PAŞTE FERICIT!

April 29th, 2021

.

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (92)

April 18th, 2021
.
FLOYD - Piteşti

Only black lives matter?

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/rasturnare-de-situatie-in-cazul-barbatului-din-pitesti-mort-in-timpul-interventiei-politistilor-legisti-a-murit-violent-asfixiat-1499521?fbclid=IwAR0l6us2v4gN6I_a-ke5jahpHIOajKnQRWFL2pNDPSEyc_18-vnTy9Qn2uc

*

Am avut parte, cel puţin la unul din “locurile” mele “de muncă“, şi de momente palpitante. În 1969, pe aeroportul Băneasa, am rămas cu gura căscată la vederea unui avion care se credea elicopter. Era vorba de un avionaş sanitar IAR 818, cu motor de Mobra, cum ziceam noi pe atunci – care a decolat de pe pista de iarbă, a Aviasan-ului, situată alături de pista principală. Jucăria aceea uşoară, cu aripi mari de pânză şi cu un motoraş foarte slab, însă capabilă să-şi ia zborul chiar şi de pe un islaz de o sută de metri, cu trei oameni la bord, a decolat regulamentar, cu vântul în faţă. Dar era un vânt prea puternic pentru ea – şi a rămas locului, la vreo cincizeci de metri înălţime, ca un elicopter, câteva secunde bune, timp în care n-a făcut altceva decât să se bâţâie, dând din bot în sus şi-n jos. În fine, pilotul nu şi-a pierdut calmul şi în clipa când vântul a slăbit un pic, a întors şi a şters-o în mare viteză, cu vântul din spate.

Păcat că pe vremea aceea n-aveam camere video şi smartfoane. Aşa ceva nu vezi de două ori în viaţă.

*

Acum vreo douăzeci de ani (nu ştiu dacă nu şi mai spre zilele noastre), hotelul Amiral, cel mai fiţos din Costineşti, găzduia în fiecare vară aşa zisele “cursuri de perfecţionare profesională” ale personalului tuturor autorităţilor din ţara asta, de la ministere până la primării comunale – copiii cuminţi ai Statului, care luau parte la ele, beneficiind de o săptămână-două cu casă-masă-transport gratuite în această încântătoare oază de tinereţe ex-utecistă. Sala de curs, un amfiteatru, avea o latură cu ferestre foarte mari dând spre piscina hotelului.

Într-o dimineaţă, după micul dejun, un subprefect, sau cam aşa ceva, din Moldova i-a cerut voie instructorului să absenteze în ziua aceea, fiindcă trebuia să se prezinte urgent, împreună cu funcţionara care îl însoţea, subalterna lui, la Prefectura din Constanţa, unde aveau de regulat chestiuni administrative urgente.

Acesta le-a dat permisiunea cerută şi şi-a văzut de program. Dar, la un moment dat, aruncând o privire pe fereastră (pupitrul lui fiind plasat pe o mică estradă, ceva mai înaltă decât locurile publicului, care n-aveau vedere spre curtea hotelului), a văzut ceva care i-a tăiat pe loc sonorul. În piscina hotelului se aflau subprefectul şi funcţionara lui, topless.

*

O mamaie de la ţară, când fiul ei a vrut să-i cumpere televizor color, a zis:

- Nu-mi trebuie, mamă, ce să fac eu cu el? să-l văd pă Iliescu în roşu şi verde?

Autentică.

*

Ce e uluitor în toată povestea de la Oneşti e că ministrul de interne i-a “eliberat din funcţie” pe cei doi şăfi, al poliţiei locale şi ai celei judeţene – dar nu de tot, ci dându-le alte slujbe, tot în ministerul acela. Probabil tot de şăfi, că poate s-o mai ivi pe undeva vreo situaţie dintr-asta…

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/momentul-interventiei-in-cazul-dublei-crime-de-la-onesti-o-femeie-le-a-strigat-politistilor-sa-l-lase-in-pace-pe-gheorghe-morosan-1464156

*

Nu ştiu de ce autorităţile nu pomenesc despre unul din motivele esenţiale pentru care se face curăţenie în staţiile de metrou: că acestea mai au şi funcţia de adăposturi antiaeriene. Aceeaşi funcţie pentru care, acum 40-50 de ani, în centrul mai multor oraşe mari din ţară s-au construit la repezeală pasaje pietonale subterane - deşi traficul din zonele cu pricina nu pretindea aşa ceva.

https://ziare.com/ion-radoi/stiri-ion-radoi/catalin-drula-ion-radoi-este-in-spatele-a-ceea-ce-s-a-intamplat-la-metrou-in-2-aprilie-spatiile-comerciale-vor-fi-curatate-1670409

*

Ciomu barim tăia în altă parte.

https://www.antena3.ro/actualitate/barbat-craiova-medicii-au-taiat-carotida-in-loc-de-amigdale-597692.html?fbclid=IwAR1oyMvEGgxqa8f5CCiZDbUvHK7fYSXt-O7VPB9gXcdMKtzPCM0_JNO85cU

*

DIMONSTRĂŢII

PROŞTI DA’ MULŢI

MULŢI DA’ PROŞTI

Gloata, fericită că are pe cine să înjure. Asta-i ţine de foame.

În filmele hollywoodiene de două parale, întotdeauna Răul este un tip, un individ. Ele-i bagă-n cap Bizonului Naţional înstelat şi vărgat că Răul poate fi împuşcat – de unde şi frecventele măceluri în masă din America cea Păcătoasă.

Bizonul Naţional, însă, de la paralela 45 nu trage cu pistolul, ci aruncă cu căcat. Şi mănâncă idem.

Ca întotdeauna în asemenea ocazii, stimulat de ultraromânul Vladimir Putin, el găseşte vinovatul: străinii. Pe Iohannis, Arafat, Clotilde Armand, Maia Morgenstern… De-aia avem douăzecişiceva de mii de morţi… pentru că Arafat! pentru că Voiculescu!

Nu-l duce mintea să-şi imagineze câţi ar fi murit dacă mai era ministru Bănicioiu. Cu Michimaus deasupră-i.

https://ziare.com/stiri/coronavirus/protest-la-piata-victoriei-circa-100-de-persoane-sfideaza-masurile-impuse-de-autoritati-impotriva-covid-19-1611365

*

Sărmanii bătuţi de soartă şi duşi cu muia de către nişte “tribuni” coprofagi ies în stradă să se lupte cu Stăpânirea, care vrea să le pună botniţă. Ca şi cum Stăpânirea i-ar omorî, nu virusul.

*

Toţi crainicii tv spun că cei trei cântăreţi “s-au stins” (de Covid). Dumnezeu să-i odihnească. Pacienţii de la Piatra Neamţ şi Suceava s-au aprins.

De la candele.

https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24710581-cornelia-catanga-nelu-ploiesteanu-gabi-lunca-morti-mare-barosan-luat-piuitul.htm

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/singurul-supravietuitor-al-incendiului-de-la-spitalul-piatra-neamt-se-simte-bine-si-va-fi-externat-1412424

*

7 martie 2021:

Azi am prânzit în oraş, cu prietenii noştri. În total, patru inşi, la Capitol, vizavi de Capşa. Şi în tot restaurantul acela mare, timp de vreo trei ceasuri, noi am fost singurii clienţi.

Apocalipsa, maică!

