Noni Cristea: Şi aici sunt banii dumneavoastră !
Monday, November 17th, 2008SRTv – Politici publice în domeniul culturii
(studiu de caz)
Noni Cristea
Şi aici sunt banii dumneavoastră !
In cateva texte publicate in jurul anului 1900, I. L. Caragiale punea in discutie politicile publice din domeniul culturii.
Se referea cu precadere la Teatrul National din Bucuresti. Cunostea situatia din interior. Isi incepuse cariera ca sufleor si figurant, ajunsese mai apoi membru al Comitetului de lectura, director general al teatrelor si director al institutiei. Stagiunea in care dirijase destinele „primei scene a tarii” starnise numeroase dusmanii, a fost insa unica dintr-un lung sir ce o precedasera si o vor urma, neincheiata cu deficit financiar. Nu este de neluat in seama nici faptul ca in directoratul sau a reusit sa impuna primul regizor autentic din istoria teatrului romanesc – Paul Gusti, nici acela ca, desi institutia fusese parasita de vedete, a realizat pentru prima oara o adevarata serie de reprezentatii cu acelasi spectacol.
„Multe lucruri absurde se vad in lumea noastra romaneasca, asa de multe, ca ne-am invatat cu ele si ni se par rationale (…)”, scria Caragiale. „Statul nostru da subventii (…). Cum merg ele? Putin ii pasa, (…) in generalitatea cazurilor, toate subventiile acordate de stat sunt mai mult gratificari date la oarecari persoane decat ajutoare date la niste institutiuni (…)” . .
„Teatrul National nu inspira multa prietenie publicului (…) Ceea ce se face la Teatrul National nu este teatru (…) publicul este osandit sa vaza pe scena mereu umpluturile cele mai sarbede (…) o productie ingalata, fara nici o vioiciune comunicativa, (…) o flescaiala completa …”.
„…Afacerea condusa cu mai multa sau mai putina competenta, mearga mai bine sau mai rau, fie ca succes moral, fie ca afacere comerciala – conducatorii nici nu castiga nici nu pagubesc (…) mai cu seama cand raspundere nu incape, sau cand vina pentru lipsa de succes se poate arunca pe sarcina publicului <indiferent, incult, incapabil de dragoste pentru arta…>…”.
„…Un director particular de teatru, care si-ar pune nu numai obrazul ci si capitalul in joc, (…) nu si-ar permite sa dea la o parte talentele si sa scoata inaintea publicului nulitatile”.
„evaluare a politicilor culturale nationale”
S-a scurs mai bine de un veac de cand Caragiale a publicat aceste texte. Ele nu par de loc a-si fi pierdut actualitatea.
In octombrie 1999 un grup de experti al Consiliului Europei, specialisti din Marea Britanie, Franta, Germania, Danemarca, Belgia si Italia a dat publicitatii raportul „Politica culturala in Romania”. Lucrarea, parte a „Programului european de evaluare a politicilor culturale nationale”, a fost elaborata dupa trei stagii de cercetare efectuate in tara noastra in anii 1998 si 1999. Vom cita din acest raport:
„…grupul de experti regreta ca nu a fost in masura sa efectueze o analiza aprofundata, (…) in absenta unor informatii detaliate. (…) Aceasta lipsa de informatii pune in evidenta necesitatea imperioasa a consolidarii de structuri de gestiune intr-o administratie inca fragila, (…) ameliorarea managementului cultural, indiferent de sursele de finantare si instituirea unei bune gestiuni a institutiilor si a proiectelor culturale”. Se recomanda de asemenea: „o mai buna expertiza a deciziilor, o transparenta crescuta a selectiei, o participare mai democratica a actorilor vietii culturale la procesele administrative”.
Grupul de experti a pledat pentru o strategie globala in domeniul cultural. (…) este de datoria Ministerului Culturii sa propuna si sa puna in practica aceasta strategie . (…) Nu e vorba de limitarea initiativei private, (…) ci de a motiva, de a reglementa si, poate de a coordona, de a gasi sinergii intre serviciile publice si domeniul privat.
Audiovizualul a fost obiectul celor mai importante schimbari. (…) Sectorul privat s-a dezvoltat rapid. (…) Posturile private au in prezent o audienta mai mare. (…)
Televiziunea publica (…) pare a fi intr-o stare jalnica, (…) lipsita de audienta si de resurse suficiente, (constituite din abonament, subventii si publicitate), saturata de birocratie si ineficienta. Totusi, serviciul public audiovizual nu este numai o povara, el poate fi si un atu pentru intarirea coeziunii sociale sau pentru promovarea unei politici culturale a audiovizualului de calitate.
Grupul de experti nu poate face, in acest punct al raportului, decat o recomandare de ordin general la adresa autoritatilor romane: sa se angajeze pe calea redresarii televiziunii publice, printr-o reforma profunda, si sa nu lase sa se continue aceasta degradare in anticamera privatizarii. O asemenea reforma presupune, pe de o parte, cresterea resurselor financiare, (…) transformarea structurilor si a managementului si definirea unui proiect de întreprindere”.
La inceputul anului 1999, Sabina Petre, aflata la acea data in pozitia de director general adjunct economic al TVR, prezentase in publicatia <INFO TVR> o analiza sumara a activitatii institutiei in perioada 1995 - 1998. Analiza pornea de la concluziile prezentate de expertii firmei Coopers & Lybrand solicitati in vederea realizarii unui audit financiar privind situatia economica a STRv.
Studiind documentele oferite de administratie, expertii de la Coopers & Lybrand evidentiasera dezordinea, lipsa de transparenta in derularea unor contracte, nereguli privind inregistrarea si utilizarea unor sume mari in lei si valuta, a alocatiilor bugetare.
„Datorita importantei problemelor prezentate (…) nu putem exprima o opinie de audit asupra situatiei financiare a Societatii Romane de Televiziune pentru exercitiul incheiat la 31 decembrie 1996” concluzionasera acestia.
Aprofundand observatiile, Sabina Petre a facut publice „neandeplinirea criteriilor de performanta profesionala a cadrelor de conducere, (…) lipsa de profesionalism, (…) teama de asumare a raspunderii”, aratand ca unica „solutie viabila era, si evident este, restructurarea activitatii sub toate aspectele”. „Singura restructurare ce s-a facut a fost miscarea conducatorilor intre sectoare (acelasi om – director la un departament - era mutat, tot director la alt departament) – adica un fel de rotatie a cadrelor”, a conchis domnia sa.
Societatea Romana de Televiziune pare a reflecta, in mic, situatia generala a Romaniei.
Un studiu realizat de compania Booz – Allen & Hamilton despre administratia locala a Bucurestilor, studiu finantat de Banca Mondiala si pubicat in iulie 1998, caracteriza activitatea supusa analizei drept: „haotica, ilogica, incoerenta si ineficienta. (…) Angajatii nu au o imagine clara asupra scopului muncii. (…) Majoritatea deciziilor importante par a fi luate neoficial, (in discutii intime, inclusiv investitiile majore)”.
„Haos organizatoric” rezultase si dintr-un studiu similar referitor la activitatea guvernului.
TVR intra pe piata
Dupa ce, vreme de mai bine de trei decenii reprezentase un monopol si o afacere de partid si de stat, Televiziunea Romana a inceput a trece, odata cu aparitia canalelor comerciale, intr-o etapa noua a existentei sale.
Intrand pe piata, nu mai putea produce fara a tine seama de oferta alternativa, risca sa joace in fata unei „sali” goale, iar o televiziune publica, (asa, cel putin, o definesc oficialitatile), este un nonsens in absenta publicului.
Desigur audienta, obiectiv comun oricarei televiziuni, nu poate avea aceeasi semnificatie in cazul SRTv. Rosturi clar specificate de lege o impiedica a actiona precum o Societate Comerciala oarecare, producand orice si oricum, sub imperiul eficientei economice. Canalele private au scopuri (evident comerciale), cele publice au misiuni. Sustinerea publica le este acordata nu pentru a concura programele de divertisment produse de canalele private. Potential, SRTv reprezinta pentru o parte foarte importanta a cetatenilor, principala, uneori unica, practica formativ-culturala accesibila.
Subventionionarea canalelor publice de radio si televiziune reprezinta parte a politicilor publice.
Peste tot in lume, dupa disparitia monopolului, televiziunilor de stat le-au revenit felii mai mici din tortul audientei.
Iata cum se prezentau, in 1999, audientele televiziunilor publice din cateva tari europene:
In Austria, societatea publica de televiziune inregistrase pierderi de audienta la nivel national, totusi media anuala a indicatorului Market share (parte de piata) a fost de 24% pentru canalul ORF1 si de 34% pentru ORF2.
In Belgia, principalul canal public - VTR – TV1- inregistrase un Market share mediu de 22%.
In Danemarca, principalul canal public, finantat in principal din abonamente, (nedifuzand publicitate), DR1, a obtinut un Msh mediu de 28%, iar pentru DR2, finantat in principal din publicitate, Msh mediu a fost de 3%.
In Finlanda, la TV1 (YLE) Msh a fost de 23%, iar la TV2 (YLE) de 20,1%.
