Cred ca Shakespeare, care a creat Globe Theater, adica un teatru fara acoperis, o arena circulara prin care se vede cerul, ar fi fost si mai incantat sa-si vada piesele montate in natura, intr-un teatru in aer liber aflat chiar intr-o padure, cu stanci in jur si cu un lac si un castel in fundal. Asa se intampa aici, la New York, in fiecare vara, la The Delacorte Theatre sau The Public Theatre, aflat in mijlocul lui Central Park.
Am scris nu o data despre evenimentele care au loc aici, despre Festivalul Shakespeare, care debuteaza la inceputul lunii iunie si tine pana in septembrie. E o sarbatoare a teatrului, a lui Shakespeare, a spiritului poetic. Si totul in mijlocul naturii, in maretia ei.
De data aceasta, cand se implinesc 50 de ani de la inaugurarea acestui teatru, regizorul Daniel Sullivan, care mai an ne-a incantat cu montari memorabile, precum Twelfth Night, The Merchant of Venice, All’s Well That Ends Well, a avut ideea sa monteze As You Like It / Cum va place, scrisa de Shakespeare in anul 1600, avand ca decor Padurea Ardenilor (o padure imaginata de Shakespeare, cu gandul la mama sa, Mary Arden), unde se petrece actiunea piesei, adica un decor din copaci, care par sa fie in prelungirea padurii seculare ce formeza Central Park. Si scena sugereaza o poiana printre stanci, asa cum sunt sute de locuri in Central Park.
Iar in seara in care am vazut eu spectacolul, s-a petrecut si o minune naturala: dupa o zi ploioasa, brusc s-a inseninat, si s-a intamplat ca si luna sa fie spectator, sa apara in forma de semiluna in centrul panoramei, ca spre sfarsitul reprezentatiei sa dispara spre dreapta, acolo unde se afla Castelul Belvedere.
Cu adevarat aici am avut imaginea celor doua simboluri cheie ale lumii shakespeariene, Iubirea si Padurea. In mai toate piesele sale, aproape fara exceptie, iubirea este asociata cu padurea, asa cum avea sa fie in poezia lui Eminescu codrul. De altfel, in folclorul romanesc exista ideea de “codrul, frate cu romanul”. In ce piesa a lui Shakespeare nu apare padurea? De regula, padurea este frate cu personajele surghiunite, precum se intampla in King Lear, Furtuna, Hamlet, Titus Andronicus, Cymbeline sau As You Like It. Padurea e prezenta chiar si cand nu e in centrul actiunii, ci e doar o metafora, ca in Romeo si Julieta sau Othello, unde marea involburata tine locul padurii. Mai mult, ea devine un simbol al dreptatii, pe care o ajuta sa se implineasca, precum in Macbeth.
Padurea este un element de antiteza, o permanenta realitate materiala si spirituala, un taram al Calibanilor, dar si al duhurilor, ca Puck sau Ariel. Categoric, se poate vorbi despre o minune dramaturgica, artistica, pe care o putem numi Padurea Shakespeare.
De data aceasta, in As You Like It, padurea devine un personaj pleonastic, fiindca reprezentarea piesei, a carei actiune se petrece in Padurea Ardenilor, cum am spus, are loc chiar intr-o padure, cea mai frumoasa padure a pamantului, spectacolul devenind o metafora a Americii. Iata ca si pleonasmul e binecuvantat, poate avea efect artistic. Iar imaginatia prinde aripi cinematografice, adica dispare orice granita locala, ca in filmul lui Kenneth Baranagh, realizat in anul 2006.
Mai mult, asa cum in Central Park au loc curent tot felul de distractii, si in poiana construita de scenograful John Lee Beatty e numai joc, poezie, muzica, deghizament si iubire. O iubire care, de regula, se petrece la prima vedere, fulgerator, ca in cazul Celia-Oliver, sau se leaga mai incet, dar trainic, ca in cazul Rosalind-Orlando, Rosalind (Lily Rabe) si Celia (Renee Elise Goldsberry) fiind verisoare bune, iar Oliver (Omar Metwally) si Orlando (David Furr), frati.
