Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (30)
Thursday, January 30th, 2014Singurul personaj capabil să recite ca lumea Împărat şi proletar e dom’ Nae Caţavencu. Ia încercaţi să vi-l imaginaţi pe bietul Bibanu’ rostind:
Atunci când după moarte…
…să aibă parte dreaptă şi să trăim ca fraţi !
…Păi vedeţi? Vedeţi că aşa e?…
*
Oamenii nu mai au încredere în cărţi, în ziare… în vorbe, pe scurt.
„Prea ne-au minţit, ne-au minţit întruna”, aşa spune subconştientul lor de supuşi milenari (e bine să nu uităm că drepturi au doar cetăţenii, supuşii sunt cel mult toleraţi).
Aşa că nu mai citesc. „Predică”, „discurs”, cuvintele astea au conotaţii negative, sunt nişte termeni cam peiorativi pentru ei (ca dovadă: relatările oficiale nu spuneau niciodată „discursul tovarăşului Secretar General Nicolae Ceauşescu”, ci „cuvântarea tovarăşului” etc.). Şi cuvântul „morală”, e, de altfel, destul de peiorativ la noi.
Pe de altă parte, faptul că ei nu mai citesc e cât se poate de explicabil – şi asta, nu numai în ce-i priveşte pe supuşi, ci şi pe cetăţeni. Nu poţi da vina doar pe existenţa televiziunii şi a Internetului. Principala cauză a fenomenului este, zic eu, că bunicii şi părinţii lor au pierit în două războaie mondiale, cele mai sângeroase din istoria speţei omeneşti, fiindcă au citit cărţi şi ziare care le-au spus că aşa trebuie, că asta aşteaptă Patriile lor de la ei.
*
Antisionişti: antisemiţi de fiţe, politically corecţi.
*
Populaţiile din Lumea a Treia (ce vreţi, trebuie să fiu şi eu politically correct) ştiu numai de frică. Ca atare, „terţiarii” se vor purta mai frumos cu duşmanii, decât cu prietenii lor. Fiindcă de inamici le e frică, dar de aliaţi nu. Aşa că le vor face, acestora din urmă, cele mai neplăcute surprize. Cele mai urâte figuri, ca să fim exacţi. În concluzie: mai bine să-i ai inamici decât aliaţi.
*
Lichelele care furnizează ideologie unei mari cantităţi de populaţie umană lipsită de discernământ. Eventual, decerebrate.
*
Ideologie: pretext oferit brutelor pentru a se transforma în bestii sângeroase. Furnizarea de ideologie ar trebui sancţionată mult mai drastic decât traficul de droguri. Cu agravanta furnizare de arme.
*
Trăim, în sfârşit, vremea când prejudecăţile, ura, jegul (pe scurt) din sufletul oamenilor, au căpătat un nume: imagologie. Imagologia este ştiinţa despre părerile pe care şi le fac popoarele despre alte popoare, concretizate, de regulă, în calomnii şi clişee năroade.
Imagologia este ceva despre mormanul de căcat din fundul sufletului colectiv, dacă vă puteţi imagina chestia asta (şi dacă chiar puteţi, atunci înseamnă că aveţi o imaginaţie cu adevărat murdară).
*
Are fix atâta discernământ cât îi trebuie pentru a bea o sticlă de spirt medicinal şi a orbi din cauza asta. Şi pentru a pune ştampila pe un buletin de vot.
*
Numai votul este universal. Nu şi inteligenţa.
*
Datul cu părerea pe Internet: imagine a neputinţei tânjitoare şi râvnitoare.
*
Copita Destinului
*
Din categoria acelor femei care fac amor cu seriozitate, ba chiar solemn, hieratic s-ar zice, de parcă ar oficia, cu dăruire absolută, în templul Stăpânului Zeilor. Şi te fac să te vezi un nenorocit de ţap obscen, care nu ştie decât să dea din cur. Şi să rânjească. Porcule.
*
Jack London, Maxim Gorki şi Kerouac – aventurieri ale căror biografii pot da gata un puşti, sădindu-i în suflet dorinţa de a le copia. Din păcate, când l-am citit pe Kerouac, trecusem de cincizeci de ani – şi istorisirea lui lălâie n-a mai făcut decât să mă plictisească.
Morala: fiecare entuziasm la vremea lui.
*
TROGLODIŢI & ACTE DE PAUPERTATE
1. „Ziariştii” care au scris, ani de zile, despre „parveniţii cu termopane”, ca şi cum amărâtele alea de ferestre ar fi fost semnul vreunei opulenţe à la Versailles ori Schönbrunn şi nu o măsură de apărare contra frigului şi risipei.
2. Pasagerii din tramvaiul 41, prin 1985-86, care i-au luat apărarea boschetarului beat după ce acesta a dat, din senin, cu o cărămidă în parbrizul unei Dacii oprite la stop. Atunci când cei doi bărbaţi din maşină s-au dat jos şi l-au înşfăcat pe beţiv, pasagerii din tramvai au început să urle în cor să-i dea drumu’, că ce-a făcut bietu’ om? ce-aveţi cu el, bişniţarilor? şi-a vărsat şi el focu’!
3. Parlamentarii care, în 1998, au pus taxe vamale maxime pe cărţi.
*
Morala ca expresie a agresivităţii gregare: se exercită asupra vinovatului fiindcă acesta, odată decretat culpabil, este lipsit de apărare. Astfel, fiecare membru al turmei îşi poate manifesta nepedepsit sadismul pe pielea aceluia.