In Germania, lider de piata a fost RTL (canal comercial), urmat de canalele publice ARD cu Msh de 14,2% (lider cu un an mai inainte) si ZDF cu Msh de 13,4%.
In Ungaria partea de piata a canalelor publice se afla in scadere an de an. In 1999 MTV1 a avut Msh de 13,4%, iar MTV2 de 1,9%.
In Polonia TVP1 a inregistrat un Msh de 28,2%, iar TVP2 de 18, 2%.
In Federatia Rusa, absenta unor canale private la nivel national a facut ca ORT sa-si adjudece 42% din piata, iar RTR 18%.
Obiectivele declarate ale canalelor publice din tarile vest-europene erau promovarea identitatii si si culturii nationale, a productiilor proprii. Campioane, in acest sens, erau posturile publice din Marea Britanie, cu 95% productie proprie difuzata, Germania, cu 92% si Italia cu 85%. Procesul integrarii in UE a dus la cresterea ponderii produselor din celelalte state ale Uniunii.
Canalul franco - german <Arte> reprezinta un un caz special, este subventionat, dar productiile sale, (de cele mai multe ori <de stoc>, adica reluabile, cu valoare perena), sunt negociate pe piata audiovizualului, redifuzate pe alte canale. <Arte>, departe de a fi ceea ce nu si-a propus – o afacere - este un veritabil canal de nisa. In 1999 el obtinea in Germania, (in conditiile in care televiziuni locale, regionale, de land, ofereau in mod curent programe culturale diverse si de buna calitate), o audienta medie plasata putin sub 1%. In Franta obtinea cca. 2%, o audienta considerata acceptabila.
Reforma TVR - „proliferarea…violentei si vulgaritatii”
Inca din vremea conducerii girate de Stere Gulea si Alina Mumgiu-Pippidi, moment in care s-au impus principalele canale comerciale, TVR1 si TVR2 s-au plasat ca audienta in urma acestora.
Solutiile adoptate pentru redresare s-au anuntat a fi radicale. Asupra institutiei a fost lansat un adevarat desant CDR-ist: forte proaspete, oameni tineri, talentati si cinstiti. Cu sprijinul acestora, dar si cu cel al unor cadre mai vechi, au fost restructurate programele.
Raportul Consiliului National al Audiovizualului privind activitatea SRTv in anul 1998 arata insa ca rezultatele nu fusesera favorabile. Grila lansata la inceputul verii a avut caracteristici eminamente comerciale, in afara prevederilor legale. Raportul sublinia: „proliferarea telenovelelor – pana la dimensiunea unui fenomen social, pe de o parte, a violentei si si vulgaritatii pe de alta parte”.
In acelasi timp raportul unei comisii parlamentare de ancheta privind activitatea SRTv in 1997 releva faptul ca deficitul de 18, 725 miliarde lei inregistrat la finele anului 1996 crescuse in 1997 la 87, 3 miliarde lei. Datoriile SRTv crescusera de la 61, 65 miliarde lei la sfarsitul lui 1996, la 188,6 miliarde lei in decembrie 1997. Si acest document atragea atentia si asupra cresterii timpului de emisie alocat serialelor de import in detrimentul programelor culturale.
Mai toti cei care s-au succedat apoi in pozitii de decizie la TVR, incepand cu regizorul de teatru Cristian Hadji-Culea, au pus diagnostice, au propus retete, strategii, au initiat masuri administrative ce, in opinia lor, erau necesare pentru ca institutia sa ramana un jucator important pe piata media romaneasca. Consiliul de Administratie in fruntea caruia se afla acesta, cuprindea nume precum Stere Gulea, Lucia Hossu-Longin, Tudor Marascu, Alex Stefanescu. Liderul sindical Dumitru Iuga si editorul Gabriel Liiceanu, patrunsesera in Consiliul de Administratie ca reprezentanti ai salariatilor institutiei, alesi prin votul acestora.
In februarie 1999, Cristian Hadji-Culea declara pentru <Privirea>: „suntem hotarati sa depasim o etapa calitativa, (…) lucram la definirea televiziunii ca spatiu public. (…) Asta implica un statut al ziaristului in televiziune. (…) Statutul prevede o functie la care eu tin foarte mult, aceea de avocat al telespectatorului, deci de relatie intre teleast si toti cetatenii. (…) speram sa creasca concurenta interna, de unde sa ajungem la filozofia muncii in raport cu emisiunea. Vom plati astfel calitatea si audienta, deci eficienta fiecarei emisiuni”.
Cu d-na Lucia Hossu-Longin (reprezentanta PNTCD in C.A) sunt „in cele mai bune relatii posibile. Isi manifesta sprijinul pentru reforma din TVR. Este o raspundere colectiva a consiliului de administratie. (…) Sper ca aceasta restructurare sa duca la o clarificare a responsabilitatilor”.
Reforma TVR - „handicapatii, revolutionarii si pilosii”
La 23 iulie 1999, Consiliului de Administratie al SRTv a hotarat, unilateral, sa desfiinteze Contractele Individuale de Munca pe termen nedetrminat ale majoritatatii salariatilor, mentinand in vechea situatie doar 35% dintre acestia - „cei care au meserii fundamentale ale televiziunii. (…).Alegerea va fi facuta, in primul rand, de conducatorii compartimentelor”, declara in august 1999 Cristian Hadji-Culea in saptamanalul <Capital>. Presedintele-director general al SRTv socotea ca „riscul de a se declansa o avalansa de pile, trafic de influenta, spagi” nu exista: „eu acord toata increderea colegilor mei. Nu pot sa traiesc in suspiciune”.
Nici in privinta corectitudinii selectiei programelor ce vor fi incluse in grile nu avea indoieli: „Va trebui sa perfectionam si noi sistemul de concurs pentru emisiuni. Dar insist, au fost numiti niste sefi de canale, care raspund cu salariul si, pana la sfarsit cu obrazul lor”. (Un om cinstit, intr-o tara vestita pentru cinstea administratorilor ei, nu putea gandi altfel).
La 20 august 1999, Alexandru Sassu, vicepresedinte al Partidului Democrat la acea data, il contrazicea afirmand ca disponibilizarile au depins de bunul plac al diversilor „directori si directorasi. (…) In TVR nu vor mai ramane decat handicapatii, revolutionarii si pilosii”.
Tot in august 1999, Hadji-Culea declara pentru revista „22” cu privire la soliditatea fundamentelor juridice ale masurilor luate: „Prima garantie pe care relatiile contractuale o dau tuturor e faptul ca nici eu, nici alt presedinte, nici Consiliul actual, nici alta administratie, nu pot calca in picioare niste contracte scrise”.
„Scopul nostru este sa castigam piata pentru emisiunile culturale, educationale, sociale, pe care suntem obligati prin lege sa le producem. (…) Situatia noastra economica ne obliga sa judecam fiecare ban pe care-l cheltuim, (…) oamenii sa fie platiti in raport cu aportul lor la emisiuni. (…) speram ca prin acest sistem concurential emisiunile noastre vor avea o valoare si o eficienta crescuta. (…) Una din marile probleme ale Televiziunii a fost obscuritatea in care se desfasurau lucrurile, nedand posibilitatea tuturor sa vada in ce masura mecanismele sunt cinstite”.
Acelasi Cristian Hadji-Culea declara in <Curentul>: „trebuie sa fi un manager nebun sa-ti alungi valorile si presupun ca nici unul dintre directorii numiti de Consiliul de Administratie nu are aceasta intentie. (…) Daca nu avem incredere nimeni in nimeni sigur nu vom putea realiza nimic”.
In iulie si august 1999 <Cronica romana> a gazduit luari de pozitie ale catorva persoane influente din TVR.
Dumitru Iuga, presedintele Sindicatului Liber din Radioteleviziune si reprezentant al salariatilor in C.A. a declarat: „Reactia oamenilor a fost una firesca, (…) am fost agresat. (…) Multi dintre cei care m-au agresat vineri m-au acuzat ca nu am avut niciodata rabdare sa le explic cum stau lucrurile cu reforma. (…) voi repeta: cei care au fost trecuti incepand cu 15 august pe contract determinat au libertatea de a cere plata celor 12 salarii (sau 6 dupa cum spune legea) in functie de vechime (…) Cei care vor sa ramana pana la 1 decembrie vor semna contractul pe termen limitat. (…) Mai exista posibilitatea ca la 1 decembrie sa mai fie concedieri – intr-o proportie de cel putin 15% - iar printre acestia se vor numara si cei mai tari acum in gura. Nu e vorba de nici o vendeta, ci numai de faptul ca acestia fac parte, in general, din zona nonvalorilor”.
Regizorul Cornel Todea, realizatorul programului <Dintre sute de catarge>, declara: „ Ma raliez intrutotul opiniilor exprimate de regizorul - director general Cristian Hadji-Culea, care considera ca restructurarea este determinata de necesitatea introducerii unui sistem competitiv. (…) Realizarea oricarei emisiuni trebuie sa se bizuie pe o echipa permanenta, reunind redactorul, regizorul, prezentatorul, scenograful, operatorul etc”.
