Ioan Groşan
TOAMNA SE NUMĂRĂ BOBOCII,
INVESTITORII ŞI CORUPŢII
Nemaiavând boboci, putem număra investitorii. Aici trebuie să spun că stăm bine, având, probabil, dintre toate ţările din Est, cel mai mare număr de investitori străini pe capul locuitorului român. Îi putem vedea pretutindeni, în buticuri, în cazinouri, în cafenele, în depozite en gros, pe cheiul Dâmboviţei sau uneori chiar în Dâmboviţa, în valize şi-n portbagajuri, de toate naţionalităţile: arabi, turci, kurzi, iarăşi arabi şi, răfuindu-se deocamdată între ei, mulţi chinezi vioi. Iar ce-a fost până acuma a fost mizilic, dar ce-o fi de acum înainte, când s-a reluat tradiţionala prietenie româno-chineză! Un lucru e sigur: în urma revigorării acestei relaţii, cel puţin o industrie românească va lua un mare avânt – industria geamantanelor.
Cât despre corupţi, ce-aş putea spune mai mult decât ce mi-a povestit un bun prieten mai în vârstă despre examenul de bacalaureat la limba rusă dat de funcţionari ai Sfaturilor Populare, ai Gospodăriilor Agricole de Stat şi ai Gospodăriilor Agricole Colective, la liceul teoretic din Şomcuta Mare, prin anii ‘60.
Toţi aceşti oameni onorabili, unii la peste cincizeci de ani, aveau nevoie de bacalaureat pentru a avansa. Mulţi erau primari, contabili, ingineri, secretari de partid, dar – groaznic! – din motive istorice, nu aveau liceul. Şi s-au înscris la “fără frecvenţă”. Pe atunci, profesorii, oamenii în genere, erau mai blânzi, aşa că toţi candidaţii, mici personalităţi raionale, au pus mână de la mână şi au cumpărat un porc pentru preşedintele comisiei de Limba Rusă.
Preşedintele, de bună credinţă, le-a spus: “Învăţaţi cu toţii primul text din manualul de clasa a IX-a, Naşa rodina”. Zis şi făcut.
Însă, fatalitate! În penultima zi, înainte de examenul la rusă, comisia s-a schimbat, porcul a rămas al nimănui, iar biletele n-au mai fost toate cu Naşa rodina (“Patria noastră”), ci cu Puşkin, Lermontov, Gogol etc. Primul care a tras un bilet a fost ajutorul de contabil Alfred Weiss, un om gras, sperios, fost deţinut la Dachau. Conform scenariului, a început să recite: Naşa rodina, bagataia i crasivaia…
Tavarişci Weiss, l-a întrerupt preşedintele comisiei, uitându-se la numărul bileţelului,gavarim o Puşkine.
Naşa rodina, bagataia i crasivaia… a continuat imperturbabil tovarăşul Weiss.
Îmi pare rău – a spus preşedintele comisiei – e adevărat că ţara noastră e bogată şi frumoasă, dar dumneavoastră trebuie să vorbiţi despre Puşkin.
Apăi – a zis într-o românească neaoşă tovarăşul Alfred Weiss – io, tovarăşe preşedinte, nu vi-s omu’! Io am fost la Dachau! Io îl apreciez pă Puşkin, da’ nu-l ştiu. Şi nu ştiu care suntem mai corupţi, io, care-am dat un porc, sau dumneavoastră, care nu vreţi să-l primiţi!
Poate nu e de prisos să spun că, după această primă intervenţie, toţi candidaţii au trecut, cu nota 6, bacalaureatul.
*
Textul de mai sus l-am primit de la autorul său în 1997, pentru o proiectată revistă care n-a mai apucat să apară. Aşa că, pentru a-l scoate din sertar şi a-l pune aici, am lăsat deoparte câteva rânduri referitoare la cazurile de corupţie celebre pe atunci, care erau gazetărie curată – şi ca atare, perisabilă. De rechinii din ‘97 n-am mai auzit (şi nici de banii, vorba vine, ai lor), dar povestea lui Groşan rămâne.
Morala: ei cu banii, noi cu povestea.
Tags: Ioan Grosan