*

Nu prea mă omor după Dinescu şi nici după bufoneriile lui gastronomice-TV, dar halul curvesc în care i-a fost răstălmăcită vorba aia despre Hitlerjugend mă înfioară.

https://ziaristii.com/ana-blandiana-dezvaluiri-teribile-despre-revolutionarul-mircea-dinescu-hitlerjugend-continuat-tot-mai-furios-sa-bagatelizeze-mortii-si-sa-si-bata-joc-de-aparatorii-lor/

https://www.clujulcultural.ro/cearta-intelectualilor-theodor-paleologu-se-vor-gasi-destui-dusmani-ai-risului-care-sa-ti-conteste-insusi-dreptul-de-a-glumi/

*

Ai văzut, bre popeur, că şi “munca patriotică” a şcolarilor de pe vremea lui Ceaşcă avea un viitor? Nu că adunarea de deşeuri – plastic, maculatură, fier vechi, Victor Ponta etc. – ar fi ceva rău, departe de mine gândul! dar prea am urât-o cu toţii. La fel cum am urât şi sistemele de irigaţii, pe care le-am furat şi distrus – şi petrolul şi aluminiul şi siderurgia, pe care le-am dat de pomană ruşilor…

Post scriptum: doamna Armand să ia urgent legătura cu ex-tovarăşa Poliana Cristescu, fostă preşedintă a Organizaţiei Pionierilor şi Şoimilor Patriei din RSR, care se ocupa cu colectarea de deşeuri dintr-astea şi genera venituri surprinzător de mari (în conturi a căror urmă s-a pierdut exact la fel ca şi cea a conturilor Securităţii etc etc). Ex-tova, fosta noră a lui Nicolae Ceauşescu, este în prezent şefa studioului cinematografic Buftea.

https://www.agerpres.ro/administratie/2021/04/09/clotilde-armand-toate-scolile-din-sectorul-1-vor-avea-un-program-de-colectare-selectiva-a-plasticului–693593

*

Acum câteva zile, am primit de la un cetăţean din Sibiu următorul mesaj:

Felicitări pentru replică,” (nu mai ştiu ce postare a mea pe FB) “poate înjghebăm o colaborare la revista Saeculum. Ce mail aveţi?”

După ce mi-a precizat aşteptările sale, l-am întrebat “Cu cât intenţionaţi să plătiţi un asemenea material?”

Iar răspunsul lui a fost “Revista nu plăteşte drepturi de autor, eu suport cheltuielile cu tehnoredactarea şi tiparul. Voi afla într-o bună zi un sponsor. Nu-i nicio problemă, mergeţi la altă revistă care vă cere bani pentru a publica, tot aşa cum se procedează şi cu tipărirea cărţilor.”

Mai întâi şi-ntâi: cine i-o fi spus lui că eu vreau “să merg” la vreo revistă?

Iar pentru cine nu ştie: Ion Dur, că aşa îl cheamă pe ipochimen, este un fost profesor de “socialism ştiinţific” din judeţul Dolj, absolvent de Filosofie din vremea când la facultatea aceea intrai numai cu acordul Judeţenei PCR, emigrat mai apoi la Sibiu, unde scoate publicaţiunea susmenţionată. Am răsfoit un număr al acesteia – jalnic.

…Şi vrea să mă publice pe mine, gratis.

*

Toţi oamenii au gură, toţi oamenii au cur. Nu toţi oamenii au creier.

DAR TOŢI AU OPINII

https://www.aktual24.ro/sosoaca-si-a-facut-site-de-stiri-arata-halucinant-mesaje-in-vietnameza-fonturi-imposibile-denumire-in-engleza/

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

VA CURGE SÂNGE cronică acută

April 14th, 2021

Destinul lui Radu Tudoran (1910-1992) a fost şi încă este unul paradoxal. Autorul român cel mai tipărit, tirajele lui din vremea comunismului totalizând cam un milion și jumătate de exemplare (!), era şi rămâne cel mai anonim romancier român. Voluminoasa Istorie critică a literaturii române de Nicolae Manolescu (1526 pag. format A4) abia îi notează numele de două ori în nişte pomelnice, fără comentarii. Abia dai de el în câteva articole de gazetă (uite că de data asta e bună şi Wikipedia la ceva).

În proza noastră postbelică, în general necomestibilă, Toate pânzele sus! făcea figură şocant de aparte. Nu fiindcă era literatură populară, ci fiindcă era literatură pur şi simplu, “roman-roman”, cum i-a zis Crohmălniceanu. Nu era despre pătimirile şi măreţia grangurilor din PCR (Grigore Zanc etc.), sau a supușilor și soldăţeilor de rând ai aceluiaşi Partid (Ivasiuc, Buzura, Breban etc. etc.), nu era şovin  (Lăncrănjan) și coprofag precum cele mai multe dintre romanele românești din epocă – era doar bine scris, cu poftă, cu participare, cu suflet de adevărat povestitor. Cu talentul care nu le-a fost dat prea multora dintre colegii săi de breaslă de pe aici. Nu-i de mirare că l-au marginalizat. La urma urmei, generalul Pleșiță nu se pricepea la literatură, dar era sfătuit, telefonic, de un mare scriitor.

(Am deschis măreața istorie literară a lui Manolescu și am parcurs în viteză lista celor 20 de  romancieri din secțiunea Contemporanii 1948-2000/Proza/Romanul. Îi citisem pe toți, dacă nu integralmente, cel puțin cărțile lor cele mai importante. Și așa, à vol d’oiseau, am avut deodată senzația izbitoare că aproape toți, cu excepția a numai câţiva, Ion D. Sîrbu, Paul Georgescu, Mircea Horia Simionescu și Radu Cosașu, se disting printr-o unică trăsătură comună: lipsa categorică, totală, absolută a umorului. Și atunci am înțeles de ce mi se pare necomestibilă literatura aceasta, la fel de încruntată și atunci când trăgea limbi partidului comunist și atunci când vorbea, foarte pe ocolite, despre nenorocirile provocate de el.)

Printre altele, Radu Tudoran e autorul unui roman numit Flăcările, a cărui acțiune este plasată pe Valea Prahovei, unde s-a înregistrat cel mai mare incendiu de sondă din istoria României, soldat cu numeroase pierderi de vieți din rândul petroliștilor și pompierilor. Incendiul de sondă de la Moreni, care constituie ”axul” narativ al cărții lui Tudoran, a durat 28 de luni, în perioada 1929-1931.

Flăcările a apărut în 1945 și a avut parte, de-a lungul timpului, de 6 ediții românești.

Mi-am adus aminte de el văzând, zilele trecute, There Will Be Blood, filmul american cu exact același subiect, cu care celebrul Daniel Day-Lewis a luat Oscar-ul pentru rol principal în 2007. Cum de niciunul dintre cineaștii noștri n-a observat că romanul lui Radu Tudoran era atât de cinematografic? am stat și m-am întrebat încă de la prima secvență a filmului ce-l vedeam. Căci Flăcările seamănă teribil cu Oil!, romanul lui Upton Sinclair publicat în 1926 și ecranizat în prezenta creație a regizorului Paul Thomas Anderson.

Să fi fost romanul lui Tudoran o pastișă a cărții lui Sinclair? Nici vorbă. Asta, deși ambele împărtășesc o aceeași directețe narativă, o aceeași manieră brutală, realist-reportericească de prezentare a lucrurilor – și vorbesc despre, în fond, același lucru: nașterea modernității, a contemporaneității, undeva, pe coclauri neumblate. Adică, prin niște pustietăți ale Americii de la începutul secolului XX – și respectiv, pe Valea Prahovei, într-un cătun neștiut de nimeni, odată cu începerea exploatării petrolului. Și amândouă au drept personaj principal câte un ins – păstrând proporțiile – îmbogățit din petrol. Cu mici diferențe, desigur: americanul, un selfmade man tenace, dur și cinic, chiar ucigaș la un moment dat, ajunge stăpânul unui concern petrolier imens, în vreme ce românul este doar redevențiar.

Acesta fiind un anume Chivu, un țăran din zonă care și-a concesionat pământul (nu prea mult, de altfel) unei companii petroliere americane stabilite pe Valea Prahovei. Și care, acum, trăiește din banii – foarte mulți, din punctul lui de vedere – încasați ca redevență pentru exploatarea acestuia. Trăsătura comună a celor două personaje principale este rapacitatea, colorată cu mitocănie, în cazul ambelor, care le face la fel de memorabile, atât pentru cititor, cât și pentru spectator.

