Posts Tagged ‘Daniel Suceava’

Daniel Suceava. verse reverse adverse traverse perverse

Tuesday, March 27th, 2018

Fantast, fantasmagoric, înfiorător de cult, candid, diabolic la ocazii, uşchit, zăbăuc, bisericos, gotic şi argotic, abulic-funambulic, bănănăind între muzică şi poezie, acest străvechi prieten al meu (am fost colegi de admitere la Filologie acum fix juma de secol) face parte din speţa foarte rară a poeţilor români care chiar au citit mai mult decât au scris. Şi care, citindu-i, din timp în timp te lasă mască.

Ar merita o prezentare făcută de un G. Călinescu, sau, în cel mai rău caz, de un N. Manolescu.

Păcat că pe blogul ăsta nu publică ei. Ci doar eu, StanPapouash (adică, Stan-Păpuşă-bon-pour-l’Occident).

Ce dracu să-i faci, asta-i veaţa. Legată cu atza.

.

.

Alcohol

Şi numele stelei se cheamă Absintos

Apocalipsa, 8, 11

Nu te iubesc, deşi mi-ai fost aproape.

Arareori m-am despărţit de tine;

O lună, poate-un an, însă în vine

M-ai aşteptat şi te-am ghicit supt pleoape.

Eu ştiu că hematia te reţine

Cu jetul ei pierdut între hârtoape:

Iluzii îngropate-n cer, în groape,

În catacomba viilor divine.

De câte ori, având paharul gol,

M-am îmbătat cu boarea ta sangvină

Şi, fără ţuică, m-am trezit matol.

Dar iată, lângă steaua cea pelină,

A răsărit un nor de etanol:

Strămoaşa vodcă mi-i acum virgină!

*

Mort şi îngheţat

Şi mort şi îngheţat şi rece, ia-mă,

Zdrobeşte-mi oasele în mii de zoburi

Şi ochii-mi orbi să-i spargi în mii de cioburi,

Că n-o fi asta cea din urmă dramă.

În gheaţa infinită şi-n scrâncioburi

Să mă învârţi, să nu rămâie scamă,

Că  nu voi frate, soră, tată, mamă,

Ci lacrimi sângerânde, mii de globuri.

Dar Tu, Părinte-al Nemuririi, suie

Chipul de lut în faptul dimineţii,

Înfige şi în mine patru cuie,

Încuie-mă în scorburi cu asceţii,

Despică-mă, zdrobeşte-mă, descuie

Spitalul lumii şi-nceputul vieţii!

*

Lacryma Christi

În cartea cărţilor de telefon

La P deschide şi ai să găseşti

Vreo două mii de pagini cu Popeşti

De-ai noştri, fără de şi fără von.

Asemenea, duium de Ioneşti,

Un şir antroponimic monoton

Înghesuit într-un imens pluton.

În rest, doar nume strâmbe, nefireşti:

Plăcintă, Şoaric, Purice, Purcel,

Bulan, Băşică, Televizorel.

Numai pe frati-miu, Popescu Arta,

N-ai să-l găseşti, oricât cutreieri harta.

E-n altă carte, scrisă cu peniţa

Care a odrăslit în Ceruri Viţa.

*

Moşii de-altădată

Dictes moy ou, n’en quel pays

— « Câţi mameluci n-au fost decapitaţi,

Roşind pământul cu-al lor sânge roşu?

Unde e tata, unde este moşu?

Unde mezinul, unde-ai miei fârtaţi? »

Se întreba luleaua, dând pe coşul

Celui mai pârjolit pulmon un zaţ

De fumarină . Iar păduchii laţi

Se întrebau: « Unde ne e cucoşul,

Unde puicuţa, unde curca bleagă?

Unde copilul ce căzu-n lighean?

Şi unde gheaţa care-ncet se-ncheagă?

Dar unde o mai fi negrul pian

Pe care m-am futut cu tine, dragă? »

— « Unde vor fi zăpezile d’antan! »

*

Lună cu dinţi

lui Neil al lui Ştefan a Petrei Armstrong

Soare cu dinţi, opaiţe, fitile

Şi lumânări în vechea bojdeucă:

« Ce ai mâncat tu azi? » « Un miez de nucă! »

« Şi luna are dinţi; ştiai, copile?