Titus Munteanu, directorul Canalului TVR1, arata ca: „E vorba de fapt de o restructurare ce se inscrie in amplul proces de reforma in care suntem angajati. (…) Trebuie sa se inteleaga asadar ca un om bine pregatit nu va avea (…) probleme, iar cei ce au primit vineri instiintarea sunt liberi a pleca si a ramane pana in decembrie”.
Regizorul Tudor Marascu, membru al CA, se arata extrem de optimist: „Sunt convins ca nu va avea de suportat consecintele restructurarii nici un angajat care propune si realizeaza emisiuni si programe competitive. (…) Grila de toamna e propusa de directorii Canalelor 1 si 2, care au lansat si lanseaza oferte. (…) Fireste grila va fi aprobata de Consiliul de Administratie”.
„Cu un profesionist de valoare, de care se constata ca SRTv are nevoie se va negocia si salariul si durata pe care acesta vrea sa semneze contractul, dar si orice alta conditie pe care o pune acesta. In fond TVR intentioneaza sa aduca, de aici inainte, oamenii – vedete pe care ii va plati regeste! Era necesara demararea unei asemenea reforme: sunt prea multi oameni buni care muncesc si care sunt sufocati de mediocri. (…) Noi nu suntem caini, nu dam afara pe nimeni, (…) nu este exclus ca, daca va fi nevoie, TVR sa angajeze mai multi oameni decat va da afara”, declara Alex Stefanescu, membru al C.A. ca reprezentant al presedintelui Emil Constantinescu. (Exemplu viu al celor afirmate, in perioada mandatului sau in C.A., Stefanescu va debuta ca scenarist al unui lung serial si va fi platit cu adevarat regeste. In acelasi timp, sotia presedintelui-director general a fost distribuita in cateva roluri principale, fiind, probabil, si dansa platita regeste. Nici Stere Gulea, membru al CA si mai apoi presedinte al Oficiului National al Cinematografiei, nu va rata prilejul de a imbogati patrimoniul Televiziunii Romane cu o creatie a sa: <Haecker> (un serial de 6 episoade a cate 52 minute, a carei regie o va semna in colaborare cu fiica sa.).
George Borcescu, directorul Departamentului de Productie Editoriala declara: „daca oamenii vor lucra, vor fi trecuti pe contracte determinate. Este o maniera de lucru occidentala, si nu vad cu ce ii incomodeaza, (…) vedeti, problema se pune valoric”.
Mihai Miron, directorul Departamentului Teritorial afirma: „reanoiesc promisiunea facuta celor peste o suta de membrii ai Uniunii (Ziaristilor Profesionisti) din TVR de a le pleda cauza in instanta. (…) Dau doar doua exemple: Radu George Serafim, vicepresedinte al UZP si Dana Popescu de la redactia emisiunilor economice. E absurd sa fie dati asemenea oameni afara”.
„Ceea ce a trebuit sa fac vineri a fost de-a dreptul sinistru. Din 111 oameni, cati are redactia Divertisment, a trebuit sa renunt la 44. Totul s-ar fi putut face logic, in momentul in care ai fi avut deja grilele pentru emisiuni. (…) Am renuntat la 5 oameni de la secretariatul tehnic. Nu vreau sa fiu intrebat pe ce criterii. Am inaintat hartii la 5 sefi de productie, la 3 operatori (dintre care doi erau eroi ai Revolutiei). (…) parerea mea e ca totul e o bataie de joc, afirma Dan Manoliu, redactor sef al Departamentului Divertisment.
Reforma TVR - „pregatirea, realizarea si utilizarea productiilor TVR”
La aceiasi data, 23 iulie 1999, CA al SRTv votase si „Regulamentul pentru pregatirea, realizarea si utilizarea productiilor SRTv”,
La 23 septembrie 1999, Cazinoul <Casa Vernescu> a gazduit lansarea noii grile a canalului TVR1. Titus Munteanu s-a aratat foarte optimist:
„Omu’ trebuie sa renunte la reflexul de a apasa pe telecomanda cautand Antena 1 sau PRO TV-ul. (…) Am incredere in realizatorii noilor emisiuni ale postului, care au capacitatea de a face atractiv chiar si un talk-show despre ultima carte aparuta la <Humanitas>. Vom imbraca segmentul cultural in straie comerciale”. Intre programele propuse a fost remarct cel intitulat „<Art-Mania> - care va arata cum sa deosebim kitsch-ul de arta autentica, cu ajutorul amfitrionului Florin Iaru”.
In mod paradoxal aceste demersuri exceptionale ale administratiei Hadji-Culea nu au dus la cresterea audientelor programelor cultural-formative.
O analiza continuta de publicatia <INFO TVR>, la sfarsitul lunii iunie 2000, arata ca nici audienta generala nu crescuse: „indicatorul sintetic audienta medie orara (zi medie), calculat pentru luna aprilie 2000 (la noua luni de la lansarea <reformei>, a „Regulamentului pentru pregatirea, realizarea si utilizarea productiilor TVR” si la o jumatate de an dupa lansarea noilor programe, <competitive>), nu indica „schimbari fata de perioada anterioara”. Cele doua canale ale televiziunii publice aveau o pozitie mai buna in <Rural>, (unde reteaua de cablu era slab dezvoltata). In <Urbanul mare>, TVR1 se afla, pe locul 3, dupa PRO TV si Antena 1, iar TVR2 pe locul 6.
Anca Fusariu, producator delegat in cadrul canalului TVR1, declara publicatiei <INFO TVR>: „Promovarea culturii a fost buna. Poate emisiunile nu au fost foarte bine realizate si nu au reusit sa treaca ecranul. (…) Ma ghidez dupa sondaje. (…) Daca nu gasesc formule de adresare (…) inseamna ca nu stiu sa fac emisiuni de televiziune. (…) Tipul de discurs trebuie sa fie unul inteligent, expresiv si sa-mi aduca in fata televizorului milioane de oameni”. Relatia audienta – emisiune culturala „trebuie sa fie aceiasi ca pentru toate celelalte emisiuni”.
Anca Fusariu arata, in continuare, ca: „La Studioul TVR Cinema (condus de Dan Necsulea, sotul Luciei Hossu-Longin), va incepe un nou serial, (…) <Memorialul Bucurestilor>, de Lucia Hossu – Longin. Iar la <Teatru> avem deja in lucru (…) serialul dupa piesa lui Alex Stefanescu, <Casatorie imposibila>”.
Silviu Jicman, regizorul artistic al serialului, declara in <INFO TVR>: Filmam in aceste zile episodul 9. (…) Sunt in pregatire episoadele 10, 11 si 12. (…) Colaborarea cu scenaristul Alex. Stefanescu este deosebita, fiecare nou episod aduce pe langa dialogul inteligent, situatii noi care sunt convins ca vor incanta telespectatorii”. Audientele exceptionalei opere scrise de un membru al CA al SRTv n-au confirmat optimismul.
Nici serialul <Hacker>, realizat de Stere Gulea si fica sa Alexandra Gulea in cursul anului 2002, n-a obtinut audientele stralucite. Faptul a fost pus de autori pe seama lipsei unei promovari adecvate.
Inca din iunie 2000, Razvan Theodorescu, (membru al Consiliului National al Audiovizualului), renarca totusi „o usoara ameliorare” a mediei audientei canalelor SRTv produsa prin „introducerea in grila a unor emisiuni pentru handicapati mintal, cum sunt cele de divertisment din zilele de sarbatoare, (…) formula <Bingo> combinata cu telenovelele, <Surprize, Surprize>, <Iarta-ma> si alte ingrediente. (…) Nici o televiziune serioasa nu-si poate ingadui sa adune atatea rebuturi la un loc”, concluziona domnia sa.
La sfarsitul anului 1999 Zigu Ornea publicase in <Dilema> un text intitulat <Genocid cultural>: „Oricat ai butona (…) dai peste (…) programe de divertisment de o jenanta carenta de duh, plate, vulgare. (…) Postul public de televiziune se ia la intrecere cu cele comerciale, capatand o scandaloasa fizionomie asemenea. Repet, nu acesta este rostul unui post national de televiziune, (…) de cultura depinde hotarator destinul natiunii. Un viitor popor de trogloditi nu e de loc idealul spre care tindem. (…)
Traim, fara sa realizam tragedia in proportiile ei, un genocid cultural, (…) va aparea un popor acefal, fara trecut si prezent cultural”.
Transferul ”catre modelul european…”
Dupa experimentul Hadji-Culea, la conducerea SRTv, a urmat, intre iulie 2002 si iunie 2005, Valentin Nicolau, un fost consilier al lui Adrian Nastase, cu studii de geologie si un masterat la Scoala de politie, editor si dramaturg. Acesta a promis dupa numirea in functie schimbari radicale: transferul „catre modelul european, (…) o mai buna administrare a fondurilor publice, (…) o oferta de programe mai atractiva, mai consistenta, (…) o combinatie intre acuratetea si precizia BBC si sclipirea televiziunii italiene sau spaniole”, (…) „promovarea unor proiecte culturale majore”, „Refacerea infrastructurii tehnice (…), Reorganizarea muncii, (…) Schimbarea sistemului de finantare, (…) Refacerea imaginii televiziunii publice, (…) Redarea demnitatii jurnalistilor, (…) Determinarea unei schimbari de mentalitate, (…) Intrarea in legalitate si construirea unui set de reguli, norme si regulamente care (…) sa elimine decizia subiectiva”, manifestarea „<bunului plac> a unora dintre persoanele aflate la conducere”. Nicolau a promis, de asemenea, o „Strategie noua de programe. Schimbarea cadrului legislativ privind articolele de lege care creau premiza ca TVR sa poata fi influentata politic”.
