Archive for March, 2023

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (106)

Thursday, March 23rd, 2023

SITUAȚIA

Putin și Xi se pupă-n bot, NATO se codește să dea arme Ukrainei, francezii dau foc Franței (’raț’ai dracu’ dă revol’ționari, am scos noi vreo vorbă când ne-au lungit ăștia pedeapsa până la 65 de ani?), evreii – Israelului, băncile crapă ca în 2008 (sau poate, 1929), Iranul se pupă și el în bot cu Arabia Saudită, lumea civilizată se rățoiește la italieni că de ce nu pescuiesc din mare mai mulți imigranți clandestini, armata SUA mai neputincioasă ca în 1941 operează, deasupra Mării Negre, drone de observație aeriană neprevăzute cu sistem de autodistrugere, iar prefectul de Kiatra Neamț îl destituie pe președintele de Consiliu Județean Arsene la o săptămână după condamnarea la închisoare și fuga aceluia din țară.

Cât despre falimentul declarat acum al societății de asigurări despre care o țară întreagă știa de mult că e o pungășie…

ASTA-I SITUAȚIA

*

Arde Parisul? l-a întrebat Hitler pe generalul Von Choltitz în august 1944.

Da, i-au răspuns parizienii în martie 2023.

*

Cutremure în Turcia, Ecuador, Noua Zeelandă, Oltenia… pământul se crapă și în Turcia și în Africa… e clar, nu ne mai rabdă pământul!

*

Păzea! hotelul Intercontinental București o ia la vale!

*

Dr. Mengele la reciclare

- Trim. I - cu prof. Ciomu

- Trim. II - cu prof. Burnei (achitat)

- Trim. III - cu prof. Tesloianu (în curs de)

- Trim. IV - cu doctorii de la Vatra Dornei

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/s-a-stabilit-din-ce-cauza-a-murit-valeriu-la-spitalul-din-vatra-dornei-ce-arata-rezultatele-preliminare-ale-necropsiei.html

*

Să ieși la pensie la 45 de ani. La o pensie mai mare decât leafa.

Într-o țară care-a fost

Era mare cel mai prost.

Așa a zis poetul.

*

Turcia fabrică tramvaie. Pe franțuzește, asta sună cam așa: péter plus haut que son cul.

https://www.digi24.ro/stiri/un-tramvai-plin-cu-calatori-a-luat-foc-in-mers-in-timisoara-vatmanul-ceruse-inainte-sa-se-retraga-la-depou-2276225

*

https://www.digi24.ro/stiri/externe/nehammer-atat-timp-cat-spatiul-schengen-nu-functioneaza-nu-l-putem-extinde-2223877

Păi, mă băeț, dacă tot vă calcă pe coadă austriecii și olandezii, de ce mai cotizați la prăvăliile lor? Uite, să luăm Netflix-ul, cea mai tare Ro-mânărie de pe meleagurile strămoșești. Tot contribuabilul autohton, de orice culoare ar fi – PSD, PNL, AUR… PLM! – bagă, lună de lună, câte zece euro în buzunarul Olandezului Zburător. Asta, deși, poate, se uită o dată pe trimestru la câte-un film de pe Netflix. Plus că vreo 90%-95% dintre ele sunt vechi de câteva decenii și după cum se prezintă, nici când erau nou-nouțe n-or fi avut mai mult de o sută sau o mie de spectatori. Iar dintre cele din fraza precedentă, un foarte mare număr sunt mai vechi de 50 și chiar de 70 de ani – adică sunt absolut gratuite din pdv legal. Cât despre faptul că au subtitrare într-o limbă oarecum română… mare brânză! la fel le poți găsi și pe site-urile de filme piratate. Adică pe gratis. Și în plus, dat fiind că cei zece euroi îi plătiți de pe card, iar cardul acela e în majoritatea cazurilor Raiffeisen sau BCR… nu se supără nici domnul Nehammer…

*

”În lumina evenimentelor pe care le trăim…” scrie unul pe Facebook. Îmi vine să-i răspund: moșule, aia nu-i lumină. E întuneric.

*

Are Arghezi - nu mai știu unde - niște considerații de care tot mai des mi-aduc aminte. Zicea că el se consideră un purice: iute, neastâmpărat, pișcă și sare, fuge. Spre deosebire de păduche, care e sedentar. Unde se așează, acolo face cuib și plodește sumedenie de urmași. Păduchele e, mai presus de orice, așezat, gospodar. Familist. Bine, măcar, că nu nășește, nu-și face și fini – zic eu. Pe care să și-i angajeze subalterni. La Minister, la Primărie…

*

Cândva, prin anii ’70, am citit cărticica unui Leonid Lihodeev (singura lui creație tradusă în românește, mi se pare), unde un personaj vorbea despre ultimele zile ale celui de al doilea război mondial, pe care el le-a apucat în Germania. Povestitorul, soldatul de atunci, fiind șofer pe un jeep Willys, din cele primite de la americani în cadrul acordului de ajutor-închiriere (Lend-Lease Act). Fiind vorba de un împrumut, la sfârșitul războiului, conducătorii URSS au ordonat întocmirea de situații exacte privind numărul și starea echipamentelor în cauză – iar cele încă existente să fie, pe cât posibil, reparate și predate americanilor. Așa încât rușii s-au pus pe treabă și într-o săptămână-două, au făcut jeep-urile și camioanele Studebaker (ulterior, botezate Molotov) să arate ca noi. Apoi, s-au dus cu ele în port la Hamburg, sau unde-o mai fi fost un port nemțesc nedemolat, ca să le îmbarce pe vaporul american ce-i aștepta. Iar acolo, o macara lua mașinile de pe cheu și le lăsa pe punte. Unde un soldat negru (!) le lua cu altă macara și le băga în gura unei mari prese hidraulice, care… buf, buf! din două bubuieli transforma mândrețea de mașină reparată cu trudă de Omul Sovietic într-un balot de tablă aruncat în cadă.