Şi ce de colţi… parcă şi azi m-apucă

Un dor de praf lunar şi de idile

Supt clar de lună… dar ia zi, Emile,

Nu ţi-a ieşit în cale vreo nălucă

Asar’ când ai venit tu, pe la toacă? »

« Pe mine m-au trimis ai mei părinţi

Cu vinu ista scos din promoroacă.

Mai multe nu ştiu ». « Dar că Luna dinţi

Ar cam avea, ştiai? O să ne coacă

Mai rău ca Soarele ieşit din minţi! »

*

Pianò

Duc pianoul greu, duc pianina

Şi orga de homúncul, biet harmoniu,

Care m-a zdruncinat în neuroniu.

Şi orga mare, bat-o, Doamne, vina.

Şi câţi copii ucişi, şi cât plutoniu,

Şi câtă moarte în Nepal, în China,

Şi câtă cruce-n ţară. O, Divina

Ce şi-a păscut ucisul patrimoniu.

Şi câte şi mai câte, nu, bărbate?

Câtă ucisă libertate-n noi,

Câte culturi am spulberat la sate,

Câtă pruncime dusă la gunoi,

Câte lehuze-n sânge şi-n halate…

Ce zice neamţul: « Iaca, nişte boi! »

*

Te Deumul german

(BWV 725)

Pui neamţ, nemţoaică puică, io v-aş pune

Şi v-aş puì în micile-mi coteţe.

Nu drugi de fer, nu gărzi, ci drepte beţe,

Înfrigurate între mere, prune.

Îngândurat privesc a’ voastre feţe,

Copii bălai în cămăşuţe brune,

Ochi de azur pierduţi într-o genune,

Zarzări înfriguraţi… dar ce fineţe!

Deci, puilor, iubindu-vă eu foarte,

V-am pus supt calde adăposturi. Voiu

Sălta la cer a voastră tristă soarte:

Şi iată îngerii şi iată roiul

Puterilor cereşti fără de moarte:

E pace-acum, dar am pierdut războiul.

*

Góngora y Argote

Îmi zice lumea că prea mult mă plâng.

Unui poet îi şade mult mai bine

A râde cu suratele canine,

Nu a boci ca un copil nătâng!

Dar Góngora scria sonete-n vine,

Crăcind piciorul drept pe ăla stâng

Şi dând cu lyra de podele: zdrâng!

Vai eu, la orgă, plâng în nopţi senine.

Neamţul cinstit mi-a pus în mână banul:

Îi fut urechea şi îi rod ciolanul.

Apoi întreb: e vin? şi câte chile-s?

Şi-ntorc o pagină din Cabanilles.

Pe ungur ţi-l pleznesc cu zongora,

Iar vouă, un sonet de Góngora!

*

Alas, poor Yorick!

„He hath borne me on his back a thousand times”

(Hamlet, V, sc.1)

De câte ori mă-ncearcă la genuche

Vreun junghi sticlos, ori veştedul haluce

Mi se înţepeneşte, văd năluce:

Îl văd pe Yorick, ba nu-i Yorick, Puck e!

El sârguie în capu-mi euforic

Să mă înveţe carte, o azbuche

Cât negrul de supt unghe, de păduche.

Ce să-i răspund? Am să-i răspund retoric:

« Mă Puck, pe tine lumea nu te ştie,

Precum pe Falstaff, mort în bătălie.

Şi nici pe Yorick nu l-ar fi ştiut,

De nu era amic c-un rege mut.

Câte Ofelii plâns-au după-un mire,

Mai ştie cineva? Restu-i iubire ».

*

Copil, de!

« Trandafir de la Moldova »

dar şi:

« Fără mamă, fără tată, al nostru eşti, Bulache »

Dan Predescu

Cum ai venit, copile, -n lumea asta

Rece? E rece, nu? E rece, rece,

Iar inimioara ta din veci în beci e.