Si ideea majora este legata de Rosalind, personajul feminin cel mai inteligent al teatrului mondial, care traieste acest paradox: cum poate o femeie atat de lucida, de rationala, aproape cinica, sa se indragosteasca, sa cada prada unor sentimente irationale?! Nu asa se intampla si cu Titania din A Midsummer Night’s Dream, o regina care se indragosteste de un magar?!
Piesele sunt foarte apropiate, avem in ele aceleasi clisee. Iar padurea le este liant, fiindca in aceste cazuri padurea inseamna vraja, mister, vis. Rosalind, care stapaneste rational lumea, este ametita de un sentiment necunoscut, de un duh al padurii, care este iubirea ei pentru Orlando. Dar si Orlando este orb de iubire, fiindca el nu “vede” ca in fata lui se afla Ganymede, personajul in care s-a travestit Rosalind, ci in acest tanar el o vede tot pe Rosalind.
De altfel, Shakespeare a scris atat de mult, era atat de solicitat sa scrie piese intr-o epoca in care teatrul era ratiunea ei de a fi, la fel de important ca si politica, incat isi repeta mijloacile si ideile de la o piesa la alta. Cum ar fi travestiurile, care produc multe incurcaturi, ca in Commedia dell’arte. Asa cum Rosalind, in Ganymede, il va zapaci detot pe Orlando, dar si pe Phoebe (Susannah Flood), o pastorita care se indragosteste de “el”.
In cazul lui Orlando, e sugerata o relatie gay, asa cum intre Celia si Rosalind se contureaza o relatie lesbi, atunci cand Celia ii spune verisoarei sale: “We still have slept together” (Actul II, scena 8). Asa cum arata Stanley Wells in cartea mai sus mentionata, ori de cate ori ne intalnim cu expresia “Sleeping together” (Brancusi avea sa spuna “Sleeping Muse”), este vorba de o relatie homoerotica, cum este si clamarea lui Iago ca paratul sau, Cassio, in jurul caruia urzeste un lant de siretlicuri, a incercat sa se culce cu el. “Sleeping” are la Shakespeare sensul lui “a se culca” din Biblie.
Insa in As You Like It, Rosalind are o dubla ipostaza, de a fi si lesbi, si gay. Aici duce deghizamentul. Un atare cliseu are rolul de o crea confuzia necesara producerii comicului. Si actrita Lily Rabe, pe care o stim din The Merchant of Venice, rolul Portia, combina subtil prefacatoria cu sinceritatea, nobletea cu mitocania. Asa cum face si Bryce Dallas Howard, interpreta lui Rosalind in filmul lui Baranagh, care a invatat mestesugul dedublarii de la parintii ei, actori.
Sunt si alte clisee. Bunaoara, in As You Like It este vorba despre uzurparea lui Duke Senior (Ferdinand), stapanul unui ducat, de catre fratele sau, Frederick, asa cum se intampla si in The Tempest, unde Prospero este uzurpat de fratele lui, Antonio, si alungat pe o insula impadurita. Aici, ducele este exilat chiar intr-o padure, care, in viziunea lui Sullivan, este tot o insula, fiindca e vorba despre padurea din insula Manhattan, unde el a plasat actiunea piesei. In plus, regizorul are ideea ca Duke si Frederick sa fie jucati de acelasi actor de culoare, Andre Braugher, si, ca atare, fiica lui Frederick, Celia, este o actrita de culoare.
Insa Rosalind e alba. Desigur, aici functioneaza conventia, dar si o potrivita distribuire a actorilor, in America multi fiind negri. Si in King Lear am vazut in Cordelia o actrita de culoare (Pippa Bennett-Warner), desi a fost vorba despre turneul unui teatru londonez. Dar si din volumul editat de Juliet Dusinberre, cu un aparat critic formidabil despre As You Like It, aflam ca Declan Donnellan, in mntarea acestei piese la “Cheek by Jowl” din Londra, in anul 1991, a folosit in rolul lui Rosalind un actor negru (Adiran Lester). In cartea lui Dusinberre se afla lista actritelor care au interpretat-o de-a lungul timpului pe Rosalind, printre care si Katharine Hepburn, intr-o costumatie seducatoare.
