Ciocu-mic.Ro

SUB PREŞ

.22.01.2024

*

22.01.2024

*

Se poate citi, la adresa https://biblioteca-digitala.ro/?volum=3824-aur-si-aurolac-insemnari-din-teatru-si-lume–2001, cronica mea la OPERA DE TREI PARALE, publicată în revista Teatrul, nr. 1/1980. Montarea de la teatrul Bacovia din Bacău a regizorului tunisian Sassy Brahim avea exact aceleași deplorabile particularități de care vorbește acum dl Ornea. Însă, după ce articolul meu predat redacției Teatrul le-a semnalat, ele au fost înlăturate chiar de la reprezentația numărul doi. Desigur, asta nu Sassy Brahim, fostul meu coleg de facultate, a făcut-o, ci, mai mult ca sigur, vreun securist din redacție, care a dat un telefon la ”foruri”. Care n-aveau nevoie de încă un subiect furnizat Europei libere. Așa că articolul meu a apărut fără pasajul în care vorbeam despre antisemitismul spectacolului băcăuan. (Probabil, însă, că antisemitismul din spectacolul Teatrului Național București, de care vorbește dl Ornea acum, nu va fi înlăturat, fiindcă n-are, nu-i așa, cine s-o facă. Iar spectacolul dlui Colceag va fi comentat entuziast în România literară).

*

E unul pe Facebook care mănâncă şi el o pâine înjurând morţii. Pe Sartre, în speţă, că a refuzat Nobel-ul fiind comunist. Ce bine le prinde telectualilor dâmbovițeni ”corectitudinea politică”, sau cum s-o mai fi numind noua dogmă ”anticomunistă”, de fapt antieuropeană. Ce bine camuflează aceasta antisemitismul lor atavic!

*

Oana Stoica l-a făcut comestibil pe Arthur Schnitzler

*

Niculae Ceaşcă a desfiinţat facultăţile de Psihologie şi Sociologie în principal din cauză că un abia înfiinţat Institut de expertizare a forţei de muncă şi de alte ticăloşii de genul ăsta constatase că foarte mulţi miliţieni, pe lângă că erau tâmpiţi conform fişei postului, mai erau şi anxioşi, bipolari ş.a.m.d. (vezi https://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10954). În compensaţie, după 1989, au apărut grămezi de facultăţi şi de secţii cu cele două profiluri susmenţionate, dătătoare de diplome. În ultimii ani, toţi tinerii poliţai şi jandarmi care şi-au tras câte un glonţ în cap cu arma din dotare erau certificaţi din pâdevî psihologic de nişte posesori de asemenea diplome.

*

Le văd meclele, ale ăstora de la Ferma Dacilor, vii şi morţi, hoţi şi vardişti, interlopi şi autorităţi protectoare – şi-mi fuge gândul la Lombroso. Îl văd pe câte unul dând interviu la televizor şi mă gândesc că mutra aia e scoasă din vreun tratat de criminologie. La urma urmei, nici Lavater ăla n-o fi fost nebun. Iar faptul că Masculul Alfa al unei colectivităţi – oraş, sat, sau ce-o fi ea – are profil clar de individ violent şi complet insensibil la orice considerent de natură morală arată că acolo şăf e ăl care dă mai tare cu pumnul. Civilizaţie, deh.

*

În 2005, Sergiu Nicolaescu a pus pe piaţă filmul său intitulat simplu “15″. Co-scenarist i-a fost celebrul scriitor Dumitru Radu Popescu. În acest film despre revoluţia din decembrie 1989 de la Timişoara, cei doi au arătat că revoluţionarii fugăriţi de trupele de represiune ceauşiste şi-au găsit scăparea înăuntrul Catedralei Ortodoxe, cei dinăuntru deschizându-le porţile acesteia. În realitate, s-a întâmplat invers, cei dinăuntru (la ordinul, se pare, al actualului socru monorhic al lui Victor Ponta, unul Sârbu) închizându-le poarta în nas – astfel că vreo 10-15 dintre aceştia au murit pe treptele catedralei, mitraliaţi de nişte militari neidentificaţi ulterior. Cât despre ţaţa de pe Facebook, care zice că-l iubeşte pe S.N., n-are decât. Dar e bine să ştie şi aceste amănunte.

*

A început digitalizarea ANAF

*

Cu începere de la 01.03.2024, în România viteza luminii va fi redusă la 50% din cea actuală.

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul Român de Informaţii vor lua măsuri pentru implementarea etc.

*

PREFERINŢĂ

Prefer câinii şi pisicile. Necuvântătoarele în locul prostcuvântătoarelor.

*

Când ”palestinienii” atacă Israelul, un val de ”demonstrații”-aproape-războaie-civile și alte felurite scandaluri zguduie țările occidentale. Când Rusia se pregătește de război cu lumea civilizată, iar niște ”rebeli Houthi” de care nici dracu’ n-a auzit până acum sunt pe cale să blocheze tot comerțul mondial, Pakistanul-nuclear atacă Iranul-aproape-nuclear. Iar Alibaba, concurentul chinez al lui Amazon, a scos la vânzare contoare Geiger-Müller. La preț avantajos.