Trăsătura comună a celor doi scriitori? Amândoi, autori de mare succes editorial, au opinat, cum se spune, ”contra vântului”.

Upton Siclair fiind socialist (chiar comunist i-au zis unii) în America lui John Edgar Hoover, iar Radu Tudoran, fiind pus la index fiindcă ar fi publicat, prin 1945, un articol antisovietic. Și ”indexat” a rămas chiar și după ce țara nu mai era de mult prosovietică.

Cu simpatiile confraților nu-i de joacă.

https://www.printrecarti.ro/18460-radu-tudoran-flacarile.html
https://en.wikipedia.org/wiki/There_Will_Be_Blood

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (91)

February 28th, 2021

Opinia publică: cel mai mic multiplu comun al unei mulţimi.

Ce au în comun toţi oamenii? Nu gândirea, ci instinctul. Mai exact, instinctul de turmă, gregaritatea. Asta, apropo de ce-am descoperit adineaori pe FB: că ce-ar fi să cerem părerea publicului despre “sclupturile” de la primărie. Păi instinctul ar face turma să-i omoare cu pietre pe cei care scluptează în halul ăsta în loc să picteze ţigănci cu pepeni şi cu ţâţele goale. Părerea mea.

*

Cum mai stăm cu LIBERTATEA DE EXPRESIE


Toată lumea are dreptul să se exprime: şi artiştii care se prevalează de vezi-Doamne-Estetica-Urâtului, ca şi cum ar fi de la sine înţeles că ei sunt în stare şi de ceva expresiv, coerent, frumos (lucru de care mă cam îndoiesc) – şi puliticienii nespălaţi care se oriBilează văzându-le oaperele în holul primăriei. Iar de Măslina În Scobitoare şi de Împăratul Cu Puţa-n Ghips eu nu mai zic nimic.

P(R)OSTULAT

Toţi oamenii mănâncă, toţi oamenii defechează. NU toţi oamenii gândesc.

*

EPOCILE SE ÎNTÂLNESC. BA SE ŞI INTERSECTEAZĂ.
Aşa scriam acum aproape treizeci de ani, comentând o ştire dintr-un ziar. Undeva, în Germania, un excavator al unei firme de construcţii a dezgropat din întâmplare nişte morminte datând de vreo două milenii, din vremea ocupaţiei romane. Iar între oasele unuia dintre morţii antici se afla înfiptă o mică bombă neexplodată, probabil incendiară, din al doilea război mondial.
Alta, tot cam de atunci, dar de data asta personală, trăită chiar de mine. În 1992, aflat într-o delegaţie în Republica Moldova, am intrat într-un magazin universal, unde, printre altele, puteai cumpăra un dozimetru, un contor de radiaţie Geiger-M
üller (asta fiind la şase ani după Cernobîl), la preţul, echivalent, de vreo sută de dolari americani. La casă, duduia casieriţă îşi făcea treaba cu ajutorul tehnicii de calcul: un abac cu bile, cum am avut şi eu prin clasa întâi primară, în anii cincizeci.
Dacă nici asta nu-i Maşina Timpului… mi-am spus, reprimându-mi cu greu un hohot de râs.

*

Să nu confunzi niciodată un popor cu intelectualii săi. Căci una e cultura şi alta e civilizaţia unui popor, a unei ţări. Cultura rusească înseamnă Tolstoi şi Cehov, plus evreii în ştiinţă şi tehnologie şi armenii în arte. Civilizaţia, însă, se exprimă prin cifre: venituri pe cap de locuitor, durata medie de viaţă, starea de sănătate a populaţiei, nivelul general de instruire, calitatea hranei şi locuirii etc.

Ceasurile multiple de pe mâna eroului sovietic beat pul bere n-au legătură nici cu Tolstoi, nici cu Soljeniţîn.

*

Prietenii, sau mai degrabă colegii de echipă ai abia răposatului propagandist ghinionist anti-mască, o-ntorseră ca la Ploieşti: că regretatul, dacă n-ar fi murit, acum ar fi în viaţă şi că de omorât, l-ar fi omorât nosocomialele şi spitalele. Nu Covidul, Doamne fereşte. Mai rămâne să ceară daune morale doctorilor care l-au tratat.

Ar fi, însă, nostim să le ceară lor despăgubiri cei infectaţi cu Coronavirus fiindcă s-au lăsat convinşi de discursurile televizate ale lui Bogdan Stanoevici despre inexistenţa acestuia. Şi ar fi mai aproape de realitate.

*

Din păcate, în ultimii 10-15 ani am cam avut de-a face cu doctorii şi cu mediul medico-sanitar. În care, categoric, nu medicii erau hienele, ci asistentele, infirmierele, brancardierii, femeile de serviciu, subalternele lor. N-am văzut niciodată vreun medic care să-ţi ceară ceva în schimbul serviciilor sale, deşi primea cam întotdeauna şi nu te dădea afară cu şuturi în cur când îi puneai plicul pe birou. Fiindcă deh, aşa e datina. În schimb, cu subalternii şi subalternele de care zisei, situaţia era cu totul alta, aceştia, aproape fără excepţie, nu mişcau un deget până nu le băgai bănuţul în buzunarul halatului. Asta, pentru serviciile şi operaţiunile care făceau parte strictamente din obligaţiile lor. Deci, diferenţa e următoarea, că medicului îi dădeai după şi aparent, necondiţionat de ceva – dar asistentei sau muierii de serviciu, obligatoriu, înainte.

M-am aflat de câteva ori în cabinetul câte unui medic respectabil, unde asistenta părea să fie şefa.

Cum de-şi permiteau toţi aceştia asemenea lucruri – adesea, sub ochii şefilor lor? Păi, simplu, fiindcă-i aveau la mână. Puteau oricând să spună de la cine a primit un plic don doctor şi la ce oră.

Aşa încât, ştiind toate acestea, comportarea lor în cazul pacientului ars expediat în străinătate fără ca vreun felcer de pe la noi să-i spălat măcar rănile, devine explicabilă: omul era inconştient şi nu s-a găsit nici un aparţinător prin preajmă, ca să bage “atenţia” în buzunarele halatelor albe.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/pacientul-cu-arsuri-grave-transferat-cu-intarziere-in-belgia-a-murit-1452007

*

SĂ MAI ŞI CITIM

Literatura modernă din Franţa n-are nimic de oferit celor dornici de hrană consistentă, elementară. Îi lipseşte simplitatea, forţa şi convingerea. Efortul ei – să se îndepărteze cât mai mult de ceea ce este pur şi simplu adevărat. E bizară, afectată şi anemică, plină de trucuri mărunte, de arii deja auzite când este vorba de pasiuni. Prea dificilă atunci când este frumoasă (Claudel nu poate deveni popular). Întristător de burgheză şi falsă, când este facilă. Iar operele de “avangardă” dau în totalitate un sentiment de crispare, de minuţie maniacă, de răutate de neputincioşi care se chinuie cât pot ca să provoace un geamăt nou al sensibilităţii. Înţeleg de ce un număr de scriitori francezi au adoptat comunismul: trebuiau s-o facă pentru a îndrăzni din nou să vorbească o limbă generoasă, utilă şi umană… Înainte, credeau, ca şi alţii, că e mai degrabă ridicolă. Se pare însă că va fi tot mai la modă. Asta e biata şansă a scriitorilor francezi: a fost nevoie de un nou conformism ca să-i elibereze de cel vechi; şi de pretextul unei acţiuni politice din care nu pricep o iotă.

(Jurnalul unei epoci 1926-1935 de Denis de Rougemont, vol. 1, pag. 194, Ed. Humanitas, 2018)

*

Se tot înmulţesc ofertele creatorilor de talente, atelierele, cică, de scris creativ. Foamea mare, pungaşi mulţi… să mănâncă şi gura lor o pâine…

*

CUJETARE DE WEEK END

Din fericire, speţa omenească este alcătuită în proporţie majoritară din idioţi. Sfârşitul lumii va veni numai atunci când raportul proşti/deştepţi se va inversa.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Grid Modorcea. CONFESIUNI ESENŢIALE

January 11th, 2021

Există democrație?

