Antichităţi adolescentine
Friday, November 29th, 2013
Hotărât, ne aflăm într-un sezon al descoperirilor: de-abia ce fu descoperită comoara de patruzeci de kile de monezi de argint din secolul şaptispe, prima de mărimea asta găsită (sau, cel puţin, declarată autorităţilor) în Oltenia, că, la Colegiul Naţional Sfântu Sava din Bucureşti, ieşi la lumină ceva ce mulţi ar numi „un mic tezaur”. Ceva mai recent, nu are decât optzecişicinci de ani, dar la fel de surprinzător. Şi de inedit.
E vorba de primele încercări literare ale liceanului Eugen Ionescu (ulterior, Eugène Ionesco), publicate în revista liceului, între anii 1927-1930.
Sunt curios ce va zice Academia Română de chestia asta. Ca să nu mai pomenesc de celelalte Combinate Industriale de Tăiat Frunză la Câini din domeniu.
„Vinovaţi” de scoaterea la lumină a antichităţilor adolescentine cu pricina sunt profesorii de română IULIA POP şi VICTOR LIŞMAN, care le-au dezgropat din arhiva liceului şi le-au publicat în noua revistă a liceului – fără măcar a-şi pune numele pe frontispiciul acesteia.
Şi după câte-am înţeles din scurta convorbire telefonică pe care am avut-o azi cu dna Pop, imprimarea actualei reviste s-a făcut pe banii domniei sale.
…Păi să mai zică cineva că profesorii au lefuri mici !…