PREAMBUL

Arde tot Pământul. Adică nu chiar tot. SUA, Canada, Spania, sudul Franţei, sudul Italiei, Grecia… Nici de-al dracului nu iau foc Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală - nu că în Siria n-ar avea ce să ardă, dar acolo bombardează ruşii cu termobarice. Despre Siberia nu mai discutăm – în două cuvinte, ie sclus. Toate astea se întâmplă când ruşii se grăbesc spre gurile Dunării (că până la Gibraltar şi Suez mai e un pic). În acest timp, Lampedusa, o insuliţă italiană cu câteva mii de locuitori, este invadată, în cca 24 de ore, de un număr de imigranţi africani un pic mai mare decât al băştinaşilor de acolo. Ei sunt, toţi, de sex bărbătesc, tineri, voinici şi deloc subnutriţi. În plus, massmedia zice (ori insinuează, încă nu m-am lămurit) că îmbarcarea şi transportul lor ar fi fost organizate de oarece autorităţi din porturile de îmbarcare. Ceea ce-i face pe unii să se teamă că ruşii vin de la est, în timp ce nişte neidentificaţi vin de la sud. În acest timp, doamna Meloni ţipă că Italia s-a săturat de atâţia africani veniţi la muncă, iar doamna Von Der Leyen suspină implorând Europa occidentală să-i absoarbă. Tot în acest timp, în Libia, ţară nordafricană din care, foarte probabil, provin şi unii dintre actualii debarcaţi pe insuliţa Lampedusa, o inundaţie catastrofală omoară câteva zeci de mii de localnici, distrugând complet un oraş şi alte câteva mici localităţi. Va mai dura până ruinele vor fi înlăturate şi cadavrele, găsite. În aceste condiţii, există unii, ca subsemnatul, care se întreabă dacă n-ar fi mai bine dacă sinistraţii africani de pe insuliţa italiană s-ar duce fuguţa la Derna, să contribuie la înlăturarea urmărilor dezastrului. Iar Uniunea Europeană, dacă ţine morţiş, ar putea să le dea lefuri pentru asta. Şi chiar să le construiască locuinţe la Derna. Unde ar putea, în fine, să-şi găsească şi ei un rost pe lume, reconstruind economia unei ţări africane, altminteri, bogate.

18.09.2023

…Şi n-au trecut nici trei săptămâni până ce Hamas-ul s-a pus pus pe reconstruit - după toate aparenţele, istoria lumii.

*

“Vreau să găsim o formulă prin care să existe o autoritate la nivel naţional care să verifice modul în care se desfăşoară, se acordă serviciile medicale.”
Auzi de ce-l persecută grija, ca pe Dabija, pe domnul ministru Rafila. Să facem o comisie care să îngroape problema.
Una care să-i scutească pe domnii doctori de grija comportamenului “defensiv”. Adică de obiceiul de a-i prescrie cancerosului muribund o aspirină în loc de morfină ca să nu, Doamne fereşte, dezvolte dependenţă.

Sau, mai exact, să-i apere pe domnii doctori de despăgubirile cu care-i ameninţă societăţile de asigurări. Să păşească dumnealor cu fruntea sus şi atunci când le moare bolnava în salon, nici un cadru medical nevrând, o noapte întreagă, să se uite la ea – şi atunci când ea naşte pe trotuarul din faţa spitalului fiindcă nouă nu ne plac minorităţile etnice. Ba chiar şi atunci când îi uită omului în picior mânerul frânei de la bicicletă.

Cu justiţia e-n regulă, nu-l condamnă pe don doctor că i-a murit un amărât. N-a avut zile, ce vreţi? Dar cu bestiile astea de la asigurări e mai complicat. E groasă la popoul nostru.

02.10.2023

*

Cine oare o mai fi având înregistrarea audio a “reportajului oficial” de la deschiderea Celui De al Coisprezecelea Congres Internaţional de Sexologie, în interpretarea lui Toma Caragiu? Care a avut loc, cum altfel, în localitatea iugoslavă Pula. Preşedinte al congresului a fost italianul Giuseppe De Cur M’apucci, iar pe delegata cehoslovacă o chema Helena Pizdacikova. Etc etc. Am ascultat-o în vara lui 1979, la Costineşti, la casetofonul din maşina unui flăcău.

Caragiu imita perfect tonul solemn al crainicilor de la Radio Bucureşti, când aceştia transmiteau de pe la congrese şi plenare. Un deliciu! Mult aş da să-l mai aud o dată!

PS. Am fost la Pula, în Croatia. Aproape de Brioni, insula lui Tito. Printre altele, acolo există un Colosseum ceva mai mic, făcut de împăratul Diocletian. Unde, astăzi, se mai întâmplă concerte rock.

https://ciocu-mic.ro/wordpress/wp-content/uploads/2017/09/0-8084.jpg

*

Pe vremea când eram producător la Editura Video a Ministerului Culturii, în 1993, personajul a venit acolo să facă un film despre Radu Gyr, comandant legionar şi director general al teatrelor din România în 1940-1941. Care-i era bunic, sau unchi, nu mai țin minte. Scenariul lui era encomiastic, hagiografic, păi cum. L-am refuzat, spunându-i “noi știm și sfârșitul poveștii”. N-aveam poftă să mă trec pe genericul unui asemenea film.

Nu mai știu ce s-a ales de proiectul lui, fiindcă mi-am dat demisia. Motivul n-a fost el, ci că am semnalat faptul că un film produs de noi era, de fapt, un furt.

https://clujulcultural.ro/polemici-pe-marginea-filmului-despre-arsenie-boca-regizorul-nicolae-margineanu-scrisoare-deschisa-catre-alexandru-solomon-cum-ai-putut-pata-asa-imaginea-sfantului/

*

Există două soiuri de opozanţi ai ceauşismului – şi anume, din motive diametral opuse: unii, pentru că au fost democraţi (sau măcar un pic mai democraţi decât oamenii acestuia) şi alţii pentru că au fost mai legionari decât el. Cam toată telectualitatea provenind de la o universitate din nordul ţării, îmi pare rău că trebuie s-o spun, face parte din a doua categorie. Şi în plus, de un tupeu şi de-o agresivitate mai ceva ca Eugen Barbu, Lăncrănjan şi Cristoiu. Dacă n-ai ştiut cum arată mârlanul cu carte, uită-te la Sorin Lavric.

*

PROTIPENDEA

Cuconiță locală (n-are a face că mă-sa era croitoreasă la Focșani ori vânzătoare la un aprozar din Roșiori, ea e dân protipendeaua dă la București).

*

Apropo de asta, mi-am adus aminte de o chestie nostimă de acum vreo 25 de ani. Luam parte, ca ziarist, la o manifestare artistică de mare calibru, unde erau prezente și niște somități de la noi. La un moment dat, am asistat pe culoar, pe hol, unde ieșisem la o țigare, la discuția dintre un universitar bucureștean, persoană foarte cunoscută, și un invitat. Omul nostru l-a abordat pe occidental, care era ceva factor responsabil la o organizație profesională internațională, într-un mod cam prea insistent. Voia să obțină mărirea substanțială a subvenției pe care zisa organizație o acorda universității lui. Iar occidentalul l-a refuzat scurt și a plecat. Iar distinsul domn rector, decan, sau ce-o fi fost, uitând de prezența mea, i-a tras un “în pizza mă-tii”.

Și s-a dus.

*

Buzatu & Tribul

Singura mea nedumerire: ce-o fi avut de gând să facă cu toți banii ăia? Înțeleg că o parte (jumate?) o dădea șăfilor bandei, dar și restul era enorm. Ăsta și neamul lui stăpâneau mai mult din Moldova decât Ștefan cel Mare!

https://www.digi24.ro/stiri/dumitru-buzatu-ramane-in-arest-preventiv-tribunalul-vaslui-a-decis-sa-prelungeasca-masura-2546907

*

Un indiciu cam 90% sigur privind gradul de idioţenie al unui film este că devine un mare succes financiar în foarte scurt timp de la punerea pe piaţă. În ce priveşte felul cum restul de 10% contrazice afirmaţia precedentă, respectiv cazurile când un film cu mare succes de public chiar este un film şi nu o gumă de mestecat audiovizuală, numai Dumnezeu ne-ar putea lămuri.

*

Counter instalat la 23.10.2023

hit counter

free counter

LA DEZORDINEA ZILEI

03.07.2023:

În ultima săptămână, șase crime și tentative, la Craiova, Timișoara, Satu Mare, Rovinari, Turnu Măgurele, în Argeș… Văd că e boală care se ia. Încep să cred că aveau dreptate comuniștii, că nu lăsau să transpire nimic de genul ăsta în presă. Că electoratul, alegătorii se iau unii după alții. Unde mai pui că-i excită și imaginile din Franța.

