Sâmbătă, 13 octombrie 2012, h 10,00 AM, expoziţia temporară “Lumea insectelor” îşi va deschide porţile pentru toţi vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din Bucureşti.
Fluturi tropicali, coleoptere gigant, ”bețe ambulante” și multe alte specii de insecte vii vă aşteaptă să le admiraţi într-un spaţiu expoziţional diferit de tot ceea ce aţi văzut până acum.
Expoziţia constituie o incursiune în lumea insectelor de pe mapamond, într-un mod care va apropia publicul de aceste fiinţe care au stăpânit planeta noastră cu mult înaintea dinozaurilor.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă şi să înveţe lucruri inedite despre fluturii tropicali, atât de speciali prin mărimile şi culorile lor impresionante şi vor înțelege fenomenul de mimetism admirând insectele care se confundă cu ramurile sau frunzele plantelor gazdă. Chiar dacă expoziția este dedicată insectelor, acestea găzduiesc și câțiva oaspeți, nevertebrate vii, precum miriapodele uriaşe și temutele tarantule. Majoritatea insectelor prezentate în cadrul expoziţiei temporare „Lumea insectelor” provin de la Tropice, din luxuriantele jungle ale Malaeziei, Americii de Sud sau ale Africii.
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” vă aşteaptă cu fişe educative şi ghicitori pentru cei mici, această expoziţie dorindu-se a fi una informativă, de familiarizare cu lumea fascinantă a insectelor.
Programul de vizitare: Marţi - Duminică între orele 10:00 şi 20:00 (accesul vizitatorilor în expunere este permis până la orele 19:00). Vineri, Sâmbătă și Duminică, în intervalul orar 10:00 şi 18:00, vizitatorii expozitiei vor putea afla informații cu privire la piesele expuse și vor putea pune întrebări organizatorului expoziției.
Expoziţia este organizată de către Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” în colaborare cu Butterfly Trading si Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad.
Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning
Parteneri media: Unitedmedia,
Calendar Evenimente,
comunicatedepresa.ro,
Centruldepresa.ro,
Terra Magazin,
Doxi,
Pipo,
BBC Science Focus,
Zile şi Nopţi,
Oraşul Meu,
Grădinite.com,
Prokid.ro,
GoKID.ro,
Parentime,
BeWhere!,
Salut Bucureşti,
SmartFM,
RFI,
7 Pitici,
Qbebe,
inParc,
mamica.ro.
Informaţii proiect:
Dr. Aurora Stănescu
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”
sau
Irina Predescu
*
.
Tags: Butterfly Trading Bucuresti, Irina Predescu Stancu, Muzeul GRIGORE ANTIPA Bucuresti, Universitatea de Vest VASILE GOLDIS Arad
This entry was posted
on Wednesday, October 10th, 2012 at 12:50 pm and is filed under events, În vizită la Ciocu' mic.ro.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
Both comments and pings are currently closed.
November 7th, 2012 at 12:29 pm
[...] vezi şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=7300 [...]