Ciocu-mic.Ro

Coada (de şopârlă) :

Fiecare om are coada lui de animal, mai caracteristică fiind cea de şopârlă. Aşa numita coadă de saurian. E mai mult sau mai puţin suportabilă, desigur, de alt ins, care, cum s-ar putea altfel? are şi el coada lui. Tot de saurian sau de şopârlă, cum se spune popular… şi unde mai pui că ai şi tu coada ta de şopârlă , pe care-o târăşti prin preajma celuilalt… De aceea eu aş recomanda tinerilor care vor să se căsătorească să se gândească nu la dragoste, ci la compatibilitate. Adică să-ţi poţi suporta partenerul, nu să-l iubeşti, Doamne fereşte! Măcar să nu-l urăşti… prea tare… cu coada lui de şopârlă cu tot!

DEFINIŢII MAI MULT SAU MAI PUŢIN DRAMATICE

1. Iubirea :

Ce e iubirea altceva decât un sex îngândurat ?

2. Gândul :

O noapte cu vis la purtător…

3. Geniul :

Un înger prin noaptea lumii.

4. Puşi Dinulescu :

Kitschul metafizic.

5. Teodor Mazilu :

Proştii, seara, la taifas cu absolutul.

6. Mihail Sebastian:

Un joc de vacanţă fără nume.

7. W.Shakespeare :

A fi sau a nu fi ce mişcă-n lumea asta, confecţionată din aceeaşi stofă ca şi visul…

8. Crima :

Golirea cuiva de conţinut. De aceea se poate spune pe lângă Am să te omor , eventual şi Am să te golesc de conţinut !

9. Al.Tocilescu :

Un elefant cu creier de tigru.

10. Bertolt Brecht :

Un profesor cam distant.

11. Camil Petrescu :

Câtă sexualitate, atâta dramă şi câtă dramă, atâta sinucidere, uneori ratată…

12. Viaţa :

O moarte la purtător…

13. G.B.Shaw :

Un moş prea deştept pentru vârsta lui.

14. Oscar Wilde :

Un tip onest mai mult decât trebuie.

15. A.P.Cehov :

Departe de Moscova, ratarea de la moşie se răzbună pe câte-un pescăruş nevinovat…

16. Omul cu mârţoaga de G.Ciprian.

Un Don Quijote cu Rosinantă salvatoare.

17. O scrisoarepierdută de I.L. Caragiale

Onoarea zeilor e mai presus de onoarea pământenilor, dar lasă că se descurcă şi ei !

18. Spectatorul :

O gărgăriţă într-un car cu autori.

19. Henryk Ibsen :

Un fiord cu capul spre nordul sufletului.

20. Figaro :

Un frizer complexat.

21. Actorul :

Unul care face şi drege în numele altcuiva.

22. Farsa :

Proştii şi deştepţii.

23. Comedia :

O poveste democrată.

24. Intriga :

O felie de salam într-un borcan cu gem.

25. Drama :

Un ogor pe care se cultivă sentimente şi resentimente.

26. Filmul :

O alergătură de poze.

27. Debutul piesei:

Un decor fată informaţii.

28.Finalul piesei :

Paharul cu otravă sau cupa cu şampanie.

29. Câmpul informaţional al piesei:

Zbaterea într-un aluat plin de situaţii, ca într-un creuzet al diavolului.

30. Situaţia :

O închisoare cu chei care pot fi chiar în buzunarul tău.Totuşi, dincolo de o definiţie, prins într-o situaţie ce poţi face? De exemplu, dacă te prinde nevasta cu una-n pat, ce zici? Nevasta a pătruns şi tu eşti călare peste gagică şi tocmai o pătrunzi, pe gagică… Şi ce faci? Doamne, ce faci? Şi soţia aşteaptă o explicaţie, după ce te-ai ridicat din aşternut.. Singura replică de bun simţ nu pare a fi totuşi decât una: Dragă, asta-i situaţia! Asta numai dacă eşti filozof. Dar dacă eşti numai prăpăstios, te mulţumeşti să spui : Suntem într-o situaţie fără ieşire! Cel mai bine e însă dacă nevasta se preface că n-a văzut nimic şi iese repede din cameră şi spune: Pardon! Apoi gagica iese repede din cameră, nederanjată de nimeni şi soţii îşi continuă căsnicia fără niciun reproş, fără aluzii sau alte aiureli… despre o anume situaţie… Tan-go !

31. Lovitura :

Un bobârnac al destinului.

32. Eroul :

Un destin neacceptat sau voinţa în luptă cu Mecanismul.

33. Iar viaţa! :

Un corp închiriat.