Încep să mă conving tot mai temeinic că Civilizația IT (Information technology) va fi, de fapt, Planeta Maimuțelor.

21.04.2023:

I-auzi, i-auzi: elevii care dovadă de violență la școală vor putea fi exmatriculați, așa zice madam Sinistră a Să-Zicem-Educației. Pe vagabondul repetent de trei ori, deja alcoolic și drogat, care sare cu cuțitul la amărâta de profesoară – să vă spun eu unde-l doare că-l dau ăștia afară?

- https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/elev-atacat-cutit-profesoara-liceu-bucuresti-retinut-ancheta-declaratii-audieri-670710.html

- https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-26218864-exmatricularea-elevilor-reintrodusa-legea-educatiei-situatii-putea-exmatriculat-elev.htm

*

Am petrecut odată câteva zile în orașul São Paulo, pe atunci, campionul criminalității și al infectării cu SIDA din America Latină. Sunt multe de spus despre atacurile zilnice de acolo și reprimarea lor, nu numai de către poliție. Infractorii de pe trotuare, care smulgeau poșetele femeilor și o rupeau la fugă cu viteză de sprinteri olimpici, aveau cam 14-16 ani, așa că nu puteau fi băgați în pușcărie. Uneori puteau fi văzuți morți, pe străzi, dimineața în zori, iar ziarele scriau atunci despre ”escadroanele morții”.

Localnicii (cu care am discutat despre asta) ziceau că escadroanele acelea sunt, de fapt, sectoriștii din cartier: ce nu puteau rezolva în timpul serviciului cu carnetul de amenzi rezolvau noaptea, când plecau de la slujbă, cu pistolul. Dacă vedeau o mogîldeață sărind, noaptea, gardul unei vile elegante, nu mai puneau întrebări.

*

“Față de RomâniaTV, OTV-ul lui Dan Diaconescu părea BBC”, zice azi Andrei, gineri-miu. Rezon.

*

Cea mai cumplită crimă împotriva umanității este să prostești gloata. Adică să dai maselor ideologie. Și să pretinzi că i-ai pus să conducă pe cei care trebuie conduși. (Ceea ce e o minciună mare cât Statuia Aviatorilor, fiindcă de fapt îi stăpânești tu, satrapul, prin tot soiul de interpuși și trepăduși.)

*

La televizor, unul neras, nepieptănat, cu ochi de crap din plachie și privire care fuge ba la dreapta, ba la stânga, dacă ar urca în autobuz după mine, sigur mi-aș feri buzunarele. E deputat, dragul de el.

*

Am terminat liceul în 1966, ultima serie cu 11 clase. Am fost o excepție. Asta, în primul rând fiindcă eram unul dintre cei 4 băieți dintr-o clasă de Uman, de 44 de elevi. Iar clasa asta era una dintr-un liceu provincial cu rezultate aproape excepționale în materie de matematică-fizică-chimie și aproape nule, în rest. Aproape toți colegii mei de la Real au intrat din prima – în general, la Politehnică – procentajul de admiși fiind efectiv impresionant, la nivelul celor mai bune licee din București. În ce mă privea, am fost o excepție fiindcă în ultimul nostru an de liceu, naiba știe de ce, nici un coleg de la Real n-a trecut de faza județeană a olimpiadelor de științe exacte (de unde, până atunci, în fiecare an ajungeau câțiva în etapa națională, ba o mai și câștigau). În schimb, am ajuns eu în faza națională a olimpiadei de Literatura Română, fiind unul din cei doi reprezentanți ai regiunii noastre acolo. Asta mi-a permis să dau Bac-ul, căci altfel, profa de Chimie mă lăsa corijent.

La întâlnirea de 30 de ani de la Bac, singura la care m-am dus, au luat parte cam o treime dintre cei 150-160 câți număra promoția. Ca de obicei în împrejurări din astea, s-au prezentat numai cei care aveau cu ce se lăuda. Trebuie să spun că aproape toți colegii mei erau de la țară, din satele sărace ale zonei, mulți dintre ei locuind tot timpul liceului la internat. Iar în 1996 stăteam de vorbă cu câțiva oameni cu cariere impresionante: diplomație, comerț exterior, administrație centrală (ministere). Adică cu niște umeri teribil de înstelați.

Da, așa era pe vremea lui Ceașcă, ajungea poporul până la stele. Iar la următoarele aniversări ale bacalaureatului nostru nu m-am mai dus.

*

https://www.libertatea.ro/stiri/pedeapsa-sebastian-vladescu-condamnare-dosar-coruptie-4557822

Cică a luat șpagă 20 de milioane de euro și Statul Cel Rău i-a confiscat 3 milioane și i-a dat niște ani de pușcărie, pe care n-o să-i prea facă, pe motiv de vârstă. Câștig net – 17 milioane, bună afacere. Dacă Statul Cel Tâmpit și Nemernic i-ar fi confiscat și pe ăi șapteșpe, ar fi avut din ce le mări lefurile la profesori. Dar nu vrea să le mărească, nu cumva să câștige telectualii cât chelnerii de la restaurantul Parlamentului.

*

Pe vremuri, existau niște răhățele, un fel de jucării cu ventuză, de lipit pe dinăuntru în ”lunetă”, adică în geamul din spate al mașinii. Una era o palmă deschisă, o pălmuță cu arc, bâțâindu-se în mersul zdruncinat al mașinii. Era cunoscută sub numele de Ceaușescu, fiindcă ăla era cel ce făcea cu mâna mulțimii, din mersul mașinii. Iar cealaltă era un cap de cățel, tot pe arc, care se clătina afirmativ, în ritm cu pălmuța. I se spunea Păunescu, fiindcă marele poet cu acest nume era cunoscut de toată suflarea drept principalul claqeur, principalul aplaudac al lui Ceaușescu, figura cea mai publică ce încuviința în delir tot ce spunea și făcea Cârmaciul.

Astăzi, deși Ceaușescu e mort, rolul acesta i-a rămas câte unui bărbat neînfricat. Și cu stomac rezistent.

*

DESPRE ARMĂSĂRIZAREA ȚÂNȚARULUI

La Digi24, care nu e, totuși, cea mai tâmpită televiziune din patria noastră, există concurenți redutabili, o ”știre” rumegată câteva minute bune: că o ființă de sex femelin care voia să intre în clădirea Parlamentului avea în poșetă 4 gloanțe. Nevinovatul de reporter, care n-a făcut armata și nici nu s-a documentat în vreun fel, le numește ”cartușe”, comițând astfel o serioasă dezinformare publică. Și o ține așa jumate de telejurnal. În realitate, acelea erau niște simple bucăți de metal ieșite din țevi de Kalașnikov și de mitralieră, cu urme de ghinturi pe ele (adică gata trase) și culese, probabil, de pe jos din vreun poligon, fiind posibil ca inteligenta care le căra în poșetă să aibă vreun ofițer ori miciman în familie.

Gloanțe cu care nu poți răni pe cineva decât dacă i le bați în cap cu ciocanul.

*

Acum câteva luni, o femeie a fost sfâșiată de niște câini fără și cu stăpân, pe malul Lacului Morii din București. După mai puțin de o lună, toate comentariile pe marginea nefericitei întâmplări au încetat. Și în massmedia și pe internet. Continuă, însă, să apară în ambele medii o imensă cantitate de poze și filmulețe cu câini, precum și nenumărate apeluri de a le face viața mai bună. Câinilor.

Morții cu morții, viii cu câinii.

*

După cum se poate vedea la adresele de mai jos, vor fi omorâți 53.000 de porci, bănuiți de o boală de-a lor. Dar în nici un caz nu pot fi omorâți câinii vagabonzi care pun în pericol lumea din sat, începând cu copiii. Suntem oare întregi la cap?

- https://www.realitatea.net/stiri/actual/focar-de-pesta-porcina-la-o-ferma-din-timis-peste-53000-de-animale-vor-fi-sacrificate_648dbb1cf2d4b603f065da53

-  https://www.realitatea.net/stiri/actual/elevi-in-pericol-din-cauza-maidanezilor-zeci-de-caini-in-preajma-unei-scoli-din-mehedinti-masuri-doar-pe-hartie-ce-spun-autoritatile_648db875d979b7694547aed2

*

16.06.2023

Mare tămbălău oengist apropo de ordinul de ministru oarecum postum, care dă liber la ”recoltarea” unui număr de 470 de urși. Țin să precizez că hipsterii nu-mi sunt exagerat de simpatici, dar că opusul lor, auriștii, îmi sunt de zece ori mai antipatici. Așa că, ”vrei nu vrei bea Grigore aghiasmă”, până acum m-am făcut că nu observ toate tâmpeniile fițoase ale tinerilor ăștia de viitor.

