Ce mi se întâmplă mie când nu-s cuminte şi scriu prostii pe blog?
Îmi cade netul.
Iar eu, ca un recalcitrant ce sunt, dau telefon la ROMTELECOM, tartorele mieu în materie de Internet, ca să reclam defecţiunea. Vezi (auzi) mai jos fişierul audio cu pricina:
Iar după aia, ca să vedeţi ce-al dracului sunt, mă duc la alt calculator de prin împrejurimi, adică la cca 15 metri de al meu, care nu mai poate fi conectat la Internet fiindcă furnizorul zice că în zonă a căzut reţeaua, şi intru pe Internet. Şi fac şi o captură de ecran pe care se vede clar că toate reţelele din zonă sunt bine mersi.
Adică vocea de la ROMTELECOM/STS/SRI/KGB etc, care-mi povestea mie că purceaua ROMTELECOM e decedată în coteţ, a mâncat rahat.
La vreo două ore după aia, îşi vine în fire şi reţeaua şi mă trezesc tamnesam că Internetul îmi funcţionează. Deşi eu îmi pierdusem nădejdea că o să-l mai văd vreodată la faţă.
…Iar pentru asta, eu le plătesc ăstora bani buni. Fără ca vreodată nota de plată să se micşoreze cumva, în contul orelor şi zilelor cât purceaua ROMTELECOM s-a aflat în moarte clinică.
În mai 2012, când a fost inaugurată noua clădire a Bibliotecii Naţionale a României, respectiv terminată, în fine, măgăoaia începută de Ceauşescu, m-am grăbit s-o văd de aproape.
Mi-am luat şi „fotosavoniera” cu mine, adică micul meu aparăţel Sony, care poate fi ţinut fără probleme în buzunar.
Asta n-a fost, aşa, o curiozitate de gură-cască, ci una motivată de soarta incertă a depozitului legal. Mai exact, vizita mea a fost provocată de anunţul Bibliotecii că publicaţiile periodice din perioada 1989-1993 nu mai sunt accesibile publicului. Şi ulterior, de zvonul larg răspândit că acestea fuseseră „păstrate”, până în acel moment, în nişte pivniţe aparţinând armatei, unde ar fi fost inundate, neputându-se şti ce şi cât anume a mai fost recuperat.
Interesul meu în această chestiune era unul direct, în calitate de editor al al unui periodic numit JERTFA, care a început să apară la 20 mai 1990, adică în neuitata Duminică a Orbului, când Ion Iliescu a fost ales preşedinte cu o majoritate de 85%.
Până prin anul 2010, JERTFA (nr. ISSN 1220-9937) mai putuse fi consultată la sala de lectură a BN, unde avea cota PIII 2609.
În 2012, însă, dispăruse, la fel ca toate celelalte ziare din anii aceia agitaţi – fără a căror consultare viitorilor cercetători le va fi absolut imposibil să înţeleagă ceva din istoria contemporană a Patriei noastre. Dar de ce–o fi trebuind să înţeleagă istoricii chestii de-astea? ei sunt ştergători de urme şi dregători de busuioc, noi pentru asta-i plătim. Păi nu?
În mai 2012, pe rafturile sălii de lectură se aflau doar publicaţiile cele mai importante. În primul rând, ROMÂNIA MARE. Asta, aşa, ca să fie clar pe ce picior dansăm la Biblioteca Naţională a României. Ca să ştie popeurul ce soi de făină se macină acolo. (A, se mai afla şi ULTIMA ORĂ. Aţi auzit de această publicaţie? Nici eu.)
Cât priveşte revista JERTFA, lucrurile sunt, sau ar putea fi relativ simple. Dacă exemplarele de depozit legal au fost distruse într-un eventual potop din ultimii 20 de ani, eu sunt gata să ofer Bibliotecii Naţionale unul din cele două exemplare ale primului număr, pe care le mai am. Deşi mi-e teamă că respectabila instituţie o să facă focul, la iarnă, cu el.
