Posts Tagged ‘Hasselblad’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (69)

Tuesday, March 20th, 2018

Pe vremea când învăţam eu să fac poze, în mileniul trecut, Hasselblad era, în domeniul său, un fel de echivalent al lui Rolls Royce din domeniul auto. Pentru noi, tinerii amatori care n-aveam babaci miniştri sau generali de Secu (ca mulţi dintre colegii mei de facultate), era pur şi simplu o legendă. Ceva cam ca monstrul din Loch Ness sau ca Fecioara din barul Melody.

Şi poate că tot o legendă o fi şi povestea despre ascensiunea obscurei Hasselblad, o neînsemnată producătoare de aparatură pentru topometri şi de alte asemenea mărunţişuri, din anii ’40. Numai odată cu războiul mondial, i-a surâs norocul micului atelier suedez. Producătorii englezi de aparatură de ochire pentru tunuri şi bombardiere nu mai aveau acces la sticla optică marca Zeiss, cea mai bună din lume. În schimb, micul Hasselblad, dintr-o ţară neutră, avea cât poftea. Aşa că Hasselblad s-a apucat să fabrice, cu sticlă nemţească, aparate de ochire pentru bombardierele care pisau Germania. Şi desigur, a prosperat. La sfârşitul războiului, era deja o firmă serioasă, care crescuse şi îşi diversificase producţia, apucându-se şi de aparatură foto (acum, că tot avea lentile Zeiss…) Dar adevărata sa consacrare s-a produs în 1969, după debarcarea americanilor pe Lună, când unul dintre cosmonauţi a luat cu el un aparat Hasselblad şi a pozat Luna de aproape. La întoarcerea cosmonauţilor pe planeta-mamă, numele Hasselblad ajunsese la fel de cunoscut ca şi al lor înşile. De nu cumva, încă şi mai.

O asemenea consacrare, din câte-mi amintesc, s-a mai întâmplat doar în 1982, cu racheta franţuzească Exocet. Asta, după ce, în micul război din insulele Falkland, argentinienii şi-au tras ultima rachetă şi au scufundat, cu ea, o ditamai navă de război englezească. În dimineaţa următoare, preţul lui Exocet nu mai era de 200.000, ci de 2.000.000 de franci.

Aşa cum combatanţii Brigăzilor Internaţionale din Spania nu bănuiau că rolul lor principal era cel de cobai pe care se experimentau armele viitorului război mondial, nici actualii sălbatici musulmani nu ştiu acest lucru. Probabil că, la sfârşitul viitorului război mondial (care, după cum vedem în Siria, nici n-are nevoie de arme nucleare pentru a extermina tot ce se poate extermina), când îşi vor linge rănile, se vor declara victime ale agresiunii imperialiste. Sau, de ce nu? comuniste.

NU VREM ROBOȚI!

”În lăcașurile de cult, nu vor mai putea pătrunde roboții, ci numai BORoții” a declarat purtătorul de cuvânt în chestiune.

Despre aburirea / ținerea la respect a Bizonului Național. În Egipt, de pildă, i s-a spus acestuia că fierul este o chestie diabolică, blestemată din punctul de vedere al dreptei credințe în Zeița Pisică și în Zeul Bărzoi, mă rog, ceva de genul ăsta. Ca atare, bunul egiptean n-avea voie să-l atingă, iar toate sculele și uneltele sale erau din aramă ori bronz. Numai mercenarii faraonului aveau arme din fier, asta fiindcă ei nu erau egipteni. E ușor de înțeles care sunt șansele unei arme dintr-un aliaj moale în confruntarea cu una din fier.

Iar în Evul Mediu european, banul fiind ochiul dracului, bunul creștin n-avea voie să-l înmulțească prin dobândă, aceasta fiind cămătărie, rezervată detestaților bancheri evrei, cu care numai regele avea voie să poarte conversații. În scop de tranzacții.

Produs: cal

Culoare: verde

Suport: perete

Confucius către nepotul său din sec. XXXIV î.Chr.:

- O ţară bună, nepoate, este aceea în care binele şi răul se află în proporţii egale, sau aproape. O ţară nu prea veselă este aceea în care binele se găseşte în proporţie de 10-20 la sută. O ţară unde singurul lucru despre care poţi spune că ar fi bun e poporul său este una certamente nefericită. Iar ţara unde singurul lucru despre care poţi îndrăzni să afirmi că ar fi bun e conducătorul ei nu este o ţară, e Iadul.

În comunism, nu te obliga nimeni să fii porc sau bestie. Ți se creau doar condiții pentru a deveni așa ceva.

Ce înseamnă să fii ziarist? Foarte simplu: să nu-i laşi pe porcii ăştia să se dea drept îngeri.

Counter instalat la 06.03.2023



free website counter