Miscarea Happening

Evoc anii ’70 de la IATC. Sunt de neuitat momentele cand profesorul Radu Penciulescu ne antrena, pe studentii de la diferite clase, sa participam la crearea unor momente de happening stradal. Tin minte ca Anca Pandrea s-a urcat la un moment dat pe umerii lui Toca (Alexandru Tocilescu) si asa, cu pulpele ei frumoase (avea o rochie mini, neagra), au intrat intr-un magazin din apropiere (eram in Piata Kogalniceanu). Si noi, ceilalti, dupa ei, cu Penciulescu in frunte, care ne tot spunea sa nu radem, sa fim seriosi. Vanzatorii din magazin au ramas masca. Personajul Pandrea-Tocilescu a cerut ceva, o conserva. Pe care vanzatorul i-a dat-o imediat, iar personajul ne-a dat-o noua, celor grupati in spatele sau. Am transmis conserva din mana in mana. S-a iscat intre noi un dialog spontan, desigur, filozofic, despre rolul conservei in conservarea limbajului metafizic. Care e mai de efect? Conserva de linte sau de mazare?

Si multe alte traznai asemanatoare faceam cu Radu Penciulescu, un ghidus si jumatate. De la el am auzit si am invatat pentru prima oara ce e un happenng si cum s-a nascut acest gen de spectacol in anii ’60 in America.

Si iata ca, deunazi, la The Pace Gallery, de pe 25 St., Chelsea, New York, am participat la vernisajul unei formidabile expozitii, numita Happenings: New York, 1958-1963, prima expozitie document despre originile si istoria artei de tranzitie, un adevarat pivot, Miscarea Happening, cum s-a manifestat ea intre anii 1958 si 1963, dupa care initiatorii ei au abandonat-o sau au trecut dincolo de ea, asimilandu-i rezultatele in alte directii sau experiente.

Spectacolele experimentale au inceput in Provincetown, considerat orasul “gays and lesbians”, si au cuprins apoi tot New York City, manifestandu-se intr-un numar foarte mare de spatii si galerii, schimband pentru totdeauna definitia artei si posbilitatile ei de a fi. Sunt prezentate peste 30 de Happenings. Expozitia este insotita de o documentatie vasta, de fotgrafii, carti, tablouri, texte, ziare, dar mai ales filme. Miscarea i-a avut ca initiatori principali pe Jim Dine, Simone Forti, Red Grooms, Allan Kaprow, Claes Oldenburg, Lucas Samaras, Carolee Schneemann si Robert Whitman. Expozitia prezinta peste 300 de fotografii inedite, realizate de 5 fotografi, martori ai spectacolelor care au avut loc in acea perioada, dar si filme unicat, despre o arta efemera, cum este happening-ul, poate cea mai efemera arta, care se naste prin improvzatii spontane, in functie de mediul in care are loc o intamplare. Chiar acest lucru insemana happening, intamplare, incident, accident, o patanie pe care un grup de actanti o provoaca spontan.

Am vazut filmele din expozitie. Sunt inregistrari ale unor Happenings-uri, care arata ca niste spectacole de commedia dell’arte, bufonerii, elemente de circ, pantomima pura, fara nici un text, decat sunete, de la batai, care emit zgomote. Orice show include o prezentare esentiala a evenimentului, titlu, autor, distributie, story, apoi schite de decor, scenarii, communicate de presa, anunturi si postere, tot ce presupune un eveniment artistic.

Expozitia prezinta primul spectacol creat de Red Grooms in Provincetown, in 1958. El s-a numit A Play Called Fire. Urmeaza o instalatie fara titlu, din 1959, creatia lui Robert Rauschenberg si Jasper Johns, o pictura pe muselna, care a facut parte din spectacolul 18 Happenings in 6 Parts, conceput de Allan Kaprow, parintele genului (a creat peste 200 de Happenings), care schimba pentru totdeauna cursul istorie artei, prin mutarea spectacolului de pe scena in sala, incluzand publicul, sunetul, mirosul, poezia, muzica si luminile. Tot ce vedem azi in teatrul minimalist, unde spectatorii sunt pe scandura cu actorii, s-a nascut in Movement Happening.

Expozitia prezinta apoi manifestarile miscarii la Reuben Gallery din New York, cu spectacolul Jim Dine’s Car Crash, din anii 1959-60. Sunt numeroase fotografii ale acestui spectacol, dar si cateva tablouri iconice ale lui Jim Dine, un excelent artist plastic, axat pe semne, pe simboluri.

Interesanta este si Claes Oldenburg’s muslin sculpture “Freighter and Sailboat”, din 1962, de la Guggenheim Museum, o formidabila demonstatie de nonconformism, fiindca artista expune un cargou si o barca cu panze precum in vorba romaneasca “ghivolita pe franghie”. Intr-adevar, pe o franghie, prinse cu carlige, se afla un fel de perne mari, vopsite, avand formele din titlul lucrarii, cargou si barca cu panze. Cu totul remarcabila este si lucrarea Carolee Schneemann’s Quarry Transposed prezentata la Judson Dance Theater, in ianuarie 1963. Carolee este cea care face, prin Glass Environment for Sound and Motion, trecerea spre o alta varsta a teatrului american, de un mare efect european, spre “Living Theater”.