Dar când l-am văzut, azi, la un telejurnal pe unul dintre ei zbierând că, cică, s-a dat liber la vânătoare, mi-a venit să-i spun că ăsta e returul. Până acum, animalele au avut liber la vânat oameni. Fix 14 în ultimii câțiva ani. Dar poate că 14 e un număr prea neînsemnat ca să-i facă vreo impresie apărătorului urșilor.

*

Umorul, singura alternativă la sinucidere.

*

IECSTERNE

Mă tot gândesc la soldații lui Putin, trimiși în Ukraina. Cică ciuvași, tuvini, ciuci și alte neamuri din fundul Siberiei, de care n-a auzit Plutarh. Și nici eu. De religie budistă – ok. Și de religie șamanică! Aici chiar că mi-au căzut plombele. Eu credeam că asemenea lideri de opinie, șamanii, nu mai există pe acolo de cel puțin juma de mileniu. Sau măcar de când țarii au făcut ordine prin părțile alea - ordine rusească, dar… mă rog… Și imediat după, m-a fulgerat un gând macabru: stai să vezi, mi-am zis, când populațiile acestea vor începe să se declare credincioși ai zeităților lor și nu membri ai Partidului Comunist-Bolșevic al Mamei Rasia! Când vor ajunge la conștiință națională! Să vezi atunci distracție pe capul Mamei Rasia!

*

Pe vremuri, am lucrat la IMH (Institutul de Meteorologie și Hidrologie, așa se numea pe atunci). Cam trei ani am fost operator APT (Automatic Picture Transmission), adică operator de recepție a fotografiilor în vizibil și în infraroșu realizate de sateliții americani ESSA8 și NOAA2. Noi, cei trei operatori ai stației APT de acolo, eram coechipierii câte unui cercetător științific din laboratorul acela numit pompos Nucleul de Meteorologie Spațială. Iar ei, pe lângă faptul că erau niște băieți foarte competenți, erau și frecvent plimbați pe la diverse reuniuni internaționale de specialitate. Așa că erau, probabil, cei mai informați oameni din țară în acest domeniu (o fi fost Securitatea plină de ”bune” intenții, dar de competență – sufletu’).

De la ei am aflat despre teledetecție. Problema e cam așa: toți membrii OMM (Organizația Meteorologică Mondială, departament al ONU), respectiv cam toate țările lumii, transmit și primesc toate informațiile meteo furnizate de stațiile lor. Noi, de exemplu, având peste 400. În treacăt fie spus, consider chestia asta drept una din marile realizări ale civilizației – pentru că, în maximum 3 ore, aveai în față informațiile meteo provenind din întreaga ta emisferă, nordică, în cazul nostru. Iar în 6 sau 12 ore, nu rețin exact, de pe întregul glob. Și toate astea, într-o vreme când nu exista Internet, ci doar emițătoare radio, legături telefonice și telex. Ei bine, din URSS nu venea nici o informație. În dreptul URSS-ului, harta sinoptică rămânea albă, goală. Adică rușii primeau informații din toată lumea, dar nu le dădeau pe ale lor, considerându-le informații strategice. Adică, ei erau în război cu restul lumii, dar restul lumii nu știa chestia asta.

Probabil că treaba asta s-a rezolvat prin punerea în funcțiune a sateliților occidentali. Care, desigur, nu erau doar meteorologici. De la șefii noștri am aflat atunci, la începutul anilor 70, de teledetecție, adică de ”pipăirea” de sus, de la sute de kilometri, a resurselor subsolului. Și ne-am zis că americanii întocmiseră deja harta resurselor naturale ale URSS-ului, mai amănunțită și mai precisă decât ar fi visat vreodată academicienii de la Moscova. Și nu cred că, între timp, s-o fi petrecut ceva care să mă facă să-mi schimb această impresie.

Counter instalat la 03.07.2023

free stat counter

SITUAȚIA

Putin și Xi se pupă-n bot, NATO se codește să dea arme Ukrainei, francezii dau foc Franței (’raț’ai dracu’ dă revol’ționari, am scos noi vreo vorbă când ne-au lungit ăștia pedeapsa până la 65 de ani?), evreii – Israelului, băncile crapă ca în 2008 (sau poate, 1929), Iranul se pupă și el în bot cu Arabia Saudită, lumea civilizată se rățoiește la italieni că de ce nu pescuiesc din mare mai mulți imigranți clandestini, armata SUA mai neputincioasă ca în 1941 operează, deasupra Mării Negre, drone de observație aeriană neprevăzute cu sistem de autodistrugere, iar prefectul de Kiatra Neamț îl destituie pe președintele de Consiliu Județean Arsene la o săptămână după condamnarea la închisoare și fuga aceluia din țară.

Cât despre falimentul declarat acum al societății de asigurări despre care o țară întreagă știa de mult că e o pungășie…

ASTA-I SITUAȚIA

*

Arde Parisul? l-a întrebat Hitler pe generalul Von Choltitz în august 1944.

Da, i-au răspuns parizienii în martie 2023.

*

Cutremure în Turcia, Ecuador, Noua Zeelandă, Oltenia… pământul se crapă și în Turcia și în Africa… e clar, nu ne mai rabdă pământul!

*

Păzea! hotelul Intercontinental București o ia la vale!

*

Dr. Mengele la reciclare

- Trim. I - cu prof. Ciomu

- Trim. II - cu prof. Burnei (achitat)

- Trim. III - cu prof. Tesloianu (în curs de)

- Trim. IV - cu doctorii de la Vatra Dornei

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/s-a-stabilit-din-ce-cauza-a-murit-valeriu-la-spitalul-din-vatra-dornei-ce-arata-rezultatele-preliminare-ale-necropsiei.html

*

Să ieși la pensie la 45 de ani. La o pensie mai mare decât leafa.

Într-o țară care-a fost

Era mare cel mai prost.

Așa a zis poetul.

*

Turcia fabrică tramvaie. Pe franțuzește, asta sună cam așa: péter plus haut que son cul.

https://www.digi24.ro/stiri/un-tramvai-plin-cu-calatori-a-luat-foc-in-mers-in-timisoara-vatmanul-ceruse-inainte-sa-se-retraga-la-depou-2276225

*

https://www.digi24.ro/stiri/externe/nehammer-atat-timp-cat-spatiul-schengen-nu-functioneaza-nu-l-putem-extinde-2223877

Păi, mă băeț, dacă tot vă calcă pe coadă austriecii și olandezii, de ce mai cotizați la prăvăliile lor? Uite, să luăm Netflix-ul, cea mai tare Ro-mânărie de pe meleagurile strămoșești. Tot contribuabilul autohton, de orice culoare ar fi – PSD, PNL, AUR… PLM! – bagă, lună de lună, câte zece euro în buzunarul Olandezului Zburător. Asta, deși, poate, se uită o dată pe trimestru la câte-un film de pe Netflix. Plus că vreo 90%-95% dintre ele sunt vechi de câteva decenii și după cum se prezintă, nici când erau nou-nouțe n-or fi avut mai mult de o sută sau o mie de spectatori. Iar dintre cele din fraza precedentă, un foarte mare număr sunt mai vechi de 50 și chiar de 70 de ani – adică sunt absolut gratuite din pdv legal. Cât despre faptul că au subtitrare într-o limbă oarecum română… mare brânză! la fel le poți găsi și pe site-urile de filme piratate. Adică pe gratis. Și în plus, dat fiind că cei zece euroi îi plătiți de pe card, iar cardul acela e în majoritatea cazurilor Raiffeisen sau BCR… nu se supără nici domnul Nehammer…

*

”În lumina evenimentelor pe care le trăim…” scrie unul pe Facebook. Îmi vine să-i răspund: moșule, aia nu-i lumină. E întuneric.

