Sorin Szucs
.
s-a născut în 1974 la Bucureşti (în cartierul Balta Albă-Titan, unde se petrece o mare parte din acţiunea romanelor lui Radu Aldulescu), într-o familie cu origini transilvane; urmează studii universitare la Bucureşti, finalizate cu o licenţă în Drept, în 1998; în afara studiilor juridice, audiază cursuri de istoria şi teoria artei, filosofie şi literatură comparată, în acelaşi centru universitar; în prezent, lucrează ca bibliotecar; în viaţa particulară militează pentru o nouă cultură ecologică şi pentru drepturile animalelor.
.
Pentru I. totul, restul şi tăcerea
Text 1
în loc încăpere nevăzut
memorie
mami şi tati
joacă roluri
din loc
neîngrădinuit
copil
prinţ de aer
priveşte
pe gaura unei chei care nu există
şi nu poate
fi
hotărât
Text 2
pe mine două rele m-au pierdut
poezia şi încă unul
despre poesziea nu se poate vorbi a
despre acesta din urmă
se vorbeşte
tot
timpul
Text 4
suntem în cameră
stăm pe paturile noastre
după amiază soare afară ferestre banale puţin
murdare
la ce vârstă ai făcut sex prima oară
la şaisprezece ani
particule de praf plutesc în razele amestecate de lumină
nu e nimeni ascuns după nici o pierdea
nu se simte nicio privire
sunt cam somnolent
în vis corpurile sunt atât de albe
dar atât de puţin geometrice
mai ştim să facem şi altceva în afară de sex
ce ar fi să ne facem un loc al nostru
cum vrei tu imaginar real
fără nicio diferenţă
mare nostrum locus amoenoustrumus
pot să-ţi ating puţin umbra
puţină muzică de cameră face totdeauna bine
nu poate face nimic rău
e exact ca un suflet
indicaţiile de regie si de orice alt fel uneori lipsesc
alteori e mai bine să lipsească
oricum m-am cam săturat
de jocul asta de-a gustul de-a ghicitul sexului după gust
mai bine să lăsăm la vedere o minciună banală
care sa fie ca şi cum ar fi - aşadar ficţiune
iată - sufletul are consistenţa muzicii de cameră
şi acum să schimbăm locurile
mă bucur că după tot ce s-a întâmplat
tot te gândeşti să faci ceva
eu o să aştept
să îmi spui
Text 5
aveţi un foc
nu vă supăraţi vă rog frumos
aveţi cumva din întâmplare un foc
nu nu mulţumesc nici eu nu fumez
am aici un mic rug
aveţi amabilitatea de a îmi permite să aprind şi eu
numai puţin vă rog să îmi daţi voie de al meu propriu vis
mistuit să mă vaiet
pe al meu propriu rug să mă topesc în flăcări
problema e că de la pastile
nu prea mai visez şi s-a dus dracu şi rapiţă şi cânepă şi iarbă şi tot
toată poşirca de doi bani pe care o găsesc pe ici pe colo
nu mă ajută la nimic
şi în timpul ăsta ca un făcut
totul se mişcă
şi totuşi stă
degeaba
şi totuşi se mişcă
în toate părţile
eppur si muove
nimic nu e clar totul e amestecat
elementare pulberi lichid alcool si vegetal fum plante şi oameni
ca un făcut
orice boschet
isbucneşte în lacrimi
apoi în flăcări
şi apoi incaepe
să vorbească singur
de câte ori mă apropii
căutând un loc
să fac cele cu voie şi cele fără de voie
adică nevoiele
de la atâta alcool
printre atâtea tufe în flăcări
tot o să mă contaminez
până la urmă
prin empatie simpatie
cum vă place
şi o să fiu o ardere
de un miros
nesuferit
celui care metabolizează
durere şi suferinţă
excremând
pâine şi apă
convertibile în carne şi sânge sau vin
la cererea publicului
spectator ascultător
telespectator şi radioascultător
mai am o singură rugăminte
apropo: vă puteţi servi
cu orice doriţi
luaţi mancaţi beţi
dacă staţi până la final
când termină de repetat
actorii
spectacolul
vă rog să strângeţi ce rămâne
din această ardere
care nu va fi de tot
pentru că nu are
de ce
şi să duceţi mamei
ca sa pună la flori
Text 6
în fiecare zi
urc acest munte
în fiecare zi