Pentru prima oara expozitia prezinta Inside Out de Robert Whitman, o instalatie cu cinci filme, incepute in 1963, pe pelicula alb/negru de 16 mm, prezentand o conversatie in jurul unei mese rotunde intre Simone Forti, John Vaccaro, Suzanne De Maria si Larry Rutter. Si e suficient sa va spun cine a fost John Vaccaro: colaboratorul cel mai apropiat al lui Jack Smith. Filmele sunt proiectate simultan cu cinci proiectoare intr-o incapere din mijlocul galeriei, patru pe peretii incaperii, iar al cincilea pe tavan, prin tehnica numita “ochi de pasare”.

In anul 2009, Whitman a revizuit acest vechi proiect nerealizat, adaugand trei bucle de sunet cu interviuri derivate din discutia lui Vaccaro si Rutter. Efectul este tot de happening intrucat cele patru sunete sunt pe o bucla continua, fara sa existe un sincronism intre imagine si sunet, imaginile sar aleatoriu de pe un ecran pe altul. Daca pe un perete vezi un detaliu de scrumiera, sa spunem, sau de buze, in altul vezi planul general al celor patru interlocutori. Pe tavan e mereu masa rasturnata a colocviului (poate de aici si titlul Inside Out / Pe dos). Spectatorul e cel care uneste cele cinci imagini simultane si creeaza o poveste coerenta, sincretica, sau isi mentine starea de alternativitate.