*

Are Arghezi - nu mai știu unde - niște considerații de care tot mai des mi-aduc aminte. Zicea că el se consideră un purice: iute, neastâmpărat, pișcă și sare, fuge. Spre deosebire de păduche, care e sedentar. Unde se așează, acolo face cuib și plodește sumedenie de urmași. Păduchele e, mai presus de orice, așezat, gospodar. Familist. Bine, măcar, că nu nășește, nu-și face și fini – zic eu. Pe care să și-i angajeze subalterni. La Minister, la Primărie…

*

Cândva, prin anii ’70, am citit cărticica unui Leonid Lihodeev (singura lui creație tradusă în românește, mi se pare), unde un personaj vorbea despre ultimele zile ale celui de al doilea război mondial, pe care el le-a apucat în Germania. Povestitorul, soldatul de atunci, fiind șofer pe un jeep Willys, din cele primite de la americani în cadrul acordului de ajutor-închiriere (Lend-Lease Act). Fiind vorba de un împrumut, la sfârșitul războiului, conducătorii URSS au ordonat întocmirea de situații exacte privind numărul și starea echipamentelor în cauză – iar cele încă existente să fie, pe cât posibil, reparate și predate americanilor. Așa încât rușii s-au pus pe treabă și într-o săptămână-două, au făcut jeep-urile și camioanele Studebaker (ulterior, botezate Molotov) să arate ca noi. Apoi, s-au dus cu ele în port la Hamburg, sau unde-o mai fi fost un port nemțesc nedemolat, ca să le îmbarce pe vaporul american ce-i aștepta. Iar acolo, o macara lua mașinile de pe cheu și le lăsa pe punte. Unde un soldat negru (!) le lua cu altă macara și le băga în gura unei mari prese hidraulice, care… buf, buf! din două bubuieli transforma mândrețea de mașină reparată cu trudă de Omul Sovietic într-un balot de tablă aruncat în cadă.

Povestitorul zicea, sau cel puțin lăsa să se înțeleagă, că mai mare umilință n-a suferit în viața lui.

Cam ăsta-i sentimentul cu care s-au azvârlit dintotdeauna rușii asupra lumii civilizate.

*

Acum vreo 50 de ani a apărut la noi traducerea unui roman englezesc de aventuri. Din al 2-lea război mondial, evident. Era vorba despre un agent englez parașutat în Grecia, la partizanii care luptau cu ocupanții hitleriști. Și se spunea acolo că personajul a fost nevoit să mănânce la un moment dat, în lipsă de altceva, o tocătură de carne cu orez, înfășurată în foi de varză, chestie pe care, ”în alte împrejurări, ar fi considerat-o necomestibilă”. Ceea ce m-a înfuriat la culme și am zis în sinea mea că noi porridge, adică terci, nu dăm la oameni.

*

Sunt profund recunoscător celui care a pus pe Internet pagina asta de ziar vechi. Care mă face să-mi aduc aminte de primele filme pe care le-am văzut – nu în 1971, ci cu vreo 15 ani mai înainte, că așa sunt eu, mai Dinaintea Erei Noastre:

- Șapte mirese pentru șapte frați, un musical hollywoodian nemaipomenit, despre care mult mai târziu am învățat la școală că era făcut de celebrul Stanley Donen.

- Bandiții din Spessart, o comedioară muzicală est-germană despre care aș spune acum că era ușurică – dar cert este că o melodie de pe coloana ei sonoră mi-o amintesc și acum.

- Thérèse Raquin, din care mi-o aduc aminte doar pe inubliabila Simone Signoret (gestul acela al femeii aflate într-o adevărată moarte sufletească, de a scutura scrumul unei țigări inexistente…)

- și desigur, filmul rusesc Escadrila Normandie-Niemen, despre o unitate de aviație sovietică încadrată cu piloți francezi, în al 2-lea război mondial, precum și alte 1000 de filmulețe cu saviețki gheroi. Printre care, și Zboară cocorii.

- și, la vreo zece ani după aceea, Hatari, Cabotinul, Drumul spre înalta societate, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, Colina…

Am plecat militar la scurt timp după ce văzusem Colina, un film despre un batalion disciplinar englezesc din nordul Africii, din timpul WWII. Și toți camarazii mei, precum și zbirii de ofițeri și sergenți instructori, îl văzuseră. Iar aceștia, ca să ne amenințe când nu le plăcea mutra noastră, doar atâta ne spuneau: ”aveți grijă, că uite-acu’ facem Colina”. Cinefili eram cu toții pe vremea aia, ce mai încoace și-ncolo!

*

Facultatea noastră era după colț, așa că ni se întâmpla deseori să greșim drumul și să intrăm la Cireșica. La urma urmei, și poarta Institutului nostru tot la parter era. La un moment dat, am intrat în Cireșica toți șapte. Șapte eram în grupă în anul acela, adică eu și șase fete. (Eu le invitasem.) Și am comandat o bere. Una singură, că n-aveam bani de două. Chelnerul s-a uitat lung la noi, dar n-a zis nimic și ne-a adus sticla.

Dar când fetele i-au cerut și pahare…

*

Tot atunci, pe la începutul anilor ‘70, am fost prima persoană din București care a purtat pantofi de atletism (numiți mai târziu adidași) în afara unui stadion. Adică, la Podgoria, lăcașul de înaltă spir(i)tualitate de pe bd. Magheru care găzduia zilnic cam 20-30% dintre membrii Uniunii Scriitorilor și cam tot atâția ginitori. Unii dintre ei zicându-mi ce mai faci, bă, Ilie Floroiu, dacă nu știți de cine era vorba, treaba dv. Iar adidașii mei avant la lettre erau din piele albă, marca Pionierul București, cu două dungi roșii, spre a nu se confunda cu cei originali, cu trei. Și m-au ținut niște ani buni, spre deosebire de turcismele cumpărate ulterior, când tot popeurul purta adidași.

De mîncat, i-a mâncat mai târziu.

*

https://www.g4media.ro/foto-boardingpass-acesta-este-avionul-cu-care-a-zburat-presedintele-iohannis-la-tokyo-un-boeing-737-a-fost-inchiriat-de-administratia-prezidentiala-pentru-deplasarea-in-japonia.html

Poporul Facebook se pamează (= cacă pe dânsul) că de ce dă Iohannis ”bănuții noștri” pe Boeing-uri închiriate. În chestia asta, am și eu niște păreri. În 1969, lucram pe aeroportul Băneasa, unde, cel de la Otopeni încă neexistând, aterizau și avioane mari. Printre care, și cele două Boeing-uri 707 ale lui Ceaușescu. Că două avea – iar noi, ăștia de la sol, ne miram cum naiba se descurcă piloții lor pe pista de 1200 de metri de la Băneasa. Ce-i drept, am văzut 707le lui Ceașcă și încărcate cu fructe și legume proaspete, trimise în RFG.

Cu unul dintre ele am făcut și eu o deplasare până la São Paulo, Brazilia, în 1991 – și tot ce pot spune e că n-avea cine știe ce dotări de lux. Sau mai degrabă, nu le mai avea.

*

”Majoritatea românilor consideră că majoritatea românilor sunt idioți” zice, pe Facebook, unul care semnează, cică, Aristofocle.

”Majoritatea românilor nu se înșală” îi răspunde altul, Strofokle.

*

Counter instalat la 23.03.2023

free web counters

Din ce-am auzit, din ce zice, adică, popeurul pe Facebook, am înțeles că ambuteiajul și tot balamucul de la noul pasaj sunt provocate de faptul că are două benzi de circulație pe sens, iar străduțele în care dă el, numai una. Înțeleg că, astfel, se repetă povestea Combinatului Avicol Crevedia, de pe vremea lui Nea Nicu. Povestea, folclorul vremii, era cam așa: că CAC ar fi fost dotat cu o instalație computerizată occidentală de ultimă generație care ar fi automatizat complet procesul de hrănire și îngrijire a găinilor, astfel încât s-ar fi realizat o importantă economie de personal. Unde mai pui că robotul capitalist nici n-ar fi dijmuit hrana găinilor statului în folosul găinilor de acasă, ale salariaților – cum se întâmpla cu regularitate până atunci. Numai că, din motiv de economie, instalația occidentală a fost ea cumpărată, dar softul aferent, nu – că prea mare ar fi fost risipa de valută. Așa că instalația a rămas nedespachetată, iar găinile de-acasă ale personalului au halit în continuare din păpica gratuită a Societății Socialiste Multilateral Dezvoltate.
Dar ce are asta de-a face cu pasajul Domnești? o să spuneți. Nimic, decât că există oarece similitudini între prostia comunistă și tâmpenia Societății Capitaliste Multilateral Dezvoltate, cu două doctorate și trei masterate pe cap de vită furajată cu funcție de răspundere. Actualul proiect, al noului nod rutier Domnești, a întâmpinat mari piedici la capitolul exproprieri de terenuri. Și mai mari ar fi ele dacă actualele străduțe de pașnică mahala în care se varsă noua arteră rutieră ar urma să fie lărgite. Prin expropriere cu despăgubiri, cum altfel? Însă nu-ți trebuie multă imaginație ca să-ți dai seama ce ani și decenii de procese civile ar urma, nici un expropriat nefiind de acord cu suma primită.