vorbesc în pustiu
joc zaruri mă spăl pe mâini şi pe dinţi
în fiecare zi
ascult cum plouă
şi beau otravă la întâmplare de oricare oricât găsesc
pentru că nu pot suporta durerea
că orice s-ar putea întâmpla numai să nu ne cunoaştem
niciodată
Text 7
atât de singur printre aceste flori
îngheţate în frigul din zori
privirea păstrează amintirea
rondului de noapte
de după spectacole de mereu aseară
unele lucruri nu ne sunt decât refuzate
aleile parcului sunt pustii la ora asta
grădina este peste drum
nu trece nimeni
în lac apa stă
Text 8
oare
ne cunoaşte
zeul
care
ne desparte
Text 9
dimineaţa
prezenţa ta
nu va mai fi nimic din ceea ce a fost
înainte
după noaptea cu tine
totul s-a depărtat
toate elementele s-au despărţit
şi au rămas separate
acum e calm
lumile s-au liniştit
pânza a fost ţesută şi sfâşiată
în urma privirii
acum cât tu încă dormi
şi lumea nu a început încă
te pot privi
aşa cum eşti
Text 10
vom avea timp pentru noi
chiar dacă unora nu le convine asta
ne vom odihni şi nu cândva ci chiar acum
vom întrerupe ce nu ne convine
şi vom fi cum vrem noi pescăruş insecte orice
ne vom metamorfoza
însă atât de gentil
încât nobili burghezi proletari artişti filosofi şi specii
ne vor invidia
şi vor încerca să privească peste gard
înăuntru
în timp ce noi, ei bine în timp ce
we walk in a gentle garden
we walk in so gentle this very garden
Text 11
sfârşit de dimineaţă
în cartier
lângă piaţă
un copil atârnă inert într-un leagăn
în locul de joacă
amenajat de comunitate
alţi câţiva sunt de vânzare
puţin mai încolo
nu prea e nimeni pe aici
în locurile de joacă
aici am copilărit eu
pe vremea mea era altfel
noi am învăţat să facem sex
fără să ştim ce înseamnă
fără să vorbim cu nimeni sau între noi
nu am făcut niciodată sex
cum nu am vorbit niciodată
cu o persoană adultă care să înţeleagă ceva
apoi
după un timp
am început
să uităm
şi am uitat
ce am făcut şi restul
după aceea am auzit
vorbindu-se
că sexul nu înseamnă nimic
acum scriu un jurnal
Text 12
o felie de pizza
un pahar de suc
acela care va întinde mâna
după tubul cu suc de roşii
odată cu mine
mă va vinde
nu mă interesează nimic
mă întreb continuu unde eşti
ce faci
femei zburătoare opresc
la semafor pe bulevard
şi îşi aranjează troleele
cea care îmi spală picioarele
îmi face cu ochiul
şi îmi arată
un copil care fumează lângă bar
liniile palmei tale
sunt mai tăcute ca oricând
liniile palmelor tale
şi relieful norilor
în seara în care aş întreba
orice pe oricine
numai să aflu despre tine
Text 13
poetul nu e decât un şir de caractere
secvenţe numerice
unde luminoase
poetul e o aglomerare de celule
de cenuşă de materie
cenuşie
poemul e un cod
punct doc
.doc
il putem salva in ce format vrem
din ce perioadă vrem
să pornim radioul
să privim la teve teorii despre istoria literaturii
orice am face
we can ride but we cannot hide
cultura asta e ca o boală
se raspandeste
peste tot
Text 14
sâmbătă dimineaţa
beau un ceai searbăd
în cămăruţa pustie
şi scriu false poeme
gândindu-mă că or să-ţi placă ţie
că o să ţi le citesc de pe nişte foi
iar tu te vei plictisi
mă vei mângâia pe cap
vei lua foile şi le vei arunca
pe jos
împrăştiate ca să ne putem
tăvăli pe ele râzând
înainte ca tu să mă iei în braţe
să mă ţii mult strâns îndelung
aproape
până când nu mă voi mai simţi
un copil singur stingher şi rătăcit
care nu are curajul
să scrie poeme adevărate
Text 15
am făcut dragoste atât de trist
apoi ea nu mi-a mai vorbit niciodată
când era încă în braţele mele
mi-a spus că va trebui să ne cunoaştem
acum trebuie să ne cunoaştem
o să ne ia ceva timp să ne obişnuim
unul cu altul
