Puşi Dinulescu MORTUL DE SUB PAT (telenovelă)
Saturday, October 5th, 2013…………MORTUL DE SUB PAT
E dimineață… Și frigul a venit…
Deodată și neașteptat, lugubru chiar…
Și femeia, femeia care-avea centrală,
Aseară dăduse, totuși, drumul la căldură.
Se duce la centrală și-o deschide. A
Ceea ce înseamnă că era închisă. Nu?
Între timp și Paul, potentul și
Tânărul amant, făcuse ochi.
Dar trebuia să vină soțul,
Un om de mare vază și prestanță.
.
Se grăbesc. Ea intră-n baie prima
Și se simte bine, bălăcindu-se la duș.
Lui Paul, însă, care vorbea la telefon,
Dar îl ținea cu umărul și nu cu mâna,
În timp ce își punea ciorapii,
Face-o mișcare și mobilu-i scapă…
Pe jos îi scapă și îi dă, fără să vrea, un șut.
Și gata! Mobilul e sub pat!
Se-apleacă Paul, vrea să ia mobilul
Și țipă: - E un mort aicea! Eun mort sub pat!
Cine-i ăsta? E un mort! Corino, vino-ncoace!
Corina nu aude, căci se bălăcește
Și pe deasupra mai și cântă
O arie din Tosca de Puccini!
Aude-n fine, în dormitor se-ntoarce,
E goală și splendidă, cu carnea tremurândă.
Dar Paul urlă: - Ce-ai făcut? Nenorocito!
Ai băgat un mort sub pat! Vrei să mă-ncriminezi?
-Unde? Ești nebun? Dar unde-i mortul?
-E sub pat! N-auzi? Tâmpito! Vaco!
Se-apleacă și Corina, vede mortul,
Se uită bine și apoi leșină.
Acuma Paul ce să facă? Să o trezească-ntâi
Pe dânsa? Sau pur și simplu să se care?
Se cară! Foarte bine! Dar Poliția?
Dar dacă ea din letargie s-ar trezi, nu s-ar putea
Să-i ceară să tranșeze mortul,
Să-l piard-apoi prin bălării
Sau să-l îndese prin pubele?
Dar cine-i mortul? Mă rog, nu-i treaba lui!
În fine, Corina își revine din leșin.
- Hai, Paule! Ce facem, Paule?
- Dar cine-i mortul? o întreabă Pau.
- Dar nu știu, dragă! Hai, să-l scoatem!
-Nu vrei cumva să-l și tranșăm?
-Ba da! Ar fi grozav! Dar stai!
Tu faci mișto de mine! Cum să-l tranșăm!?
-Am vrut doar să te-ncerc!
-Pe mine să mă-ncerci? Nenorocitule!
Om fără suflet și vagabond fără conștiință,
Mai bine lasă-mă cu mortul! E mortul meu!
Și nu mi-e fică nici de Dumnezeu!
Și-n timp ce-amanții se certau
Pe mortul de sub pat,
Vasile, soțu-adică, se grăbea să vin-casă,
Neștiind că ticăloșii se ceartă pe-un cadavru…
-Zi, drept! Mai ai pe unul? Sau ai avut?
-Să mă trăznească Dumnezeu! Și dracul, dacă vrei!
Îm dormitoru-acesta doar tu și cu Vasile ați intrat!
-Și mortul? Mortul a căzut din cer?
Putoare! Am să te omor! Și îți omor și soțul!
-O, soțul, nu! Sărmanul om! E academician!
-Mă cac în el de academician și de muist!
Și-n timpul ăsta, Vasile, academicianul,
Tot se-apropia de casă. Și-avea o față grasă
Și tenul transpirat și îl dureau hemoroizii.
În Portugalia înfloresc acum migdalii,
Se gândi el, și-apoi se corijă: Da-i toamnă!
Și-ntr-adevăr, pe garduri și pe pomi, pe stradă,
Toamna vopsise-n roșu , galben și portocaliu
Și se-nvrăjbea în crame mustul
Și se-nvrăjbeau și Paul și Corina pe mortul de sub pat…
- Hai, totuși, să-l scoatem! se-ndură Paul
Și-ngenunchează amândoi, ea bag-un braț sub pat,
Dar, haț! Deodată, mortul îi apucă brațul!
-Paulică! strigă dânsa. Mă omoară mortul!
