Archive for December 26th, 2019

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (83)

Thursday, December 26th, 2019

Astăzi cred că se împlinesc 30 de ani de când vechiul meu prieten Cornel Secu a încasat 3 gloanţe de Kalaşnikov pe o stradă din Timişoara. Dumnezeu a ţinut, însă, cu el – şi după câţiva ani de umblat prin spitale din străinătate, şi-a revenit, iar astăzi mi se pare că e mai vioi ca mine, de exemplu. Dacă-l vedeţi zilele astea, să-i spuneţi LA MULŢI ANI din partea mea.
PS. El e singurul care m-a publicat în 1984, când eram, în modul cel mai oficial cu putinţă, pus la index. Asta s-a întâmplat în revista Sci-Fi Helion din Timişoara, pe care o scotea el.

(18.12.2019)

*

La început, a fost o revoltă spontană, la Timişoara. Apoi, după ce treaba a început să se împută la Bucureşti, Milea s-a/a fost sinucis, iar domnul Caramitru a început să dea ofiţerilor MAPN ordine pe care aceştia le-au executat fără să-şi întrebe superiorii în ce film urmează să joace, lumea a venit să apere Televiziunea şi Radioul şi să încaseze gloanţe-n cap noaptea, pe întuneric. Trase, după părerea mea, de carabine de vânătoare scumpe, cu performanţe mult mai mari decât AKM-ul de obşte (şi dotate inclusiv cu echipament de ochire în întuneric). De altfel, aceasta era şi opinia lui Sergiu Nicolaescu, marele regizor al evenimentului – exprimată, ce-i drept, cam la douăzeci şi ceva de ani după. La un moment dat, chiar înaintea lui Nicolaescu, eu însumi am lansat ideea că, pentru a afla cine erau faimoşii terorişti, sau măcar unii dintre ei, ar fi fost suficient să se ia la puricat registrele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din RSR, care constituiau cea mai sigură evidenţă a posesorilor de aşa ceva. Bineînţeles, dacă acestea ar mai fi existat undeva, nefiind arse, întâmplător, chiar în zilele Revoluţiei.

Buuun, deci lucrurile s-au desfăşurat aşa cum s-au desfăşurat, băieţii şi fetele cu spirit de sacrificiu şi-au găsit locul în Cimitirul Eroilor Tineri, iar oamenii MApN care au tras la vedere, ziua în amiaza mare şi cei ai Securităţii, care au făcut acelaşi lucru noaptea, incognito, s-au transformat foarte curând în înalţi demnitari şi în cei mai prosperi oameni de afaceri din ţara asta.

Câştigul celorlalţi, al celor, de pildă, de pe baricada de la Inter, a constat strict în aceea că au fost primiţi în clubul lor, al foştilor câini de pază ai lui nea Nicu. Contra unor mici obligaţii, cum ar fi aceea de a-l împuşca pe susnumitul şi de a fi scoşi în faţă la 21 decembrie 2019, pentru a fi huiduiţi şi înghiontiţi de mulţime.

https://www.mediafax.ro/social/gelu-voican-voiculescu-batut-pana-la-sange-de-un-revolutionar-in-piata-universitatii-criminalule-cum-ai-tupeul-sa-vii-aici-agresorul-a-fost-prins-foto-18675172

*

În ziua de 13 decembrie 1918, s-a tras cu mitraliera pe Calea Victoriei (cca 40 de morţi). În zilele de 22-28 decembrie 1989, s-a tras cu tot armamentul din dotare în Bucureşti şi în provincie, inclusiv la Târgovişte (cca 1000 de morţi şi nenumărate pensii speciale). După cum se vede, România a făcut progrese însemnate în mai puţin de un secol.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10449

*

Din fericire, oricât ar fi el de spălat pe creier, animalul politic tot observă că pâinea care costa, anul trecut pe vremea asta, 80 de bani, acum costă 1,59 lei. Aia era amărâta de franzelă albă ultrauşoară, pâinea săracului, cel mai ieftin sortiment, al cărui preţ a crescut cu câteva luni bune înainte de alegeri, adică în plină guvernare pesedistă, nederanjată de nimeni. Asta e singura explicaţie a faptului că PSD-ul şi-a pierdut voturile chiar şi la Vaslui.

