IDILĂ (Teocrit, Virgiliu etc.)
de
Dan Predescu
* În troleul 70, prin anii 80, vara
Arşiţă, înghesuială, duhoare. Şi în tot iadul ăsta, un băiat de vreo 23-24 de ani, nici înalt nici scund, nici mai înţolit nici mai dezbrăcat, nici mai prezentabil nici mai urât decât alţii de vârsta lui, se trezeşte că tipa de alături, o blondă slăbuţă, minionă, cu cel puţin cinci ani mai mare ca el, se dă pe lângă el, se lipeşte de şoldul lui, alunecă uşurel – chipurile, dusă de val, de aglomeraţie – până ajunge faţă-n faţă şi sfârşeşte prin a se înfige, pur şi simplu, în el, în modul cel mai neechivoc şi agresiv cu putinţă. Băiatului nu-i vine să creadă ce i se-ntâmplă.
Au coborât în centru, iar el i-a pupat mâna și i-a zis că-l cheamă Edy. Ligia, s-a recomandat ea. Apoi au intrat în barul din pasajul subteran de la teatru, lângă veceul public și au comandat două coctailuri Pipiroz.
- Lasă, zice ea la urmă, fac eu cinste. Hai să mergem, bem o cafea. Dar nu aici, ăștia fac o mizerie, o pișoarcă.
…După ce, la foarte puţin timp după aceea, a făcut amor cu ea, în garsoniera ei minusculă din apropiere, o întreabă, încă nedezmeticit:
- Totuşi, cum dracu’ ţi-a venit aşa, hodoronc-tronc, să te dai la mine? Adică, mă rog, cum să spun, de ce tocmai la mine?
- Erai singurul de acolo care nu miroseai a transpiraţie, zice ea, roşind. Uite, mai miroşi şi acum a deodorant, şi îl sărută încă o dată.
Apoi ea vine cu ibricul din bucătăria ei minusculă, în care nu încape decât o persoană. Și în timp ce-şi beau amândoi cafeaua – naturală! – îi povesteşte că a primit un sfert de kil, boabe, de la un fost client al ei. Fost, pentru că ea nu mai profesează.
- Ce anume? întreabă el.
- Am fost cosmeticiană, zice ea. Adică manichiuristă, la Igiena. Dar m-am lăsat, că prea era bătaie de joc leafa aia, dacă n-ar fi fost bacşişurile, muream de foame. Ştii ceva, du-te repede şi te spală pe mâini cu apă fierbinte …stai să-ţi încălzesc într-o cratiţă, că aia de la robinet e cam rece. Hai să-ţi aranjez unghiile, uite în ce hal sunt, le rozi?
- Bacşişurile erau mai mult de la clienţi, continuă ea mânuind o forfecuţă subţire, alea de la cliente erau mult mai mici. Bine, nu dădeau ei bacşiş numai pentru manichiură, ‘ţi-nchipui. Pe care-l vedeam mai băiat de viaţă făceam eu cum făceam şi-l aduceam acasă, râde ea, pentru partea a doua. Asta, sigur, numai dacă-mi cerea el numărul de telefon. N-au fost mulţi, zece, poate douăzeci, dar toţi, băieţi salon, directori, ingineri şefi, procurori, fotbalişti. Băieţi cu bani. Şi bine crescuţi. Iar ăştia m-au mai recomandat şi ei pe la prieteni… aşa că l-am lăsat dracului de serviciu… şi-am pornit-o pe cont propriu. Liber profesionistă, râde ea. N-am mulţi prieteni, eu aşa le zic, prietenii mei, poate doi sau trei pe zi, sunt şi zile cu un singur musafir, dar nici nu-mi trebuie mai mulţi, armăsari sau tovarăşi serioşi, impotenţi, mie mi-e totuna… Nu mă omor să fac zece mii de lei pe lună, cinci sau şase mi-ajung, ba mai trimit şi maică-mi, la ţară. În judeţu’ Suceava, că eu de-acolo sunt.
* Prin anii 90
La câţiva ani după aceea, şi după ce a uitat de acest amor de o oră şi jumătate din deceniul precedent, Edy, care este acum funcționar la A.N.R.P., dă de Ligia în Palatul Parlamentului. Şi află, stupefiat, că ea (care arată mult mai bine ca în urmă cu cinci ani, când au petrecut împreună, în minuscula ei garsonieră, aproape două ore) este acum secretara unui senator teribil de important, şeful unei comisii a Camerei Deputaţilor.
