BIFF 2018
GETTING NAKED: A BURLESQUE STORY
Acesta este filmul de debut, din 2017, al lui James Lester, un american care, până atunci, a făcut aproximativ de toate, de la muzică (jazz) la figurație și montaj, printre altele, în câteva televiziuni newyorkeze.
Neștiind nimic, dar absolut nimic, și nici materialele publicitare de la recent isprăvitul festival bucureștean nespunând nimic despre el, m-am apucat să caut pe internet.
Unde am dat peste niște informații surprinzătoare. În 2015, după patru ani de pregătiri, scrie pe site-ul în chestie, realizatorii mai aveau nevoie doar de fonduri pentru post-producție – montaj, mixaj audio etc. Și pentru asta, făceau apel la mărinimia publică: ”Ajutați-ne să trecem linia de sosire, finalizând un film care vă va contrazice concepțiile despre frumusețe și despre nuditate”. Vedem deci că a fost un film elaborat din greu, un film muncit, ca să zicem așa.
El pretinde a fi un documentar despre ”burlesque”, acel gen de ca să zicem așa artă pe care noi îl știm de striptease – și despre evoluția sa pe scenele americane de …profil.
Regizorul insistă pe afirmația că nudul pe scenă ar fi o invenție americană de prin 1980, afirmație năucitoare pentru orice om care cunoaște cât de cât istoria teatrului și filmului universal. În ce mă privește, țin minte doar că, în 1980, aplaudam de-mi rupeam palmele aici, la București, Maestrul și Margareta, celebrul spectacol al Cătălinei Buzoianu. Cât despre americani, ei făceau coadă la bilete la Hair și Oh Calcutta! Acesta din urmă, în care se întâmplau lucruri cu adevărat picante, dar care, în contrapartidă, pleznea de umor și talent, poate fi vizionat, integral, mi se pare, la această adresă: https://www.youtube.com/watch?v=9xZt1-pm-Ns .
Ca să nu mai vorbim de revoluția sexuală occidentală și de fenomenul Living Theatre al anilor 60, care au tras, ca să zicem așa, un șut în creier nu numai teatrului, ci culturii secolului douăzeci în ansamblul ei.
Așadar, apa caldă pe care pretinde americanul a o fi descoperit era gata descoperită. Spectacolul de cabaret, cu multele lui libertăți de exprimare, era o realitate încă de pe vremea Josephinei Baker. Ba chiar, în varianta lui mai ieftină și nepretențioasă, în cârciumile de prin marile porturi, încă dinainte de 1900.
Acum, despre personaje. Filmul constă, de fapt, într-o înșiruire de interviuri cu câteva mai mult sau mai puțin vedete din barurile locale, cam de nivel Antena Star. Cu excepția uneia dintre ele, tânără, arătoasă și relativ talentată, care dă impresia că ar avea o șansă în industria spectacolului musical, ele provoacă mai curând mila.
Tot timpul filmului, n-am fost capabil să mă gândesc decât la bancul acela străvechi cu striptease-ul sovietic.
Cică vine ministrul turismului la Hrușciov:
- Nikita Sergheievici, stăm prost, foarte prost cu încasările în valută.
- Păi de ce, tovarășe?
- Păi din cauza turiștilor occidentali. Niște perverși, niște spurcați, tovarășe. Păi, ăștia vor naitclab, striptis…
- Ce-i aia striptis?
- E așa, un fel de dans. Vine una în restaurant, dansează și se dezbracă.
- Ei, dacă asta vor, asta o să le dăm. Faceți un regulament, ca să fie totul în ordine. Și să mă chemați și pe mine la vizionare.
Zis și făcut. Fac organele competente un Proiect de Norme referitor la exercitarea profesiei de stripteuză, în care se scrie că poate exercita această profesiune orice cetățeană a Uniunii Sovietice cu vechime de minimum 20 de ani în PCUS, care este fruntașă în producție și are min. 4 copii, caută vreo juma de an în tot URSS-ul – și în cele din urmă, o găsesc pe una care corespundea cerințelor.