Intr-un articol publicat in revista <22> in septembrie 2004, Alexandru Lazescu, membru al CA din partea PNL, fost director Executiv al SRTv, in administratia Hadji-Culea, unul dintre liderii organizatiei <TRANSPARENCY INTERNATIONAL ROMANIA>, exprima indoieli privind noua conducere a TVR, remarcand: „Comportamentul (…) obedient. Practica evitarii subiectelor controversate, (…) stiri trunchiate, expediate la mijlocul jurnalelor de stiri, reactii unilaterale ale unor oficiali guvernamentali, eludarea cvasicompleta a declaratiilor critice de la Bruxelles, (…) maniera de lucru exagerat de autoritara, centralizarea excesiva a deciziei, impingerea Consiliului de Administratie intr-un rol decorativ. (…) In aceste conditii, concluziona Lazescu, referindu-se la intreg spectrul mediei <bugetare>, degeaba denumim Radiodifuziunea si Televiziunea drept servicii publice. (…) Ele vor continua sa ramana niste simple anexe ale puterii”.
Luni, 8 februarie 2005, C.A. al SRTv s-a reunit pentru a discuta cazul Alexandru Lazescu. Se dovedise ca acesta detinea calitatea de actionar si director general al unui canal privat de radio, incalcand astfel prevederile legii care interziceau acest lucru membrilor C.A. ai SRTv. Valentin Nicolau declara cu acel prilej: „Va trebui lamurita totodata si chestiunea (…) declaratiei date pe proprie raspundere la numirea in C.A. al SRTv. (…) Probabil ca scandalul va deveni de competenta parchetului”.
La sfarsitul anului 2004, Nicolau afirmase in cadrul unui interviu acordat revistei <22>: „Presedintele Emil Constantinescu mi-a spus ca petrecea o ora pe zi sa faca jurnalul de la TVR. Am auzit ca si dupa dansul au mai existat asemenea chestiuni. (…) Eu stiu si pot sa vorbesc sigur despre ce s-a intamplat de cand sunt eu aici. (…) Presiuni politice asupra Televiziunii Publice (…) s-au facut, se fac si se vor mai face. (…) Presiunile nu vin numai la nivelul meu, vin la nivel mediu sau la nivelul ultimului redactor. (…) Sunt uneori presiuni care nici macar nu tin de politica, sunt presiuni care tin de interese strict personale ale unui anumit politician”.
Fapt pozitiv, sub mandatul lui Nicolau audientele s-au mai redresat. Au fost atrase vedete precum Oana Zavoranu, si „modistul” Darta, realizatorul programului de succes „Miss Plaja”. Pe langa vechile studiouri, datand de prin 1970, a fost construit un nou platou. (Dotarile acestuia sunt cam la nivelul anului 1950). „Refacerea imaginii televiziunii”, „rebrenduirea”, a constat in principal in schimbarea siglelor si in pavoazarea peretilor interiori si exteriori cu lozinci mobilizatoare. „Redarea demnitatii jurnalistilor s-a materializat prin instalarea de camere de supraveghere, prin adoptarea de solutii hiperbirocratice, subiective pentru evaluarea activitatii salariatilor, solutii contestate de experti in psihologia muncii.
La realizarile administratiei Nicolau a contribuit si directorul executiv al SRTv, Liviu Pojoni, (un profesionist al imaginii de televiziune, remarcat in campania electorala).
Spre sfarsitul sederii sale in fruntea institutiei, Valentin Nicolau se declara multumit: „Toate obiectivele pe care mi le-am propus, cu exceptia unuia, schimbarea legii de organizare si functionare a SRTv, mi le-am atins sau sunt pe cale sa se realizeze”. Intre obiective atinse exista unul pe care a omis sa-l enumere - producerea unui teleplay dupa una dintre creatiile sale dramatice. (Frumos ar fi fost ca dansul sa fi asteptat ispravirea mandatului pentru atingera acestui obiectiv).
„Licitatiile s-au facut pe…cai oculte”
Intre jumatatea anului 2005 si jumatatea lui 2007 functia de presedinte – director general al SRTv a fost ocupata de Tudor Giurgiu, un absolvent al sectiei de regie de film a ATF-ului.
Acesta si-a inceput activitatea cu declaratii optimiste: „Marele avantaj este ca in TVR sunt profesionisti foarte buni, directorii de canale sunt foarte competenti, ai oameni cu care sa discuti, cu toti privim cam in aceiasi directie”, „Am avut o discutie cu Tariceanu, care mi-a explicat foarte clar ca isi doreste obiectivitate (…) seriozitate si o strategie clara, (…) n-au sunat telefoanele, ma si mir ca m-au lasat sa fac lucrurile de capul meu, (…) au existat doar incercari de interventii pentru fiice sau verisoare, (…) Genul soft de ingerinte, comic…”.
Dupa un timp insa, Tudor Giurgiu si-a temperat optimismul: „mi-e rusine de unele emisiuni difuzate”. Si-a propus, in consecinta, schimbari radicale: „Televiziunea publica trebuie sa ofere calitate, (…) realizatorii de emisiuni sunt mediocrii in mare masura si acest lucru se vede in propunerea lor editoriala. Multi dintre ei vin la serviciu doar ca sa ia o gramada de bani. (…) prioritara este o evaluare exacta a programelor existente, atat din punct de vedere al continutului, al calitatii acestora, al necesitatii lor, al felului in care sunt receptionate de publicul tinta, dar, evident si al bugetului”. „exista niste regulamente conform carora se fac licitatii de doua ori pe an, la care au acces si independentii. Evident ca regulamentul nu s-a respectat, licitatiile s-au facut pe niste cai oculte si lucrurile n-au fost publice”. (…) „programe care se fac in momentul actual sunt realizate cu (…) producatori prieteni sau pe contracte asupra carora am dubii”. ”Nu stiu ce s-a intamplat inaintea venirii mele. Eu vad si acum cum platim furnizori (…) cam dublu cat platesc statiile comerciale. Nu vreau sa comentez ce bani pe sub masa s-au dat in trecut. (…) Eu cer doar moralitate si bun simt. In momentul in care acestea se incalca, o sa fiu primul care sa le taxeze. Cine crede ca lucrurile vor continua asa se insala, (…) cand vine un om care are o conduita morala, oamenii trebuie sa tina pasul”.
Totusi, spre exemnplu, in pofida faptului ca o comisie parlamentara de ancheta si Curtea de Conturi pusesera in evidenta nereguli serioase la Directia de Comunicare, (cheltuieli de peste 2 miliarde de lei pe whisky si parfumuri de firma), directoarea, Cristina Constantinescu, a fost reconfirmata in functie.
„Trebuie sa fim mai atenti cu ceea ce le oferim celor ce platesc taxa catre televiziunea publica, (…) sa putem formula o strategie pe termen scurt care sa aiba drept principal rezultat o imbunatatire si o alta fata a canalelor si a programelor, (…) vrem din toamna sa marim ponderea emisiunilor de cultura si educatie care acum sunt la pamant. Televiziunea ar putea sa-si asume niste proiecte importante si, in paralel ar putea cofinanta poductii care fac cinste tarii (…) in loc sa investeasca in rebuturi”.
La un an si jumatate dupa preluarea mandatului de PDG,
adresandu-se, intr-o nota interna, realizatorilor din TVR, Tudor Giurgiu arata ca, la sfarsitul anului precedent, avand „timp liber”, a putut urmari programele institutiei pe care o conduce. A constatat cu acel prilej faptul ca foarte multe productii sunt realizate neglijent, „pe genunchi”. A pornit in consecinta o campanie pentru imbunatatirea radicala a activitatii.
Adresandu-se reprezentantilor „Ligii profesionale a personalului de specialitate din televiziunea publica” a aratat ca, „va pune accentul pe calitatea programelor, (…) stimularea competitivitatii, a creativitatii”, precizand „ca este pentru prima data cand TVR semneaza contrate cu producatori independenti in urma unor concursuri si nu dupa interventii”. Raspunzand unor imputari, a aratat ca „Sefii structurilor din TVR (…) sunt incadrati (…) in baza unui Contract Individual de Munca, prevederile acestuia fiind confidentiale”. A precizat insa ca „Pentru a nu se repeta experienta difuzarii unor programe necorespunzatoare (…) avem in vedere introducerea (…) unui sistem de evaluare cat mai precisa a unui program, analizand pe langa date matematice precum audienta sau pretul, si calitatea lui. (…) Realizatorii si managerii respectivi (…) vor fi drastic sanctionati (…) in cazul rateurilor repetate”.