Totuşi, la fel de adevărat este că prima manifestare a societăţii civile e linşajul.
Societăţile permisive, unde acesta este absent, sunt tocmai cele patriarhale, anarhice, profund tribale (mafiote) - cum ar fi cea rusească şi cele balcanice. Într-o asemenea societate, linşajul în general nu există – dar există (şi încă cum!) conflictele inter-etnice, tribale, deoarece ea este atât de arhaică încât nu recunoaşte alte determinări decât pe cele de această natură, a apartenenţei tribale şi nu poate sesiza determinările de tip social din interiorul ei. Că ăla e mai bogat decât ălălalt şi că îl călăreşte cum vrea el, ştergându-se cu el la cur, de exemplu, e o chestiune irelevantă în cadrul unei asemenea societăţi “frăţeşti”.
*
Una dintre diferenţele şocante între oraşele noastre şi cele din alte părţi ale lumii: pe străzile noastre, în acele locuri unde trecătorul obosit s-ar putea aşeza să-şi mai tragă sufletul (de exemplu, vara, pe arşiţă), nu se pun, de regulă, bănci, ci se montează ţepi ascuţiţi.
Sau: acolo unde lumea, trecătorii au croit o potecă în chip de cea mai scurtă cale între două puncte, autorităţile locale o blochează cu un gard. Ca să înţeleagă Bizonu’ Naţional că n-o ia pe unde-i drumul mai scurt, ci doar pe unde-i dăm noi voie.
*
Antisemitismul românesc e boală veche, cum ştie toată lumea. Cu sau fără evrei în ţară. N-a remarcat-o doar evreica Hannah Arendt. O pomeneşte, de exemplu, şi contele Keyserling în “Analiza spectrală a Europei”, unde, în capitolaşul rezervat României, respectiv impresiilor cu care-a rămas (cam prin preajma primului război mondial) după una sau două vizite scurte pe aici, povesteşte ca pe o curiozitate locală că toţi bucureştenii civilizaţi şi cultivaţi cu care a stat de vorbă au ţinut să-l informeze că ţara lor ar fi un colţ de rai, dacă n-ar exista evreii şi răutatea lor. Că evreii au pus mâna pe afacerile profitabile, că fac, că dreg, că nu mai ai loc de ei etc.
La asta, orice om normal ar răspunde că ploaia, par egzamplu, e un fenomen natural şi că, dacă ai o groapă în bătătură, e sigur că prima ploaie o va umple, transformându-ţi la iuţeală curtea într-o baltă. Treaba ta nu e să te plângi de răutatea ploii, ci să astupi groapa. Dar vezi, chestia cu astupatul gropii e complicată. Cere cazma şi roabă. Aşa că blestemi ploaia şi-l pomeneşti pe Zdamăsi.
Apropo: în 1997, mă aflam în Danemarca, trimis de ziarul unde lucram. La debarcare, am fost luat în primire, împreună cu colegul meu, de funcţionara de la primărie care avea să se ocupe de sejurul nostru şi de un danez de origine română, adică de un domn plecat din ţară cu vreo zece ani mai înainte, care edita, pe banii aceleiaşi primării, o publicaţie în limba română. În acel oraş, mai trăiau cam zece români, dacă mi-aduc bine aminte. Româno-danezul ne-a invitat, în ziua următoare, la el acasă. Şi în prima frază pe care a rostit-o (băgaţi de seamă, în prima, nu în următoarea!), a zis că lui îi pare rău că Hitler n-a reuşit să facă săpun din toţi evreii. Adică, aşa, pe nepusă masă, hodoronctronc.
La vreo câţiva ani după asta, mi-a intrat în casă un tânăr pictor (sau arhitect? nu-mi mai aduc bine aminte) cu nume princiar moldovenesc, cetăţean francez de peste douăzeci de ani. Venise în ţară împreună cu un vechi prieten al meu, plecat şi el de mulţi ani în Franţa. Aceeaşi poveste: în primele cinci minute, după ce a aflat că eram ziarist, iar eu m-am lăudat că publicasem şi în revista “22″, a zis că ştie de ea, că fusese o revistă bună, păcat că au năpădit-o jidanii.
Chestia asta m-a băgat la idei: oare asta să fie, aşa, ca o parolă a diasporei româneşti? ceva ca semnele secrete de recunoaştere pe care cică şi le fac masonii? ca mirositul câinilor sub coadă atunci când fac cunoştinţă, în Cişmigiu?
*
Toate, dar absolut toate, fetele de opşpe-douăzeci de ani cu care am făcut dragoste (demult… demult… în mileniul II…) mi-au şoptit la ureche, în momentul cel mai emoţiona(n)t : “eşti al doilea“.
…Dom’le, măcar una, una singură să-mi fi spus “eşti al treilea“ ! Dar nu, toate aveau ce aveau cu cifra doi…
*
Fuga de iniţiativă şi de răspundere: reflex de slugă bătută des.
*
Hipopotamii se acoperă cu un strat de noroi care să-i ferească de insolaţie, elefanţii evită contactul direct cu realitatea acoperindu-se cu praf. Noi avem educaţia, în acelaşi scop.
*
CUGETĂRI REGALE
„Nu de talente duce lipsă România, ci de caractere” (Carol I)
„N-am cur destul pentru câţi ar vrea să-l lingă” (Carol II)