Grid Modorcea

New York

Pentru A.,

pentru nopţile de vară cu ferestre deschise

noaptea

atunci noaptea

pe drumuri

pe care ne aşezaseră/alţii

fiecare în câte o maşină

fiecare maşină, bineînţeles – în context,

condusă de câte cineva

cineva dintre aceia care ne aşezaseră

pe drumurile

vorbite mai sus, aici, între noi, mai devreme cu câteva cuvinte

eu: poeţi cu nume de femei

poeţi cu înfăţişare de animale

maşini care se mişcă

maşini pentru a se mişca pe drumuri

făcute de alţii  - mai mult sau mai puţin

cunoscuţi

maşini pentru făcut semne

pe lucruri, pe obiecte, pe corpuri, pe trupuri

pe drumuri – pentru a arăta încotro

a merge

maşini care ajută copiii să se nască

maşini pentru sfârtecat trupuri

maşini pentru sfârtecat copaci pomi arbori

iarbă – maşini pentru tocat iarbă

maşini pentru calculat

Orice – nu se ştie ce

Ea: în maşina aceea

nu departe

pe drumul hotărât de alţii

întoarce capul şi priveşte

noi suntem în maşina vecină

drumul continuă

noaptea e plină de lumini

artificiale

e cald

poeţii fumează la marginea drumului

sunt în afara drumului

eu – ar trebui să aleg

mi-aş dori să pot alege

să am de ales

vocea mamei

citind din cartea de citire

ascultă-mă pe mine

până la urmă vom primi un semn

trebuie să ai răbdare

şi să fii atent

poate ar trebui să-i vorbesc mamei

să-i spun că s-au făcut semne

şi că ne vom opri

imediat ce drumul va permite

să vorbim

din nou luminile artificiale în noapte

luminile oraşului

o mamă întinde nişte rufe pe o frânghie

într-o curte ceva mai departe

curând drumul va permite oprirea

pe mâini avem tot felul de semne

noaptea e suficient de senină

încât stelele

o piaţă dintr-un oraş depărtat

despre care aş vrea să vorbesc

maşinile s-au oprit

corpurile se arată – faţă în faţă

mâini care se ating

ea – transparentă

eu –   privirea se mulţumeşte/acum/cu forme/

aflate în memorie

ea – se leagănă

în timp/ce/semnele/tac

undeva nu departe

seminţe plutesc şi se desfac în van

cuvinte se mişcă

la fel ca maşinile la fel ca luminile

oraşului

totul curge

mai departe

ea – translucidă

fum

eu – există vreo limbă în care să putem vorbi

fără ca mama

aş vrea să pot alege aş vrea să tac

în piaţa oraşului depărtat

unde poeţii au nume de femei

înfăţişări de animale

iar maşinile

neutrum: dragostea este adusă în discuţie

semne seminţe şi cuvinte

apă maşini alcool şi fum

chipuri apar vopsite

uneori doar în parte

utrum: maşini pentru sfârtecat trupuri

cuvinte se ciocnesc

se întretaie

muzica ar trebui să urmeze dansul

sau invers

suntem atât de aproape

cât permit ideile

măştile rituale se rostogolesc

de la unul la celălalt

în timp ce amintirea zeilor

se vede în forma locului

în măsura timpului

în felul atingerilor

în ritmul în care respiraţia devine

amintire

băieţi fete noapte masă muzică vin

ani în care am ajuns până aici

tutun arzând

chipuri şi măşti – carne şi hârtie

căzând ridicându-se

trupuri arzând  păsări care s-au oprit

în liniştea pădurii –

- nu

acum nu mă pot întoarce

ştiu că nu există libertate

acolo unde totul este constrâns, este redus

la obligaţia de a alege

mă voi lăsa privit

şi mă voi preface că mă uit

ca toate jocurile - vorbirea

din nou vorbirea

se ajunge la nume şi numere

să fim unul pentru celălalt

gest şi memorie

există locuri şi există spaţii

atingeri

în treacăt

şi în trecere

pe mâini avem semne şi urme

am putea continua

sau ar putea începe

ceva ori nimic

de undeva - / - lumina

şi a fost o seară şi a fost o dimineaţă

piaţa / oraşul depărtat

poeţii dorm în iarbă

în camera mea miroase a ceai

şi a iarbă

apoi o zi în care am făcut ceea ce au cerut ceilalţi de la mine

vocea care se aude e a ei

amintiri

din clipa de faţă

cum ar fi dacă

pentru câteva clipe

am privi împreună

să ne putem permite

pentru câteva clipe

acelaşi semn

erau ani în care îmi plăcea să vorbesc despre

cunoaştere

apoi am adormit pentru scurt timp

şi m-am trezit

iar cel din oglindă

a rostit

litera care nu are sunet

de atunci

melancholia

ea singură

în pragul uşii

nu îmi amintesc drumul

nu l-am gândit

ea singură în lumină

ea – transparentă

fum

ea este

eu singurătatea mea

şi ea

ceea ce pare şi ceea ce este

niciun zeu care locuieşte în text

nu ne mai poate ajuta

acum

singurătatea

va rămâne

în grădină

nu va exista căutare

singurătatea

grădina

ea

a rostit

ultimul

cuvânt

ea

şi a fost o seară

este noapte

este vară

camera are ferestre

deschise

undeva departe

în dealuri scufundate

în întuneric

invers

dorm trupuri

de lut

poeţii sunt în piaţă

în oraşul îndepărtat

şi numără   beau vin şi numără

întâmplările vestmintele războaiele

nopţile cuvintele

ea s-a apropiat

a pornit către mine

a trecut de singurătatea mea

şi nu m-am ferit

ea este acum mai aproape de mine

decât singurătatea mea

ea mă priveşte

cuvintele întâmplările vestmintele

au rămas poeţilor

care sunt tot mai departe

aici suntem doar ea eu

total deschişi

către deschidere/a

ferestrei

deschisă

către o

deschidere

fără limite

ea continuă

să mă privească

privirea înlătură îndepărtează

semnele – nu mai sunt un nume un număr

măştile – se desprind şi cad măştile - platoşe, zboară măştile – păsări se duc spre colţuri de umbră măştile - lilieci pleacă înot măştile - peşti

nu mă feresc

ci stau

în privirea ei

acum nu mai există drum

ea mă cuprinde mă învăluie

în noaptea de vară cu ferestre deschise

ne rostogolim neclintit

prin lanuri care foşnesc tăcere

prin valuri care zbat împietrit

dincolo de oglinzi/în care poeţii

s-ar vrea văzuţi precum în ochii

mame / lor

uneltele au fost acoperite de uitare

vieţuitoarele sunt în vizuine

lucrurile şi-au pierdut forma

în întuneric

pulberea a acoperit focul

de mai înăuntru decât apropierea

ea

se arată

/ceea ce este şi ceea ce nu este/

/aşa cum este şi aşa cum nu este/

a fi şi a nu fi

căci

lupta cu îngerul

înseamnă – de fapt –

a face dragoste

cu necunoscut

îngerul domnului

necunoscut

o noapte întreagă

cât va dura această noapte

va fi fost o seară va fi fiind o dimineaţă

cine suntem atunci când vorbim

în timp

roata

odată cu ea

repetiţie

de la sfârşit luminii până la început luminii

ea

a face dragoste

înseamnă

lùpta şi a luptà cu îngerul

apoi

:

ziua

toată noaptea

lupta

îngerul

ea

a face

dragoste

apoi: ziua

/a fost o seară/

fereastra este deschisă

lumina

respiraţie

amintire

roata

repetiţie

ea îmi vorbeşte

cu trupul ei din trupul meu

trebuie

să pleci

oricând

ar putea veni

cineva

s-ar putea

întâmpla

să ne vadă

să fim

văzuţi

aşa

ar începe

totul

şi nu

vreau

aceasta este bucuria

aceasta suntem noi

nu vom face din dragoste

ritual sau poveste

nimic nu începe

niciun nume

totul este

/şi/continuu

este lumină

suntem în grădină

parcul este pustiu

plouă

grădina

pustie

lumina

ploaia

apoi

ea

această grădină nu are ziduri sau garduri sau oprelişti sau pază

ea

doar

este

ca şi ploaia

ca şi noi

ca şi bucuria

ca şi dragostea

priveşte

acum

nu mă mai poţi

vedea

parcul era pustiu în ziua cu ploaie

iar aleile nu aveau sfârşit

şi se întretăiau şi se bifurcau

şi îşi schimbau direcţiile

continuu

ea

noi

amândoi

ceea ce este

dragostea

ne vom vedea

când mă vei găsi

ea

am

rămas

în grădină

ploaia

în noaptea aceea

poeţii erau în piaţă

ei le-au spus tuturor

că vor juca şah cu ipostazele lor feminine

şi vor dansa

după ce oraşul s-a proclamat deschis

şi le-a oferit poeţilor cupe cu cucută

spre a îşi potoli setea provocată

de dansul lor tot mai înflăcărat

s-a pornit o ploaie de foc

şi totul a fost cuprins de flăcări

şi a ars până nu au mai rămas

decât acele lucruri sau semne

care nu se consumă în foc

apoi a venit un val mare de apă

care a stins focul

şi a acoperit totul

apa era atât de sărată

încât poeţii au prins – la suprafaţă –

o crustă groasă de sare

încât păreau împietriţi în formele de sare

când s-au retras apele /

când apele au curs mai departe

deşi ei continuau să danseze

înăuntru

în ferenezia dansului dinăuntru

corpurile poeţilor – corpurile poetice ale poeţilor -

au degajat / emanat o asemenea căldură

încât crusta de sare a fost calcinată

şi a început să crape

şi să se desprindă

fusese seară, apoi noapte

şi a venit dimineaţa

soarele a apărut şi a uscat

ultimele picături de apă

şi sarea care acoperea tot

apoi a venit vântul

şi a spulberat sarea

uscată şi făcută pulbere

şi atunci poeţii

s-au pomenit goi şi singuri

într-un loc în care nu mai rămăseseră

decât acelea care nu pot fi consumate de foc

luate de apă

topite de soare

spulberate de vânt

şi atunci poeţii s-au oprit din dans

şi-au strâns tablele de şah

şi-au resorbit ipostazele feminine fiecare din ei în sine

şi apoi s-au aşezat s-au privit

unii pe alţii şi fiecare în ochii celorlalţi

celuilalt

şi

pentru câteva clipe

s-au odihnit

în tăcere

apoi au plecat

să planteze o pădure

şi să se stabilească în ea

căci oraşele

/oricât de îndepărtate sau de apropiate/

se vădiseră

a fi

în van

Orele 25 trecute fix :

Penultima oră :

“Nu putem plăti lenea la nesfârşit” dădu, bărbăteşte, cu mucii’n fasole noul Prim Ministru.

În numărul nostru de mâine vă vom relata pe larg indicaţiile sale adresate congelaţilor din Vrancea de a se decongela şi înhuma în mod civilizat, în cadru organizat, contra cost - dar mai la primăvară, după depăşirea actualelor tensiuni politice locale.

Mă bucur din tot sufletul că pretextul virtual numit Ciocu’ Mic.ro generează emulaţie. Uite ce mi-a trimis unul dintre vechii săi cititori, domnul care semnează Ostap Bender :

Recent, mi-am dat şi eu seama cât e de frig afară când, în loc să calc într-un rahat de câine, m-am împiedicat de el.

În aceeaşi ordine de idei : o nefericită de prin Ilfov a fost botezată de tat’su - probabil, beat - Miss America. Iar cartea ei de identitate fu scanată de un suflet caritabil şi circulă din e-mail în e-mail pe la toţi amatorii de curiozităţi din spaţiul virtual. Printre care, cu oarece jenă, recunosc că mă prenumăr.

I-am trims-o şi Cătălinei Costea, o veche prietenă, iar ea mi-a răspuns cam aşa :

Unii oameni au motive întemeiate să-şi omoare părinţii.

Rezon !

De sezon : pe Râul Doamnei, în Argeş

vezi : Amsterdam http://www.youtube.com/watch?v=F7K8eUthgCY&feature=youtu.be

excepțional : http://pictureshistory.blogspot.com

007 JamesBoanda

* servicii ca la noi, mai rar, bibicule ! *

De două lucruri nu mai poţi scăpa, ca de râie: în Inbox, de ofertele hoardelor de binevoitori de a-ţi lungi penisul cu 10-20 de centimetri, după gust – iar la televizor, de intenţia fermă a stăpânirii de a-ţi mări salariul ori pensia, anunţată solemn de zece ori pe zi. Că vin alegerile.

D.P.

…Şi iată că se înscăunară noul Prim Ministru, ptiu să nu-i fie de deochi ! Tânăr, frumos şi secretos, mâncă jar şi scoate flăcări, la vreme de ger, precum naveta Challenger !