In vara anului 2006, Tudor Giurgiu medita la „crearea unui sistem mai obiectiv de evaluare a rezultatelor profesionale ale fiecarui angajat” si la lansarea unui <Contract cu telespectatorii>, cu cetateanul, adevaratul patron al televiziunii publice”.
Nu multa vreme mai apoi, cotidianul <Romania libera> publica scrisoarea lui V. GIn sfarsit, la 5 septembrie 2007, noul presedinte-director general al SRTv, Alexsndru Sassu, (continuand radicalismul predecesorilor sai), declara la Comisia pentru cultura a Camerei Deputatilor: ”In acest moment exista necesitatea unei restructurari profunde. Deja am facut o restructurare la una dintre directii si am redistribuit oameni in alte parti. Lucrurile, cel putin dupa primele saptamani, s-au asezat bine. (…) Ceea ce cred ca s-a intamplat in televiziune in ultimii ani este o incercare de copiere a formatelor si ideilor de la televiziunile private. (…) Trebuie gasit echilibru. Imi trebuie audienta si trebuie sa respect misiunea legala pe care o avem.(…) Din punct de vedere managerial, televiziunea publica este structurata prost. Sunt mari probleme de asumare a raspunderii, de infidelitate a diectorilor fata de televiziune. Situatia este bizara. Aproape toti directorii care ocupa aceste posturi nu au criterii de performanta”.
Nu multa vreme mai apoi, la 5 septembrie 2007, un cotidian central publica opiniile unui cetatean (ce-si indica numele si adresa): „Programul este o mizerie. TVR nu are stapan? (…) Profita de o anumita situatie si nu-si obtine banii ca urmare a competitivitatii, a eficientei”, scria el.
„Domnul X”
Pe prima pagina a <Universului>, cotidianul cu cel mai mare tiraj din epoca, I.L.Caragiale a publicat la 16 februarie 1909 textul intitulat „Domnul X”. Textul era inchinat publicului, publicul inteligent, cultivat, lipsit de prejudecati, dar pretentios: „…de cate ori ma calca nevoia, ori indemnul Duhului rau ma-pinge a lua condeiul, de acel Domn (sa-l numim X…, ca personal nu-l cunosc), de acela ma apuca o frica nehotarata; simt, gandindu-ma la el o strangere neanteleasa a inimii, ceva cam asa cum trebuie sa simta un impricinat cand, nu prea sigur de dreptatea lui, aude aprodul strigandu-l pe nume sa pofteasca-nauntru, la judecata (…).
Ah! Domnule X… cine esti? (…) trebuie sa fi un om sever, (…) pe langa bogatele d-tale cunostinte literare, stiintifice, artistice, trebuie sa fi avand gust subtire si simtire adanca.
D-ta, asa mi-nchipuiesc eu, trebuie sa fi mai-nainte om si pe urma roman (ca se-ntampla uneori si aminterea); prin urmare, d-ta roman, fireste, trebuie romaneste sa judeci omeneste.
(…) d-ta nu poti admira o splendida mantie imperiala de purpura captusita cu ermina daca e prost croita si rau cusuta; iti place mai bine o scurteica mitocaneasca de plisa captusita cu pisica, croita si cusuta cumsecade…fiindca, iarta-ma sa-ti spun, esti pedant…
D-ta, desigur, cand citesti ceva de un autor vestit, (…) oricat de mare ar fi reputatia lui, trebuie sa recunosti indata daca <maestrul acela> scrie ca o bucatareasa nedata la carte (…).
Eu stiu ca un om cu spiritul luminat ca d-ta, cat sa fie de sever, permite literelor sa serveasca la multe – de la stiinta cea mai inalta, de la cea mai subtila arta pana la cea mai simpla cronica si pana la o trecatoare gluma de nimic: numai literele sa fie litere, insirate cu socoteala matura. (…) Te rog sa ma crezi, preastimate Domnule X…, cititorule, ca dandu-ti d-tale mult respect mi-am oprit putin si pentru mine. Astfel, n-as indrazni niciodata sa te uit cand pun mana pe condei – fiindca, sa-ti mai spun ceva, pe langa teama, d-ta imi inspiri mie si alt sentiment…te iubesc – cam rar, ce e drept – dar sincer, crede-ma”.
*
Rotind privirile peste forfota de lume ce umple targul de carte de la Romexpo, suntem indreptatiti a crede ca in acea multime se afla si „Domnul X”. In ciuda vitregiilor secolului al XX-lea el a supravietuit. Isi dramuieste acum, poate, cu parcimonie, putinii bani pentru a cumpara cateva carti, alese cu grija.
El, „Domnul X”, reprezinta cu siguranta si publicul potential al emisiunilor culturale ale canalelor televiziunii publice.
Intrebarea, mereu actuala, este: sunt acestea la inaltimea pretentiilor „Domnului X”? Audienta extrem de scazuta a majoritatii acestora nu este cumva pricinuita de faptul ca oferta este reprezinta de multe ori de: „umpluturile cele mai sarbede, (…) o productie ingalata, fara nici o vioiciune comunicativa, (…) o flescaiala completa”?
„moralitate si bun simt”
Cum se face ca atatea serii de administratori ai Televiziunii Romane, strategi atat de inteligenti, specialisti precum Stere Gulea, Alina Mumgiu-Pippidi, Cristian Hadji-Culea, Liviu Pojoni, Alexandru Lazescu, Valentin Nicolau, Tudor Giurgiu n-au reusit sa redreseze institutia? N-or fi putut, sau n-or fi dorit? Au schimbat mereu schimbarea in mod „radical”, fara a produce o imbunatatire a situatiei. Ce blestem apasa asupra TVR? Ia sa vedem!
Atunci cand Tudor Giurgiu declara: „Eu cer doar moralitate si bun simt. In momentul in care acestea se vor incalca, o sa fiu primul care sa le taxeze”, se afla in vadita contradictie cu propriile actiuni ce vizau pastrarea cofidentialitatii in legatura cu unele contracte semnate de SRTv. Cu persoane din afara sau din interiorul institutiei. Domnia sa socotea firesc a pastra in confidentialitate chiar propriul salariu.
In tari mai putin celebre pentru cinstea administratiei, atunci cand se ruleaza bani publici nu este admisa atata confidentialitate. Ce secrete de stat, de serviciu pot exista in materie de politici culturale. Confidentialitatea poate fi antecamera a ceea ce se chiama ciordeala.
In mandatul sau, Tudor Giurgiu a finantat productii vadit costisitoare si suspecte a nu fi adus beneficii pe masura investitiilor. Va raspunde in vre-un fel pentru asta?
Proiectul „Mari romani”, care ar fi trebuit sa genereze documentare de referinta, programe de <stoc>, cu valoare perena, despre personalitati importante, a fost de multe ori o incropeala, contine informatie istorica eronata. Scenariul dedicat lui Eminescu a pornit de la o premiza absurda, demna de un <Minar> al epocii proletcultiste, aceea ca poetul ar fi fost victima unui complot generalizat al intregii clase politice romanesti.
Atunci cand Tudor Giurgiu pomenea despre: „incercari de interventii pentru fiice sau verisoare. (…) Genul soft de ingerinte, comic”, trata cu falsa ingenuitate, o tema esentiala – sinecurismul. Acesta s-a concretizat in valurile succesive de cumetri, fiice, nepoti si „verisoare”, cu care, pe rand, toate administratiile au inzestrat Televiziunea Romana. Domnul Giurgiu se prefacea a nu sti ca din randul acestora se recruteaza buna parte a celor responsabili de calitatea programelor „culturale”, „educative”.
„Sinecurismul in Romania de dupa 1989 trebuie vazut ca (…) dorinta romanului cu ambitii sociale de a se sustine si alimenta, material si moral, prin ocuparea unei pozitii sociale privilegiate, furnizate de stat sau de alte institutii publice, care nu-l obliga pe beneficiar sa presteze un efort normat de un criteriu clar de eficienta. Mai mult, functia nu numai ca ofera o solutie de subzistenta, ci ea este un semn, o eticheta sociala”, observa Sorin Adam Matei, universitar roman stabilit in Statele Unite. („Boierii mintii”, Editura <Compania>, 2004, pag. 179).
Cand Valentin Nicolau amintea de: „presiuni care nici macar nu tin de politica, (…) ci de interese strict personale ale unui anumit politician”, vorbea si el despre acelasi subiect, Mai recunostea implicit si faptul ca un program in grila confera o anumita putere „ultimului redactor”, putere ce decurge din relatia directa cu reprezentantii altor puteri (politice, economice), recunostea posibilitatea unui troc, recunostea deci coruptia, recunostea implicit ca exista interese mai largi, (inclusiv materiale), ca anumite persoane si nu altele sa-si introduca proiectele in grila.
Realitatea Televiziunii Romane se concretizeaza in piramide de interese, mai vechi si mai noi.
Atunci cand, (ca om cinstit, intr-o tara cunoscuta pentru cinstea administratorilor ei), Cristian Hadji-Culea, afirma: „Nu pot sa traiesc in suspiciune. (…) Daca nu vom avea incredere nimeni in nimeni nu vom putea realiza nimic”, actiona impotriva unei reale schimbari.