Pe 9 ianuarie am împlinit 77 de ani și mi-am zis că e timpul să fac confesiuni esențiale.

N-am să încep de la paș’opt, ci am să vin mult încoace, la experiența mea americană, fiindcă e un subiect fierbinte.

Am avut șansa să prind administrațiile Clinton, Bush și Obama, care au dus America spre o democrație măreață, cum nici utopiștii biblici, implicit cei comuniști, nu au visat. Și dacă ar fi fost să urmeze Hillary Clinton, America, pe linia lui Obama, atingea un statut de culme a democrației.

Dar s-a întâmpat să fie altfel. Am fost martor direct la ce s-a întâmplat. Cu ajutorul serviciilor secrete rusești, fapt care nu a fost dovedit, a ajuns președinte Donald Trump. Îl știam de la o emisiune TV foarte guralivă. Zilnic îl vedeam făcând scandal. Era scandalagiul Americii. Și papaciocul lui a prins, a foat ales al 45-lea președinte al Statelor Unite. Cu un statut nemaicunoscut, primul președinte miliardar!

Evident, a început Marele Scandal odată cu sloganul lui „Make America Great Again”! Eram uluit, ce să mai faci America mare, nu e mare? Măcar să o mențină la nivelul la care a dus-o Obama, așa mi-am zis. Dar din chiar prima zi de mandat, Trump semnează desființarea sistemului de asigurări medicale Obamacare, cea mai importantă lege de protecție a populației, care le dădea acces gratuit la sănătate tuturor. America ajunsese number one la acest capitol în lume. Iar Trump vine și taie acest drept și decretează că „fiecare cetățean al Americii trebuie să fie capabil să-și plătească medicul”. Ceea ce era o aberație. O aberație, fiindcă un consult complet la un spital american costă peste 5 mii de dolari. Cine să aibă acești bani?

Din tot ce a urmat, după ce echipe de medici au demonstrat că Obamacare e perfectă, că nu poate fi desființată și înlocuită cu Trumpcare, s-a văzut clar că era vorba despre o vendetă. Trump, încă de când a fost ales Obama, l-a contestat, nu l-a suferit. A vrut să distrugă tot ce a construit Obama!!!

Și cred că de aici, din prima zi de mandat, i s-a tras căderea lui Trump, de la Obamacare s-a declanșat seria de proteste care a ținut cât tot mandatul său. A fost un președinte permanent contestat. Fiindcă tot ce câștigase anterior democrația, el a vrut să distrugă. De la mine începe America! Și a început Potopul! El a instituit în America un sistem imperialist original, l-a adus la zi cu toți extemiștii lui, inclusiv Ku Klux Klan-ul. Tot ce câștigaseră pozitiv celelalte administrații americane, se prăbușea. De pildă, îi apăra pe polițiștii care omorau negri!!

Nu trecea zi să nu citesc „The New York Times”, cotidianul principal al Americii, reperul opiniilor americane. Și de sute de ori am citit acolo că America înseamnă Țara Imigranților, un sumum al tuturor națiunilor pământului. O idee similară cu Pământul Făgăduinței. Un Falanster mondial. Și Trump instituie legi segregaționiste, vrea să-i trimită pe negri în Africa, interzice viza, intrarea în America, la șapte țări musumane, îi expulzează pe arabi din țară, mai mult, instituie cea mai aberantă măsură anti-democrată, construcția unui zid la granița cu Mexicul, să nu mai calce picior de drog în America! Numai despre această măsură am citit zeci de cărți umoristice, au apărut zeci de caricaturi și emisiuni satirice, cum au fost perlele lui Alec Baldwin, care-l imita copios pe Trump. Dacă se petece așa ceva, e bine, asta înseamnă libertate, mi-am zis.

Dar avea să nu-l mai imite nimeni, fiindcă Trump devenise periculos, nu mai era omul emisiunii de scandal de la TV, își amenința adversarii, îi insulta, îi dădea în judecată, îi urmărea. De la democrație trecea la democratură, de la omul galant, simpatic, cu smile-ul libertăților, la un ego mic, anormal.

N-am să uit niciodată reacția actorilor, a marilor staruri americane, cei mai buni cunoscători ai vieții, care erau oripilate de măsurile lui Trump. La o gală a premiilor Oscar, când regizorul mexican Iñárritu a luat un mare premiu, Meryl Streep, care a prezentat acest premiu, a demonstrat că în sală se află colegi de-ai ei de pe tot pământul, că America este o țară a tuturor popoarelor, și că a da premiul unui regizor mexican este ceva firesc.

Așa cum n-am să uit nici vocea lui Robert de Niro, care, la înscăunarea lui Trump, a spus: Acest președinte este o rușine pentru America”! Incredibil! Ce intuiție! Acum, după violențele generate de refuzul lui Trump de a ceda puterea, după pierderea alegerilor din 3 noiembrie 2020, milioane de comentatori spun ceea ce De Niro spusese acum 4 ani!

*

Bun, Trump. O realitate. Asta e. E președinte. Dar ce înseamnă „Make America Great Again”? Înseamnă naționalism. „America trebuie să fie a americanilor”. Cu acest slogan a defilat Trump. Dar ceea ce este firesc într-o țară ca Franța sau România să spui, „Franța trebuie să fie a francezilor”, respectiv „România trebuie să fie a românilor”, în America este absurd, fiindcă nu există o Americă a americanilor puri, ci o Americă a Imigranților americanizați. Uitați-vă numai la biografia vedetelor, toate au rădăcini din alte ținuturi decât Statele Unite. Un preot din Cleveland, cu mare rol în istoria comunirății românești din America, Vasile Hațegan, mi-a spus că american nu poți fi decât la a treia generație, ceea ce înseamnă un număr foarte mic de oameni, fiindcă noile generații se combină cu imigranții. Există chiar și o vorba la New Yrok, am auzit-o de zeci de ori: „New York-ul nu este America, New York-ul este planeta”.

Or tocmai de această realitate nu a vrut să țină seama Trump. A vrut să facă un imperialism naționalist. O aberație. A ajuns la o dictatură a eului, aș numi-o, fiindcă în afară de el, în această barcă nu a mai rămas nimeni. O voce din America îmi scrie: Trump nu a impus respect, i-a jignit pe toți și a rămas singur”. Până și cel mai fidel aliat, Mike Pence, s-a dezis de el și a anunțat că va participa la ceremonia instaurării la Casa Albă a lui Joe Biden. La fel, fiica și ginerele lui, care s-au dezis de la startul alegerilor. A rămas singur, doar cu extemiștii care au invadat Capitoliul, stârniți de aberațiile lui.

Cum să crezi o asemenea prostie, că alegerile au fost fraudate?! Au fost fraudate, după el, dinainte de a avea loc. E ca și cum ai condamna America, puterea ei, e ca și cum ai spune că e incapabilă să organizeze alegeri libere!! Adică Republica Moldova e capabilă și America, nu! Trump știa că societatea americană s-a săturat de experimentele lui, voia liniște, voia normalitate, de aceea oamenii l-au votat masiv pe Joe Biden (306 electori la 232), politician cu o veche experiență în politica americană, fost vicepreședinte în administreația Obama, cel care a adus cea mai liniștită epocă în relația SUA cu lumea (a obținuit Premiul Nobel pentru pace). Către o viață normală se îndreaptă acum America sub Biden, care a spus că vrea să fie președintele tuturor americanilor, să vindece rănile, să unească o Americă aflată în derivă, divizată cumplit de administrația Trump.