Eu, dac-aș fi în locul actualilor decidenți mai sus pomeniți, aș face noul pasaj cu taxă. Iar din încasări, un procentaj oarecare să revină, pe lângă despăgubirile propriu-zise, expropriaților. I-aș transforma în redevențiari. Și să vedeți că atunci n-ar mai protesta.

https://ziare.com/pasaj-domnesti/circulatie-pasaj-domnesti-dupa-deschidere-1772018?fbclid=IwAR3rY1FBDXYD5lPJF2wcBkxUzA8xhzk0RvQ8wXjH6JeNuNUnSJTNmm2G3GQ

*

Acum câțiva ani, trei-patru sau naiba mai știe câți, au apărut becurile cu LED. Și publicitatea aferentă, că nu consumă mai nimic, că țin treizeci de mii de ore… Iar atunci, noi, eu și nevastă-mea, bravi adepți ai progresului tehnic și vajnici susținători ai democrației internaționale și interplanetare, ne-am apucat să schimbăm toate becurile din casă. Desigur că treaba cu orele alea era o dulce vrăjeală extremorientală, jumătate dintre ele n-au ținut nici cât răhățelul comunist de la Fieni. Astea noi nici nu prea erau ieftine și dacă mă uit nu mai departe, ci chiar la reclamele de pe Facebook, nu s-au ieftinit nici de frică de vreo cinci ani încoace.

Dar altceva s-a întâmplat - și anume că, în timpul scurs de când ne-am apucat noi să ne retehnologizăm la domiciliu, s-a scumpit curentul. Și anume, în așa hal că economia cu LED-urile s-a transformat într-o dublă scumpire: pe becul care costa pe vremuri un leu sau doi dai acum zece sau douăzeci, cu speranța că ține o viață (dar viața lui e cam cât a unei găini mai longevive), iar costul facturii de curent electric e acum dublu față de cel de acum fix un an. Deocamdată, doar dublu. Grozav ce am mai profitat de progres. Sau el de noi, nu ne-ar fi de deochi!

*

Omul nostru, zbuciumat şi zdruncinat, în competiția Eurovision de acum câteva luni. Un cineva din preajma mea se uită la el cu gura căscată şi îl interpelează, adrianpăunescian: “Cin’ te f ute, mielule?”

*

Un bou plin de intenții bune (boii au întotdeauna numai intenții dintr-astea) scrie aici că un erou de război a fost distins cu o ”medalie internațională”. Eu propun să înființăm Asociația Internațională Anticoprofagie. Care te bagi?

*

Văzând că toată lumea vorbește de actualul ”Pe frontul de vest nimic nou”, m-am apucat să-l văd și eu. Pe precedentul, cel hollywood-ian din 1930, al lui Lewis Milestone (n. 1895, Chișinău) încă îl mai țin minte – dar nu eram sigur dacă actualul, al …tânărului german Edward Berger, ecranizează același celebru roman al lui Erich Maria Remarque. Căci parcă nu povestește aceleași lucruri. Trebuie spus din capul locului că și noua ecranizare e un film foarte bun, foarte serios – însă categoric diferit de omonimul din 1930. Nu-mi dau dau nici acum seama dacă e diferit și de cartea lui Remarque, pe care mi-e lene s-o recitesc. Așa că am recurs chiar la opiniile lui Edward Berger. Din care reproduc mai jos câteva rânduri:

<<…Acum aproximativ doi ani și jumătate, producătorul meu Malte Grunert m-a sunat și m-a întrebat dacă ar putea obține drepturile asupra acestei povești, dacă m-ar interesa. Și este cel mai mare bestseller german din toate timpurile. Și l-am citit probabil de două ori: o dată în adolescență și apoi la douăzeci de ani, apoi evident de multe ori din nou acum în proces de adaptare. Și existase un scenariu american. Și Malte o citise și nu a putut fi finanțată sau finalizată, cred că din motive evidente. Este o carte germană, a fost transformată într-un film american o dată sau chiar de două ori cu un film de televiziune. Și de ce să o faci din nou? Și atunci când m-a întrebat, ceea ce mi-a venit imediat în minte a fost: „Să facem un film german din asta. Aceasta este o poveste foarte germană. Este momentul potrivit să spunem asta în limba germană.” Părea de netăgăduit într-un fel.

Am crescut văzând multe filme americane sau britanice - și unele dintre ele, filme de război. Și acele povești sunt întotdeauna foarte diferite pentru că sunt despre eroi. Ca american, poți spune povestea unui erou. Poți spune o poveste care denotă o mândrie în cele din urmă, care are sentimentul că s-a realizat ceva și s-a făcut ceva onorabil. Pentru că America a eliberat Europa de fascism, Marea Britanie a fost atacată, a trebuit să se apere. Deci asta generează o generație de regizori care vor face un film foarte diferit. În Germania, nu este nimic de care să fii mândru, acea parte a istoriei. Există un sentiment de rușine, vinovăție, groază, teroare, responsabilitate față de istorie. Și astfel simți, în acest sens, că este o greutate cu care crești. L-am moștenit. Este în ADN-ul meu. Și acel ADN va influența fiecare decizie creativă și sperăm că apoi va face un film care este interesant de împărtășit cu alte țări, deoarece este o perspectivă diferită de filmele de război americane și britanice. Pur și simplu am simțit că vreau să scot asta din sistemul meu și să-l împărtășesc cu alte țări și să spun acea poveste. Și să fac un film specific german. …>>

https://www.yahoo.com/entertainment/why-latest-adaptation-quiet-western-170000477.html

PS. Sigur, toate astea n-au nici o legătură cu războiul din Ukraina. Dar secvența finală, în care generalul german înspăimântat de gândul că va rămâne șomer după războiul pierdut ordonă un atac sinucigaș cu mai puțin de o oră înainte de sfârșitul anunțat al primului război mondial (11 noiembrie 1918, h 11,00 a.m. ), întâmplare care nu mai știu dacă exista în carte – parcă-parcă îmi amintește de un dictator turbat care vrea să nimicească o țară și apoi să se năpustească asupra restului lumii.

*

Acum vreo câţiva ani, am găsit pe site-ul unui anticariat o carte a mea. Ce-i nostim e că băieţii teligenţi de la anticariat s-au gândit să-i însutească preţul reproducându-i autograful: “Doamnei doctor X, de la pacientul său indisciplinat Dan Predescu” (asta, pentru că nu prea luasem pastilele ce mi le prescrisese). Şi m-am gândit: ce-ar fi s-o cumpăr şi să i-o dau iarăşi doamnei doctor, scriind pe ea “Dnei dr. X, cu omagiile reînnoite ale lui DP”? (aşa cum mai făcuse unul înaintea mea, unul celebru, nu ca mine).

*

Democrația și domeniul creației se exclud reciproc, arta fiind cea mai elitară dintre activitățile omenești (”Dacă e artă, nu e pentru oricine. Dacă e pentru oricine, nu e artă” așa a zis, odată, un compozitor celebru). Cine ”democratizează” (adică vulgarizează) arta, o face doar ca să excludă democrația din restul vieții social-politice. A făcut-o Ceaușescu al nostru, cu Cântarea României, iar proprietarii ulteriori de ziare, radiouri, televiziuni au prins ideea din zbor și au făcut bani frumoși din ea.

*

- Costele, ai fost un gentleman, îi spuse ea dimineață, din prag. Apoi îl sărută pe obraz și fugi spre stația de tramvai.

Iată cea mai tristă amintire din tinerețea lui Costel.

*

Counter instalat la 18.11.2022

page counter

MIHNEA TĂLĂU, ÎN SEMI-SECREȚIE

Impact.ro, o prăvălioară gazetărească de care (rușine să-mi fie) nu auzisem până ieri, ne furnizează toate detaliile înmormântării lui Gorbaciov. Mihnea Tălău, așa îl cheamă pe doctul autor, ne și instruiește cu privire la antecedentele cazului. Aflăm, astfel, că N.S. Hrușciov, un predecesor al lui Gorby, a fost înmormântat ”în semi-secreție”. Nu se precizează, bucală, nazală, ori… să mă scuze doamnele.