In mandatele lor, domnii Cristian Hadji-Culea si Tudor Giurgiu s-au straduit, si in buna parte au reusit, sa compromita ideile de finantare pe proiect si de externalizare a productiei. Alaturi de domnul Stere Gulea au impus axioma ca o persoana cu studii universitare in domeniul artelor spectacolului nu poate fi un manager eficient la Societatea Romana de Televiziune.
*
Audientele canalelor SRTv au continuat sa scada in lunile ce au urmat. TVR1 a ajuns la ratinguri medii in prime time de 0,6, TVR2 a iesit practic din competitie, situandu-se in afara Top 10.
Marea problema, problema problemelor, la TVR este aceea a selectarii programelor care intra in grila. Atata vreme cat acest lucru nu se va face in conditii de libera competitie, de totala transparenta, in conformitate cu reguli clare, implicand responsabilitatea (inclusiv materiala) a decidentilor, nimic nu se va schimba.
Concluziile Rapoartelor Anuale GEA privitoare la Romania atrag mereu atentia asupra faptului ca lipsa competitiei pe piata interna reprezinta cea mai grava problema a tarii noastre. Deficitul de competitie se traduce printr-un deficit de competenta, al toate nivelurile. Concurenta nu e un scop in sine, o simpla cerinta a UE, ci un instument pentru stimularea inovatiei, a creativitatii, eficientei, in interesul publicului platitor de biruri.
Nu este nevoie de cine stie ce mari descoperiri, de „terapii de soc”, ci de un tratament facut cu calm, dupa metode verificate. Nici un sistem nu este perfect, unele sunt insa verificate si dovedite drept acceptabile.
Spre exemplu, la BBC intrarea in grila se face dupa ce episodele pilot au fost testate pe trei esantioane de public, alcatuite dupa criterii consacrate in practica sociologica. (Oficiul intern de sondaje este responsabil pentru conformitate). In continuare, programele trebuie sa se inscrie peste nivelul audientei convenite. Daca n-o fac, daca „Domnul X” nu se arata interesat de ele, ies din grila.
*
„Domnul X” este indepartat de emisiunile cultural-formative ale TVR datorita nivelului prestatiei realizatorilor. Emisiunile sunt de cele mai multe ori „…umpluturile cele mai sarbede, (…) o productie ingalata. Fara nici o vioiciune comunicativa, (…) o flescaiala completa…”, peltele verbale ilustrate cu poze in miscare si muzici. Realizatori lenesi lasa in seama unor „capete vorbitoare” sa umple spatiul de emisie.
Spectrul autorilor cuprinde, (evident, cu exceptiile de rigoare), creatorii emeriti, apartinand, in general, „vechii garzi” - posesori de „condei”, autori de texte „poetice”, precum acela difuzat intr-o emisiune de la TVR, sambata, 27 septembrie 2007, la finele <Festivalului Enescu>: „luceafarul muzicii romanesti”, „compozitorul nepereche”, „ingemanare a artelor”, „seve inspiratoare”, „prinos de recunostinta” etc, etc, si reprezentantinici de cei ai „Noii generatii” ce mizeaza, de regula, pe tupeu.
Dupa 1989, atunci cand Televiziunea Romana a devenit „Libera”, s-a trecut de la o selectie bazata prioritar pe „dosar”, la una in care rolul principal il joaca „relatiile”. Cine are relatii, (aparitia „privatelor” a rezolvat problema studiilor), poate aspira la orice loc in TVR: electrician la director, orice, in functie de rangul relatiei.
Reteta de realizare a unei pseudoemisiuni e prinsa lesne de orice pseudorealizator. Ea pare a materializa o mai veche caracterizare facuta tarii noastre de un strain celebru. Iat-o:
1) Operatorul de imagine, (care de multe ori nu-l cunoaste pe redactorul cu care urmeaza sa lucreze in acea zi), afla in masina, in drum spre locul filmarii, subiectul materialului. Ca semnatar al imaginii, mi s-a intamplat sa merg cu o „telectuala” la <Dalles> pentru a filma o emisiune de arta plastica si sa constat ca respectiva era „virgina” in domeniu, nu stia pe unde se intra in sala de expozitii.
2) La locul faptei se inregistreaza interviuri. Redactorul pune „subiectilor” intrebari mai mult sau mai putin inspirate, (ia „vorbe”).
3) Operatorul filmeaza apoi, „la inspiratie”, „ilustratie”, adica imagini din spatiul in care „subiectii” isi desfasoara activitatea. (De cele mai multe ori nu primeste nici un fel de indicatii de la realizatorul emisiunii).
4) Monteurul (desemnat de regula si el aleatoriu), „fonotecheaza” „vorbele” (le tunde si le pune in ordinea dorita de realizator) ca la radio, locurile in care s-au produs „sarituri”, (unde au fost eliminate parti din „vorbe”), sunt „acoperite” cu imagini, („ilustratie”), de cele mai multe ori la inspiratia monteurului. Intre „vorbele” intervievatilor sunt intercalate comentarii, („creatii literare” ale redactorului). Acestea si fonotecarea interviurilor reprezinta, practic, singurele momente din intregul proces de elaborare al programului de televiziune in care semnatarul lui se manifesta ca autor.
5) Ilustratorul muzical (desemnat si el, de cele mai multe ori, la intamplare), acopera apoi „produsul” cu „muzici” alese dupa propria inspiraratie, (de regula in absenta redactorului si fara indicatii din partea acestuia).
Nici o preocupare pentru unitate, ritm, expresivitate, utilizarea tehnicilor de seductie specifice comunicarii audiovizuale.
Modul acesta de productie este generat nu doar de datele personale ale „autorilor” ci si de organizarea generala a activitatii institutiei.
Cerintele acelui „Regulament pentru pregatirea, realizarea si utilizarea productiilor SRTv” nu sunt, de regula, respectate.
Totusi, in echipele adevarate, formate din oameni ce se cunosc si respecta, lucrand constant impreuna, oameni ce sunt cu adevarat interesati de produsul la fabricarea caruia participa, formalizarea nici n-ar fi necesara. Pregatirea se face permanent, adesea „la o cafea”. Programele valoroase sunt realizate de autori capabili sa comunice, sa aleaga teme ce intereseaza publicul, sa se exprime cu mijloace specifice audiovizualului, sa improvizeze, sa coopereze activ in cadrul echipei, oameni capabili a selecta sugestiile colaboratorilor, capabili a-i motiva, fie si numai moral.
La <Discovery Campus>, manifestare gazduita in septembrie 2007, de Timisoara, participantii au putut cunoaste o cazuistica diversa. Pentru proiecte propuse de realizatori care au confirmat prin realizari anterioare, producatorii profesionisti isi asuma riscuri, acordandu-le credit in alb. Christoph Jorg (ARTE) a aratat ca a sustinut proiectul unui autor fara ca acesta sa-i fi prezentat un material scris. Garantia - palmaresul respectivului. Margje de Konig (IKON) a oferit exemplul unui proiect pe care l-a acceptat (din aceleasi motive), desi ii fusese prezentat pe o singura fila A4.
La TVR increderea, (in cazul unora), este nelimitata. Autori ce fac, de ani de zile, dovada incapacitatii, a nivelului cultural si intelectual indoielnic, sunt mereu prezenti in grila. Nu li se pretinde, desi regulamentul o impune, sa-si prezinte detaliat intentiile, inainte de a porni la realizarea programului. Trebuie spus insa ca acest <script> se face totusi, se face insa, de regula, dupa difuzarea programului. Fara el nu se pot ridica drepturile de autor.
Un scurt inventar de „perle”
Numai lipsa de interes a publicului fata de multe asa zise programe culturale face ca ele sa nu ajunga mai des in vizorul <carcotasilor>.
Exemplele culese, la noroc, de subsemnatul, (unele inregistrate, cu data si ora) din programe difuzate de TVR sunt revelatoare pentru nivelul „cultural” al unor < nepoti, fice si „verisoare”>:
Miercuri, 21 martie, 2007, intr-un material despre cetatea Alba Iulia difuzat la TVR Cultural, numele lui <VAUBAN>, celebrul constructor de fortificatii din vremea lui Ludovic al XIV-lea, era pronuntat asa cum se scrie. (In acelasi mod pronunta si Ioan T.Morar numele lui <PREVERT> in atat de regretata sa emisiune dedicata cartii, pe Romania1).
Tot miercuri, 21 martie, 2007, cateva minute mai inainte, intr-un „documentar” intitulat „Razboiul umbrelor”, difuzat pe TVR1, in loc de „iminenta unui atac” lectorul, autorul materialului, pronunta „<EMINENTA> unui atac>”. Tot o eminenta, „<EMINENTA> (inceperii celui de-al II-lea Razboi Mondial, de data aceasta,) l-a determinat pe Man Ray sa paraseasca Europa” (intr-o alta emisiune).
