O MIE ŞI UNA DE MORŢI (113)
Thursday, April 25th, 2024
Urmează informaţii care vă pot afecta intelectual. Pe aceia dintre dumneavoastră care posedă intelect.
*
Arde clădirea istorică a Bursei din Copenhaga. Fix ca Notre Dame de la Paris. Amândouă, cu ocazia unor reparații, executate, mi se pare, și de muncitori musulmani. Amândouă, cu niște mândre fleșe, după care văd că se dau în vânt civilizațiile răsăritene.
*
În sfârşit, am văzut şi eu Libertate, filmul lui Tudor Giurgiu. Prima surpriză, Iulian Postelnicu, şeful de post comunal de poliţie din Oameni de treabă al lui Paul Negoescu, un film splendid. Ei bine, aici Postelnicu nu mai e un grad inferior din Poliţie (şi un interpret formidabil), ci ditamai locotenent-colonel din Ministerul Forţelor Armate, cum se numea acesta în RSR. Avansează flăcăul cu paşi repezi, ce mai încoa şi-ncolo. Sau mai degrabă, abilităţile regizorale ale creatorilor noştri sunt cam sărăcuţe. Iar filmul e o reconstituire, după toate aparenţele, fidelă a celor petrecute la Sibiu în decembrie 1989, când armata, miliţia şi Securitatea au tras unele în altele ca proastele. Ca proastele criminale. Nici mai puţin, dar nici mai mult.
Şi ca să mă reîntorc la oile noastre cu epoleţi, bag mâna-n foc că următorul rol al lui Postelnicu într-un film autohton va fi unul de general. Eventual, cu un picior în ghips. Repetitio mater studiorum est.
Altul căzut victimă sărăciei cu duhul a regizorilor, Willem Dafoe. După rolul de încrâncenat şi zbuciumat din Antichrist al lui Von Trier, nimic diferit n-a mai jucat. Iar machiajul recentei lui apariţii, în Poor Things cel premiat ieri cu un Oscaruleţ, supralicitează în paupertatea de care pomeneam mai sus. N-o fi W.D. vreun Clark Gable ori Robert Redford, dar moaca crestată din filmul ăsta n-are vreo legătură nici cu personajul, nici cu scenariul.
Cât despre ideea de a copia vechiul Frankenstein „pe invers”, respectiv cu un monstruleţ de sex femelin, pot spune doar că e de prost gust. La fel de prost gust şi de imbecilă ca şi operaţiile de schimbare de sex.
Tot o reconstituire e şi Oppenheimer, cel distins cu şapte Oscari. Corect, reţinut, fidel. Performanţa, atâta câtă e, ţine de latura Musée Grévin. Cillian Murphy seamănă foarte bine cu Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice. Tot e mai bine decât un Frankenstein transgender.
*
Mă invită unii, nu ştiu de ce, să achiesez la ideea lor de a-şi schimba denumirea în “Contrafort”. Îi anunţ pe această cale că de mult voiam şi eu să mă redenumesc. De azi înainte mă voi numi DISCONFORT.
*
ET MAINTENANT
QUE VAIS-JE FAIRE?
Dacă Uniunea Scriitorilor şi România literară ar şti franţuzeşte – chestie de care tare mă îndoiesc, dat fiind vigurosul patriotism al literatului român – aşa ar cânta acum.
Ce au să se facă fără el şi fără la fel de regretatul Alex aceste tinere mlădiţe ale deşteptăciunii naţionale? unde au să se ducă şăfii de cămine culturale săteşti ajunşi “critici literari” la RL?
Iată întrebările care macină întreaga populaţie gânditoare a ţării.
*
O chestie nostimă de pe aeroportul Băneasa. În mileniul trecut, cu puțin timp înainte de a mă angaja eu acolo, într-o zi ploioasă, un Caravelle a aterizat cam aiurea, mult după capătul pistei. Adică folosind cam 800-900 m din cei 1200 ai pistei, care acum mai era și lunecoasă. Cu toate eforturile pilotului, la capătul pistei, cel dinspre șosea, avionul mai avea destulă viteză. Iar atunci, în disperare de cauză, fiindcă la stânga se afla aerogara, iar în față șoseaua București-Ploiești plină de mașini, pilotul a virat la dreapta, spre ”zebră”. Aceea fiind stația meteo cap-de-pistă, unde am lucrat eu cam un an de zile. E numită impropriu zebră, fiindcă n-are dungi albe și negre, ci pătrate albe și roșii.