Va reuși oare Biden să readucă America la stadiul unei democrații care a devenit model mondial? Eu cred că da, fiindcă acum America e rănită, dar nu umilită, nici dereglată. Am locuit ani de zile în Manhattan, într-o zonă a marii burghezii americane. Numai un cataclism poate să distrugă ce s-a creat. America e un cosmos, ca un cristal gigantic cu mii de fețe, e foarte greu să mai oprești tăvălugul istoriei odată îndreptat în direcția democratică. În SUA se face democrație de peste 220 de ani. Nu uit ce a spus senatorul republican John McCain: Chiar dacă Trump va abuza de excese, i le vom potoli, căci sistemul american funcționeză, nu suntem România!

*

Indiscutabil, experimentul Trump a pus la grea încercare ideea de democrație. Dar există oare vreo democrație reală? O societate a demos-ului, adică a poporului stăpân, nu a existat niciodată.

Am colindat pe tot pământul, am văzut câteva țări. Nu există nicăieri o democrație deplină, ca la carte. Există mai peste tot democratură. Adică o pseudo-democrație, o politică amestecată, care combină avantajele democrației cu elemente totalitariste. Așa cum în comunism dictatura proletariatului umbla mascată în democrație populară. O democrație în care poporul să fie la putere, nu a existat nici în antichitate, fiindcă demos-ul se făcea cu sclavi.

Am studiat atent democrația din țări ca Anglia, Franța și Suedia. Sunt democrații naționale, ca să le spun așa, adică libertățile democratice trebuie să respecte legile țării respective. Și în America chiar, la fel, există democrația imigranților, însă toți respectă constituția Statelor Unite și vorbesc limba engleză! Limba dă identitatea unei națiuni. Eu nu-mi imaginez o democrație în Franța în detrimentul națiunii franceze. Democrație, da, dar cu respectarea tuturor legilor naționale!

Democrația se bazează pe libertate, iar libertatea pe educație. Altfel, libertatea fără educație, fără a respecta legile țării, constituția ei, limba ei, duce la anarhie, la haos. Cum e la noi. Cu alte cuvinte, deocamdată, libertatea este un lux. Ca și democrația.

Experimentul Trump a pus la grea încercare ideea de democrație, repet. Din el vor trage învățăminte toate țările, inclusiv Uniunea Europeană. E timpul să ia aminte și România, să termine cu lingușirea și servilismul față de un model ca America, față de orice model străin.

E timpul ca România să fie ea însăși, democrată pe baza principiilor vechi, naționale. E timpul ca guvernanții să își canalizeze toate eforturile spre Identitatea României, adică spre cultura ei, să reînvie legile strămoșești, ceea ce a conferit personalitate țării. Democrația, cu legile ei internaționale, să se facă respectând Identitatea României. Să existe și la noi, ca în Anglia, Franța sau Suedia, o democrație națională.

Am vrut să iau metroul la Stockholm, din centru până la aeroport, și aveam euro. Nu mi s-a acceptat să cumpăr bilet. A trebuit să schimb euro în coroane suedeze. În Suedia există o democrație extraordinară, dar pe baza legilor specifice acestei țări. România trebuie să termine cu servilismul, trebuie să facă o politică națională, nu naționalistă sau extemistă în stilul lui Trump. Fiindcă altfel, mai devreme sau mai trâziu, va cădea în prăpastia denaturării identitare.

Azi, România e departe de a fi democrată. Nu e nimic. E ca oaia rătăcită de turmă, de marea democrație. Nu poate fi democrată o țară cu președinți și prim-miniștri demascați ca turnători și plagiatori sau în care președintele ei este pe față numai de partea unui partid, adică își folosește toate mijloacele puterii să susțină o mică parte din populație! Sau când parlamentarii votează pentru ruperea unui ținut din trupul țării! Ori când guvernul instituie programe de apărare a escrocilor, de amnistiere a corupților, de justificare a banditismului. Nici o pedeapsă nu s-a terminat cu recuperarea jafului, sunt pedepse cosmetice, fiindcă statul de drept este o caricatură, drepturile omului nu sunt respectate, birocrația excesivă conduce țara. Legile sunt date ca să fie încălcate.

Arbitrarietatea nu înseamnă democrație. Nici cultul personalității cu accente de paranoia.

Sigur, Fiara apocaliptică nu se va lăsa, se va mai zbate, va mai face multă mușiță, dar deja Biden e la putere, deja societatea americană nu e defectă, mecanismul ei istoric funcționează. A suferit un mare șoc, un experiment poate necesar, din care va ieși întărită.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (90)

January 9th, 2021

PANOPTICUMUL CULTURII ŞI I(N)DENTITĂŢII NAŢIONALE

Miniştrii Culturii, în ultimele trei decenii, au intrat în istorie prin următoarele:

- Unul, beat mort, descheiat la pantaloni şi cu organul cultural fluturând în vânt, pozat ca atare de un fotoreporter.

- Altul, sau alţii, aprobând contra unor taxe babane înfiinţarea celor câteva mii de edituri şi tipografii particulare, la începutul anilor 90 – şi făcând pierdute toate documentele legate de operaţiunea în chestiune (şi urma sumelor cu pricina, se poate uşor bănui).

- Altul, celebru lingău al lui Nea Nicu şi activiştilor PCR, pe care i-a zugrăvit, în “romanele” sale, ca pe nişte Sfinţi Gheorghe înţepând şopârla.

- Altul, anunţând lumea că va construi chiar lângă sediul guvernului sala de concerte după care de câteva decenii tânjeşte Festivalul George Enescu – pentru ca, după vreun an de la semeaţa-i proclamaţie, să se constate că în locul acela a răsărit ceva ca un mall, fără vreo legătură cu muzica, ba nici chiar cu Ministerul.

- Altul, făcând chetă pentru celebra Cuminţenie a Pământului şi anulând-o în scurt timp fără a mai aduce vorba de soarta ei ulterioară, dacă au mâncat-o Litofagii, dacă au supt-o Bampirii şi dacă subscriptorii şi-au mai primit vreodată banii înapoi.

- Altul, de meserie actor, mărturisind presei intenţia sa de a institui un „Senat al Culturii”, sau al Ministerului Culturii, naiba mai ştie – chestie inspirată direct din iniţiativa de acum vreo cincizeci de ani a unui activist UTC, de înfiinţare a unei brigăzi artistice de amatori la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti).

- Alta, ajunsă ministresă în calitate de nepoată de ambasador ceauşist, mai acu’ câţiva ani – sau ca regizoare a unui spectacol văzut numai de ea, pentru care a încasat vreo 500.000 de lei bani gheaţă de la Misterul Inculturii, în 1992.

- Altul, oferind presei, citez, nişte “pule-n cur”, acum câteva luni.

- Încă unul, evocându-l pe Eminescu drept ”cel mai mare poet CARE l-a avut ţara noastră”.

- Şi în sfârşit, unul care se prezintă drept actor fără să-l fi văzut cineva cumva cândva undeva interpretând alt rol decât cel de ministru şi făcându-i nişte complimente de neuitat, televizate, dnei Rodica Mandache, la Gala Uniter. Şi intrat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ca genitor al termenului “bizaritate”.

*

Zeariştii de la ADEVĂRUL, sucursala Târgu Jiu, vorbiră despre căpitanul austriac Schwantz von Nuştiucum. Băbăeţi, ştiţi voi ce înseamnă Schwantz pe nemţeşte? Înseamnă, să mă scuze doamnele, “pulă”. Bă, voi ori aţi vrut să râdeţi de cumpărătorii Adeverului, dac-or mai fi, ori a râs Adeverul de voi publicându-vă. Tertium non datur, vorba austriacului.