nu am putut să nu văd urmele tristeţei mele
pe trupul ei iar ea şi-a dat seama de tot
când am plecat a spus
aproape murmurat
e aşa de târziu
nu a vrut s-o conduc
am ieşit puţin cu ea până la stradă şi am intrat înapoi în casă
tata m-a întrebat
tu o cunoşti pe fata asta
i-am făcut şi ei pantofii
nici nu mi-am dat seama că sunt ai ei
are nişte pantofi săraca…
am făcut toţi pantofii pe care i-am găsit
apoi tata nu a mai spus nimic
ea nu m-a mai căutat
niciodată
Euromuseum nr. 6/2008, pag. 77
astăzi de dimineaţă, foarte devreme, pe o stradă pustie, în cartier, am văzut-o pe Fecioara Maria. venea la serviciu;
era cu Pruncul de mână; i-am văzut de departe şi i-am recunoscut imediat; deşi se îngânau ziua cu noaptea şi noaptea cu ziua, întunericul se cumpănea cu lumina, era o atmosferă de clarobscur şi aşa mai departe, nu era nici urmă de vreun înger prin zonă
Fecioara cu Pruncul erau singuri
mergeau pe strada pustie, pe lângă parc şi, la un moment dat, au intrat pe poarta bisericii din parc
m-am grăbit într-acolo, să văd ce fac
am ajuns la poarta bisericii, am intrat în curte şi m-am uitat după ei
intraseră în biserică, uşa era deschisă
nu mai era nimeni prin preajmă
cum am spus – era foarte devreme
aşadar Fecioara avusese cheile şi descuiase
acum erau înăuntru
eu am rămas la intrare, în pridvor, privindu-i prin uşa rămasă deschisă
ei îşi vedeau de treabă fără să mă observe sau fără să îmi acorde atenţie
nu păreau deranjaţi de prezenţa mea
deodată, nu ştiu de ce, mi-a trecut prin cap că Fecioara vine cu Pruncul la serviciu pentru că nu are cu cine să-l lase
nu are cine să aibă grijă de el cât e ea la muncă
câte mame nu sunt în situaţia asta
mi-a răsunat în minte o replică auzită de atâtea ori
apoi am alungat gândurile
toate
şi am continuat să privesc
să văd ce fac cei doi
fecioara făcea curăţenie
îşi lăsase bagajul, sacoşa de rafie cu care venise, pe unul dintre scaunele de lângă intrare şi mătura podeaua
după ce a terminat de măturat, a scos două prosoape din dulapul de lângă masa cu lumânări de vânzare, a ieşit în pridvor şi le-a întins pe cele două mese de aici
în tot acest timp nu mi-a acordat nicio atenţie
deşi a trecut pe lângă mine
se comporta de parcă nu aş fi fost acolo
sau nu ar fi contat că sunt
când a intrat înapoi a lăsat amândouă uşile mari de la intrare deschise
poate şi pentru a se aerisi în interior
m-am uitat după prunc şi am observat că se juca printre scaunele de la strană cu câteva resturi de lumânări
apoi fecioara a luat o cutie de chibrituri şi a început să cureţe şi să aprindă fiecare candelă
pruncul o urma râzând de câte ori ea scăpăra câte un chibrit
cum stăteam în uşă am observat că încep să vine primele babe
pentru slujbă
mai întâi trei
apoi încă două
apoi un moş în baston, care mi-a întins mâna să-l ajut să urce treptele de la intrare
fecioara terminase de aranjat şi se aşezase cu pruncul pe unul din scaunele de la măsuţa cu lumânări de la intrare
i-a scos puloverul şi l-a pus în sacoşa de rafie, apoi i-a şters nasul cu o batistă mototolită şi i-a dat o sticlă de plastic, de jumătate de litru, cu ceai, din care pruncul a băut puţin şi a lăsat-o pe masă după aceea
babele şi moşul au trecut pe lângă ei şi s-au dus să se închine la icoane, au luat la rând icoanele închinându-se, făcând mătănii şi sărutând de zor imaginile fecioarei cu pruncul şi ale sfinţilor
priveam fără să mă mişc
fără să scot o vorbă
de fapt nimeni nu scotea nicio vorbă
nimeni nu privea spre ceilalţi
eu eram singurul care se uita la ceilalţi
şi nu făcea nimic
la foarte scurt timp, în vreme ce bătrânii continuau cu închinatul, pe uşa laterală a intrat preotul
