Ciocu-mic.Ro

Posts Tagged ‘Asociatia.culturala.pt.propasirea.ursului.carpatin’

Geanina Burcă - IUBIRE ÎN EXIL (roman)

Wednesday, September 22nd, 2010

<a href=”http://ciocu-mic.ro/wordpress/wp-content/uploads/2010/09/iubire-in-exil-coperta.jpg”> </a> <!–[if gte mso 9]><xml> <w:WordDocument> <w:View>Normal</w:View> <w:Zoom>0</w:Zoom> <w:PunctuationKerning /> <w:ValidateAgainstSchemas /> <w:SaveIfXMLInvalid>false</w:SaveIfXMLInvalid> <w:IgnoreMixedContent>false</w:IgnoreMixedContent> <w:AlwaysShowPlaceholderText>false</w:AlwaysShowPlaceholderText> <w:Compatibility> <w:BreakWrappedTables /> <w:SnapToGridInCell /> <w:WrapTextWithPunct /> <w:UseAsianBreakRules /> <w:DontGrowAutofit /> </w:Compatibility> <w:BrowserLevel>MicrosoftInternetExplorer4</w:BrowserLevel> </w:WordDocument> </xml><![endif]–><!–[if gte mso 9]><xml> <w:LatentStyles DefLockedState=”false” LatentStyleCount=”156″> </w:LatentStyles> </xml><![endif]–><!–[if !mso]> <mce:style><! st1:*{behavior:url(#ieooui) } –> <!–[endif]–><!–[if gte mso 10]> <mce:style><! /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Table Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:”"; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin:0in; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;} –> <!–[endif]–> Motto: toată viaţa m-am drogat doar cu iubiri duale Despre unele lucruri nu se poate povesti oricui. Dar încerc să vă împărtăşesc şi vouă ceea ce se poate. Cum începe povestea unei întâlniri dintre un copil de douăzecişiunu de ani şi o femeie în floarea vârstei, de treizecişicinci? Cu un mesaj pe net, că doar s-au inventat Internetul şi paginile de socializare. Pagini în care toţi se vânează sexual, în care, dacă ai trecut de bariera invizibilă a Internetului şi cunoşti oamenii, intri în lumea reală şi trăieşti doar dezamăgiri şi treci prin suferinţe pe care le puteai evita. Şi suferi în tăcere. Ai vrut să schimbi monotonia sau să-ti pedepseşti soţul? Merita pedeapsa? Dar tu eşti cea pedepsită de două ori. O dată pentru că ai înşelat şi a doua oară pentru că ai fost înşelată. Înşelată în speranţe, în aşteptări, în iubire. Şi atunci te întrebi: de ce dintre toţi l-ai ales tocmai pe el? Mai ales că ai experienţă de viaţă şi cunoşti bărbaţii, mai ales bărbaţii scorpioni. Sunt impenetrabili, reci şi trec peste cadavre, nu-i interesează nimic, doar propria lor plăcere. Pentru ei există doar sex şi atât, se opresc, nu intră pe poarta sentimentelor. Paulo Coelho scria: ”Viaţa este uneori foarte zgârcită : trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.” Câtă dreptate are, parcă a scris pentru mine. Am hibernat unsprezece ani şi m-am trezit acum la realitate. Dar realitatea asta… doare… rău. Îmi spunea Adi J, prietenul meu din adolescenţă: Doamne, nu te mai recunosc, ai putut să hibernezi unşpe ani? Cum ai fost în stare? Cum ai putut să te schimbi aşa? Dar eu nu l-am iubit pe el ca să-i stau toată viaţa alături şi să-i fiu femeia supusă care şi-o dorea el. Pe soţul meu îl iubesc, dar s-a întâmplat un declic care m-a deconectat de la starea de “hibernare”. Nu îmi pare rău pentru pasul făcut acum. A fost o experienţă care m-a făcut să mă simt FEMEIE, să-mi doresc să mă bucur