…Şi ce minunăţie de discurs i-a tras încă din prima seară a existenţei sale televizate de Prim Ministru ! Desigur că n-am stat să ascult ce spunea, cine dracu’ mai ascultă spusele vreunui politician de la Bucureşti – afară de domnu’ Franks ? Dar, fără să vreau, ceva mi-a reţinut atenţia: afirmaţia ritoasă că domnia sa e un „om de dreapta”.

Domnu’ Prim Ministru, hai să-ţi fac o mărturisire intimă: aş fi preferat să aud că eşti democrat. Atât.

…Că băieţi dintr-ăştia, de dreapta, am mai văzut. Pe cel mai celebru dintre ei îl chema Adolf. Iar revistele literare şi realizatoarele TV de la Bucureşti încă mai mor de dragul lui.

D.P.

CARAGIALE DE IERI ŞI POLITICIENII DE AZI

Sărbătorim și comemorăm, cu mai mult sau mai puțin fast sau tragere de inimă, 160 de ani de la naștere și 100 de ani de la moartea celui ce a fost robul lui Dumnezeu și al propriului geniu, pe numele lui Ion Luca Caragiale. Să mai amintim doar, acum și înainte de a trece la cestiuni politice mai lumești, că tot anul acesta se împlinesc 160 de ani și de la inauguraea Teatrului Național din București. Fericită coincidență, cu atît mai mult cu cît Teatrul Național București poartă numele genialului scriitor, așa cum Filarmonica din București este pusă sub geniul lui George Enescu. Nume de glorie ale spiritualității și culturii românești puse realmente în slujba ”cetățeanului” și „companiilor”, al „interesului național” și al „serviciului public”.

Sună bine, nu? Formulările grandilocvente, pline de gingașe sentimente înălțătoare, nu sunt preluate din textele lui Caragiale, ci din discursurile inaugurale ale celor doi Prim Miniștri cu care România și românii – pînă mai ieri ai lui Emil Boc, deja un nume căzut de pe bufetul cu bibelouri din sufrgaeria națiunii – s-au pricopsit într-o singură zi. Astfel că, la interval de cîteva ore, românii au fost înzestrați cu un Prim Ministru interimar în persoana dlui Predoiu – i-am și uitat prenumele – și un Prim Ministru desemnat în persoana dlui Mihai Răzvan Ungureanu. Primul, jurist ca formație, celălalt – istoric-filosof. Sau cam pe aici. Nu intrăm în detaliile bigrafiei celor doi noi/vechi deja, ținînd cont de tinerețea lor deja consumată în slujba națiunii române, nici în aspectele tehnice și juridice ale situației create prin demisia lui Emil Boc, ci încercăm să deslușim ce se ascunde după declarațiile sforăitoare ale celor două pupile aruncate în fața națiunii de către cel care este în spatele a tot ce mișcă cu națiunea pe care o păstorește.

Criza guvernamentală ițită de mișcarea făcută prin ieșirea intempestivă din joc a lui Emil Boc, credem noi, folosind doar surse deschise și declarațiile principalilor actanți, a fost o mișcare aranjată în laboratoarle Cotrocenilor. Greu de înghițit hapul cu demisia unui ministru de externe doar pentru niște afirmații cu totul inadecvate, altminteri făcute pe blogul personal. Și privat. Să ne oprim o secundă în acest punct. Este de neadmis ca demnitarii/politicieni în funcții de stat să aibă bloguri și să facă comentarii de orice natură. Există purtători de cuvînt care pot da comunicate, pot da explicații în numele instituțiilor pe care sunt abilitați să le reprezinte. În rest, chiar și activitatea publicistică ar trebui evitată pentru cei care reprezintă statul român. În ansamblul lui, nu doar partidele care i-au propulsat sau instituțiile simandicoase de unde-și ridică salariul. Dar aceste minime obligații de strategie de comunicare și protocolare nu sunt respectate la noi.

Revenind. Nu credem în explicația fostului prim ministru cu demiterea lui Theodor Baconschi pe motivul unei simple exprimări. Oricît de nefericite. Președintele și coaliția parlamnetară care-l sprijină aveau și au nevoie ca de aer de voturile celor de la UNPR. De aceea schimabrea lui T. Baconschi cu președintele de onoare al UNPR, dar care poate face legea, era una imperios necesară. Cu promisiuni făcute celor de la UDMR și cu șantajul la care este supus de fiecare dată grupul minorităților – nu stau cuminți, nu iau bani de la buget, așa că volens-nolens ei votează cu puterea , oricare ar fi ea – se încearcă păstrarea puterii pedeliste și camarilei din jurul ei. Cît mai mult posibil. Așa că scoaterea la scenă deschisă a celor doi demnitari cu stagii vechi în a-l servi pe actualul președinte rămîne doar o manevră strategică de a îmbrobodi opinia publică și organismele internaționale. Criza, mai mult sau mai puțin mondială, ajută indirect și justifică fel de fel de matrapazlăcuri cu bani publici pentru a gesiona, zice-se, lupta împotirva corupției și a crizei. Ni se cere solidaritate  cu noul program de îmbunătățire a nivelului de trai – formulă prezidențailă de ultimă oră, pe care românii au mai rumegat-o  decenii în șir pînă le-a căzut dantura în decembrie 1989.