venea de acasă, din blocul de peste drum
îl ştiam din vedere; vecin de cartier
bătrânii s-au grăbit să-i sărute mâna
iar el i-a binecuvântat bolborosind ceva
şi-a lăsat geanta pe unul din scaunele de la strană şi s-a grăbit spre altar
în drum s-a împiedicat şi a ridicat cu piciorul colţul unuia dintre covoare, dar nu s-a oprit să-l aşeze la loc
fecioara a observat şi s-a ridicat pornind într-acolo
în acel moment în mintea mea s-a întâmplat ceva ciudat
am fost ispitit ca în locul adevărului să spun o poveste
mi-a venit dintr-o dată ideea că ar trebui să scriu despre tot ce se întâmplă acolo, să vorbesc despre lucrurile incredibile la care sunt martor
imagini închipuite se învălmăşeau din ce în ce mai rapid şi se conturase, apăruse şi povestea
se făcea că preotul venea şi îi reproşa ceva fecioarei, ceva ce nu făcuse bine, iar babele şi moşul, care între timp se aşezaseră pe scaunele de la strană, se uitatu urât
apoi fecioara venea la scaunul unde lăsase pruncul şi preotul i-ar fi vorbit oarecum nervos cerându-i să aducă un lucru de undeva de afară şi întrebând nemulţumit de ce nu este totul gata, iar aici urma să mai compun ceva… a! mi-am amintit: în povestea imaginară preotul ar fi reproşat fecioarei că nu este schimbată apa în glastrele/vazele cu flori de la ferestre şi că pruncul nu şi-a luat resturile cu lumânări cu care se jucase, ci le-ar fi uitat pe un scaun la strană
apoi nu îmi mai aduc aminte exact, dar urmau să mai apară nişte chestii livreşti, inteligente, inventate de mine, după moda scriitorilor culţi şi rafinaţi de care am învăţat la şcoală şi pe care îi admiră toată lumea, şi toate elementele imaginare urmau să fie savant dozate, cum se învaţă la teoria literaturii, pentru a încânta lectorii - pentru că tuturor le plac poveştile şi totul este să ştii să spui poveşti frumoase sau să spui frumos poveşti, fiindcă toată lumea îşi doreşte poveşti, nu e aşa…
mintea mea continua să desfăşoare imagini şi cuvinte cu o viteză tot mai mare
eram puţin ameţit din cauza asta
amintiri se amestecau cu închipuiri, imagini vechi cu cuvinte auzite la alţii, lucruri de la şcoală, din cărţi, din filme de peste tot se suprapuneau în infinite variante ale poveştii minunate pe care urma să o obţin folosindu-mă de oportunitatea extraordinară ce mi se oferise şi pe care era păcat să o pierd
în secundar începuseră să apară şi gânduri despre ce voi face cu povestea, cum o voi da prietenilor, cunoscuţilor, cum va fi ea lecturată şi receptată şi ce se va întâmpla după aceea, ce vor crede lectorii despre mine…
ar fi putut fi chiar şi un scenariu şi apoi eu … cu povestea asta… putea fi un succes…
totul se rotea din ce în ce mai repede în timp ce stăteam la locul meu în pridvor, la intrare privind înăuntru
fecioara ajunsese la covorul de care se împiedicase preotul
s-a aplecat şi a îndreptat încet cu mâna colţul covorului, punându-l în ordine.
apoi s-a ridicat s-a îndreptat s-a întors şi a privit spre intrare
m-a privit în ochi
m-a văzut şi m-a privit
s-a uitat exact la mine
ameţeala imaginile gândurile povestea inventată confuzia închipuirile şi tot ce mă tulbura au dispărut în mai puţin de o clipă
dintr-o dată ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată mintea mea era completă clară şi în perfect echilibru
am observat că pruncul aţipise pe scaun
în acea clipă
din locul ei din mijlocul bisericii
învăluită în lumina dimineţii
care pătrundea prin uşile pe care ea le deschisese puţin mai devreme
fecioara m-a privit în ochi
şi mi-a zâmbit
şi atunci
am înţeles