de viaţă. Nici el nu a rămas imun la experianţa asta, l-am simţit… Acum, după două luni în care nu m-a mai văzut pe net, a intrat imediat să mă întrebe “mai trăieşti?, ţi-a mai crescut părul…?” De ce oare? Nu recunoaşte, dar mi-a simţit lipsa… pentru a doua oară îmi strică stabilitatea pe care încercam să mi-o recuperez. Primul mesaj În 31.01. intru pe net ca de obicei să-mi citesc mesajele din mail, de pe site-uri, de pe forumuri… Găsesc în tagged un mesaj simplu şi scurt: ”ceau, ai ID de mess?” Şi îi răspund fără să stau pe gânduri, instantaneu : ”da, <a href=”mailto:vivacedonna2005@yahoo.com”>VD….@yahoo….</a> Fără ca măcar să văd din curiozitate cui îi dau ID-ul meu. Şi aproape imediat m-am trezit că mi se deschide fereastra mess-ului şi îmi intră un tip care arăta bestial în poza de pe avatar. M-am uitat la el şi nu ştiam ce să-i scriu, înlemnisem, nu mai aveam cuvinte. A fost clipa care mi-a stricat liniştea interioară pe care mi-o stabilisem acum 10 ani. Mă căsătorisem de 11, dar un an după căsătorie încă mai sufeream după Cristian, un tip pe care l-am iubit pînă la disperare şi pentru care aş fi fost în stare să fac orice. Dar îmi iubeam şi soţul, altfel nu m-aş fi căsătorit. Acum eram mută, mă uitam la monitor ca hipnotizată. Era atât de tânăr, frumos, arătos într-o imagine foarte sexy. Brunet, bine făcut, şi arăta înalt. Dar cum înălţimea e variabilă într-o fotografie, nu am luat în seamă prea mult aspectul ăsta. Dar era aşa de drăguţ că aş fi fugit la el în momentul ăla. În ciuda sentimentelor mele năvalnice din acel moment, m-am adunat în câteva clipe şi i-am răspuns rece şi impersonal: a cui e poza din avatar? Mi-a răspuns simplu: a mea, nu pun pozele altora. De unde ai adresa mea de mess, şi ce vrei? la care îmi raspunde “păi, tu mi-ai dat-o acum câteva minute” - uitasem cu desăvârşire, la toţi le răspunsesem nu, doar lui i-am dat ID-ul . Am început să râd, şi-i scriu: nu e adevărat, eu nu dau ID-ul meu la persoane necunoscute” râde şi el: “atunci a fost o greşală?” şi începem să discutăm natural. Şi de parcă nu-mi era de ajuns în ziua aia, îmi face şi o invitaţie “subtilă” să ne cunoaştem. L-am întrebat câţi ani are. Douăzecişiunu. Doamne ce tânăr! O diferenţă destul de mare între noi. Şti câţi ani am eu? am întrebat. Da, mi-a răspuns, doar îmi văzuse profilul pe tagged, în care aveam o poză de profil cu părul lung. Am auzit că vine soţul meu şi i-am spus că închid. S-a conformat situaţiei. Când am deschis net-ul mai târziu, iar am intrat să vorbim, eram nerăbdătoare să-i scriu. Am fost fericită când l-am văzut din nou. Aştepta răspuns la invitaţia lui de a ne cunoaşte personal. I-am spus că mă mai gândesc şi i-am cerut numărul de telefon. Aş fi vrut să plec la el atunci , în momentul ăla, dar mă reţinea ceva. În momentul acela, gândeam cu creierul. De fapt, se dădea o luptă groaznică în interiorul meu, pentru că de obicei gândesc cu sufletul. Mă îndrăgostisem iremediabil. Câteva zile mai târziu l-am sunat. Mi-a răspuns o voce sexy, draguţă, dar corconită. L-am chestionat, încă mai aveam un pic de luciditate, ceva mă reţinea să fug la el. Eram dureros de conştientă că-l vreau cu toată fiinţa mea, dar în acelaşi timp mă