*

Zău că încep să-mi pun întrebări cu privire la Măria Sa Regele Angliei.

*

DEFINIȚIILE ZILEI

TRADIȚIE = Să faci fix aceleași tâmpenii ca tac’tu mare.

DREGĂTORI = persoane mai mult sau mai puţin oficiale însărcinate (lăsate gravide) cu dregerea busuiocului. Respectiv, cu ștergerea rahatului de pe clanță.

*

ISTORIE / GEOGRAFIE, vrac

Imperiul Gogoman, Războiul De Treizeci De Bani, Sultanul Marafet Al Doilea, Cacarezzo Magnifico, Insulele Maladive, Coccixland, Pulidava, Hypopotamia. Hashimoto Automoto, Mârlanus Gloriosus

*

CE ÎNSEAMNĂ ”INTERACTIV”

CÂTEVA OBSERVAȚII DE AMATOR

https://www.dw.com/ro/rușii-au-pierdut-sute-de-tancuri-în-ucraina-arma-pe-care-se-baza-putin-s-a-dovedit-învechită-și-depășită-spotmediaro/a-62836628

Câteva observaţii ale subsemnatului, care a circulat şi a tras cu 2 modele de tancuri sovietice, T34 şi T55:

1. Orice explozie a muniţiei din tanc aruncă în aer turela (care, la T55, de exemplu, are greutatea de 11 tone). Asta, fiindcă toate tancurile mijlocii transportă 40-50 de proiectile de tun, respectiv cam 400-600 kg de exploziv. Şi pe de altă parte, fiindcă aproape toate modelele ulterioare ruseşti, T64, T72 şi care-or mai fi, sunt, din pdv constructiv, cam acelaşi vehicul, cu mici variaţiuni. Aşa încât cred că turela lui T72, de exemplu, este identică cu cea a lui T55, puţin probabil ca pereții ei să aibă o grosime mai mare - 20,8 cm, frontală. Diferă, desigur, numai conținutul și aranjamentul interior – armament, aparatură etc. Iar faptul că muniţia e plasată în partea inferioară a cutiei blindate nu are nici o importanţă, ea sărind în aer la fel de bine şi când e pusă sus, în nişa din spatele turelei, cum era cazul la unele modele occidentale mai vechi.

Și chiar dacă muniția ar fi plasată într-un compartiment separat (într-unul din partea din spate a tancului?), asta tot n-ar ajuta la ceva – decât dacă acel compartiment ar fi despărțit de restul vehiculului printr-un perete gros de oțel, ceea ce e cam imposibil, din motiv de putere limitată a motorului. Și chiar dacă ar fi posibil, ar mai rămâne problema celor 500-1000 litri de motorină de la bord, care pot exploda cu o forță comparabilă cu cea a muniției. Unde mai pui că modelele rusești mai recente au motor pe benzină, adică și mai vulnerabil, și mai inflamabil ca diesel-ul. Așa că…

O paranteză: T55, pe care l-am birjărit în perioada 1966-1968, avea un sistem antiincendiu foarte sofisticat – și nu știu cât de eficient, fiindcă, din fericire, n-am avut ocazia să-l probez. În momentul când turela ar fi fost găurită de un proiectil și s-ar fi declanșat un incendiu, echipajul, dacă mai era în stare, trebuia să-și pună masca de oxigen. Toți purtând pe piept câte o cutiuță conținând niște chimicale care, la o apăsare pe buton, intrau în reacție, producând oxigen, timp de 5 minute (am impresia că era vorba de același gen de cutiuță din costumele astronauților sovietici). Simultan, o instalație din turelă intra în funcțiune declanșând o reacție chimică de consumare a aerului din interior, ceea ce ar fi trebuit să ducă la stingerea instantanee a oricărui incendiu. În cele cinci minute de oxigen furnizat de mască, echipajul ar fi trebuit să iasă din tanc. N-am încercat chestia asta niciodată și nu știu cine din armata română o fi încercat-o în condiții de incendiu la bord (si nu știu cine din armatele rusești o fi testat-o și o fi supraviețuit, ca să ne spună cum a fost). Dar am testat masca de oxigen în vara extrem de tensionată a lui 1967, când am trecut, în rând cu toate T55-urile Armatei a Treia, pe sub Mureș, la adâncimea de 5 metri, permisă de tubul Snorkel de la bord. La Ocna Mureș, treaba asta. Și din câte știu, atunci nu s-a întâmplat nici un accident, nici un incident, toate mașinile au ieșit cu bine pe malul de vizavi. Mi-e greu să-mi închipui că performanța asta s-ar putea repeta astăzi.

2. Despre blindajul reactiv, adică învelitoarea formată din cutiile cu exploziv puse pe partea superioară şi pe lateralele tancului: deşi, acum, în Ucraina, turelele rușilor au sărit în aer, învelitorile lor explozive sunt intacte. Ceea ce ne spune că ele nu oferă nici o protecţie, nici măcar şocul străpungerii blindajului propriu zis al tancului de către racheta antitanc nereuşind să le declanşeze explozia. După cum se vede, blindajul reactiv (cel puțin, cel rusesc) e un fiasco total.

*

AUD CĂ

Aud că responsabilului cu stilourile regale britanice i se vor reține 10% din leafă, timp de 3 luni. Vax albina, la Kremlin l-ar fi călcat de 3 ori limuzina blindată prezidențială.

https://stirileprotv.ro/stiri/international/regele-charles-iritat-de-un-stilou-defect-in-timpul-ceremoniei-de-semnare-a-unor-document-videoe.html

*

Counter instalat la 16 septembrie 2022

Only black lives matter?

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/rasturnare-de-situatie-in-cazul-barbatului-din-pitesti-mort-in-timpul-interventiei-politistilor-legisti-a-murit-violent-asfixiat-1499521?fbclid=IwAR0l6us2v4gN6I_a-ke5jahpHIOajKnQRWFL2pNDPSEyc_18-vnTy9Qn2uc

*

Am avut parte, cel puţin la unul din “locurile” mele “de muncă“, şi de momente palpitante. În 1969, pe aeroportul Băneasa, am rămas cu gura căscată la vederea unui avion care se credea elicopter. Era vorba de un avionaş sanitar IAR 818, cu motor de Mobra, cum ziceam noi pe atunci – care a decolat de pe pista de iarbă, a Aviasan-ului, situată alături de pista principală. Jucăria aceea uşoară, cu aripi mari de pânză şi cu un motoraş foarte slab, însă capabilă să-şi ia zborul chiar şi de pe un islaz de o sută de metri, cu trei oameni la bord, a decolat regulamentar, cu vântul în faţă. Dar era un vânt prea puternic pentru ea – şi a rămas locului, la vreo cincizeci de metri înălţime, ca un elicopter, câteva secunde bune, timp în care n-a făcut altceva decât să se bâţâie, dând din bot în sus şi-n jos. În fine, pilotul nu şi-a pierdut calmul şi în clipa când vântul a slăbit un pic, a întors şi a şters-o în mare viteză, cu vântul din spate.

Păcat că pe vremea aceea n-aveam camere video şi smartfoane. Aşa ceva nu vezi de două ori în viaţă.

*

Acum vreo douăzeci de ani (nu ştiu dacă nu şi mai spre zilele noastre), hotelul Amiral, cel mai fiţos din Costineşti, găzduia în fiecare vară aşa zisele “cursuri de perfecţionare profesională” ale personalului tuturor autorităţilor din ţara asta, de la ministere până la primării comunale – copiii cuminţi ai Statului, care luau parte la ele, beneficiind de o săptămână-două cu casă-masă-transport gratuite în această încântătoare oază de tinereţe ex-utecistă. Sala de curs, un amfiteatru, avea o latură cu ferestre foarte mari dând spre piscina hotelului.

Într-o dimineaţă, după micul dejun, un subprefect, sau cam aşa ceva, din Moldova i-a cerut voie instructorului să absenteze în ziua aceea, fiindcă trebuia să se prezinte urgent, împreună cu funcţionara care îl însoţea, subalterna lui, la Prefectura din Constanţa, unde aveau de regulat chestiuni administrative urgente.

Acesta le-a dat permisiunea cerută şi şi-a văzut de program. Dar, la un moment dat, aruncând o privire pe fereastră (pupitrul lui fiind plasat pe o mică estradă, ceva mai înaltă decât locurile publicului, care n-aveau vedere spre curtea hotelului), a văzut ceva care i-a tăiat pe loc sonorul. În piscina hotelului se aflau subprefectul şi funcţionara lui, topless.

