Posts Tagged ‘Alexei Mitin’

CINEPOLITICA 2015 (1)

Tuesday, April 28th, 2015

PIONIERI EROI

A şasea parte a lumii, aşa s-a numit un mare film de propagandă din 1926, făcut ca să impresioneze cu mărimea, dacă nu cu măreţia Uniunii Sovietice (studiat, astăzi, în toate şcolile de cinema din lume, de dragul perfecţiunii sale stilistice). Propaganda inamică, cea a Germaniei naziste de mai târziu şi a aliaţilor ei, numea, însă, această a 6-a parte un „colos cu picioare de lut”.

Ceva dreptate au avut, fără îndoială, propagandiştii antisovietici – numai că picioarele cu pricina s-au năruit abia în 1992.

Iar ce s-a întâmplat cu fosta Uniune Sovietică, în linii mari, la scară macro, se cam ştie. Ce s-a întâmplat, însă, cu oamenii ei crescuţi şi educaţi de către Secţia de Propagandă şi de poliţia politică, e altă poveste.

Construit ca un joc continuu de flashback-uri, Pionieri eroi pune faţă în faţă copiii sovietici ai anilor 70 şi 80 cu oamenii maturi care sunt ei astăzi, în Rusia postcomunistă. Este o viziune sumbră: copiii fanatizaţi de ieri sunt ruşii de astăzi, cu nimic mai fericiţi decât părinţii lor din vremurile eroice ale Gulag-ului şi ale foametei planificate.

Capitalismul „sălbatic” de astăzi pare mai rău ca teroarea totalitaristă, în societatea capitalistă eşti absolut liber, inclusiv liber să crăpi de foame. Tânărul IT-ist autist (Alexei Mitin), terorizat de munca sa tot mai acaparantă, care nu mai ştie, nu mai vede altceva decât tastatura calculatorului, îşi neglijează cu totul viaţa de familie, e pe punctul de a o lua razna şi în cele din urmă, se călugăreşte. Angoasele inexplicabile ale unei tinere şi frumoase actriţe nu se rezolvă, aşa cum o sfătuieşte psihanalistul ei, lăsându-se călărită de trei ori pe zi de un tractorist zdravăn (acestea sunt cuvintele personajului). O alta (Daria Moroz) moare, într-o piaţă din Moscova, în atentatul sinucigaş comis de două femei cu înfăţişare asiatică. Şi se bea mult, ca în cam toate filmele ruseşti pe care le-am văzut în ultimii ani.

Cu aerul său schiţat şi fragmentar, cu cadrul său scenografic gigantesc şi strivitor evocând apăsat arhitectura celui de al treilea Reich, povestea Nataliei Kudriaşova, regizoare şi (foarte bună) interpretă a actriţei de mai sus, îşi transportă spectatorul într-o lume întrutotul kafkiană.

Privindu-i pe pionierii sovietici dresaţi să facă totul pentru Patrie şi Partid, inclusiv să-şi toarne părinţii şi bunicii la poliţia politică, m-am întrebat, timp de doar o clipă, dacă la fel s-or fi întâmplat lucrurile şi la noi, unde presiunea ”organelor” era cam la fel de puternică – de nu cumva, încă mai puternică. Şi mi-am răspuns, uşurat, că nu; din fericire, noi toţi, urmaşi ai „duşmanilor poporului muncitor” şi fii de miliţieni deopotrivă, am fost învăţaţi ca nu cumva să scăpăm vreo vorbă, la şcoală sau altundeva, despre cele ce se discută în casă şi despre ce fac părinţii noştri acasă.

Subliniez: nu din motive identice, ci diametral opuse, însă cu toţii am avut parte de aceeaşi educaţie, cu toţii am învăţat să ne ţinem gura. (Mici fanatici de tip Komsomol ori Hitlerjugend, din fericire, nu prea s-au găsit la noi. Scepticismul nativ al poporului român s-a dovedit o bună apărare contra spălării creierelor.)

Că asta s-a tradus, în cazul celor mai mulţi dintre noi, prin îndătinarea mentalităţii detestabile a „doublethink”-ului şi a jocului la două capete, e trist, e regretabil, dar… asta-i situaţia.

De altfel, asta-i o chestie pe care n-o poţi pune doar în cârca regimului comunist, fiind ea de mult împământenită. Ajunge să ne gândim la minunata scenă din O scrisoare pierdută, dintre Caţavencu şi poliţaiul Pristanda, care l-a adus legat în faţa prefectului Tipătescu. Ce-i spune Pristanda, între patru ochi, duşmanului jurat al stăpânului său?

„eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna; că să nu vă uitaţi la mine… adică pentru misie… (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică…”

Păi… să tot ai încredere în Pristanda! să tot ai subalterni loiali ca el!

La toate astea m-a făcut să mă gândesc filmul Nataliei Kudriaşova. Un film care-şi face spectatorul să gândească nu-i un film rău, fie el cât de imperfect.

http://24fpsverite.com/specials/natalya-kudryashova-pioneer-heroes-interview/

https://www.festivalscope.com/director/kudryashova-natalya
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com