gândeam că am un soţ care nu merită să-l înşel. L-am întrebat de ce vrea să ne cunoaştem. Nu mai am părul lung, m-am tuns. Am intuit că părul meu l-a înebunit în aşa măsură încât să treacă peste faptul că sunt căsătorită şi să mă vrea cu disperare. Aveam în profil o poză cu o frumuseţe de coamă, lungă de un metru. Am făcut poza aia cu trei ani în urmă, în ziua în care m-am tuns. Mi-a răspuns: nu contează, vreau să te cunosc oricum. O sun pe prietena mea Julia şi îi povestesc că m-am îndrăgostit. Ea m-a simţit imediat că jubilez, a ştiut sigur că ceva s-a întâmplat cu mine. I-am povestit în două cuvinte şi i-am spus că nu ştiu ce să fac, aş fugi la el dar mă reţine ceva. <!–[if !supportLists]–>- <!–[endif]–>“ai răbdare până joi că ne întâlnim şi vorbim, sa nu faci prostii. “ Îşi făcea deja discursul de descurajare; că sunt căsătorită de atâta vreme, că am un copil extraordinar….etc. Ea fiind proaspăt căsătorită, de câteva luni. Am trăit în zilele următoare o nelinişte ca la douăzeci de ani. Furam momentele în care puteam vorbi cu el pe mess, şi mă chema cu disperare. Iar soţul meu era acasă. Nu mă puteam duce, nu atâta timp cât el era lângă mine. Dar între timp şi-a terminat treburile şi mi-a spus că trebuie să plece în noaptea aia. Jubilam, deja nu mai auzeam ce vorbeşte cu mine. Mă gândeam doar la El. Dacă pleca, eram liberă să mă duc să-l văd. Târziu, spre miezul nopţii, i-am scris că m-am hotărât să merg la el a doua zi. Dar că îl sun înainte, pentru că aveam nişte întâlniri de afaceri de dimineaţă pe care nu le mai puteam contramanda. Joi 4 februarie, dimineaţa la 10, când eram în toiul unei discuţii la întâlnirile mele, îmi sună telefonul. Am ştiut că era El, pentru că avea numărul pe care nu îl folosisem încă cu nimeni. Era un număr al meu secret. Oare pentru ce îmi luasem dual number? Mă întreb acum: îl aşteptam oare? Nu mai avea răbdare, voia să ştie când ajung la El. I-am spus că în jurul prânzului. Şi aşa am şi făcut. Abia aşteptam să termin sedinţa să pot pleca la El. M-am îmbrăcat repede într-o ţinută cât se poate de sexy - şi teribil de primăvăratică, de parcă n-ar fi fost luna februarie. O rochiţă neagră scurtă, tricotată, mulată pe corp, cu desuuri negre… Era încă zăpadă afară şi foarte frig. Am uitat să-mi iau şi mănuşile în goana mea nebună de a ajunge la el cât mai repede. În sfârşit, ajung, aveam emoţii ca la prima întâlnire. Aveam şi unele reţineri de ordin psihic… cum va arăta, cum o să fie, dacă nu mă va satisface… şi câte altele mai aveam în cap în momentul acela. M-a întâmpinat în uşa blocului un băiat drăguţ, finuţ, cu o idee mai scund decât mine, cu aceeaşi voce de la telefon. Am ştiut în momentul ăla că-l iubesc. Inima îmi bătea nebuneşte, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. M-am abţinut să nu-l strâng în braţe acolo, în uşa blocului, încă mai aveam o fărâmă de luciditate, nu vroiam să mă vadă nimeni, oricând putea trece o cunoştinţă de-a soţului meu pe acolo. Am urcat în lift, nici măcar nu am văzut la ce etaj mă duce, ce număr de apartament are pe uşă…J M-a ajutat să-mi scot haina, şi mi-a arătat drumul spre dormitor. Mă aştepta cu lumânări parfumate aprinse în întuneric. Crease o atmosferă