Povestitorul zicea, sau cel puțin lăsa să se înțeleagă, că mai mare umilință n-a suferit în viața lui.

Cam ăsta-i sentimentul cu care s-au azvârlit dintotdeauna rușii asupra lumii civilizate.

*

Acum vreo 50 de ani a apărut la noi traducerea unui roman englezesc de aventuri. Din al 2-lea război mondial, evident. Era vorba despre un agent englez parașutat în Grecia, la partizanii care luptau cu ocupanții hitleriști. Și se spunea acolo că personajul a fost nevoit să mănânce la un moment dat, în lipsă de altceva, o tocătură de carne cu orez, înfășurată în foi de varză, chestie pe care, ”în alte împrejurări, ar fi considerat-o necomestibilă”. Ceea ce m-a înfuriat la culme și am zis în sinea mea că noi porridge, adică terci, nu dăm la oameni.

*

Sunt profund recunoscător celui care a pus pe Internet pagina asta de ziar vechi. Care mă face să-mi aduc aminte de primele filme pe care le-am văzut – nu în 1971, ci cu vreo 15 ani mai înainte, că așa sunt eu, mai Dinaintea Erei Noastre:

- Șapte mirese pentru șapte frați, un musical hollywoodian nemaipomenit, despre care mult mai târziu am învățat la școală că era făcut de celebrul Stanley Donen.

- Bandiții din Spessart, o comedioară muzicală est-germană despre care aș spune acum că era ușurică – dar cert este că o melodie de pe coloana ei sonoră mi-o amintesc și acum.

- Thérèse Raquin, din care mi-o aduc aminte doar pe inubliabila Simone Signoret (gestul acela al femeii aflate într-o adevărată moarte sufletească, de a scutura scrumul unei țigări inexistente…)

- și desigur, filmul rusesc Escadrila Normandie-Niemen, despre o unitate de aviație sovietică încadrată cu piloți francezi, în al 2-lea război mondial, precum și alte 1000 de filmulețe cu saviețki gheroi. Printre care, și Zboară cocorii.

- și, la vreo zece ani după aceea, Hatari, Cabotinul, Drumul spre înalta societate, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, Colina

Am plecat militar la scurt timp după ce văzusem Colina, un film despre un batalion disciplinar englezesc din nordul Africii, din timpul WWII. Și toți camarazii mei, precum și zbirii de ofițeri și sergenți instructori, îl văzuseră. Iar aceștia, ca să ne amenințe când nu le plăcea mutra noastră, doar atâta ne spuneau: ”aveți grijă, că uite-acu’ facem Colina”. Cinefili eram cu toții pe vremea aia, ce mai încoace și-ncolo!

*

Facultatea noastră era după colț, așa că ni se întâmpla deseori să greșim drumul și să intrăm la Cireșica. La urma urmei, și poarta Institutului nostru tot la parter era. La un moment dat, am intrat în Cireșica toți șapte. Șapte eram în grupă în anul acela, adică eu și șase fete. (Eu le invitasem.) Și am comandat o bere. Una singură, că n-aveam bani de două. Chelnerul s-a uitat lung la noi, dar n-a zis nimic și ne-a adus sticla.

Dar când fetele i-au cerut și pahare…

*

Tot atunci, pe la începutul anilor ‘70, am fost prima persoană din București care a purtat pantofi de atletism (numiți mai târziu adidași) în afara unui stadion. Adică, la Podgoria, lăcașul de înaltă spir(i)tualitate de pe bd. Magheru care găzduia zilnic cam 20-30% dintre membrii Uniunii Scriitorilor și cam tot atâția ginitori. Unii dintre ei zicându-mi ce mai faci, bă, Ilie Floroiu, dacă nu știți de cine era vorba, treaba dv. Iar adidașii mei avant la lettre erau din piele albă, marca Pionierul București, cu două dungi roșii, spre a nu se confunda cu cei originali, cu trei. Și m-au ținut niște ani buni, spre deosebire de turcismele cumpărate ulterior, când tot popeurul purta adidași.

De mîncat, i-a mâncat mai târziu.

*

https://www.g4media.ro/foto-boardingpass-acesta-este-avionul-cu-care-a-zburat-presedintele-iohannis-la-tokyo-un-boeing-737-a-fost-inchiriat-de-administratia-prezidentiala-pentru-deplasarea-in-japonia.html

Poporul Facebook se pamează (= cacă pe dânsul) că de ce dă Iohannis ”bănuții noștri” pe Boeing-uri închiriate. În chestia asta, am și eu niște păreri. În 1969, lucram pe aeroportul Băneasa, unde, cel de la Otopeni încă neexistând, aterizau și avioane mari. Printre care, și cele două Boeing-uri 707 ale lui Ceaușescu. Că două avea – iar noi, ăștia de la sol, ne miram cum naiba se descurcă piloții lor pe pista de 1200 de metri de la Băneasa. Ce-i drept, am văzut 707le lui Ceașcă și încărcate cu fructe și legume proaspete, trimise în RFG.

Cu unul dintre ele am făcut și eu o deplasare până la São Paulo, Brazilia, în 1991 – și tot ce pot spune e că n-avea cine știe ce dotări de lux. Sau mai degrabă, nu le mai avea.

*

”Majoritatea românilor consideră că majoritatea românilor sunt idioți” zice, pe Facebook, unul care semnează, cică, Aristofocle.

”Majoritatea românilor nu se înșală” îi răspunde altul, Strofokle.

*

Counter instalat la 23.03.2023



free web counters