Dar cine și în cine și ce să mai aibă încredere ? Există un uriaș clivaj între cei care stau călare pe banii statului – plus cei europeni, care nu sunt puțini - și-i gestionează după bunul plac/interes și gloata care se mulțumește cu firimiturile oferite. Vorbe înălțătoare, și tăieri și scumpiri cu duiumul. Dar ceva, ceva s-a stricat în jocul ăsta de-a minciuna și adevărul. De-a baba oarba nu mai ține, radicalizarea opiniei publice – și nu vorbim de cei care strigă nemulțumirea în stradă și sunt tratați de reprezentanții puterii ca niște gunoaie – ci de restul populației românești pauperizate. Și trăind la limita sărăciei. Alegerile anticipate refuzate de Traian Băsescu nu conduc decît la prelungirea unui joc periculos, care , credem noi, îi produce satisfacții. Altfel, ce să facă omul la pensie? Să joace table pe faleza de la Constanța, să facă afaceri în port alături de fratele lui și de foștii colegi de breaslă marinărească? Limbajul folosit de cei doi Prim Miniștri este pompos și găunos. Ne putem amuza și face glumițe. Citarea și apelul repetat la geniul lui Caragiale nu ne mai este de folos. Relativizarea eticului – moft, cine fură mai puțin este om cinstit – și ridicarea bășcăliei la rang de sport național (simpatică preocupare, altfel) nu pot fi soluții pentru imediatul națiunii române.

Caragiale și Eminescu – puncte de reper ale culturii române. Dar pentru viața politică și pentru cei dornici de a intra în lupta politică ar trebui găsite alte repere. Nu neapărat simpatice. Adevărate repere. Morale. Profesionale. Umane. Dar cine ar îndrăzni să refuze un spectacol cu „O scrisoare pierdută” pe motiv că are de citit „Scrisori către Olga” ale lui Vaclav Havel sau manifestul Chartei 77 ? Dnii Predoiu și Ungureanu nu sunt decît niște bune imitații ale personajelor caragialiene. Cum nu putem scăpa de ei, putem însă rîde în continuare. A știut Caragiale de ce nu a vrut să vină în țară ca să fie omagiat la aniversarea celor 60 de ani. Îi era frică să dea ochii cu propriile personaje. Altfel, și noi ne considerăm în slujba națiunii și ne putem sacrifica oricînd, cu celeritate, pe altarul interesului național.

Bedros Horasangian

Nu este vremea glumiţelor. Frigul, viscolul, şi zăpada s-au năpustit asupra unei bune părţi din Europa. Ne-a afectat şi pe noi, românii lui Boc. Ne afectează nu doar frigul, viscolul şi zăpada. Protestele din diverse pieţe şi multe oraşe ale României, contrar celor prognozate de comentatori, au continuat. Că au fost şi sunt prea puţini, deja nu mai contează. Vorbărie multă pe cifre. O anume fierbinţeală a cuprins nu doar populaţia pauperizată – destul de mulţi dintre protestatari nu sunt doar pensionari sau studenţI, nici huligani, nici huliţii suporteri ai unor echipe de fotbal, ci oameni sofisticaţi – formularea elegantă aparţine E.S.Domnuui Ambasador al SUA Mark Gitenstein, vom reveni – care au motivele lor să scandeze lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale, panoplia solicitărilor prezentînd o mare diversitate de cereri,doleanţe şi abordări. Ceva nou s-a petrecut imediat după episodul Arafat – încheiat elegant prin reprimirea doctorului specialist în medicina de urgenţă în ministerul de unde demisionase intempestiv.

