Archive for June, 2013
Noi apariţii editoriale
Saturday, June 29th, 2013CĂLĂTORIILE LUI NEA PUŞI
de Puşi Dinulescu
Editura Lider, 2013
Într-un stil inimitabil, dezinvolt, plin de umor, dublat însă de o veritabilă sete de cultură autentică, autorul Burlac-ului, al cărţii polemice Gaşca şi diavolul şi al piesei de teatru transmisă la TVR Bani de dus, bani de-ntors povesteşte în volumul nou apărut trecerea sentimentală prin ani, o dată cu istoria şi istoriile trăite, vizavi sau în interiorul unor călătorii, prilejuri speciale ale unor desfăşurări de energii spirituale. Totul ca o mare aventură, cum pare pentru el şi viaţa în general. Se-ndrăgosteşte-n Seychelle, trăieşte o mare decepţie în Malta, ajunge, parcă printr-un joc de alba- neagra, în Portugalia, savurează Parisul anilor `80, în care nu-ndrăzneşte să rămână definitiv, ajuns la Verona e fascinat de căutarea adevăratei poveşti a lui Romeo şi Julieta sau la Atena de viaţa de fiecare zi sub veghea impasibilă a măreţelor vestigii.
NUNTĂ LA MAHALA SAU TAXIUL ROŞU
de Adrian Alessiu
Editura Meronia, 2013
Descoperit de Puşi Dinulescu, Adrian Alessiu (1937-2000) debutează postum (în 2006), cu romanul Uşă de biserică, plin de culoare şi umor. Volumul nou apărut e o piesă de teatru, cu personaje autentice, într-o comedie care, ajunsă la public, ar face deliciul unor largi categorii de spectatori.
Silvia şi Zoli Tőrők, în vacanţă
Saturday, June 29th, 2013COMEDIA ERORILOR, ca pe Broadway
Saturday, June 29th, 2013Aici, la New York, e în plină desfăşurare evenimentul cultural al verii numit Shakespeare in the Park, aflat la a 58-a ediţie, adică piese de Shakespeare montate pentru marele public. De aceea, arena lui Delacorte Theater e botezată şi The Public Theater, fiindcă biletele sunt gratuite, iar montările sunt cu totul speciale, adaptate la condiţia de teatru în aer liber, din Central Park.
E un teatru popular, cu uşile deschise, ca în visul lui Voltaire, Rousseau sau altor utopişti de soi. Vis devenit realitate.
În acest an, Shakespeare in the Park a debutat cu spectacolul lui Daniel Sullivan după Comedia erorilor, piesă care nu a mai fost montată la New York de 20 de ani. Spectacolul, care va avea 35 de reprezentaţii, este atât de minunat, atât de american, veritabil Entertainment, încât cozile la biletele free sunt lungi ca de la gară până în centru, ca să dau o imagine comună oraşelor mici din România. Dar aici ele şerpuiesc în pădure, pe potecile ei, se afundă departe, iar oamenii vin cu noaptea în cap să ocupe un loc la rând. Unii vin cu pături, cu saltele, cu şezlonguri. Dacă nu ai, sunt vânzători care îţi inchiriază.
Tot ei vin cu sticle cu apă sau cu sandwich-uri. Ba există şi muzicanţi care cântă la diferite instrumente, ca să-ţi facă aşteptarea mai plăcută. S-a creat astfel un show original al cozilor. Dacă sunt cozi pentru Shakespeare, înseamnă că e bine, că există speranţă.
Sunt martorul acestui fenomen de câtiva ani, dar parcă în acest an e şi mai şi, o afluenţă nemaipomenită. Şi am înţeles de ce după ce am văzut Comedia erorilor.
Este un spectacol realizat ca un cabaret pe Broadway. Despre Daniel Sullivan (n. 1940) am scris de multe ori. I-am văzut spectacole unul şi unul: Romeo şi Julieta, Cum vă place, Totul e bine când se termină cu bine, Neguţătorul din Venetia, A douăsprezecea noapte, Visul unei nopţi de vară.
Experimentatul regizor american s-a adaptat la condiţia decorului natural, dovadă că mai toate aceste montări se petrec în pădure, iar într-unul din spectacole actorii chiar joacă prin copaci !
Dar parcă acum Daniel Sullivan se întrece pe sine. Spectacolul durează 90 de minute şi e făcut dintr-o suflare. Are un ritm ameţitor, curge din scenă în scenă şi ai vrea să nu se mai termine. Are tinereţe, frumuseţe, cântec, dans şi mai ales, mult umor. O cascadă de gaguri face ca spectatorii să aibă mereu gura până la urechi. Ei tropăie, ţipă, se bucură continuu.
Desigur, de vină este mai ales Shakespeare, povestea lui trăsnită, bazată pe realitatea proprie, el fiind tată a doi copii gemeni. Aici sunt patru gemeni, două perechi de gemeni identici care au fost separați de un naufragiu. Antipholus din Siracuza și servitorul său Dromio ajung în Efes, la o casă care se dovedește a fi locuinţa fraților lor gemeni Antipholus din Efes şi servitorul sau, Dromio din Efes. Când siracuzanii se întâlnesc cu prietenii și familiile gemenilor din Efes, se întâmplă o serie de lucruri inexplicabile provocate pe identităţi gresite, care duc la confuzii și acţiuni greșite, cum ar fi arestarea lui Antipholus din Efes, la acuzații false de infidelitate, furt, nebunie și demonică posesie. Evident, totul se termină cu bine, toţi se vor recunoaște și defini, graţie și celor două seducţii, Adriana si Luciana, una mai sexy decât alta.
