Posts Tagged ‘Carmen Lazarescu’

Paris–Bucureşti–Lisabona – fără escală

Thursday, March 20th, 2014

A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare an, Sărbătoarea Francofoniei din capitala Portugaliei să se încheie cu un eveniment complex, cu semnificaţie deosebită, organizat de Institutul Cultural Român din Lisabona. În 2014, pentru a onora prestigiul câştigat, ICRL a invitat doi artişti români care s-au impus pe scena culturală din oraşul de adopţie, Parisul, prin originalitatea şi consistenţa operei lor.

Scriitorul Virgil Tănase va fi prezent sâmbătă 22 martie la premiera lusitană a filmului Afacerea Tănase. Leapşa pe murite de Ionuţ Teianu. În documentar este repovestită, într-o viziune bazată pe informaţii apărute în ultimii ani, rocambolesca aventură al cărei erou a fost, fără voie, invitatul din acest an al ICR Lisabona. La finalul proiecţiei, Virgil Tănase va susţine o conferinţă despre condiţia scriitorului exilat, despre provocările cărora trebuie să le facă faţă, şi va răspunde întrebărilor adresate de public. Proiecţia va începe la orele 20.30 şi va fi precedată, începând cu ora 19, de vernisajul expoziţiei de fotografie Paris connu et inconnu semnată de Carmen Lăzărescu. Selecţia de 54 de lucrări este o declaraţie de dragoste faţă de Oraşul Lumină, dar şi o meditaţie atentă, scormonitoare asupra ştiutelor-neştiutelor convergenţe spirituale româno-franceze. Originalitatea artistului, în această excursie provocatoare, se manifestă în capacitatea de a descoperi unghiuri surprinzătoare, revelatoare, prin care locurile comune ale urbanului parizian, de la Tour Eiffel la Dôme des Invalides, devin sursă de evocare, ecouri ale unei lumi de dincolo de aparenţe şi, simultan, izvor de lirism. La toate acestea se adaugă lectura tipică românului care i-a devorat în anii formării ca intelectual pe Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady, Horia Creangă, Duiliu Marcu, George Enescu dar şi pe Paul Valéry, Paul Morand, Lecomte de Noüy sau Albert Galleron.

Afacerea Tănase. Leapşa pe murite (Libra Film, 2013 - regia: Ionuţ Teianu; scenariul: Liviu TofanIonuţ Teianu) este un film documentar care propune o reconstituire palpitantă a senzaţionalei afaceri de spionaj ce a ţinut prima pagină a presei franceze din vara anului 1982. Personajele principale – dizidenţii Virgil Tănase şi Paul Goma, împreună cu spionul Matei Haiducu – participă la reconstituire prin mărturii actuale sau din epocă, susţinuţi de relatările unui fost director adjunct al serviciului francez de contrainformaţii. Scenariul documentarului are la bază cărţile „Leapşa pe murite” (Virgil Tănase, Ed. Adevărul, 2011) şi „A patra ipoteză” (Liviu Tofan, Polirom, 2012).

Expoziţia Paris connu et inconnu este un eseu fotografic care încearcă să restituie faţa nevăzută a unui oraş cunoscut mai degrabă prin reclame turistice şi clişee culturale. Această abordare este de fapt un pretext pentru a regăsi urmele unor români celebri care au trăit la Paris şi care reprezintă punţi între cultura română şi cea franceză.  Parisul, prin efervescența spirituală, farmecul și eleganța sa urbană, a fost întotdeauna, în imaginarul intelectualităţii românești din Micul Paris, un paradis al artelor, un pol iradiant al libertăţii de cuget şi de expresie, iar din această perspectivă, personajele celebre invocate de Carmen Lăzărescu, şi cărora le regăsim duhul trecerii pe malurile Senei, sunt şi expresia propriilor noastre aspiraţii şi ispite. Expoziţia va fi deschisă până pe 6 aprilie 2014.

Virgil Tănase este regizor şi profesor, romancier, dramaturg şi eseist de expresie română şi franceză, stabilit la Paris. Născut în 1945 la Galaţi, este absolvent de filologie şi regie. Interzis în România anilor ‘70, debutează în 1976 la Paris cu romanul Portret de om cosind în peisaj marin (Flammarion, 1976), care îl recomandă drept un scriitor important al curentului oniric. La Paris va obţine sub îndrumarea lui Roland Barthes un doctorat în sociologia şi semiologia artelor şi literelor cu o teză intitulată Semiologia regiei de teatru. Urmează alte romane şi eseuri publicate la GallimardFlammarionHachette, şi Non Lieu dar şi la edituri din Spania, Italia, Brazilia şi Japonia. După 1989 câteva din cărţile sale au fost publicate şi în România.

A primit Premiul de Literatură al Uniunii Latine, Premiul de Dramaturgie al Academiei Române şi Premiul de Memorialistică al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Membru în juriul premiului Jean Monnet pentru literatură europeană, Virgil Tănase este Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor (Franţa) şi Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România).

Ionuţ Teianu este un cineast român stabilit la Paris, autor al scenariului filmului Despre oameni si melci, regizat de Tudor Giurgiu şi director de imagine al filmului Piaţa Universităţii de Stere Gulea (1991). A câştigat, cu Afacerea Tănase. Leapşa pe murite Premiul Special acordat documentarului românesc la Astra Film Festival (Sibiu, 2013). Acest din urmă film a fost prezentat şi la festivalul de la Biarritz (2014) unde a cules aprecieri unanime.

Carmen Lăzărescu este un arhitect şi fotograf român stabilit la Paris în 1990.Începând cu 2003 i-au fost publicate numeroase fotografii în Chasseur d`ImagesRéponses Photo sau Photofan. A deschis numeroase expoziţii personale, dintre care menţionăm: Epaves (2007), L’art du hasard,Impressions - Soleil levant (2009), şi Portraits nature (2011) la Galerie 3F din Paris, Art du hasard la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti (2009), şi Portraits Nature la galeria Ohno din Tokio (2013).

Gelu Savonea

Diretor-adjunto

Instituto Cultural Romeno

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com