Scumpete, asta cred că ţi-i năpasta:

Te luăm din clasa-ntâi a te petrece,

Te trecem clasa, bre, te trecem casta,

Ţi-am dat serviciu, uite-ţi şi nevasta.

Mai vrei ceva, bă zero? Na un zece.

Da’ tu, acuma, pentru noi ce faci?

Gudron, poşircă, muc şi muci pe scară?

Te du în bezna negrilor gândaci.

Intră-năuntru, suie-te pe bară.

Dezbracă-te, îmbracă-te. Nu-mi placi.

Bine-ai venit, copile, marş afară!

*

Iubito

Lo giorno se n’andava, e la’aere bruno

toglieva gli animai che sono in terra

da le fatiche loro

Inferno, canto II

Regurgitând în noapte verbul suplu,

Târziul Soare-a despicat azurul;

Lunatic strecurat, muşcând conturul

Îndoliatei unghii, roz centuplu.

Ascultă albăstrimile, murmúrul

Şi pulberile deşteptate-n cuplu

De aştri strangulaţi în cer cvadruplu.

Şi iată, după deal s-arată furul.

Cine mai vine? Uite-l, se zăreşte:

E clonţul sprinten spintecând din veci

Carnea, ficatul, buzele ei reci,

E gâtul strâns de gât, e-un negru cleşte.

Un gâde mic având o umbră mare,

Un cui de-argint bătut în calendare.

*

Sapa

Dacă te doare carnea, ori te-ncântă,

S-o biciuieşti cu lacrimi împletite,

Cum Soarele însângerat ne-nghite,

Cum Luna-nsângerată ne frământă.

Câte-ai mâncat în viaţă? Două pite.

Băuşi izvorul rece, apa-i sfântă.

Doi lupi şi negrul urs te luară-n trântă.

Mielul ţi-a fost păstor, mielul, iubite!

Dacă te frige ochiul a sminteală,

Scoate-l, ba lasă-l, scoate-l, pune pleoapa

Şi gene lăcrimate cu beteală.

Ce e mai nobil, sângele ori apa?

Ce e mai dulce, carnea ce te-nşeală?

S-o biciuieşti. Cu ce? Na, prinde sapa.

*

$

Un calp ţechin îi zice rublei şterse:

« N-ai tu un ban să-mi dai, din sărăcie? »

Da’ rubla, iute: « Nicivo, bădie! »

Şontâc-şontâc, la altă masă merse:

« Nu vreai să-mi dai un leu, neică Ilie? »

« Nu are tata, ’s beat! » L-au dus să verse.

Ţechinul a-ncercat şi mai perverse

Valute. A ajuns într-o chilie:

« N-ai bani, părinte? sărăntocu-ţi cere! »

« Ai bogăţie, caut-o, în cer e! »

Uscat de-atâta uf şi de zăduf,

Ţechinul fals se-ntoarse în burduf.

Ştiam că-i fraier. Eu, unui avar,

Nu-i cer nimic. Da’ el: « Na un dolar! »

*

Varză de Bruxelles

În urbea înverzitelor copite

Copite bat un caldarâm de aur.

Sunt șapte aurari, dar unu-i faur;

Restul: un șir de încălțate vite.

Toreadorul a ucis un taur.

Nu-i de mâncare, mai avem cinci pite;

Păstrați-le, că vin vremuri cumplite:

La orizont se vede un balaur.

Dar ce ne pasă… stăm cuminți în casă.

Iedului mare, sub chersin, nu-i pasă.

Și toți sunt morți, și nimeni nu e viu.

Chiar Moartea a murit: uite-o-n sicriu.

Copil purtat din brad în brad de barză,

Viezure mic, ce cauți tu în varză?

*

Copiii nenăscuți

Nimic mai pur decât cristalul Morții:

Un lujer parfumat, cu ochii verzi

Or lacrima copiilor scoverzi.

Un vierme dumicat în mii de porții.

Noi am pierdut, Tu însă n-ai să pierzi.

Să ne jucăm: Tu viii și noi morții.

Așteaptă-ne la încuierea porții:

Vino, iubito, hai să ne dezmierzi.