La vizionare, fruntașa Natașa se chinuie să se aplece ca să-și scoată un pâslar, tot așa și cu celălalt… iar Nikita Sergheievici, cu mâna rezemată gânditor de falcă, zice ”chiar că sunt perverși, occidentalii ăștia, cum dracu să-ți placă așa ceva…”
https://www.kickstarter.com/projects/gettingnakedthemovie/getting-naked-a-burlesque-story
LEISURE SEEKER
Leisure seeker este al 13–lea film al italianului Paolo Virzi. Și primul său film jucat în limba engleză (produs, de altfel, de o companie italo-americană). Și de asemenea, primul său film în care apar două nume extrem de sonore, Helen Mirren și Donald Sutherland.
Ecranizare a unui roman de Michael Zadoorian, Voiajul de Plăcere al lui Virzi este un road-movie bătrânesc. Nu mai avem de-a face cu nici un Harley Davidson, ci cu un hârb de rulotă, iar personajele nu sunt doi tineri rebeli, ci, vorba poetului, “un bătrân și o bătrână, două jucării stricate” din Atlanta, Georgia, dacă am reținut exact.
Două jucării stricate rău, tragic de defecte, el, un profesor de literatură pensionar, are Alzheimer, iar ea, un cancer foarte avansat. Ei iau hotărârea să petreacă o vacanță de vis, plecând, fără să anunțe pe nimeni din familie, cu vechea lor rulotă în Florida, permițându-și câte o nevinovată extravaganță care le aduce aminte de vreo năzbâtie din tinerețe și simțindu-se minunat la casa lui Hemingway (idolul lui) din Key West, care actualmente se închiriază pentru nunți și alte ”ocazii”, în campinguri, printre necunoscuți simpatici – și printre doi derbedei cuțitari care încearcă să-i jefuiască, la un moment dat. Aventuri după aventuri (cam neverosimile, uneori – nu-mi explic cum reușește să șofeze un pacient cu un Alzheimer atât de profund), plus replici și situații comice din belșug. Și un final tragic, însă rațional. Cei doi se sinucid. Sau, mai exact, ea este cea care ia hotărârea, căci el nu mai e, practic, conștient.
Nu-i un scenariu slab, chiar dacă ne aduce aminte în mod sâcâitor de Amour, filmul lui Michael Haneke cu Emmanuelle Riva și Jean-Louis Trintignant (Palme d’Or, Cannes, 2012 și Oscar, 2013).
Și cel de acum este o poveste despre dragoste. Și despre felul cum îmbătrânește ea: amor, dilectio, caritas – adică dragoste, plăcere, milă. În care, dacă ești tânăr, vezi o comedie. Dar dacă nu ești…
Evident, punctul forte al filmului actual sunt cei doi monștri sacri.
Dame Helen Mirren este totală, o apariție care știe totul despre viață – și n-ai cum s-o contrazici. Iar Sutherland este la fel de irezistibil cum îl știm de o viață (eu, de exemplu, de la Dirty Dozen).
Sigur, aș fi preferat să-l revăd în filmul de acum vreo patru sau cinci decenii, în care trebuia să mimeze o scenă de amor cu o mare frumusețe a epocii, actriță celebră și ea. Dar se zice că n-au mimat… (Deși el, la conferința de presă de la lansare, susținea că ce se zice nu-i adevărat…)
Filmul lui Virzi a participat la ediția de anul trecut a Bienalei de la Veneția, iar Helen Mirren a fost nominalizată la Golden Globe pentru interpretarea sa de aici.
http://wwd.com/eye/parties/gallery/the-leisure-seeker-film-screening-11096512/#!2/the-leisure-seeker-film-screening-arrivals-new-york-usa-11-jan-2018
http://www.biff2018.ro
Tags: Donald Sutherland, GETTING NAKED: A BURLESQUE STORY, Golden Globe, Helen Mirren, James Lester, LEISURE SEEKER, Michael Zadoorian, Paolo Virzi, Venice