Când se întâmplă ca un spectacol să fie reușit, să te cucerească? Atunci când exprimă o viziune regizorală fără cusur, care te prinde din prima scenă. Dacă viziunea e bună, totul curge.
Iar Daniel Sullivan a inventat ceva pe gustul americanilor, în stil Broadway: a plasat acţiunea piesei din Efes-ul antic în New York-ul anilor ’20, într-o atmosferă gangsterească. Iar dansul epocii, charleston-ul, a devenit vioara intâi. Totul se joacă în ritm de charleston. Sunt momente în care actorii dau replici și se mișcă în acest ritm. Ca liant, există șase dansatori, pe rol de mașiniști, care duc și aduc decorul în ritm de charleston.
Totul e dans, întrerupt de textul scenelor comice, dar și de o cântăreaţă de la un bar, apărută din decorul permanent al spectacolului, din fundal, dinspre lacul și castelul medieval al parcului.
Decorul este semnat de același vechi colaborator al lui Sullivan, John Lee Beatty, specializat în montări Shakespeare. El a imaginat trei case mobile, care se învârt la fiecare scenă, având mereu alte funcţii: staţie de autobuze, biserica unei mânăstiri, apartamente de locuit, o cafenea, magazine de bijuterii, tot ce amintește de zona Little Italy a New York-ului, unde s-a desfășurat din plin Mafia italiană. Casele au câte un etaj, iar personajele se plimbă și prin aceste clădiri, fiind și în “interior” o mișcare continuă.
Actorii sunt unul și unul, cu o carieră de invidiat în teatru, Broadway și film. Îi vom pomeni doar pe actorii principali: în dublu rol, pe Antipholus din Siracuza și din Efes îi joacă Hamish Linklater, pe care l-am văzut și în celelate spectatocle ale lui Sullivan, ca și pe Jesse Tyler Ferguson, de altfel, aici in Dromio de Siracuza și Efes, starul spectacolului, un excelent actor de comedie, fiecare gest al lui fiind un gag. Senzaţional.
Ca și fenomenala Emily Bergl, în Adriana, o stea a Broadway-ului, care a lucrat cu Sullivan de când a creat rolul Julietei. În sora ei, Luciana, joacă Heidi Schreck, actriţă de Off-Broadway și de dramă, de pildă a jucat și în filmul de televiziune Hedda Gabler, dar și în cunoscutul serial Law & Order.
Ni se oferă deci o comedie cu gangsteri, în ritm de charleston, o cascadă de qui pro quo-uri marca Shakespeare, pe urmele lui Plaut, fapt de care a profitat din plin Daniel Sullivan, apelând la trucurile Commediei dell’arte. O sărbătoare a jocului, o bucurie a privirii, un show foarte vizual, în care, însă, muzica de la un vechi tonomat îţi pătrunde în vene și ai vrea să fii și tu pe scenă, co-participarea fiind generală, nebună, dovadă aplauzele și fluierăturile de plăcere, de uimire, ce pigmentează continuu acest spectacol în aer liber, la care participă și natura, adică pădurea, stelele, Luna, inclusiv păsările de noapte care zboară prin arenă.
E un summershow de nota zece.
GRID MODORCEA
New York
Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (22)
Saturday, June 15th, 2013
Istoria ? Nişte straturi sedimentare inimaginabil de groase, formate din dejecţii, apăsându-ne definitiv şi irevocabil pe creieri. De aceea iubesc eu America, fiindcă acolo straturile în chestiune sunt mult mai subţiri decât în restul lumii.
*
Ştiţi ce-i ăla “coprolit”? Ei bine, e un căcat pietrificat, un căcat fosil (de brontozaur, sau de tiranozaur, sau de alte lighioane de-astea străvechi).
Şi mai e ceva: postac pe forumurile ziarelor noastre. E unu’, cică, Saccsiv, o combinaţie incredibilă de To’a’şu’ Gradu’, Camarade Nu Fi Trist şi Călugăru’ Cu P…alma-n Ghips. N-am văzut în viaţa mea rahat mai moţat ca el. Şi mai multilateral dezvoltat. Practic, e imposibil să-ţi dai seama cine-l plăteşte, Putin sau Marele Muftiu al Ierusalimului, aşa-i de ventriloc. Dar, până la urmă, tot a pensionar miroase… cu pensie de zece ori cât a mea, pun pariu…
Azi am băut o bere, cu un prieten, la Scriitori. Adică la terasa de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de pe bulevardul Dacia.
La masa vecină, alţi doi, tot cam de vârsta mea – tineri pensionari, adică. Şi ne-literaţi, cu certitudine, judecând după ce-şi spun :
- Cârciuma asta ar trebui să se numească Groapa Glina, face unul, rotindu-şi privirea în jur.
- Aiurea, îi răspunde celălalt, la Glina se mai găseşte şi câte-un lucru util…
* Glina = groapa de gunoi a Bucureştiului (explicaţie necesară cititorilor mei din Uie)
Trecute vieţi de gioarse şi ciurucuri
(chestii cari au dispărut, s-au dus… de suflet)
- meseria de remaieuză
- idem, de dactilografă
- magnetofonul, pickup-ul, walkman-ul, videoplayer-ul / videorecorder-ul VHS, pager-ul
- biroul de copiat acte
- atelierul de ascuţit lame de ras
- dugheana de încărcat brichete cu gaz
- piatra de brichetă
- structuralismul
- Crucişătorul Potemkin, considerat drept unul dintre cele mai mari 10 filme ale tuturor timpurilor
- peştele de sticlă de pe televizor