*

O mamaie de la ţară, când fiul ei a vrut să-i cumpere televizor color, a zis:

- Nu-mi trebuie, mamă, ce să fac eu cu el? să-l văd pă Iliescu în roşu şi verde?

Autentică.

*

Ce e uluitor în toată povestea de la Oneşti e că ministrul de interne i-a “eliberat din funcţie” pe cei doi şăfi, al poliţiei locale şi ai celei judeţene – dar nu de tot, ci dându-le alte slujbe, tot în ministerul acela. Probabil tot de şăfi, că poate s-o mai ivi pe undeva vreo situaţie dintr-asta…

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/momentul-interventiei-in-cazul-dublei-crime-de-la-onesti-o-femeie-le-a-strigat-politistilor-sa-l-lase-in-pace-pe-gheorghe-morosan-1464156

*

Nu ştiu de ce autorităţile nu pomenesc despre unul din motivele esenţiale pentru care se face curăţenie în staţiile de metrou: că acestea mai au şi funcţia de adăposturi antiaeriene. Aceeaşi funcţie pentru care, acum 40-50 de ani, în centrul mai multor oraşe mari din ţară s-au construit la repezeală pasaje pietonale subterane - deşi traficul din zonele cu pricina nu pretindea aşa ceva.

https://ziare.com/ion-radoi/stiri-ion-radoi/catalin-drula-ion-radoi-este-in-spatele-a-ceea-ce-s-a-intamplat-la-metrou-in-2-aprilie-spatiile-comerciale-vor-fi-curatate-1670409

*

Ciomu barim tăia în altă parte.

https://www.antena3.ro/actualitate/barbat-craiova-medicii-au-taiat-carotida-in-loc-de-amigdale-597692.html?fbclid=IwAR1oyMvEGgxqa8f5CCiZDbUvHK7fYSXt-O7VPB9gXcdMKtzPCM0_JNO85cU

*

DIMONSTRĂŢII

PROŞTI DA’ MULŢI

MULŢI DA’ PROŞTI

Gloata, fericită că are pe cine să înjure. Asta-i ţine de foame.

În filmele hollywoodiene de două parale, întotdeauna Răul este un tip, un individ. Ele-i bagă-n cap Bizonului Naţional înstelat şi vărgat că Răul poate fi împuşcat – de unde şi frecventele măceluri în masă din America cea Păcătoasă.

Bizonul Naţional, însă, de la paralela 45 nu trage cu pistolul, ci aruncă cu căcat. Şi mănâncă idem.

Ca întotdeauna în asemenea ocazii, stimulat de ultraromânul Vladimir Putin, el găseşte vinovatul: străinii. Pe Iohannis, Arafat, Clotilde Armand, Maia Morgenstern… De-aia avem douăzecişiceva de mii de morţi… pentru că Arafat! pentru că Voiculescu!

Nu-l duce mintea să-şi imagineze câţi ar fi murit dacă mai era ministru Bănicioiu. Cu Michimaus deasupră-i.

https://ziare.com/stiri/coronavirus/protest-la-piata-victoriei-circa-100-de-persoane-sfideaza-masurile-impuse-de-autoritati-impotriva-covid-19-1611365

*

Sărmanii bătuţi de soartă şi duşi cu muia de către nişte “tribuni” coprofagi ies în stradă să se lupte cu Stăpânirea, care vrea să le pună botniţă. Ca şi cum Stăpânirea i-ar omorî, nu virusul.

*

Toţi crainicii tv spun că cei trei cântăreţi “s-au stins” (de Covid). Dumnezeu să-i odihnească. Pacienţii de la Piatra Neamţ şi Suceava s-au aprins.

De la candele.

https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24710581-cornelia-catanga-nelu-ploiesteanu-gabi-lunca-morti-mare-barosan-luat-piuitul.htm

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/singurul-supravietuitor-al-incendiului-de-la-spitalul-piatra-neamt-se-simte-bine-si-va-fi-externat-1412424

*

7 martie 2021:

Azi am prânzit în oraş, cu prietenii noştri. În total, patru inşi, la Capitol, vizavi de Capşa. Şi în tot restaurantul acela mare, timp de vreo trei ceasuri, noi am fost singurii clienţi.

Apocalipsa, maică!

*

Nu prea mă omor după Dinescu şi nici după bufoneriile lui gastronomice-TV, dar halul curvesc în care i-a fost răstălmăcită vorba aia despre Hitlerjugend mă înfioară.

https://ziaristii.com/ana-blandiana-dezvaluiri-teribile-despre-revolutionarul-mircea-dinescu-hitlerjugend-continuat-tot-mai-furios-sa-bagatelizeze-mortii-si-sa-si-bata-joc-de-aparatorii-lor/

https://www.clujulcultural.ro/cearta-intelectualilor-theodor-paleologu-se-vor-gasi-destui-dusmani-ai-risului-care-sa-ti-conteste-insusi-dreptul-de-a-glumi/

*

Ai văzut, bre popeur, că şi “munca patriotică” a şcolarilor de pe vremea lui Ceaşcă avea un viitor? Nu că adunarea de deşeuri – plastic, maculatură, fier vechi, Victor Ponta etc. – ar fi ceva rău, departe de mine gândul! dar prea am urât-o cu toţii. La fel cum am urât şi sistemele de irigaţii, pe care le-am furat şi distrus – şi petrolul şi aluminiul şi siderurgia, pe care le-am dat de pomană ruşilor…

Post scriptum: doamna Armand să ia urgent legătura cu ex-tovarăşa Poliana Cristescu, fostă preşedintă a Organizaţiei Pionierilor şi Şoimilor Patriei din RSR, care se ocupa cu colectarea de deşeuri dintr-astea şi genera venituri surprinzător de mari (în conturi a căror urmă s-a pierdut exact la fel ca şi cea a conturilor Securităţii etc etc). Ex-tova, fosta noră a lui Nicolae Ceauşescu, este în prezent şefa studioului cinematografic Buftea.

https://www.agerpres.ro/administratie/2021/04/09/clotilde-armand-toate-scolile-din-sectorul-1-vor-avea-un-program-de-colectare-selectiva-a-plasticului–693593

*

Acum câteva zile, am primit de la un cetăţean din Sibiu următorul mesaj:

“Felicitări pentru replică,” (nu mai ştiu ce postare a mea pe FB) “poate înjghebăm o colaborare la revista Saeculum. Ce mail aveţi?”

După ce mi-a precizat aşteptările sale, l-am întrebat “Cu cât intenţionaţi să plătiţi un asemenea material?”

Iar răspunsul lui a fost “Revista nu plăteşte drepturi de autor, eu suport cheltuielile cu tehnoredactarea şi tiparul. Voi afla într-o bună zi un sponsor. Nu-i nicio problemă, mergeţi la altă revistă care vă cere bani pentru a publica, tot aşa cum se procedează şi cu tipărirea cărţilor.”

Mai întâi şi-ntâi: cine i-o fi spus lui că eu vreau “să merg” la vreo revistă?

Iar pentru cine nu ştie: Ion Dur, că aşa îl cheamă pe ipochimen, este un fost profesor de “socialism ştiinţific” din judeţul Dolj, absolvent de Filosofie din vremea când la facultatea aceea intrai numai cu acordul Judeţenei PCR, emigrat mai apoi la Sibiu, unde scoate publicaţiunea susmenţionată. Am răsfoit un număr al acesteia – jalnic.

…Şi vrea să mă publice pe mine, gratis.

*

Toţi oamenii au gură, toţi oamenii au cur. Nu toţi oamenii au creier.

DAR TOŢI AU OPINII

https://www.aktual24.ro/sosoaca-si-a-facut-site-de-stiri-arata-halucinant-mesaje-in-vietnameza-fonturi-imposibile-denumire-in-engleza/

.

PANOPTICUMUL CULTURII ŞI I(N)DENTITĂŢII NAŢIONALE

Miniştrii Culturii, în ultimele trei decenii, au intrat în istorie prin următoarele:

- Unul, beat mort, descheiat la pantaloni şi cu organul cultural fluturând în vânt, pozat ca atare de un fotoreporter.

- Altul, sau alţii, aprobând contra unor taxe babane înfiinţarea celor câteva mii de edituri şi tipografii particulare, la începutul anilor 90 – şi făcând pierdute toate documentele legate de operaţiunea în chestiune (şi urma sumelor cu pricina, se poate uşor bănui).

- Altul, celebru lingău al lui Nea Nicu şi activiştilor PCR, pe care i-a zugrăvit, în “romanele” sale, ca pe nişte Sfinţi Gheorghe înţepând şopârla.

