Ziua Culturii Romane celebrată la Lisabona prin muzică și poezie
15 ianuarie, ora 17.00, sediul ICRL (Rua do Barão nr. 10, Lisabona)
Cu ocazia Zilei Culturii Romane, Institutul Cultural Român de la Lisabona prezintă, în transmisiune directă, concertul dedicat României din cadrul proiectului “Stagiunea Europa”, în interpretarea Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Transmisiunea audio-video va avea loc în data de 15 ianuarie, ora 17.00, la sediul ICRL din Rua do Barão nr. 10, Lisabona. Invitații speciali ai acestui concert sunt dirijorul Mihnea Ignat și violonistul Liviu Prunaru. Concertul face parte din amplul proiect muzical“Stagiunea Europa”, care se desfășoară la Craiova în perioada 23 octombrie 2015 - 20 mai 2016. Scena Filarmonicii “Oltenia” va găzdui 28 de concerte dedicate statelor membre ale Uniunii Europene, având ca invitați 28 de dirijori și 31 de soliști. Artiștii invitați vor oferi publicului lucrări muzicale contemporane (majoritatea constituind prime audiții), create de compozitori originari din fiecare stat membru al Uniunii Europene. Prin amplitudinea și noutatea sa, proiectul subliniază importanța reunirii valorilor patrimoniului spiritual european sub semnul generos al unei stagiuni artistice unice prin prisma expresiei ei multiculturale.
Programul concertului dedicat României:
George Enescu: Preludiu la unison din Suita orchestrală nr. 1 în Do major, op. 9
Doina Rotaru: „Clocks III” pentru orchestră
Ludwig van Beethoven: Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 61
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 36 în Do major, K. 425, „Linz“
În pauza transmisiunii live a concertului, ICRL propune publicului prezent un moment „Mihai Eminescu” constituit din lectura unor poeme în portugheză de către actriţa Inês Faria şi din proiectarea câtorva momente muzicale în interpretarea lui Grigore Leşe. În același timp, pe simezele sălii vor fi expuse câteva panouri ale unei expoziții documentare dedicată lui Mihai Eminescu și realizată de ICRL în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București.
https://www.icr.ro/pagini/prezentare-si-echipa
Tags: Gelu Savonea, George Enescu, ICR Lisabona, Mihai Eminescu