Şi nu spun chiar degeaba chestia asta.
Dacă te apuci să cauţi în catalogul electronic al BN numele meu, ai să găseşti o listă din care nu numai JERTFA lipseşte. Mai lipseşte şi À VOTRE SANTÉ, POOR YORICK!, versiunea franceză a romanului meu TATĂL MIELULUI, publicată, în traducerea doamnei Véronique Malengreau, la Lyon, în 2011.
Asta nu putea să dispară chiar aşa, fiindcă exista un borderou cu o semnătură şi o ştampilă. Aşa încât, culmea ingeniozităţii scamatoriceşti,* a apărut pe o listă, vezi Doamne, greşită. În Catalogul colectiv al cărţilor străine intrate în bibliotecile din ţară.
Ştiu ce-or să-mi răspundă, dacă-i întreb: “Ne scuzaţi, dom’ Predescu, a fost o mică scăpare a unui angajat fără experienţă, v-a trecut cartea pe o listă de edituri străine, nu de autori români, se mai întâmplă, nu fiţi supărat pe noi… se poate? păi noi suntem Memoria Naţiunii!”
… fondul intangibil al patrimoniului
cultural naţional mobil …
La 20 martie a.c., am primit de la un vechi prieten următorul ecou:
Am avut plăcerea de a lucra la toate clădirile din Centrul civic (cele care sunt realizate şi cele care nu sunt). Printre ele şi Biblioteca Naţională. Prin asta, am avut acces la fostele biblioteci (Academiei, Biblioteca Centrală de Stat, BCU). Eu mă ocupam de partea informatică a unei biblioteci naţionale (dotarea tehnică).
La un moment dat, am solicitat şi eu, ca orice cititor cu legitimaţie, accesul la anumite ziare şi reviste din perioada 1938-1944, pe care le-am “vizionat”. Dar când am cerut colecţia ziarului Scînteia din perioada 1948-1952, am fost trimis la băieţii cu ochi albaştri pentru aprobare. Bineînţeles că nu mi s-a aprobat (după ce m-au chestionat - de ce vreau asta?) Mi-a fost “jenă” să cer ceva mai proaspăt! Am fost “sfătuit” să îmi văd de treabă.
Pot să îţi spun că nu am avut curiozitatea să o vizitez deoarece nu mai era ceea ce proiectasem. În privinţa accesului la informaţii, pot să te întreb: s-a schimbat ceva? Doar ai lucrat în cultură…
Ca (aproape) de fiecare dată când un român încearcă să dea o palmă la rahat în occident, e vorba de escrocarea altui român, sau cel puţin, de o ilegalitate flagrantă.
Cu ce ocazie o fi ajuns prăvăliaLaLouise din, vezi Doamne, Luxemburg (http://www.lalouise.eu/ro/about_us), de care n-am auzit de când sunt, să pună un preţ în Euro pe cartea mea?
Aseară, văzând ingenioasa iniţiativă a celebrei firme din Marele Ducat, i-am dat următorul mail:
<<Bonjour
Je m’appelle Dan Predescu. Je suis l’auteur du livre TATĂL MIELULUI et en même temps, le proprietaire de l’édition Theka de Bucarest. Si vous avez aucune intention à propos de ce livre, vous devriez me contacter.
…
Cordialement votre DP >>
Iar azi dimineaţă, ce răspuns credeţi că am primit? acesta :
<<Buna ziua,
Multumim pentru mail, am scos cartea de pe site. Salutari, Luiza Comsa ________________________________________ La Louise s.e.n.c. 6 rue Auguste Charles, L-1326 Luxembourg +352 277 67 801 www.lalouise.eu>>
Păi bine, măi dragă Luizo din Uie, tu chiar ai impresia că în felul ăsta s-a terminat orice discuţie între noi doi? N-ar fi cazul să-mi explici cine ţi-a dat voie să mă vinzi? şi cât ai luat pe mine?