În orice caz, fiţi atenţi să nu v-alegeţi cu ceva Schwanz unde-a zis domnu Romaşcanu, ex-Sinistru Al Culturii la Bucureşti.

https://www.comisarul.ro/articol/video-o-sa-primeasca-o-pula-in-cur-toti!/iesire-ne_1129601.html

*

Pe toate canalele tv, turbă comentatorii că pe listele AUR figurează ba doi, ba trei, ba câte cinci membri ai aceleiași familii. Că ce-i asta? nepotism? familiarism? O fi, tataie, că legea nu interzice așa ceva, iar pe Tovarășu Electorat îl doare’n paratrăznet de chestia asta, că el ori nu citește ce scrie pe buletinul de vot, ori, mai cinstit, nu știe carte. Dar partea frumoasă e că adunătura asta de oameni respectabili din mahalaua ortodoxist-putinistă și de la revista România literară produce membri ai Parlamentului României. Nu intră Ponta, nu intră Cristian Diaconescu în parlament – și intră Paulică Frânaru și Saulea Spătaru de la Crâmpoaia! cu toată familia lor! se sparie gândul, stimați telespectatori!

*

Uniunea Scriitorilor din România e surprinsă. Ba chiar stupefiată. Ea n-a mâncat usturoi și de altfel, se spală pe dinți de 2 ori pe zi.

*

CATEGORIA “CELE MAI ŢAPENE FERPARE”

Când a murit mă-sa, Corneliu Vadim Tudor a publicat unul, în România liberă, în care spunea că i-au omorât-o doctorii. Ea fiind, altminteri, imortelă.

*

CUJETARE MIZANTROAPĂ

şi mahmură

Decât să tot pui pe FB poze cu ce-ai crăpat şi băut de Crăciun, mai bine pune poze cu gagicile tale din tinereţe. Să avem şi noi, voyeurii, o bucurie.

26.12.2020

*

Mereu actual

*

Cică generalul De Gaulle trecea cu mașina prin Paris, într-o zi, în ajun de alegeri. Pe un zid plin de graffiti scria mare ”Moarte tâmpiților!”
”Vast program!” a suspinat generalul, trist și descurajat.
Așa zic și eu când văd scris ”O Românie fără hoție!”

*

Ăsta e Certina, primul meu aparat fotografic, fabricat în DDR (Republica Democrată Germană, pentru tineretul inocent). Are o poveste nostimă, care spune multe despre economia lagărului zis socialist. Deși era, propriu zis, un știft ieftin, era totuși un știft făcut de nemți. În condiții de iluminare naturală, la exterior, dădea poze de o calitate surprinzător de bună, cam la nivelul aparatelor rusești care costau de 3 ori mai mult (Zorki, FED, chiar Zenit). Dar ceea ce era incredibil de fițos era tocul. Al meu, cel puțin, avea un toc de piele neagră lăcuită. În condiții normale, într-o țară normală, tocul acesta ar fi fost mai scump decât aparatul. Dar în lagărul nostru și mai ales în Germania de Est, unde, după WWII, industrie chimică nu prea mai exista, deci de mase plastice nici nu putea fi vorba, tinicheaua din care era făcut Certina, sticla șlefuită manual și pielăria tradițională erau singura opțiune.

Așa că aparățelul meu avea un toc foarte pretențios, care făcea lumea să-l creadă Praktica, adică unul dintr-o categorie superioară. Confuzie care a făcut din proprietarul său, în scurtă vreme, fotoreporterul revistei Centrului Universitar București. Dar aceea e altă poveste…

*

Am văzut aseară Land of Mine, un film din 2015. E al doilea film danez, văzut de mine, despre cele păţite de germani la sfârşitul celui de al doilea război mondial (primul fiind Europa, de Lars von Trier). Văd că cineaştii danezi îi compătimesc – dar nu sunt sigur că ăsta e şi sentimentul compatrioţilor lor. În orice caz, acum vreo douăzeci de ani şi ceva de ani, când am făcut o scurtă vizită acolo, lumea nu părea să se omoare după ei. De exemplu, atunci când colegul meu s-a adresat pe nemţeşte şoferului, în autobuz, acela s-a înfuriat şi a vrut să ne dea jos.
Şi, apropo de mărunţişuri filologice, o altă chestie care m-a dat cu roţile-n sus a fost subtitrarea: atunci când, în film, era vorba de un zidar, traducătorul nostru scria “mason”.

*

Trăim într-o țară unde orice radicalism pare îndreptățit – și unde toate radicalismele degenerează.

*

BREAKING NEWS

Noul ministru al Cerșetării va prezenta mâine în Parlament proiectul de lege care prevede că prima navă spațială românească lansată spre Marte va fi pilotată de un absolvent al Facultății de Teologie. Şi cu master în Numerologie.

*

CROMOFOBIE

De azi înainte, românii verzi vor fi obligați să-i numească pe negri albaștri.

*

Din fericire, speţa omenească este alcătuită în proporţie covârşitoare din idioţi. Sfârşitul lumii va veni numai atunci când raportul proşti/deştepţi se va inversa.

*

BREAKING NEWS

Gică Simion (hAUR) îi va acorda azil politic lui Donald Trump.
.

Semne bune anul are !

LA MULŢI ANI !

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

ANTIVACGIN

December 24th, 2020

Acu’… chestia cu efectele secundare ale unui vaccin, anti Covid sau anti ce-o fi, e că eu le-am simțit pe pielea mea, când aveam vreo doojdoi de ani.
O cunoscusem cu câteva săptămâni în urmă pe Mica, o fată superbă, cu trei ani mai tânără ca mine, o brunetă înăltuță cu ochi albaștri și cu doi pepenași de o tărie care mi-a tăiat răsuflarea când i-am văzut prima oară mai de aproape. Mă rog, ”văzut” e un fel de a spune, dar hai să trecem peste asta. Era și ea angajată în câmpul muncii, la fel ca mine. Asta, pentru că amândoi dădusem admiterea la facultate, cu același rezultat dezastruos – ea, la Politehnică, eu (pentru a doua oară), la Teatru.
Și pentru că nici unul dintre noi n-avea telefon (eu și ai mei doar de trei ani ne numeam bucureșteni, astfel că cererea noastră la Telefoane trebuia să se mai fezandeze măcar vreo cinci sau șapte înainte de a fi aprobată), nu puteam comunica altfel decât folosind telefoanele de la serviciu. Așa că în dimineața aceea, am sunat-o și printre altele, am întrebat-o – pentru cam a suta oară – dacă nu s-a săturat de parcul Herăstrău și dacă n-ar vrea să treacă diseară pe la mine. Și spre fericita mea uimire, mi-a zis că da, ar vrea.
Cam la cinci minute după această convorbire, și-a făcut apariția o echipă de veterinari de la Sanepid sau cum s-o mai fi numit chestia aia pe atunci, veniți să ne vaccineze antigripal. Asta fiind cam pe la nouă dimineața. Iar pe la ora unu, după prânz, aveam febră și dârdâiam un pic, făcusem gripa lor zis antigripală.
Mi-am blestemat norocul, norocul meu cel rupt în cur și am sunat-o pe Mica. Dar, ca un făcut, nu mi-a răspuns nimeni. Am mai sunat, în decurs de vreo oră, de câteva ori, dar telefonul ei a rămas la fel de mut.
Așa că m-am dus acasă, am înghițit niște piramidoane, am transpirat din greu și m-am rugat ca Mica să se fi răzgândit și să fi rămas naibii la ea acasă. Adică în capătul celălalt al orașului, în Balta Albă. Dar n-a fost să fie, pe înserate m-am trezit cu ea la ușă.
I-am explicat că am febră cu sudori când calde, când reci și că-mi pare atât de rău de halul în care eram și că n-aș vrea să-i dau gripa. Și așa mai departe…
- Am venit pân-aici, eu la ora asta nu mai plec. Rămân aici, a zis ea după un scurt moment de reflecție. Stai întins, mi-a mai spus ea, o să am eu grijă de tine.
Și a avut. La scurt timp după asta, eram amândoi goi pușcă, iar ea a șoptit ”ce fierbinte ești, n-am văzut de când sunt așa bărbat fierbinte”, de fapt, înainte de mine nu mai văzuse ”așa” decât un singur bărbat, după cum spunea.
Și așa mai departe, după cum spuneam.