- Sunt în anul patru la Drept. La Ecologică, îi şopteşte ea.
De unde mama dracului anul patru? se miră el în sinea-i, că de la Revoluţie n-au trecut decât trei? Dar ţine cugetarea asta pentru sine.
* Întâmplări cu Moș Crăciun
Domnu Stan a ieşit ieri la pensie. Asta nu e o bucurie nici dacă ai o pensie de ştab, una babană, nici una ca a lui, de doi lei şi-un fâs.
A dat de băut băieţilor din birou, puştilor pe care el îi crescuse, îi introdusese, respectiv îi băgase cu nasul în spaimele şi mizeria legislaţiei, îndrumându-i prin jungla amazoniană a Codului Fiscal şi prin hăţişurile cu colţi şi gheare avocăţeşti ale contestaţiilor în anulare. A fost o băută scurtă, spre deosebire de cele din fiecare sâmbătă după amiază, care se prelungeau, uneori, până duminică dimineaţa.
Cei trei tineri absolvenţi de Drept şi de A.S.E. erau trişti. Chiar ţineau la domnu Stan, moşu’ (Moş Crăciun, aşa îi ziceau, nu pentru că le-ar fi adus vreun dar, ci pentru că, la una din beţiile lor de pomină în care nu se lăsau până nu-l băgau şi pe el, bătrânul s-a apucat să le explice de ce un domn serios, de o anumită vârstă, e bine să aibă o iubiţică, o studenţică, o păpuşică pe care să o răsfeţe cu generozitate, şi anume fiindcă, la vârsta aia, dacă nu eşti Moş Crăciun, te ştie lumea de Moş Tăgârţă. Aşa că Moş Crăciun i-a rămas numele).
Dar din ce naiba o fi întreţinut Moş Crăciun o iubiţică de douăj’ de ani, asta ar putea fi o întrebare. Căci salariul lui de referent-unu n-ar fi dat de bănuit nici unui cadrist ori miliţian vijilent, pe vremea ailantă, înainte de opzeşnouă, iar cine ştie ce amănunte picante despre viaţa lui de după orele de program nu se cunoscuseră vreodată.
Căci domnul Stan nu avea studii. Adică avea, dar numai pe jumătate, sau pe treisferturi, sau cum vrei să le spui, având în vedere că nu le terminase. Nu avea examenul de Stat, adică diploma de licenţă, cum i se zicea pe timpuri. În realitate, însă, din firava lui leafă și apoi, din pensia și mai debilă, abia de-și putea permite, o dată pe lună, o vizită la Ligia, vecina lui de la mansardă. ”Moșu’ e ca ciclul, la dată fixă, o dată pe lună” râdea aceasta.
* Ședințe
Ședință a asociației de locatari, cu obișnuitele vociferări și câteodată, păruieli. Unul la vreo treizeci de ani se ia în gură cu domnul Stan, pe chestia, inevitabil, a costului întreținerii și-i spune “ce nu-ți convine, tataie, că poate nici n-apuci s-o plătești pe următoarea?”
“Da’ dacă n-apuci tu?” ripostează bătrânul.
Întâmplarea face ca a doua zi de dimineață, tânărul impertinent să fie făcut zob de o basculantă cu moloz, de la demolări, pe o trecere de pietoni din Piața Unirii.
Cei o sută și ceva de locuitori ai blocului, în mare parte milițieni și membri de partid fără absențe la orele de Socialism și de Ateism Științific, rămân trăzniți, drept care, la următoarea adunare generală, domnul Stan este ales în unanimitate președinte al asociației, funcție în care rămâne, netulburat de cineva, timp de șase ani după aceea. Adică, până la moartea lui, mincinos profețită de tânărul scandalagiu de care vorbirăm. Iar cu această ocazie, se constată că el golise conturile asociației și că nimeni nu putea să recupereze ceva, de pe urma lui nerămânând decât mobila sărăcăcioasă din garsoniera cu chirie la stat în care locuise o viață întreagă.
Ce-i drept, însă, vizitele lui la Ligia se îndesiseră în ultimii ani.Prin bunăvoința doamnei Dana Fodor Mateescu, fragmențelul de mai sus se regăsește și în https://revistatreispe.wordpress.com/2023/04/07/idila/
Counter instalat la 08.04.2023