Dar Paul, dându-și seama de situație,
Își ia din fugă pardesiul
Și pe-aci ți-e drumul!
Ce noroc pe el!
Vasile tocmai intră în imobil,
Când Paul tocmai iese.
- Ce cauți tu în blocul meu?
Vasile îl întreabă.
-Ai vreo drăguță pe aici?
- Eu? Nu. Doamne ferește!
Eu îmi iubesc soția și copilul!
-Și-atunci? Ce cați aici?
-Am un unchi! - Ce unchi?
La ce etaj? –La patru!
- Și cum îl cheamă? – Mircea Popa!
–Care Mircea Popa?
Dar constatând o mică neatenție,
Paul o zbughește.
Vasile e posomorât: gândește!
Se duce, tot pe gânduri, spre apartament
Și când ajunce pe palier,
Un tip țâșnește din apartamentul lui.
Corina-l urmărește, îi dă și-un șut în cur
Și intră, fără ca să-l vadă,
Pe soțul ce-a rămas perplex pe coridor…
Afară vremea s-a mai liniștit. Și nu mai plouă.
Vasile, însă, ca Othello, și-a gâtuit soția.
În vremea asta, Paul stă la un coniac
C-un vechi amic, constructor ca și el..
Iar tipul de sub pat, care-o iubea,
În taină, pe Corina, nu știa că dânsa-i moartă.
Se-ntoarce-atuncea la apartamentul soților.
Vasile e-năuntru. Plânge.
Și totuși, deocamdată, îndeasă cadavrul
Dânsei chiar sub patul conjugal
Și-apasă și mai tare moarta să intre dedesubt.
Dar ea, deodată, se trezește.
E ea, Corina lui, cea dragă! Trăiește!
Șiz ălaiv! Și nu mai este cazul ca bietul
Academician să putrezească-n închisoare!
Se duce-atunci Vasile și deschide ușa.
-Cine ești? Vasile-ntreabă.
-Mă cheamă Niculae Labă! zice străinul.
Și-n casă o zbughește. Dă de Corina,
Crede că e moartă și-n lung
Sărut pe dânsa se topește,
Dorind să- i soarbă otrava de pe buze
Ca altădată Romeo Capulet!
Pardon! Că Capuletă era ea!
Și vine-ncet Vasile și ca un tânăr
Se repede și-i dă intrusului c-o vază-n cap!
Nenorocitul moare-acum de-adevărat!
Corina se trezește, situația o-nțelege.
Și amândoi, pe seară, transportă hoitul la gunoi.
Deja este tranșat, fiindcă în baie deja l-au hăcuit.
L-au pus în pungi, au strâns și pungile la gură.
Au vrut ca să le dea la câini, să fac-un bine
La bieții maidanezi, dar Primăria trecuse pe acolo,
Cu hingherii, care se cheam-acuma prinzători.
Străbat orașul și lasă pungile prin tomberoane,
Iar toamna-și scutură pe tomberoane
Amăgitoare frunze galbene , portocalii și roșii.
Apoi cei doi acasă se întorc.
Acum e-aproape miezul nopții.
Vasile scoate coniacul din bufet
Și bea-mpreună cu soția, care-i
Mărturisește că de-abia acum
Și-a dat ea seama ce om este Vasile
Și-și amintesc cei doi de-acum
Vreo patru ani. Mamă, ce s-au iubit atunci…
-Mai vrei și-acum? întreabă ea.
-Mai bine mâine, zice el. Ce te grăbești așa?
Și tandru o mângâie pe cap. Și totul
E așa de bine și de liniștit,
Mai vine și un ger năpraznic peste două zile,
Deși e încă toamnă. Iar țoștile cu mortul ,
De prin tomberoane, îngheață bocnă
Și gunoierii vin, ridică tot, nimica nu miroase.
Tot se malaxează, Corina cu Paul
Se împacă, iar Vasile descoper-o enzimă
Și lumea academică-l propune la un premiu mare.
Doar căpitanul Scăfârlici, inspector de poliție,
Cum le spune—acum, i-un pic neliniștit.
Fiindcă un oarecare Niculae Labă a dispărut
Subit, un tip care-o iubea, de nu se mai putea,
Fără succes, pe o colegă de serviciu, una
Cam uşchită, nevastă totuși de academician.
Morala:
E bine totuși, când iubești, să nu fii academician.