de vis. Deja eram udă, excitată la maximum de atâta dorinţă acumulată în săptămâna de aşteptare. Ne-am aşezat pe pat, mi-a luat mâna între palmele lui calde, fine si catifelate. -Ce mâini reci ai! Ţi-e frig? I-am răspuns aproape fără să respir: mă încălzeşti tu. Acela a fost momentul în care nici unul dintre noi nu a mai putut rezista. Ne-am apropiat şi m-a sărutat tandru, dar pătimaş, dezbrăcându-mă încet şi apoi, a continuat să mă sărute, din cap până în picioare. Eram atât de fericită cum nu mă mai simţisem de multă vreme cu soţul meu. Aveam mintea golită de gânduri. Nu mă mai interesa de nimeni şi de nimic. Îi simţeam răsuflarea, mângâierile tandre… m-am trezit goală, lipită de corpul lui aproape penetrându-mă. Într-o ultimă zvâcnire de luciditate, îl opresc şi îi cer să-si pună un condom. Şi sărutându-mă, mă întreabă: iţi e frică de ceva? Şi atunci m-am topit toată în îmbrăţişarea lui, simţindu-l intrat în adâncul meu într-un ritm lent înebunitor de du-te vino, iar eu strigam de plăcere, o plăcere cum nu mai simţisem de mult, dinainte de naşterea copilului. O plăcere sfâşietoare care mă îmbăta încet de o fericire imensă. Îl iubeam. M-am lăsat în voia lui pentru 3 ore înălţătoare la cer. Îl vroiam încă o dată şi încă o dată, nu mă mai săturam de el. Într-un moment de respiro după un duş foarte scurt – pentru că timpul preţios trecea atât de repede şi nu vroiam să-l pierd inutil, l-am întrebat: ţi-a plăcut? Da, îmi spune. Eşti bestial, îi spun sărutându-l. Mai poţi încă o dată? Da. Şi în acelaşi moment am trăit din nou acele senzaţii înebunitoare. Aş fi vrut să dureze la nesfârşit, dar trebuia să plec L La uşă îl intreb “vrei să ne mai vedem?” -Da. Îl sărut cu atâta patimă, nu aş fi vrut să mai plec de la el. Şi nici lui nu-i venea să-mi dea drumul, nu-mi deschidea uşa… Mi-a sunat alarma de pe telefon, îmi expirase timpul, trebuia să ajung la întâlnirea cu Julia şi să-mi iau copilul de la grădiniţă. Am plecat de la el în al nouălea cer şi cu promisiunea că o să ne mai vedem în săptămâna următoare. Cu Julia m-am întâlnit în centru, la Tee lounge. A ştiut că am făcut-o în momentul în care m-a văzut, pentru că radiam de fericire. În afară de nunta ei, nu mă mai văzuse în starea aia niciodată. Mi-a spus doar: ai făcut-o, IudaJ povesteşte-mi tot. Şi când vorbim acum la telefon tot aşa îmi spune J. Am băut cîte un ceai, pentru că , Doamne , aveam nevoie de hidratare J , aveam nevoie să-mi savurez momentul meu de fericire şi am povestit. M-am bucurat că a fost alături de mine, m-a înţeles, nu m-a condamnat, deşi nu a fost de acord. În zilele urmatoare am vorbit din nou cu EL pe mess. M-a întrebat ce fantezii am. I-am răspuns: puiule, eu am trăit, cred că, toate fanteziile posibile. Nu cred că a rămas ceva neîncercat de mine. În momentul ăsta nu am nici o fantezie. Nu a fost chiar răspunsul care şi-l dorea el, dar nu a mai întrebat nimic. 