta-i iarba dracului.

IVAN (scoate o ploscă) : Dar o duşcă de votcă, vă dau?

(SFÂNTUL PETRU oftează din rărunchi.)

DUMNEZEU : Nici asta nu ne trebuie, că sminteşte şi mintea şi trupul.

IVAN : Măi să fie?!… Te pomeneşti că veţi fi vreun neam de sfinţi din aceia care postesc.

SFÂNTUL PETRU (oftează) : Păi, eu aş cam…

DUMNEZEU (îl priveşte crâncen) : Cam aşa ceva.

IVAN : Atunci, cu ce să vă miluiesc? (Descoperă în buzunar cele două monede.) Iaca, uite-aici două carboave. Luaţi fiecare câte una şi mulţumiţi-i lui Dumnezeu, că Dumnezeu mi le-a dat şi mi-o da şi mie ceva în schimb pe ele, că are de unde.

(Le dă monedele şi dă să iasă din scenă, cântând. Se schimbă lumina. DUMNEZEU şi SFÂNTUL PETRU îşi scot zdrenţele şi rămân în haine albe şi curate.)

DUMNEZEU : Ivane, unde te grăbeşti aşa?

IVAN (uimit, se întoarce spre ei) : Dar de unde ştii cum mă cheamă, moşule?

DUMNEZEU : D-apăi dacă n-oi şti eu, cine altul ar putea să ştie?

SFÂNTUL PETRU : Îngenunchează şi zi Doamne iartă-mă, că El este Atotputernicul şi el ştie şi vede tot.

IVAN : Aoleu, te pomeneşti c-oi fi de-adevăratelea cine zice nenea ăla că eşti!

DUMNEZEU : Eu sunt! Şi m-am prefăcut cerşetor ca să-i arăt Sfântului Petru ce suflet curat ai. (Îi întinde banii.) Ia-ţi carboavele înapoi, că nouă nu ne sunt de trebuinţă.

IVAN : Nici mie nu-mi trebuie. (Aruncă monedele pe jos.) Altceva vreau să-ţi cer, dacă eşti într-adevăr Dumnezeu.

DUMNEZEU : Cere-mi orice vrei şi-am să-ţi dau, pentru că eşti un om darnic şi bun.

SFÂNTUL PETRU : Doamne, nu-l lăsa să-ţi ceară ce-i trece lui prin cap, că cine ştie ce trăznaie mai iese.

DUMNEZEU : Fii pe pace sfinte, că Ivan e om cuminte şi nu mi-o cere luna de pe cer. Ia zi, Ivane, te-ai gândit?

IVAN (arată raniţa sa) : Doamne, blagosloveşte turbinca asta, ca orişice şi pe oricine oi vrea eu să vâr întrânsa, să intre fără putere de împotrivire. Iar de ieşit să nu iasă decât cu încuviinţarea mea.

DUMNEZEU (râzând, face un semn cu mâna deasupra raniţei) : Aşa să fie. Iar când te-oi sătura de mers prin lume, să vii la mine, să te fac portar la uşa mea, că nu ţi-a fi rău.

IVAN : De venit o să vin, dar mai întâi vreau să-mi încerc oleacă turbinca, să văd şi eu de ce-i în stare.

(Cei trei ies din scenă.)

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com