Joi, 13 iulie 2006, ora 17,30, un teleturist teverist nimerit in Italia, sustinea ca Giuseppe Acerbi, un contemporan al lui Napoleon Bonaparte, ar fi ajuns la <POLUL NORD>!? (Acerbi ajunsese de fapt la „Capul Nord”).
In campania de presa legata de mostenirea „matusii Tamara” un reporter al Jurnalului de la TVR1 ne prezenta cladirea din strada Cristian Tell drept una in <STIL BRANCOVENESC>, desi aceasta (construita in prima parte a secolului al XX-lea), nu are cum avea nici cea mai mica legatura cu zisul stil. Nu are nici macar cu cel „neoromanesc”.
O teverista emerita, membra a unui juriu ce ierarhizeaza valorile in materie de programe de televiziune, ne asigura deunazi ca mesterii pietrari din Albesti - Muscel, „Dau grandoare si <PRETIOZITATE>” materialului pe care il prelucreaza.
Un clasic, (calator pe meridianele planetei si posesor al unei colectii impresionante de adjective radicale), informa publicul, intr-un program – vedeta din proaspat reformata „grila Hadji-Culea”, program difuzat duminica, 3 octombrie 1999, la o ora de maxima audienta, ca iezuitii si inchizitia ar fi distrus comunitatea catarilor din Carcassonne. Atata doar uita savantul autor, ca disparitia respectivei comunitati s-a produs pe la anul 1200, cu numai vreo trei secole inainte ca Ignatio de Loyala sa fi intemeiat ordinul iezuitilor.
Intr-o emisiune dedicata celor de varsta scolara, „Casa Pogor” din Iasi, una dintre cele mai importante spatii ale culturii noastre, loc de desfasurare sedintelor „Junimii”, unde au citit Alecsandri, Creanga, Caragiale, Eminescu, era prezentata drept „Casa <PONOR>”.
Intr-un program cu pretentii culturale, filmat la Istambul si difuzat in toamna lui 2006, comentatorul aprecia ca „muzica turceasca seamana cu o manea”. Daca ar fi facut mici eforturi pentru a se informa ar fi aflat ca maneaua, giambaraua, irmilicul, besteleaua, musamaua, naframa si zoralia sunt ritmuri aduse de la Stambul pe malurile Dambovitei in veacul fanariot.
O autoare de la TVR pronunta numele lui Alfred Jarry precum cel al personajului de desen animat – <GERRY>.
Intr-unul dintre programele matinale ale canalului TVR1, numele lui Lavoisier a fost pronuntat de „verisoara” unui senator, exact asa cum se afla scris aici: <LEVOZIER>.
Vineri, 10 noembrie, 2006, intr-un program inregistrat, Ioan T. Morar ne asigura ca Italo Calvino ar fi luptat in Rezistenta italiana din 1943 pana in 1954???
La „Jurnal”, pe Romania 1, un membru al „desantului cederist”, celebru pentru perlele sale, ni-l recomanda pe un cetatean, inginer pensionar la Focsani, drept cel mai batran <ASTRONAUT AMATOR> din lume.
Un alt „telectual” valoros, rapit din pacate azi de un post concurent, ne prezenta cu ceva vreme in urma, pe TVR2, un <PURPURIU> de melodi.
Un fost ghid ONT, ajuns imediat dupa 1989 redactor sef la Actualitati, apoi la Economic, incerca insistent, intr-o emisiune de eduatie economica, sa ne convinga de caracterul benefic al contrabandei.
O creatoare, „specialista” in artele plastice, il boteza pe Camil Ressu – Camil <RUSU>.
Intr-un documentar despre Germania nazista, difuzat in octombrie 2006, pe TVR2, termenul de „spatiu vital” era tradus insistent prin „spatiu <LOCATIV>”.
Marti, 3 ianuarie, 2006, intr-un documentar despre Albert Einstein, preluat de TVR Cultural, notiunea de „atractie gravitationala” era permanent tradusa prin termenul de <GRAVITATE>. (E drept ca si un post concurent plasa „Festivalul de poezie de la Struga” la <AZUGA>).
In Jurnalul de pe TVR Cultural din 20 august 2006 eram asigurati ca vitraliile Palatului Culturii din Targul Mures sunt realizate in stil <SECESIONIST>. Tot la Jurnalul Cultural, vineri, 8 aprilie, 2005, puteam auzi ceva despre oratoriul <MESAIA de HANDEL>. Textul era pronuntat exact cum e scris aici. La aceiasi emisiune, vineri, 27 iunie 2005, o „telectuala” (care semneaza curent emisiuni a caror audienta penduleaza intre 0,0 si 0,1%), ne asigura: „Am multime de surprize pe care nu vreau sa le <DESCONSPIR>”. Sambata, 22 decembrie 2007, ora 11, 05, pe TVR Cultural, intr-un comentariu despre Velasquez, se afirma ca acesta ar fi intreprins o calatorie pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Pe 14 mai 2008, la Jurnalul de seara de pe TVR1 eram informati ca <Moara lui Assan> ar fost construita in 1953.
Astfel de exemple nu vor inceta atata timp cat modul de selectie al celor chemati sa produca programe de televiziune, sa-i selecteze pe cei chemati sa le produca, nu se va schimba.
Pe la inceputul anului 2007, intr-o emisiune in direct, in care erau discutate rosturile Consiliului National al Audiovizualului, Ralu Filip primea o sugestie din partea unui telespectator, anume ca autorii de astfel de „perle” sa fie sanctionati cu amenzi. Fostul presedinte al institutiei, disparut prematur, s-a opus ideii, fara a oferii insa argumente convingatoare.
Atunci insa cand Tudor Giurgiu a solicitat majorarea taxei pe audiovizual, fostul presedinte al CNA-ului a reactionat insa vehement: „Trebuie luate masuri de disponibilizare si de eficientizare a postului public. De ce sa fie acesta tratat altfel decat SIDEX sau Valea Jiului”.
Pentru ca disponibilizarile sugerate sa nu mai depinda de bunul plac al diversilor „directori si directorasi”, pentru ca in TVR sa nu mai ramana doar „handicapatii, revolutionarii si pilosii”, mai normal ar fi ca CNA-ul sa ia in consideratie sugestia virtualului „Domn X”. Sa aplice amenzi pentru emiterea de „perle” de felul acelora mai sus pomenite. Iar daca amenzile n-ar mai fi platite de contribuabil, din taxa Radio-Tv, ci de catre faptasi si managerii ce ii protejaza, cu siguranta ca atat calitatea programelor cat si situatia financiara a televiziunii publice s-ar redresa.
Televiziunea ar avea de castigat si daca acei autori ce dovedesc in mod constant lipsa de har, nereusind nicicum sa salte audienta peste genunchiul broastei, ar fi siliti sa-i mai lase si pe altii sa incerce.
Nu se intampla insa asa. Aceiasi „autori” sunt chemati sa-si incerce iar si iar norocul. Selectia programelor este incredintata, la fel, acelorasi „specialisti” lipsiti de noroc si responsabilitate. In analiza sa, facuta la inceputul veacului al XX-lea apropo de mersul institutiei publice a Teatrului National, Caragiale scria: „…in generalitatea cazurilor, toate subventiile acordate de stat sunt mai de graba gratificari date la oarecari persoane decat ajutoare date la niste institutiuni…Afacerea condusa cu mai multa sau mai putina competenta, mearga mai bine sau mai rau, fie ca succes moral, fie ca afacere comerciala, conducatorii nici nu castiga nici nu pagubesc…” Se petrec altfel lucrurile in cazul TVR?
*
Situatia dezastruasa a Televiziunii publice e datorata si aplicarii unei asa zise metodologii de apreciere a calitatii muncii. Aceasta ofera sefilor de compartimente posibilitatea de a actiona arbitrar. Daca lipsa de transparenta in privinta veniturilor obtinute de salariatii institutiei publice care este SRTv ar inceta, s-ar putea poate constata ca multi dintre autorii „perlelor” citate mai sus, multi dintre autorii de programe cu audienta de 0,0%, nepoti si „verisoare”, se afla in fruntea bucatelor.
Prof. dr. Adrian Neculau si conf. dr. Cornel Havarneanu de la Catedra de psihologie a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi s-au pronuntat in privinta calitatii respectivei metodologii. Au aratat ca in cazul unor profesiuni cu sarcini de creatie, cum sunt cele din Televiziune, aceasta activitate „ar trebui efectuata de catre specialisti in evaluarea umana”, psihologi ce utilizeaza „proceduri mult mai subtile”. In legatura cu persoanele desemnate in SRTv sa faca evaluarile, expertii se intrebau: „Cine sunt acestia? Fac ei parte din echipele, grupurile, colectivele pe care le evalueaza? Daca da, atunci ei fac parte din context (adica sunt implicati social, ideologic, afectiv intr-un sistem) si sunt marcati de participarea la relatiile interpersonale din institutie. Evaluarile lor vor fi deci subiective. (…) Orice gresala in evaluare, datorata fie deficientelor metodologice, fie distorsiunilor subiective ale evaluatorilor, poate provoca stari traumatizante pentru personalul evaluat, fapt care poate avea consecinte negative asupra climatului institutional. Cuantificarea in cunoasterea persoanei poate duce la distorsiuni inimaginabile, la aberatii care vor face deliciul presei…”.