Un băiețel în mlaștină suspină:

„Cu mierea Ta mă-nec, mi-i gura plină”.

Fetița spânzurată-n podul șurii:

„Am ațipit în zmeuriș cu murii”.

Cumplit va fi ceasul din urmă, turmă,

Când vei scurma ca porcul: „Scurmă, scurmă!”

*

Fuckin’ scissors

Nu mai tăiați cu foarfeca aripe.

Floare a înflorit, floare se trece,

Izvoarele de lacrimi n-or să sece:

Vor adăpa răsaduri de tulipe.

Până a-mpunge cornul de berbece,

Un negru taur cată să-nfiripe

Gemenii blânzi fumând blajine pipe.

Tăiate unul câte unul: zece

Și încă zece degețele roze.

Mămico, ce faci? Nu mai face poze!

Luna tăiată de un iatagan,

Un cap însângerat în blondul lan.

Sau crudul Soare, Soare-n Colectiv,

Roșu, albastru, argintiu, oliv.

*

Bec

S-a stins un bec. O șoaptă auzii:

Emil, Emil”. Sânge uscat. Firida.

Ești curios, Emil? Viva la vida!”

Deschid sertarul morților copii:

O hârcă mă întâmpină: E Frida:

Noi am murit, dar uite, suntem vii!”

Vai, ochii ei pustii, pustii chilii,

Iar părul ei e verde ca omida.

Ce vis tâmpit. Mai bine mă apuc

De alt sonet, în stilul lui Coșbuc:

Sunt eu de vină, mamă?” sau „E cald”.

Biet vierme, în cadavere mă scald.

Și pân’ la urmă nu sunt eu Emil.

Sunt becul ars, un filament debil.



3-[1-(2-furil)-3-oxobutil]-2-hidroxi-4-cromenonă (C17H14O5 ).

*
Counter instalat la 06.03.2023



website counter

Daniel Suceava. VERSE

Saturday, April 25th, 2009

Impresie de vară

lui Alexandru Chira

De-aş fi eu pipă, ultima ta pipă,

În zare mi-aş fuma fumarea tristă,
Mi-aş stoarce nicotina în batistă,
Soră cu cianura, vechea gripă.
Cu basul grav, cu lumea autistă,
Cu surdo-muta care-n curte ţipă,
Cu muzica ce mintea mi-o constipă,
Gândaci siniştri pe aceeaşi pistă.
Sângele alb şi roşu-l sorb; nu mult e
Până la fundul butiei de ceară.
Mă împresoară hoardele inculte.
Nu-i încă beznă, dar văzduhu-nseară,
Se sting ale oraşului tumulte.
La noapte iar rămân pe dinafară..

Lacul

Din lumea trestiilor care-ngână
Vântul hoinar şi valsul monoton
Al peştilor, sprinţarul cotilion
Al lipitorilor muşcând din vână
Se-nalţă sumbru-al zmârcului donjon.
Castelul putred zace într-o rână.
Acolo melancolici doruri mână
Pe cavalerul ce-a râvnit un tron.
Balsam de şi-ar găsi inima frântă,
Princesa părăsită de un secul…
Dar ea pumnalul de argint împlântă
În sânul ofilit: „Pieptu-mi sfârtecu-l
De-atâta dor nestins!” Se ia la trântă
-N zadar cu umbra lacului, zevzecul!

La anticar

Dante îmi macină rărunchii; Schiller
Mă ia în căluşei, faustul Goethe
Mă stoarce cu-auritele-i ciubote:
Trei cărţi. Am dat la anticar un filăr.
În loc să dau paraua la cocote,
Ce m-ar fi luat pe gratis, azi sunt dilăr,
Mâine, cu voia voastră, pot fi killăr,
D’aia matroana zise: «Bun la tot e!
Ia să-i muncim oscioarele subtile,
Ia să-i cetim cenuşa de pe creier,
Să-i cântărim valoarea-n grame, kile…»
Ca într-un vis, străinele Chitile
Îmi susurau în cap parşivul greier.
Azi am parale: iar mă duc la Meyer!

Free Counter
[10 iulie 2009]