*

Zise un tovarăş că în România sunt mai mulţi Vasile decât Ludovici. Tot ce se poate, dragă tov P*lică Frânariu. Însă partea proastă-i că în Italia şi Spania sunt mai mulţi Vasile decât în România.

*

ISTORIA DE SUB PREȘ

Sunt unul dintre tot mai puținii care au apucat, încă de prin anii 1960-1970, să stea de vorbă cu oameni de vârsta părinților mei, născuți cam prin 1920-1930. Spre marea mea surprindere, țăranii bătrâni de prin Dâmbovița și Teleorman, pe care nicicum nu-i bănuiam de îndoctrinare și de apartenență la Partidul Comunist Român, mi-au povestit niște întâmplări scoase, parcă, din literatura propagandistică a epocii.

Astfel, o mamaie de la țară mi-a relatat că, uneori, când mergea la sapă la porumb, i s-a  întâmplat să bea apă din făgașul, din urma lăsată în noroiul de pe drum de copita boului, fiindcă n-avea de altundeva. Năucit, am fost obligat să-mi spun în sine-mi că nici romanul Desculț nu era chiar un act de coprofagie partinică, cum crezusem din prima clipă când l-am citit.

Aceștia erau cei pe care comuniștii i-au adus la oraş, le-au dat salarii şi locuinţe cu încălzire, apă curentă şi canalizare. Celorlalţi, pe care nu i-a adus nimeni la oraş fiindcă de la oraş erau, nu prea aveau ce să le dea – şi nici vreun zor s-o facă n-aveau. Comunismul este repartizarea echitabilă (mă rog…) a sărăciei.

*

1. Electoratul din întreaga lume alege fără greș: Trump, Boris Johnson, Zelenski, Berlusconi… Hitler…

2. El alege fără greș nu orientându-se după capacitățile și performanțele relevante și dovedite ale candidaților, ci după impresia ce i-o fac aceștia într-o oră sau două de dezbateri televizate, adică după cât de tare zbiară aceștia.

3. A fost odată un sociolog ultrareacționar, Gustave Le Bon, care zicea că vârsta mentală a maselor este cea a unui copil de 12 ani.

4. Rog insistent să se țină cont că nazismul și comunismul au fost singurele regimuri cu adevărat populare din istoria omenirii. Nu era nici pic de elitarism în ele.

*

Aş fi întrutotul de acord cu dublarea alocaţiilor pentru copii - dar numai în cazul acelor familii care au şi ALTE surse venit.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23556852-livevideo-sedinta-miza-uriasa-parlament-liberalii-reusit-scoata-vot-reducerea-tva-dar-nu-dublarea-alocatiilor-astazi-discuta-eliminarea-pensiilor-speciale.htm?fbclid=IwAR2X1mXmK5zPwRq2yRky5Ao2CFEo3oorUwFTDHPtR9ZQvxfYxH861FgSb7w

*

Am fost la doctor. Care se uită la tensiometru şi zice da’ nu-i aşa că nu mâncaţi sărat. Nu, zic, am şi un borcănel cu sare fără sodiu acasă. Nu i-am mai spus că-l am de zece ani. Şi că-mi pun din el doar la sărbătorile naţionale.

*

St. Ionescu SPECIALIST ÎN PROBLEME GLOBALE

Aşa scrie pe uşa jerpelită de la subsolul unui bloc din Militari.

*

Emigrant român în Italia deschide cârciuma Addio Madre

*

Tipul dă mâna cu mine şi-mi spune că arăt minunat. Se poate, zic, aşa arăta şi Tutankhamon când l-au scos din piramidă.


LA MULŢI ANI DOUĂZECI DOUĂZECI!

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com