…Dracu’ știe de ce, eram mereu al doilea. Toate fetele cu care-am avut de-a face atunci, în adolescența mea de până la treișcinci de ani, mi-au spus același lucru, că eram al doilea. Niciodată, al treilea.
Curioasă chestie. Mă gândesc că ne-ar prinde bine și nouă o anchetă Kinsey pe tema asta.

D.P.

https://ziarulactualitatea.ro/antivacgin/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Ceva mai mult de O MIE ȘI UNU DE MORȚI (89)

December 17th, 2020

O MIE ŞI UNA DE MORŢI

observaţii, divagaţii, ipoteze,

amintiri din vremurile bune

.

Motto:

Timpul nu e decât pârâul în care pescuiesc.

Henry David Thoreau


22 decembre… Iată că se fac treizecișiunu de ani…

Revoluția Română tocmai se isprăvise. Revoluția Română a fost cea de la Timișoara. La București tocmai începea ediția ei a doua, revăzută și oribil adăugită.

La ceva mai mult de patruzeci de ani, câți aveam eu atunci, ești un animal politic cu simțul mirosului cât de cât educat, antrenat. Și deci, oarecum familiarizat cu adierea stătută a demagogiilor zis democrate și cu parfumul de closetul gării al comunismo-legionarismului securist. Și deci prudent, să nu zic bănuitor.

Prima chestie care m-a cam nedumerit, atunci, a fost coloana de muncitori de la Turbomecanica, din cartierul Militari, îndreptându-se spre revoluția de pe bulevardul Magheru și din Piața Palatului. Frumos, ordonat, încolonat, cu steaguri. Și cu veșnicii tovarăși care conduceau masele, care dădeau indicații. V-am spus, aveam nasul antrenat, avusesem de-a face cu ei, îi miroseam de la o poștă, la fel ca pe securiști.

Unde se  ducea personalul uzinei Turbomecanica, care, după cum știa tot cartierul, producea motoare cu reacție licență Rolls Royce pentru avioane de transport și de vânătoare – sau măcar de atac la sol? și care, prin urmare, era supermilitarizată? Acela era un loc unde până și musca bătea pas de defilare când trecea prin fața portretului lu’ Tovarășu’. Cum de mergeau oamenii ăia să-l dea jos pe Ceaușescu? cântând Deșteaptă-te române, deși nu știau versurile? Nu se poate, e ceva aici care nu se leagă, mi-am zis. Dar apoi mi-am răspuns tot eu că sunt stricat la cap, paranoic.

A doua întâmplare ce m-a pus pe gânduri datează din seara următoare, când începuse bătălia. Locuiam în cartierul Regie, chiar lângă stadionul Sportul studențesc. Din curticica mea (stăteam la parter) până la Radio era mai puțin de un kilometru, în linie dreaptă – așa că vedeam bine ce se întâmpla pe cerul de deasupra Radiodifuziunii Române. Și am tot văzut, până a doua zi dimineață, dârele de trasoare pe cer – ca să înțeleagă tot revoluționarul că acolo nu era vorba de simulatoarele de tragere de până atunci, alea erau gloanțe adevărate de pistol automat AKM și de mitralieră.

Una din rafalele acelea, însă, m-a pus pe gânduri. A fost o serie lungă, cu certitudine mai lungă decât cele maximum trei-patru secunde ale încărcătorului de AKM cu treizeci de cartușe, deci era una provenind dintr-o bandă de mitralieră. Iar seria, rafala aceea foarte lungă, a fost trasă direct în sus, perfect vertical. Nici antiaeriana nu trage așa.

Să fi fost vorba de un muribund care a înțepenit cu degetul pe trăgaci? Cam greu, mi-am zis, așa ceva n-am văzut nici în filmele rusești de război.

…Dar văzusem, în schimb, în armată. Mi-am adus aminte fulgerător, chiar în clipele acelea. Treaba cu pricina s-a întâmplat la ultima tragere, de după cea cu proiectile reale, explozive de calibru 100 mm, cu vreo două săptămâni înainte de liberare. Care conta, cred, ca un fel de examen de absolvire și pentru noi, răcanii, dar și pentru instructorii noștri.

Era tragerea de noapte, cu luneta în infraroșu de tip Luna, mi se pare că așa îi zicea. Cu 6 proiectile de 20 mm, de antiaeriană nemțească (țeava de FLAK era montată în interiorul țevii tunului, iar proiectilele aveau zvastica pe ele) trebuia să nimerești din mișcare ținta-tanc, făcută din tablă ca să fie reflectorizantă, de la nu știu câte sute de metri. O gaură pentru Satisfăcător, două pentru Bine, trei pentru Foarte Bine.

În realitate, cu IR-ul sovietic singurul lucru pe care-l vedeai era becul roșu din fundul poligonului. Tancul era vizibil de la cel mult 40-50 de metri, iar omul, de la vreo 2-3. Așa că s-a tras la futu-i tămâia, cum ziceam noi pe atunci, cam cu zero găuri în ținte.

Ultimele care au tras au fost cele trei tancuri ale plutonului de cercetare al regimentului. Acela era o unitate de comando, independentă, care primea ordine de mai de sus decât de la colonelul nostru, iar tancurile lor erau puțin mai altfel dotate – în primul rând, cu alte stații de radio, ceva mai capabile ca ale noastre. Iar echipajele acestor trei tancuri nu erau compuse din militari în termen, ci numai din ofițeri și subofițeri.

Felul cum au tras ei atunci a fost cel mai frumos spectacol de care am avut parte în armată. Au pornit perfect aliniați pe cele trei piste ale poligonului și au deschis focul în același moment, dar nu cu tunul, ci cu mitraliera. Și, dacă mi-aduc bine aminte, toate gloanțele lor erau trasoare – adică nu unul din trei, cum se obișnuiește – așa că rafalele lor erau niște linii lungi, continue, de lumină pe cerul nopții de ianuarie. Cel din dreapta trăgea în stânga sus, cel din stânga, în dreapta sus, iar cel din mijloc, drept înainte, cât de sus le permitea construcția mașinilor. Liniile acestea desenau trei bolte perfecte care se intersectau exact în centru, undeva în fundul poligonului, înfundându-se apoi în movila din spate.

A fost un foc de artificii cum n-am mai văzut de atunci, iar soldățimea era entuziasmată, aplauda și râdea cu toată burta, în vreme ce comandantul tragerii înjura și-i amenința pe făptași cu tribunalul militar.

…Iar atunci mi-am spus că rafala cea lungă de la Radio era tot un foc de artificii. Chit că spectacolul de acolo s-a lăsat cu ceva morți, pentru verosimilitate. A avut grijă Iliescu de asta.

.

A se vedea și

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=21568

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (88)

November 3rd, 2020

TIMPURI NOI

Altădată, se chemau “geambaşi”. Acum le zice “Human Resources managers”. Pe vremuri, se numeau “samsari” sau “misiți”. Azi se numesc “Real Estate agents”.

*

EFECT BIZAR AL PANDEMIEI

Până mai ieri, când se-ntâlneau, șefii de state se pupau și-ncurajau. Acum, își dau coate.

*

ÎN ACEEAȘI ORDINE DE IDEI

Dumnezeu nu bate cu parul - chestia asta am început s-o observăm eu și alți cunoscuți de-ai mei, care în tinerețe n-aveam destulă băutură pe cât cereau gâtlejurile noastre saharian-pustiite, iar acum, avem casele pline de lichide cu etichete prestigioase, iar noi stăm și ne uităm, oftând, la ele.

Că nu ne mai dau voie conștiința, nevestele și ficații să ne atingem de ele, dar și pentru că nu mai avem cu cine, că e pandemie și stăm toți cu botnița pusă, fiecare-n cușca lui, numărând morții de Covid tot mai prezent și tot mai contestat.

