FLUTURII SUNT LIBERI !
la GRĂDINA BOTANICĂ
12 aprilie - 18 mai 2014
EXPOZIŢIE DE FLUTURI EXOTICI VII ÎN CLIMAT TROPICAL
Fluturii exotici din America de Sud şi din Asia recuceresc spaţiul serei tropicale a Grădinii Botanice “Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti. Perioada în care aceste creaturi minunate pot fi admirate aici, zburând într-un climat natural tropical este cuprinsă între 12 aprilie şi 18 mai 2014.
Expoziţia de fluturi exotici în climat tropical, aflată acum la ediţia a doua, este cea mai mare raportat la spaţiul său de desfăşurare. Fluturii zboară liberi într-un habitat aproape identic cu mediile din care provin. Doar în cadrul acestei expoziţii puteţi să interacţionaţi cu fluturii şi să vă bucuraţi de zborul lor dantelat în jurul dumneavoastră.
Totodată, vizitatorii vor putea asista şi la spectacolul inedit al “naşterii” unui fluture din nimfa care-l protejează timp de săptămâni întregi.
Programul de vizitare este de marţi pană duminică inclusiv, între orele 10:00 si 17:00 (ultimul vizitator), expoziţia fiind închisă în zilele de luni.
Accesul este permis vizitatorilor pe baza biletelor achitate la intrarea în sera tropicală, preţul unui bilet întreg fiind de 5 lei, iar un bilet redus având preţul de doar 3 lei.
Fotografierea fluturilor nu este doar permisă, ci şi încurajată.
Sera tropicală cu fluturi exotici îşi deschide porţile pentru vizitatorii săi începând de sâmbătă 12 aprilie 2014, ora 10:00.
Organizatorul expozitiei este firma Butterfly Trading.
Contact: mail irina@butterflytrading.ro, telefon 0723-193066
*
Ecouri în presă :
- http://stiri.tvr.ro/fluturele-gigant-vedeta-expozitiei-de-insecte-vii-de-la-muzeul-antipa_22988.html (2012)