A fost odată
Monday, January 10th, 2022PUȘI DINULESCU
.
Poveste românească
.
I-o iarnă grea și-afară
Bate groaznic vântul.
E frig. E frig și la motel,
Căci focul singur nu mai face față.
Coboară fata scările de lemn.
Apoi magnatul. Se pare că se ceartă.
Și vine chelnerița, ca să ia comanda.
O fată tânără, frumoasă ca o micșunea.
- Cred că suntem singurii clienți!
Îi spune magnatul chelneriței.
- Da, răspunde ea și ia comanda.
Și pleacă. Și avea un cur superb.
- Eu am să plec, spune deodată fata
Magnatului. – Unde? întreabă el.
- Da, răspunde tot pe gânduri fata.
- Cred că s-a troienit de tot mașina.
Și vine chelnerița, cu ceaiurile aburinde.
- Nu aveți on om pe-aicea?
- Ce om? întreabă ea.
– Să-mi dea
Zăpada, căci mi s-a troienit mașina!
- Acuma taie lemne, răspunde ea.
Este un om. Și chiar e tatăl meu.
- Aș vrea s-o-nlocuiești pe fata asta!
Sunt miliardar, dar ea s-a plictisit de mine!
Cum stai cu banii? –Prost, răspunse dânsa.
- Și ai pe cineva? – Da. Un șofer.
- Și el cum stă cu banii? – Prost.
Mai prost ca mine. Are și nevastă și copil.
- Cu sexul însă șade bine, nu-i așa?
- Așa-i! răspunse fata și se-nroși.
- Aș prefera șoferul! zise fata de la masă.
- Aș prefera pe domnul! spuse chelnerița.
Și-atunci, deodată, ușa de perete se dădu
Și-odată cu viscolul de-afară, intră șoferul.
Avea o față de criminal sadea,
Dar ochi frumoși, albaștri, ca de peruzea.
- Ăsta-i șoferul cu pricina! zise chelnerița.
- Frumos băiat… admise fata de la masă.
- Costică, vino-ncoace! Îl strigă chelnerița.
Și prea cuminte, șoferul, c-un pas de-actor
American, cu mușchi fesieri destul de bine
Pronunțați, se-apropie cu mersul legănat.
I se comunică și lui proiectul celor trei.
Și-atunci privi parșiv pe tipa de la masă.
O luă pe fată la dânsul în camion,
Iar chelnerița și cu miliardarul suiră
Scările cu pasul regulat, însă bucătăreasa,
Care-l iubea și dânsa, pasămite, pe șofer
Pândea, cu ochii-nlăcrimați, pe geam.
Iar patronul, care sta la bar, era bătrân,
Cu părul alb și-oleacă șchiop, dar hâtru
Și totu-nțelegea și-și luă din nou jurnalul
Și citi un reportaj despre Orientul Mijlociu
Și luptele de-acolo dintre sunniți și ăilalți,
Rivalii lor întru Allah, apoi jurnalul îi căzu
Din mâini și adormi visând ceva
Destul de straniu, o luptă cu un șarpe
Sau așa ceva și dezbrăcată, goală pușcă,
Domnișoara chelneriță stătea în sexul
Omului de-afaceri înfiptă și se zbenguia,
În timp ce la televizor despre calvarul
Unui om politic arestat cotcodăcea o
Analistă, iar președintele-n palatul lui
Deschise geamul și privi ninsoarea,
Gândind la soarta patriei și pericolele
De la tot pasul, care-o pândesc, săraca,
Pe dânsa, dar și pe el, acuma la sfârșitul
De mandat, când iarna-și intră-n drepturi,
Această iarn-a vrajbei noastre, cu zorii
Purpurii, ce vor să vină poate odată,
Când președintele va fi și el, ca alții,
Doar hrană pentru viermii din morminte.
.
Această baladă a lui Puși, pe care mi-a trimis-o acum câțiva ani ca s-o postez în prezentul Cioc-mic.ro, face parte dintre multele corespondențe de care am uitat, pe care din neglijență le-am rătăcit, sau printre E-mail-urile mele primite cu întârzieri ciudate și descoperite din pură întâmplare.
Îmi pare rău că o dau publicității abia acum și îl rog pe Puși, unde s-o afla el acum, să mă ierte.
Dan Predescu