15,02, La 20 de ani, toţi trăim într-o lume a fanteziei. Unii ni le recunoaştem, alţii nu, sau alţii au trăit atât de multe încât le-au secat ideile. Şi totuşi ne mai rămâne cel puţin una dintre fanteziile trăite şi care am vrea să le mai retrăim încă o dată măcar. Eram tineri, Doamne cât de tineri, frumoşi şi cu cât chef de viaţă! Douăzeci de ani e vârsta la care faci tot ce vrei, tot ce-ţi trece prin cap, fără a te gândi la consecinţe, la sentimentele celor pe care îi răneşti. La douăzeci de ani treci peste cadavre, nu te uiţi în urmă la cel pe care l-ai lăsat cu inima sfâşiată de suferinţă şi plângând după tine. La douăzeci de ani ai aripi, poţi să zbori oriunde vrei fără să te apuce dorul de cineva sau ceva. Mănânci bărbaţi pe pâine la micul dejun. La douăzeci de ani eşti doar tu, eşti cea mai frumoasă, mai importantă şi mai puternică femeie din lume. Pleci de acasă în paşi de dans şi te întorci dansând. Viaţa este un dans continuu. Începe melodia şi-ţi unduieşti trupul în ritmul ei. Eşti într-o fericire continuă cât timp nu se opreşte muzica. Eşti într-o transă asemănătoare unui drog, nu te intereseaza nimic atâta timp cât tu eşti fericită, atâta timp cât bărbaţii roiesc în jurul tău şi te aplaudă la scenă deschisă, te simţi regina Cleopatra. Câţi te-au cerut în căsătorie? O, Doamne, mulţi! La douăzeci de ani nu te gândeşti la căsătorie. Vrei să copilăreşti cât mai mult. Să faci tot ce-ţi trece prin minte. Dar nu te gândeşti la nimic, trăieşti clipa, trăieşti viaţa intens. Trăieşti prezentul fără a te gândi la viitor, dar totodată trăieşti cu fantomele trecutului. Fantome care n-or să dispară niciodată… Mă gândeam la fantezii, oare el ce fantezii are? Nu l-am întrebat. Are destul de multe cu siguranţă, e tânăr şi dornic de viaţă, de experienţe… Nu vreau să vadă că am asemenea sentimente pentru el. Chiar încep să mă gândesc, ar mai fi o fantezie pe care mi-aş dori-o? Da, este una. Cea pe care am trăit-o la şapteşpe ani, la Bucureşti, într-o cameră tapetată cu oglinzi. A fost fantastic. Învăţam la liceul din Voineşti, făceam naveta zilnic. Era imediat după revoluţie. Eu ieşim din tiparul de şcolăriţă cu uniformă şi bentiţă pe cap. Devenisem o domnişoară rebelă. Purtam atunci haine cum doar femeile proaspăt întoarse în ţară purtau, aduse de afară. Eu mi le croiam singură, că doar făcusem o şcoală de croitorie. Nu am vrut la început, nu mi-a plăcut, dar, obligată de părinţii mei, am învăţat sârguincios. Mamaia mea îmi spunea: “ mămică, meseria e brăţară de aur, dacă nu ai o meserie bănoasă, nu eşti om”. Pentru ea, care a crescut în alte vremuri, aşa era, dar acum, după revoluţie, totul se schimbase. Iar eu ieşisem în lume şi eram avidă de cunoaştere. Când terminam clasa a 10-a (şi atunci se dădea treaptă să intri la liceu mai departe, cele două clase superioare de liceu erau hotărâtoare pentru cei care vroiau o facultate, iar eu o vroiam… psihologie…), părinţii mei au divorţat. Am avut un şoc groaznic şi eu şi fratele meu. Am dat treapta la Economic şi am picat. Atunci, cu haos în familie, mi-am ales singură repartiţia. Am ales Voineşti , o localitate la douăzeci de kilometri de Târgovişte. Atunci, pentru prima oară în viaţă, am vrut să fug de oraş şi de oamenii care mă cunoşteau, să mă rup de lume şi să încep o nouă viaţă. Dar şi în urma altor probleme întâmpinate în afara familiei, care mi-au marcat viaţa multă vreme după aia – dar despre asta … încă nu sunt în stare să scriu. În primul an, în clasa a 11-a, am fost cuminte, eram