Clădirea aceea, care și acum se află tot acolo, e înaltă de 4 metri. Iar aripile lui Caravelle se aflau la înălțimea de aproape 4 metri. Așa că avionul ieșit de pe pistă a ajuns cu capătul aripii drepte fix în colțul terasei Zebrei noastre. De atunci, stația a rămas cu o crăpătură mare pe tavan, care nu fusese reparat nici în perioada cât m-am aflat eu acolo. Dar norocul a fost mare: dacă ar fi nimerit cu vreo doi metri mai la dreapta, Caravelle și-ar fi izbit un motor de stația noastră. Iar bubuitura s-ar fi auzit, probabil, până la Universitate.
*
Mă aflam la Timişoara, unde-mi ispăşeam pedeapsa de 3 ani în “producţie”, ca profesor de actorie la SPA (Şcoala Populară de Artă, nu ce credeţi dv.) şi începusem să public în gazeta literară locală. Eram unul din cei 2 oameni din oraş cu diplomă de Teatrologie-Filmologie. Celălalt fiind o doamnă care avea în plus şi diploma de la faimoasa Universitate Ştefan Gheorghiu şi era angajată ca redactor la Orizont. Nu ştiu cu ce gând mi-a dat să fac un interviu cu Dinu Cernescu, un regizor de loc “bine văzut” de stăpânire, chestie care chiar îmi plăcea, cunoscând eu destui indivizi bine văzuţi, după care nu mă omoram nici ca cât. În plus, văzusem Viziuni flamande şi Hamlet-ul lui, două spectacole la cel mai înalt nivel din România acelor ani. Şi în plus, mă amuza gândul că strecor într-o publicaţie “pe linie”, conformistă, o vorbă despre Living Theatre, despre care nu era voie să vorbeşti. Dar despre care mult regretata doamnă profesoară Berlogea nu s-a sfiit să vorbească în cursul său de Teatru Universal de la noi de la facultate. Aşa că am avut ocazia să consemnez acest interviu fiindcă doamna tovarăşă de la Timişoara n-a vrut să-şi pună cariera în pericol. Mi-am pus-o eu, dar nici nu-mi pare rău.
Iar pe marele regizor Dinu Cernescu Dumnezeu să-l odihnească în pace. Şi în neuitare.
Bibliografie: https://biblioteca-digitala.ro/?tip-publicatie=periodic&volum=3824-aur-si-aurolac-insemnari-din-teatru-si-lume–2001
*
Poliţaii nemţi, lipsiţi de empatie şi de solidaritate proletară, au zădărnicit eforturile autorităţilor române de a-l face scăpat pe Cherecheş. Tradiţii româneşti: Omar Hayssam, Puiu Popoviciu, Oprescu, Mario Iorgulescu, Ionel Arsene… şi uite că vine la rând tânărul Pascu.
*
Întrebare:
Persoanele de care e vorba cele două relatări gazetăreşti mai jos menţionate sunt şi acum angajate ale Ministerului Învăţământului?
*
Nu le pretind celor din preajmă să fie sfinți. Ci doar să se prefacă a fi. Aşa-i că sunt rezonabil?
*
FOLCLOR
“Stăi lupe nu mă mânca”
(https://sv.wikipedia.org/wiki/Lupe_V%C3%A9lez)
*
Pe pisicuţa nepoţilor mei o persecută, mai nou, mierlele. Nu mai poate ieşi din casă că sar pe ea şi o bat cu ciocul în cap. Dar asta, nu degeaba: le-a omorât nişte pui.
Sunt dezolat, o ştiam domnişoară educată.
*
CLIP PUBLICITAR
Tanc → tanchist constipat → disperare → Ciocolax → tanchist coboară în şanţ şi îşi dă jos pantalonii → dronă nimiceşte tancul → morală: CIOCOLAX SALVEAZĂ VIEŢI !
*
