Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (13)
În 1997, am făcut un scurt voiaj în nordul Europei, ca să văd, împreună cu alţi colegi ziarişti, cum funcţionează democraţia la ea acasă.
În toate discuţiile, gazdele ne spuneau : voi ar trebui să aveţi o lege care să facă asta şi asta…
Noi ne uitam unul la altul şi râdeam: păi noi avem de douăzeci (sau de o sută) de ani legea asta.
Iar vikingii rămâneau ca la dentist : atunci de ce nu merge treaba la voi?
Săracii danezi erau atât de nevinovaţi, încât nu reuşeau să priceapă că poţi să ai toate legile din lume… şi să te ştergi cu ele la …nas…
Altă deosebire importantă : ne aflăm în redacţia principalului ziar din Iutlanda, provincia nordică a ţării (parcă mi-amintesc că de Jyllands Posten era vorba, dar n-aş putea să bag mâna-n foc). Gazdele ne pun în faţă ultimul număr, “cald”, abia ieşit din tipografie. Pe prima pagină, mare, o poză color a unor ronduri de flori, la intrarea într-o viluţă unifamilială, aşa cum sunt aproape toate casele la Aalborg, capitala provinciei. Şi un titlu mare : GRĂDINA DOAMNEI NIELSEN ARE O NOUĂ ÎNFĂŢIŞARE.
Şi ce mare brânză? îmi vine să întreb – dar mă dezmeticesc la timp şi-mi ţin naibii gura. În aceste locuri, incomparabil mai apropiate de Polul Nord decât Mizilul, e realmente mare brânză să ţii în viaţă câteva biete floricele. Asta, chiar dacă peninsula e scăldată, pe latura dinspre vest, de Curentul cald al Golfului. Aşa că presa “defilează“ chiar şi cu o doamnă Nielsen absolut oarecare.
Părerea noastră, a musafirilor de la Bucureşti, e că, prin partea locului, chiar n-ai despre ce scrie, aşa-i de liniştită viaţa pe acolo : oamenii se duc la muncă, apoi vin acasă şi fac ce-a zis Voltaire (adică-şi îngrijesc floricelele din faţa casei, de care sunt foarte mândri), apoi, cu ochii-n televizor, îi trag o băută dârză (băutura fiind, de altfel, cumplit de scumpă, din motive de dezvăţat vikingul de trăscău), iar dimineaţă la şase sunt, proaspeţi, în faţa strungului, de parcă seara dinainte s-ar fi scurs în acompaniament de ceai de rostopască.
Îi compătimim cu juma’ de gură pe colegii noştri danezi şi le spunem că, la noi, dacă n-ai un scandal ţapăn pe prima pagină, rămâne ziarul nevândut.
Iar ei ne privesc neîncrezători : teribil ce mai exagerează tipii ăştia din sud-est…
La Aalborg, suntem găzduiţi într-un fost internat, momentan pustiu, după cum ne anunţă funcţionara de la primărie care se ocupă de noi.
Din capul locului, clădirea pare ciudată, plină de camere de supraveghere cum e. Iar mobilierul încăperii ce-mi serveşte de dormitor, încă şi mai şi : nu există nici un şifonier, nici o noptieră, nici un sertar. Numai rafturi şi răftuleţe.
În ziua următoare, misterul se lămureşte : primăria aalborgheză, ai cărei musafiri eram, ne-a găzduit într-o fostă şcoală de corecţie, momentan lipsită de muşterii. De aceea, lipsa dulapurilor şi sertarelor : totul la vedere, ca să nu ne pomenim cu droguri, cuţite sau mai ştiu eu ce.
PS – Într-un singur loc am mai văzut, după aceea, asemenea mobilier : în sala de consiliu a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Unde, categoric, nimeni nu venea cu droguri…
Primăvara la Gernsbach
Dumnezeu s-o odihnească pe Gramatica Academiei …
(Cristian Ghinea în DILEMA VECHE nr. 423/22.03.2012, pag. 12)
Tags: Aalborg, Cristian Ghinea, Danemarca, Dilema veche, Iutlanda, Jylland, ORDA, Zoli Toeroek - Gernsbach