încă sub influenţa şocului produs de divorţul alor mei şi al educaţiei care o primisem de la bunica mea, aceea de a fi retrasă şi în banca mea, “ să nu râdă lumea mămică, dacă eşti cuminte o să te caute băieţii buni “– îmi spunea; da mamaie, sunt cuminte – îi spuneam să o liniştesc, mai târziu. Dar în clasa a 12-a m-am schimbat total, am devenit o rebelă iremediabilă. Eram o domnişoară în toată splendoarea mea, înaltă, slabă cu nişte forme apetisante în hainele pe care m-i le faceam mai mult să mă dezgolească decât să mă îmbrace. Şi aşa mă port şi acum. Toată lumea întorcea capul după mine. Începusem să mă machiez, - stăpâneam arta machiajului, făcusem un curs de cosmetică între timp - aveam părul lung până la jumătatea spatelui şi îmi făceam nişte cocuri care să mă arate un pic mai matură. Nu suportam să mă vadă bărbaţii doar o fetiţă cu codiţe. Îmi dădeau 25 ani, iar eu eram mulţumită. În condiţiile descrise mai sus mi-am făcut un prieten care ţinea la mine, dar într-o zi pe când chiuleam , fugind pe coridoarele şcolii cu prietena mea Violeta, am dat cu ochii de un tip foarte drăguţ, brunet cu ochii verzi… o nebunie de băiat – nu-mi amintesc acum cum îl chema. M-i l-am dorit şi l-am avut. Nu am ştiut că este vecinul prietenului meu, şi i-a povestit despre escapadă. Nici nu mă interesau consecinţele. Nu v-am spus că Mihai era plecat în armată, dar venea în fiecare săptămână acasă, tatăl lui era poliţist, avea unele facilităţi care erau belşug la vremea aia pentru un băiat plecat în armată. Aşa a descoperit Mihai că îl înşel, s-a supărat foarte tare. Dar am rămas prieteni în continuare, fiecare făceam ce vroiam. Am cunoscut gaşca lui de băieţi petrecăreţi în care era şi un tip foarte drăguţ, un doctor abia ieşit de pe băncile facultăţii. L-am tras pe Mihai într-o parte şi i-am spus că-l vreau pe acest dr. D. La început a rămas mut, nu ştia ce să-mi răspundă, cum să reacţioneze. Nu-i venea să-şi creadă urechilor ce aude de la mine. M-am uitat la el, râzând de faţa care o făcuse şi i-am spus: “nu tu ai zis că suntem împreună, dar facem fiecare ce vrem de acum încolo?“ Ok. Sunt de acord. Dar dă-mi-l pe dr. D. Nu mă interesează cum faci sau ce îi spui”, i-am întors spatele şi am plecat. În următoarea săptămână, vine în curtea şcolii la mine şi îmi spune că a rezolvat, plecăm în week-end la Bucureşti, dar şi el merge cu cineva. Ok – am zis, îmi convine, nu te cunosc J. Week-end-ul ăla a fost bestial, într-un dormitor tapetat cu oglinzi, mobilat în stil minimalist, încă nu văzusem aşa ceva până atunci. Toată vila era o splendoare. (De acolo şi visul meu de a avea un dormitor asemeni. Mi l-am împlinit doar pentru 10 ani, acum am lăsat în urmă totul.) A fost de vis. Atunci nu iubeam pe nimeni, doar călcam totul în picioare şi aveam tot ce îmi doream. Nu mă interesa de nimeni şi de nimic. Dar să revenim în prezent. în curs de apariţie la editura Theka

Tags: Asociatia.culturala.pt.propasirea.ursului.carpatin, DonnaV.
Posted in editura Theka Bucuresti | No Comments »

Posts Tagged ‘Asociatia.culturala.pt.propasirea.ursului.carpatin’

Geanina Burcă - IUBIRE ÎN EXIL (roman)

Blogroll

Admin

Posturi recente

Archives

Pages

Recent Comments