*

Câteodată, Netflix nu e nici tâmpit, nici soporific. Tocmai am văzut un film biografic. Biografia lui Richard Burton – şi a Lizicăi, tot pe-acolo. Mi-a plăcut Liz, cum s-a dat ea cu gheruţele şi cu colţii la un ziarist obraznic, care a îndrăznit să zică ceva de Richard al ei. Dar şi el…

La un moment dat, povesteşte o fază nostimă. Hamlet, la Londra, cu el în rolul titular. În prima lojă, lângă scenă, cine? Chiar Winston Churchill! În timp ce declama de zor, Burton a sesizat un murmur din loja aceea, care parcă îl îngâna. Churchill rostea şi el, în şoaptă, versurile, ştia piesa pe dinafară. După reprezentaţie, cineva bate la uşa cabinei lui Burton. Cine era? Chiar Churchill: “Milord Hamlet, îmi dai voie să folosesc toaleta dumitale?”

*

Azi, nepoțica mea de aproape zece ani s-a dus la teatru. Cu maică-sa. Frățiorul ei, de cinci anișori jumate, nici n-a vrut să audă de teatru. Așa că a rămas acasă, cu taică-su. Ce mai, bărbații este bărbați.

*

free website counter html code

Venerabilul conta, până de curând, drept cel mai inteligent actor român. Sigur, o fi avut el şi alte însuşiri, pe care i le scot astăzi unii pe nas, dar că a fost extrem de talentat şi pe deasupra, inteligent, aşa cum spuneam, asta era indubitabil. Ca tot omu’, însă, a avut şi el slăbiciunile lui. Printre care, ideea fixă de a-l interpreta pe Richard al III-lea, de care lumea ştia cu mult timp înainte ca faptul să se fi produs efectiv. Se potrivea în rolul ăsta ca nuca-n perete, era opinia unanimă. N-are importanţă: a poftit, asta înseamnă c-a şi reuşit. Că a reuşit să fie distribuit în acest rol, vreau să zic.

…În spectacol, s-ar putea zice că totul a mers bine (asta, dacă făceai abstracţie de înăcreala înăscută a interpretului, care a mers de minune cu rolul lui Salieri, de pildă, dar cu sumbrul, violentul, temperamentalul, goticul Richard n-avea nici în clin, nici în mânecă).

Până la momentul culminant, al duelului dintre Richard şi Richmond. Richard s-a refugiat pe o scară înaltă, în mijlocul scenei mari a Naţionalului. De jos, vine impetuos Richmond, care-i trage o lovitură cumplită. Dar spada i se rupe. Mărinimos, Richard nu profită de această şansă şi stă cuminte până ce o mână din culise îi întinde lui Richmond-Florin Piersic altă sabie. Acesta dă să-i tragă încă una, dar lama îi zboară din plăsele… Se repetă figura cu mâna din culise…

În fine, făţosul Richmond reuşeşte să bage spada, fără incidente, în burta maleficului Richard, care, cocoţat acolo sus, îl priveşte cu infinitul dezgust pe care numai genialul maestru ştie să-l exteriorizeze cu atâta glacială detaşare. Şi se prăbuşeşte, plin de tragism şi lehamite.

Cineva a exprimat, pe Facebook-ul care ne mănâncă tot timpul, părerea că noi, ăştia de pe-aici, nu prea ne pricepem la chestiunile care privesc Rusia.

“Cît se știe la noi despre Rusia…”, scria, cu vizibil scepticism, persoana.

N-am putut să nu-i răspund că alde generaţia mea ştie al naibii de mult, având în vedere că noi am făcut 7 ani de rusă, din cele 11 clase pe care le-am absolvit. Că nu ştim o boabă, asta-i altă socoteală…

Am mai avut discuţia asta cu o cuconiţă, tot pe FB. I-am argumentat că numele ruseşti trebuie scrise, la noi, fonetic. Adică, Serghei e Serghei şi nu Sérguey etc. etc. Iar asta, pencă noi cu ruşii am dormit în pat vreo câteva secole bune, deci suntem îngrozitor de familiarizaţi cu toate ale lor. (Fiindcă veni vorba: prin ultimii mei ani de liceu, când începuse desprinderea de URSS, profesorii noştri de română ne povesteau că uite, de-acum începem să scriem cuvântul România cu “â” şi nu cu “î”, cum ne obligaseră să o facem pretenii sovietici parcaţi la Bucureşti, având în vedere că, vezi Doamne, “î” ar fi mai slav decât “â”. Şi am crezut chestia asta până când mi-a căzut în mână o “Istorie a romînilor” de Nicolae Iorga, publicată în perioada interbelică. Da, domle, pe coperta ei scria “romÎnilor” - şi nu “romÂnilor”, cum ar fi fost de aşteptat din partea unui mare istoric, care nu era chiar filorus. Treaba asta m-a băgat în ceaţă - şi de atunci nu mai pun întrebări cu privire la “cum e mai corect, Schumann sau Schubert”.)

Vaszică, cu ruşii am cam dormit în pat. Cu anglosaxonii, încă nu. Abia ne spălăm pe picioare ca să ne băgăm sub aceeaşi plapumă cu ei. Cam cum se băgă Papa Ceau cu tanti Betty a Angliei, când fu el cu Leana la Londra: când a venit valetul să pună un pled pe picioarele reginei, Chashkă al nostru l-a tras şi peste genunchii lui, care-i stătea alături, în caleaşca regală. Mi se pare că măgarii de gazetari englezi au făcut spume şi clăbuci cu acea ocazie: “Lezmajestate! Blasfemie! Sfârşitu lumii! Comunistu de la Bucureşti s-a băgat sub pătură cu regina!”