*
La sfarsitul lunii octombrie 2007, conform indicilor de audienta, TVR1 se plasa uneori pe locul 3 alteori pe 4, dar si pe 5, dupa Pro TV, Antena 1, Prima Tv si Acasa, cam cu 1/3 din audienta Pro TV-ului si cu mai putin de jumatate din cea a Antenei 1. TVR 2 pare a fi pierdut lupta, se inscrie de cativa ani, alaturi de TVR Cultural, in categoria <alte posturi>.
Indicii de audienta ai programelor Canalului TVR Cultural se prezentau, in a doua parte a anului 2007, astfel: <Inapoi la argument>: 0,1; <Artdelenisme>: 0,0; <Cinemaniacii>: 0,0; <Tema de vineri>: 0,1; <Jurnal Cultural>: 0,1; <Art@.ro>: 0,0; <Citeste cu mine>: 0,0; <V…de la vizual>: 0,1. .
Exista totusi un public interesat de emisiunile cultural-formative: <Omul care aduce cartea> (Pro TV) si <Garantat 100 %> (TVR1) obtin ratinguri de cca 1,5. Tot cca 1,5 inregistreaza si <Pescar Hoinar> (TVR2), program cu un caracter special, despre care s-ar putea discuta mai pe larg .
*
Criza prin care trece de multa vreme Societatea Romana de Televiziune nu este doar administrativa, financiara, de personal este, asa cum arata inca din octombrie 1999 grupul de experti ai Consiliului Europei, si una de identitate, de proiect. Faptul ca decidentii nu sunt niciodata sanctionati pentru rezultatul activitatii lor, pentru lipsa de transparenta cu care manipuleaza banul public, pare la prima vedere decisiv, nu e mai putin adevarat insa ca lipsa de reactie a opiniei publice, a specialistilor reprezinta un factor la fel de agravant. In absenta unor publicatii serioase de specialitate, a dezbaterilor profesionale, confuzia este aproape totala. Importanta audiovizualului in procesul formativ ar justifica subventionarea unei publicatii serioase dedicate domeniului. O multime de aspecte importante se cer dezbatute. Unul dintre acestea este si definirea proiectului institutiei care se numeste SRTv.
Ce este televiziunea?, ce este televiziunea publica?, cine este adevaratul stapan al televiziuii publice? - iata niste intrebari pe care ar trbui sa si le puna publicul platitor de dari.
Ce e televiziunea?
„Televiziunea e presa”, „autor la televiziune e jurnalistul” afirma destui asa zisi specialisti, unii suficient de influenti.
Acesti „specialisti” nu observa caracterul extrem de eterogen a ceeace se numeste „emisie de televiziune”, faptul ca modurile de manifestare ale acesteia depasesc mult aria publicisticii.
Ce fel de jurnalisti sunt autorii teatrului de televiziune, videoclipurilor, telefilmelor de toate felurile, de la „Prova d’orchestra” si „Decalog”, la „Sclava Isaura”? Fellini, Herzog, Chabrol, Kieslowski, Kusturica, Ciulei, Pintilie, dar si Averty, Bocanet, Lazarov, autori de programe de televiziune, n-au ravnit niciodata la calitatea nemeritata de jurnalist.
In realitate televiziunea este un vehicol, un difuzor de cultura. Jurnalismul este doar unul dintre campurile culturale din a caror arii televiziunea difuzeaza programe. La televizor putem receptiona stiri, reportaje, dialoguri, dar si retete culinare, cuplete comice, predici religioase, publicitate, campionate de futbol sau de biliard, etc.
Evident, televiziunea, precum orice alt vehicul cultural are specificitate. Atunci cand Mc Luhan emitea celebrul sau adagiu „Mijlocul de comunicare este mesajul”, se exprima metaforic pentru a sublinia importanta acestei specificitati. Din lucrarile lui si din cele ale altor teoreticieni seriosi nu reiese ca pot fi confundate „campurile de productie culturala”, (literatura, muzica, jurnalismul, reprezentatia scenica, fictiunea audiovizuala, documentarul, stiintele), cu difuzorii de cultura, (tiparul, Webul, radioul, televiziunea). Mc Luhan nu afirma lipsa importantei continutului mesajului ci, axiomatic, obligativitatea adaptarii „mesajului” la particularitatile „mijlocului de comunicare”, faptul ca intr-un fel se emit mesajele de la catedra si altcumva la televizor. Altfel spus, emitatorul de mesaje, comunicatorul, trebuie sa se adapteze „mijlocului”, sa utilizeze „tehnici” specifice ce se pot defini chiar ca „tehnici de seductie”.
Canale publice, canale comerciale
Televiziunea publica este, dupa lege, o institutie, ea are <misiune>, spre deosebire de cea comerciala care are scopuri, (comerciale, fireste). Misia canalelor publice e specificata in lege, cuprinde trei obiective generale: informatie, educatie, divertisment.
Conform legii, SRTv e obligata „sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice, (…) sa prezinte in mod obiectiv, impartial realitatile vietii sociale, politice, economice interne si internationale”. Calitatile fundamentale ale autorului de programe informative, autor ce este indiscutabil jurnalist, sunt obiectivitatea, precizia. Cu riscul unei anume inexpresivitati, el trebuie sa refuze „punerea in scena”, sa prezinte „fotografii neretusate”, fidele ale evenimentelor. Constitutia Romaniei il oblga si pe jurnalistul ce functioneaza in cadrul mediei private la acelasi mod de lucru. E de analizat in ce masura proiectul dupa care functioneaza jurnalismul de televiziune in Romania se supune prevederilor constitutionale.
Autorii programelor de divertisment utilizeaza alte arme decat cele ale jurnalistului. Din arsenalul acestora nu pot lipsi punerea in scena, sarja, bufoneria.
Un proiect onest, rational al televiziunii publice trebuie sa puna in centrul preocuparilor aspectul educativ, cultural-formativ. Practic, intreg ansamblul grilei, programe de cele mai diverse genuri, inclusiv cele de divertisment, ar trebui sa aiba carater cultural-formativ. Daca nu s-ar proceda astfel, acceptand subventiile, s-ar face concurenta neloaiala canalelor private.
Chiar o transmisie sportiva poate avea, cand este facuta de profesionisti onesti, valente formative. Comentariile lui Cristian Topescu promovau fairplay-ul, ofereau de multe ori informatie culturala despre tara, orasul in care se desfasura intrecerea, reprezentau un exemplu de folosire corecta, nuantata a limbii romane.
Exista teoreticieni ce au pus in discutie ipoteza ca un atare proiect (bazat pe o politica de programe ce urmareste a realiza, folosind mijloace subtile, mutatii la nivelul mentalului societatii), poate fi perceput drept unul manipulatoriu.
Majoritatea specialistilor considera totusi ca promovarea, unui anumit set de valori, valori asupra carora societatea, in ansamblul ei, a cazut de acord, trebuie socotita drept un demers pe deplin acceptabil. Bineanteles in conditiile in care SRTv ofera publicului informatie obiectiva si vocilor societatii civile posibilitatea de a se exprima in toata diversitatea lor.
*
Pentru a avea cu adevarat sanse de reusita, restructurarea Televiziunii Romane ar trebui inclusa intr-un proces de reforma al intregului audiovizual, al ansamblului politicilor publice din domeniul culturii.
Noua configuratie, bazata pe responsabilitate (inclusiv financiara), supusa referendumului pietei, ar trebui sa permita exprimarea producatorilor independenti pe o piata transparenta, reglementata, supravegheata de organisme autonome. O solutie complementara ar putea-o reprezenta finantarea conditionata, cea in care producataorul si-ar asuma si el o parte din risc, prin autofinantare.
Iar daca politicile publice din domeniul televiziunii s-ar deschide si catre programe cultural-formative difuzate de canale private, (dupa modelul ce functioneaza in domeniul tipariturilor), (sau macar prin politici de diminuare a impozitelor), publicul, ansamblul societatii, n-ar avea decat de castigat.
Institutii media precum SRTv ar trebui tratate ca instrumente de dezvoltare, nu ca o sursa de sinecuri.
Reforma, inevitabila si necesara
Henri Gillet editor al bimensualului <Les Nouvelles de Roumanie>, publicatie independenta, afirma in toamna lui 2004 in revista <22>: „vin in Romania de 3-4 ori pe an – si petrec aici aproape 3 luni, (…) de fiecare data cand vin aici sunt foarte suparat pe Romania, (…) dar incerc sa fiu onest. (…) In Europa occidentala exista coruptie, ea e mica in comparatie cu enormul cancer generalizat al coruptiei din Romania. (…) Sper ca UE va fi (…) intransigenta in aceasta chestiune. Este pentru binele romanilor, (…) tinerii isi parasesc tara (…) pentru ca sunt lipsiti de speranta, in aceasta lume in care totul functioneaza necinstit. (…) Macar aceasta libertate a fost obtinuta, de a scrie si vorbi. Ea insa trebuie folosita.
Counter instalat la 22.06.2023