In viziunea lui Baranagh insa, cei doi duci sunt jucati de un actor alb, Brian Blessed, iar fiicele lor, Rosalind si Celia, sunt actrite albe. Actorii ar trebui sa-l binecuvanteze pe Shakespeare, care a oferit din plin aceasta libertate in alegerea actorilor, mai ales ca in As You Like It, Eros este cat se poate de nastrusnic, pe masura unei comedii pastorale.
O alta libertate in combinarea genurilor. Dovada ca spectacolul este aproape un musical si chiar din prolog, de cand incep sa intre spectatorii in arena, o formatie country (Tashina Clarridge - vioara, Jordan Tice - chitara, Tony Trischka - banjo, Skip Ward -bas) canta si joaca. Personajele, costumate ca in Western Cowboy, trec grabite prin poiana, iar intr-un pavilion de paza, la nivelul varfurilor de copaci, sta un soldat care priveste jos, la distractia celor exilati. E o splendida metafora a Vestului Salbatic, sugerat de melodiile country, dar si de vestimentatie si dansurile in grup, cand se amesteca cowboy, ciobani, pastorite, caprari si caprarite, taietori de lemne (forestieri), dar si un bufon, Touchstone (jucat memorabil de cunoscutul actor Oliver Platt), precum si un cleric si tot felul de lorzi si valeti, dar dominante raman personajele pastorale, ale caror petreceri, chiolhanuri si dansuri, au loc frecvent in spectacol, totul incheindu-se cu o mare sarbatoare populara, care consfinteste casatoria a patru cupluri (Rosalind si Orlando, Oliver si Celia, Touchstone si Audrey, Silvius si Phoebe), dupa modelul altor piese shakespeariene, cum ar fi Measure for measure.
Si finalul surprinde formatia country cantand in copaci. De altfel, o parte din spectacol se petrece chiar in copaci, acolo este scena propriu-zisa, ca in povestea lui Wilhelm Tell sau Robin Hood, varianta lui Ridley Scott.
Si semnificativa este scena cand Jaques zis Melancolicul (Stephen Spinella) ii da dintr-un copac replici lui Ganymede. Iar Orlando cum isi exprima dragostea secreta? Scrijelind in trunchiuri numele iubitei, asa cum fac indragostitii de pretutindeni, din toate timpurile. Ba mai scrie si poezii, pe care le atarna de crengi, printre frunze. Prilej pentru Ganymede sa-l ridiculizeze, desi Rosalind, sub hainele lui, arde de focul iubirii. Ai sentimentul ca padurea este conditia in calduri a omului, ca istoria omenirii s-a petrecut nu in surghiun, ci in paduri magice, binecuvantate, ocrotitoare, ca nici New York-ul, ca un moment de varf al civilizatiei, nu este altceva, decat o padure de zgarie-nori.
Original este faptul ca acest alter ego al lui Shakespeare, Jaques Melancolicul, nu sta la sarbatoarea celor patru nunti, ci isi ia adio de la personajele piesei si pleaca, dispare, se pierde in padurea intunecoasa. Jaques nu participa la veselie, fiindca spiritul sau melancolic, insetat de adevar, de mari viziuni, precum este aceea a Omului cu Sapte Varste, nu poate trai decat in singuratate.
Dar ceilalti, desi in surghiun, raman si se veselesc cum numai in flmele despre Vestul Salbatic am mai vazut. Si spectatorii americani, care sunt foarte retinuti cu aplauzele, acum apaluda in ritmul muzicii country, primind ca in delir bucuria care li se transmite. E uluitor cum patru mii de spectatori, cati incap in arena lui The Delacorte Theater, se bucura de o povestioara scrisa cu peste 400 de ani in urma! Si acest eveniment are loc toata vara, seara de seara. Acesta e adevaratul miracol al teatrului, al festivalului “Shakespeare in the Park”.
GRID MODORCEA
New York