Doar că. Doar că lucrurile, în loc să se aşeze şi să intre în matca lor firească – resemnare, indiferenţă, neputinţă etc. – s-au agitat şi au creat o situaţie nouă. Protestele stradale, oricît de neînsemnate numeric – Putin ar fi rezolvat rapid situaţia nu cu jandarmi, ci cu militarii OMON şi Spetznaz (specializaţi în intervenţii de urgenţă) cum am văzut în multe cazuri similare la ruşii atît de dragi românilor, precum erau turcii cînd nu eram parteneri strategici – au dus la agitarea apelor din spectrul politic. Anemica – dar excesiv de volubila – opoziţie a intrat în acţiune şi se încearcă acum găsirea unei soluţii. Politice. Doar cu Huo! şi Jos! nu se poate face nimic într-o societate democratică. Are dreptate Dl Preşedinte Băsescu să spună că suntem în democraţie, căci poate fi  înjurat Preşedintele toată ziua. Are dreptate şi ES Dl Ambasador Gitenstein să spună că să fim fericiţi pentru dreptul nostru de a demonstra fără să tragă lunetiştii de pe case asupra celor care scandează în public. Şi nu păţesc nimic, ia vedeţi voi ce este în Siria. Corect? Absolut. Doar că în decembrie 89 nu am ieşit pe străzi – am fost şi noi, în timp ce alţi colegi scriitori se repezeau la Uniunea Scriitorilor să-l dea jos pe D.R.Popescu, în fine – ca să-l înjurăm pe Dl Preşedinte din 2012. Nu e nici frumos şi nu duce nicăieri. Ambele formulări ni se par inadecvate şi dovedesc o proastă/rea/deformată cunoaştere a situaţiei reale din România. Radicalizarea clasei politice şi a diverselor segmete – dintre cele mai variate - ale populaţiei româneşti va conduce la decizii politice. Alegeri parlamentare şi locale oricum urmau să aibă loc. Se pune întrebarea, acum, cînd? Anticipate sau la termen, comasate sau disjuncte, alegerile vor reconfigura o nouă geografie politică. Nu putem spune că mai bună sau mai rea, doar alta. Nu avem de unde scoate o altă clasă politică sau alţi politicieni. Unele solicitări ale străzii sunt naïve sau inoperante. La chestiunile grave ale ţării se pot găsi doar soluţii politice. Cu tehnocraţi cu tot.

Doar că. Doar că vor trebui activate principiile lui Peter şi Legea lui Murphy. Sunt chestiuni foarte simple şi arhicunoscute în teoria deciziilor. Ce spune legea lui Murphy. “Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost.” Scurt Clar . Concis. Murphy a fost un inginer american. Principiul lui Peter e la fel de simplu.”Intr-o ierarhie fiecare salariat are tendinţa de a urca pînă la un nivel maxim de incompetenţă.” Scurt. Clar. Concis. Dacă s-a ajuns la nivelul maxim de incompetenţă, nu înseamnă că are de făcut ceva mai greu decît este pregătit, ci pus să facă altceva despre care nu ştie. Ceva diferit.În acest caz, salariatul ar trebui să nu fie compensat prin promovare, ci prin creşterea salariului. Deci, Dl Prim Ministru Emil Boc nu avea de ce să dea cu lopata la zăpadă. Nu era o treabă pentru gradul său de competenţă. Aşa cu Dr. Raed Arafat: el coordonează un sistem/mecanism care, ca să funcţioneze, nu este el obligat să care bolnavii cu targa şi să ţipe la şoferii care fură benzină. Cum nu putem schimba toată clasa politică şi nici să dăm afară din ţară tot poporul român – care e aşa cum e, dincolo de diversele formulări cu totul deplasate lansate în aceste zile – s-ar putea găsi o formulă de avarie pentru ca întreaga Românie să funcţioneze la parametrii ei europeni. Dincolo de partidele politice care se ciondănesc, dincoace de dezamăgirile unui popor care nu mai are încredere în nimeni şI în nimic. Este suficient de limpede că atît actuala coaliţie de guvernare, cît şi Preşedintele in charge Traian Băsescu şi-au atins maximumul de incompetenţă şi vor trebui să accepte această realitate. Refacerea încrederii populaţiei româneşti în instituţiile statului şi într-o viitoare clasă politică va fi un proces lung şi cu multe opinteli.

Dar, lăsînd deoparte lopata, Dl Prim Ministru Emil Boc ar putea să mediteze la faptul că se poate trăi şi fără SPP şi fără maşină cu girofar şi fără filme de propagandă despre satul natal – de un prost gust incredibil, realizate din bani europeni. Avem, cu toţii, noi, românii cei mult huliţi, puterea să credem că se poate face ceva? Dincolo de protestele stradale şi de bucuria de a nu fi împuşcaţi de pe acoperişuri? Pentru cei care chiar au fost în Piaţa Romană sau la Universitate, comparaţia diplomatului american, vorba lui Petre Roman, “sună ca dracu’ !” Mai bine un cîntec vesel să cîntăm. Regretăm din tot sufletul că nu am fost şi noi la Buşteni să horim alături de dl Primar Savin şi dl Jeffrey Franks. Reprezentaul FMI, care, mai an, se arăta impresionat de sarmalele neaoşe. Şi ne aducem aminte că şi simpaticul Nichita Hruşciov a fost imbrobodit de ai noştri cînd a fost pe la noi, cu vin roşu de Lechinţa. E fain, ce mai. Păi, vedeţi ce bine se trăieşte în România, ce atîta gîlceavă, proteste şi dat la lopeţi.

Să ne punem la lucru!