*

Demonstrații de protest, uneori chiar violente, împotriva măsurilor anti-Covid luate de autorități, în Germania, Polonia, Italia… ”Lăsați-ne să muncim, să ne relaxăm în voie, să ne vedem de viața și de afacerile noastre”, urlă masele. E de parcă deportații de la Auschwitz stând la rând la intrarea în camera de gazare s-ar lua la bătaie încercând să și-o ia înainte unii altora.

*

Catastrofă & dezastru

Situaţia e cam albastru

*

EPOCALiptic!

Pentru prima oară după 75 de ani, sectorul 1 are un primar care știe o limbă străină!

https://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-24318170-ultima-ora-clotilde-armand-castiga-primaria-sectorului-1-mai-putin-1-000-voturi-fata-actualului-primar-psd-dan-tudorache.htm

*

CUJETARE DE REȚEA SOCIALĂ

Orice om are dreptul constituţional la tâmpenie. La propria sa prostie – cu singura condiţie de a fi personală, adică originală.
De aceea, eu îndemn pe toată lumea de pe Facebook: nu mai citaţi! nu postaţi cujetări străine!

*

Marele și uitatul poet Tudor George-Ahoe a fost invitat și el, odată, la una din multele comemorări ale lui Bacovia, cu haleală și băutură, organizată de neobosita-i văduvă Agatha pe banii, desigur, ai Uniunii Scriitorilor (un fel de Găbiță Firea avant la lettre, această Agată). Toți scriitorii invitați au rostit câte o vorbă simțită la adresa sărbătoritului, iar când i-a venit rândul, Ahoe a luat paharu-n mână și a zis:

- Doamnă, voi fi scurt. Să vă trăiască mortu’!

Cam asta simt și eu nevoia să le transmit deveselenilor.

https://www.g4media.ro/victoria-primarului-decedat-din-deveselu-sarbatorita-la-cimitir-de-sustinatorii-sai.html?fbclid=IwAR07hKpviiPwf2jIbCSq-str1o4zesur7XJn6prtEfN5QlC274uL1zHCOow

*

Văd că stăpânirea dă o grămadă de amenzi țapene pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor”, nu știu dacă o să le și încaseze, chiar aș fi curios. În acest sens, aș vrea să știu dacă celebra doamnă Olivia Știr (a nu se confunda cu Olive Oil, care nu făcea rău la nimeni) este sau nu eligibilă pentru atare distincție.

*

https://www.facebook.com/watch/?v=638260587104142

Şerban Nicolae, senator pesedist la vremea lui, se declară, la un moment dat,  colecționar de poze cu sex anal. Alt pesedist, tot așa de important (L. Romașcanu, ex-ministru al Culturii, mânca-ț-aș!), oferi ziariștilor, citez, “niște pule în cur”. Găbiță Firea, primăriță de nostimă amintire & pomenire a Capitalei (& poetă & parașutistă…), mărturisi odată existența unei sârme de 4 cm în distinsu-i dindărăpt. După cum vedem, curul este o constantă în existența Partidului Social Democrat român.

https://www.youtube.com/watch?v=Q7yfsNFoUvk

*
SHOBY

Magawa, șobolănelul decorat, a făcut pentru omenire mai mult decât un batalion de geniști, salvând sute sau, poate, mii de vieți omenești. Ceea ce îmi dă ocazia să mă umflu-n pene, că, uite, sunt și eu din zodia chinezească a Șobolanului – de Pământ, de Foc, de Fier-beton, de ceva acolo.

Eroicul nostru Șobi repară astfel reputația neamului său de rozătoare care, în cooperare cu puricii și popoarele sud-est asiatice, au fericit restul lumii, mai de mult, cu ciuma bubonică. Și aceea, la fel ca actualul Covid Nouășpe, provocată numai și numai de familiaritatea oamenilor de acolo cu diverse alte regnuri.

Apropo, o știți pe aia cu intimitatea?

Cică o tipă care duce la remaiat un dres găurit între picioare. După o săptămână, se prezintă din nou cu un dres găurit în acelaşi loc. După încă o săptămână, idem.

În cele din urmă, remaieuza, moartă de curiozitate, o abordează frontal:

- Doamnă, cum faceţi dumneavoastră de rupeţi mereu dresul în felul ăsta? că femeile mai rup dresul ba la vârf, ba la talon… dar dumneavoastră, tot timpul la mijloc… n-am mai pomenit…

- Păi, ştiţi, zice clienta, eu am un prieten… un iubit… ne vedem o dată pe săptămână…

- Şi?!

- Şi facem amor…

- Da’ nu scoateţi dresu’?!

- Ah, nu… nu suntem chiar atât de intimi…

https://stirileprotv.ro/stiri/international/cum-a-ajuns-un-sobolan-sa-fie-decorat-pentru-curaj-si-devotament-magawa-a-salvat-vietile-a-mii-de-oameni.html

*

VECHIA:

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Nicolae Silade

October 18th, 2020

Despre schimbarea la față a literaturii române

Pentru că ne aflăm în luna schimbării la față a Domnului … mi-a venit și mie ideea să mă gândesc la schimbarea la față a literaturii române, pe care încerc să o văd, pe cât posibil, din exterior, iar nu din lăuntru, unde nu se vede, deocamdată, niciun fel de dorință de a ne schimba fața pe care ne-o cunosc cei din afară.

E lejer să ne considerăm frumoși din naștere și deștepți din profil, e ok să ne considerăm buricul lumii, dar dacă nu ne întrebăm cum ne văd ceilalți, atunci trăim într-o gravă eroare, iar existența noastră, atât cât e, în infinititatea lu- mii, e doar o amăgire, ca să nu-i zic minciună. Că existența tuturor e doar deșertăciune e adevărat, dar dacă în această deșertăciune a deșertăciunilor nu avem ceva de spus care să nu fie supus deșertăciunii, atunci înseamnă că am trăit în zadar, că nu am existat, nici ca popor, nici ca persoană care reprezintă poporul. Cât despre Cioran, Eliade, Ionescu, care au schimbat cât de cât fața României și a literaturii române, prin renegarea României, nu vreau să spun decât că nu e nevoie să îți trădezi țara, limba, poporul pentru a emite cugetări în privința ființei din care faci parte și de care nu te poți desprinde în oricâte țări ai emigra. Cunoaștem destul de multe cazuri și nu cred că e cazul să le amintesc aici. Dar ceea ce mi se pare mai important, în privința schimbării la față a literaturii române, nu cred că este complexul nostru de inferioritate, pentru că nu suntem inferiori cu nimic nimănui, ci ceea ce facem noi pentru ca literatura română să fie văzută altfel decât până acum. Și, pentru asta, nu trebuie să așteptăm sprijinul guvernanților.

Dacă astăzi beneficiem de atâtea rețele sociale pentru a ne face cunoscută adevărata față, de ce le folosim doar pentru a face cunoscută fața altora în fața noastră? E vremea să dăm un semnal că în literatura română se întâmplă un miracol, o schimbare la față pe care unii nu o văd, iar alții nu vor să o vadă. Din câte cunosc eu, literatura română, cea mai tânără dintre literaturile lumii, este și cea mai vie și mai frumoasă dintre toate. E vremea, deci, să facem să se vadă schimbarea ei la față.

https://actualitatealiterara.ro/al104.pdf

E o adevărată bucurie, o bucurie sinceră, din categoria celor atât de rar încercate, să descoperi un gând străin ce-ți pare a fi al tău. Este ceea ce mi s-a întâmplat mie când am dat peste acest editorial-manifest al lui Nicolae Silade, vechea mea cunoștință de la Lugoj, editor al Actualității literare, una dintre cele mai serioase și substanțiale publicații culturale românești.

Chiar dacă subiectul este altul și chiar dacă abordarea pare diferită, am simțit la fel și am spus ceva întrutotul asemănător în pseudo-cronica cinematografică de mai jos. Pseudo-, fiindcă, de fapt, ținta ei nu e filmul american, ci proza actuală românească.

De aceea și fac această trimitere: http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=23940

Dan Predescu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com