- Altul, anunţând lumea că va construi chiar lângă sediul guvernului sala de concerte după care de câteva decenii tânjeşte Festivalul George Enescu – pentru ca, după vreun an de la semeaţa-i proclamaţie, să se constate că în locul acela a răsărit ceva ca un mall, fără vreo legătură cu muzica, ba nici chiar cu Ministerul.

- Altul, făcând chetă pentru celebra Cuminţenie a Pământului şi anulând-o în scurt timp fără a mai aduce vorba de soarta ei ulterioară, dacă au mâncat-o Litofagii, dacă au supt-o Bampirii şi dacă subscriptorii şi-au mai primit vreodată banii înapoi.

- Altul, de meserie actor, mărturisind presei intenţia sa de a institui un „Senat al Culturii”, sau al Ministerului Culturii, naiba mai ştie – chestie inspirată direct din iniţiativa de acum vreo cincizeci de ani a unui activist UTC, de înfiinţare a unei brigăzi artistice de amatori la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti).

- Alta, ajunsă ministresă în calitate de nepoată de ambasador ceauşist, mai acu’ câţiva ani – sau ca regizoare a unui spectacol văzut numai de ea, pentru care a încasat vreo 500.000 de lei bani gheaţă de la Misterul Inculturii, în 1992.

- Altul, oferind presei, citez, nişte “pule-n cur”, acum câteva luni.

- Încă unul, evocându-l pe Eminescu drept ”cel mai mare poet CARE l-a avut ţara noastră”.

- Şi în sfârşit, unul care se prezintă drept actor fără să-l fi văzut cineva cumva cândva undeva interpretând alt rol decât cel de ministru şi făcându-i nişte complimente de neuitat, televizate, dnei Rodica Mandache, la Gala Uniter. Şi intrat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ca genitor al termenului “bizaritate”.

*

Zeariştii de la ADEVĂRUL, sucursala Târgu Jiu, vorbiră despre căpitanul austriac Schwantz von Nuştiucum. Băbăeţi, ştiţi voi ce înseamnă Schwantz pe nemţeşte? Înseamnă, să mă scuze doamnele, “pulă”. Bă, voi ori aţi vrut să râdeţi de cumpărătorii Adeverului, dac-or mai fi, ori a râs Adeverul de voi publicându-vă. Tertium non datur, vorba austriacului.

În orice caz, fiţi atenţi să nu v-alegeţi cu ceva Schwanz unde-a zis domnu Romaşcanu, ex-Sinistru Al Culturii la Bucureşti.

https://www.comisarul.ro/articol/video-o-sa-primeasca-o-pula-in-cur-toti!/iesire-ne_1129601.html

*

Pe toate canalele tv, turbă comentatorii că pe listele AUR figurează ba doi, ba trei, ba câte cinci membri ai aceleiași familii. Că ce-i asta? nepotism? familiarism? O fi, tataie, că legea nu interzice așa ceva, iar pe Tovarășu Electorat îl doare’n paratrăznet de chestia asta, că el ori nu citește ce scrie pe buletinul de vot, ori, mai cinstit, nu știe carte. Dar partea frumoasă e că adunătura asta de oameni respectabili din mahalaua ortodoxist-putinistă și de la revista România literară produce membri ai Parlamentului României. Nu intră Ponta, nu intră Cristian Diaconescu în parlament – și intră Paulică Frânaru și Saulea Spătaru de la Crâmpoaia! cu toată familia lor! se sparie gândul, stimați telespectatori!

*

Uniunea Scriitorilor din România e surprinsă. Ba chiar stupefiată. Ea n-a mâncat usturoi și de altfel, se spală pe dinți de 2 ori pe zi.

*

CATEGORIA “CELE MAI ŢAPENE FERPARE”

Când a murit mă-sa, Corneliu Vadim Tudor a publicat unul, în România liberă, în care spunea că i-au omorât-o doctorii. Ea fiind, altminteri, imortelă.

*

CUJETARE MIZANTROAPĂ

şi mahmură

Decât să tot pui pe FB poze cu ce-ai crăpat şi băut de Crăciun, mai bine pune poze cu gagicile tale din tinereţe. Să avem şi noi, voyeurii, o bucurie.

26.12.2020

*

Mereu actual

*

Cică generalul De Gaulle trecea cu mașina prin Paris, într-o zi, în ajun de alegeri. Pe un zid plin de graffiti scria mare ”Moarte tâmpiților!”
”Vast program!” a suspinat generalul, trist și descurajat.
Așa zic și eu când văd scris ”O Românie fără hoție!”

*

Ăsta e Certina, primul meu aparat fotografic, fabricat în DDR (Republica Democrată Germană, pentru tineretul inocent). Are o poveste nostimă, care spune multe despre economia lagărului zis socialist. Deși era, propriu zis, un știft ieftin, era totuși un știft făcut de nemți. În condiții de iluminare naturală, la exterior, dădea poze de o calitate surprinzător de bună, cam la nivelul aparatelor rusești care costau de 3 ori mai mult (Zorki, FED, chiar Zenit). Dar ceea ce era incredibil de fițos era tocul. Al meu, cel puțin, avea un toc de piele neagră lăcuită. În condiții normale, într-o țară normală, tocul acesta ar fi fost mai scump decât aparatul. Dar în lagărul nostru și mai ales în Germania de Est, unde, după WWII, industrie chimică nu prea mai exista, deci de mase plastice nici nu putea fi vorba, tinicheaua din care era făcut Certina, sticla șlefuită manual și pielăria tradițională erau singura opțiune.

Așa că aparățelul meu avea un toc foarte pretențios, care făcea lumea să-l creadă Praktica, adică unul dintr-o categorie superioară. Confuzie care a făcut din proprietarul său, în scurtă vreme, fotoreporterul revistei Centrului Universitar București. Dar aceea e altă poveste…

*

Am văzut aseară Land of Mine, un film din 2015. E al doilea film danez, văzut de mine, despre cele păţite de germani la sfârşitul celui de al doilea război mondial (primul fiind Europa, de Lars von Trier). Văd că cineaştii danezi îi compătimesc – dar nu sunt sigur că ăsta e şi sentimentul compatrioţilor lor. În orice caz, acum vreo douăzeci de ani şi ceva de ani, când am făcut o scurtă vizită acolo, lumea nu părea să se omoare după ei. De exemplu, atunci când colegul meu s-a adresat pe nemţeşte şoferului, în autobuz, acela s-a înfuriat şi a vrut să ne dea jos.
Şi, apropo de mărunţişuri filologice, o altă chestie care m-a dat cu roţile-n sus a fost subtitrarea: atunci când, în film, era vorba de un zidar, traducătorul nostru scria “mason”.

*

Trăim într-o țară unde orice radicalism pare îndreptățit – și unde toate radicalismele degenerează.

*

BREAKING NEWS

Noul ministru al Cerșetării va prezenta mâine în Parlament proiectul de lege care prevede că prima navă spațială românească lansată spre Marte va fi pilotată de un absolvent al Facultății de Teologie. Şi cu master în Numerologie.

*

CROMOFOBIE

De azi înainte, românii verzi vor fi obligați să-i numească pe negri albaștri.

*

Din fericire, speţa omenească este alcătuită în proporţie covârşitoare din idioţi. Sfârşitul lumii va veni numai atunci când raportul proşti/deştepţi se va inversa.

*

BREAKING NEWS

.

Motto:

Pietricica din pantoful tău e cea mai îndreptăţită

să afirme că-ţi put picioarele.

.

https://www.realitatea.net/stiri/actual/campanie-gigant-de-impadurire-ministrul-mediului-costel-alexe-anul-acesta-vom-ridica-2500-de-paduri-de-la-zero_5e56847e4dd4da1c5b15ba92

Perdea de fum cu aromă de fasole bătută

În timp ce pădurea Băneasa e pusă la pământ de mafie, dl ministru, înconjurat de trei-patru figuranţi cu lopeţi şi de o guristă cu microfon, ameţeşte lumea cu împăduririle pe care le-a pornit azi dimineaţă, urmând a le abandona în următoarele treizeci de minute.

*

N-am nimic împotrivă ca Ludovic al Enșpelea să fie amendat fiindcă a fumat la locul de muncă. Dar numai după ce lui Bombonel Împușcatu În Fular și celor din gașca lui li se va confisca tot ce au furat.

*

Cică vor să mărească pensiile, dar încă nu s-au hotărât: cu +40% sau cu -50%?

*

Apropo de discuțiile tâmpite pe tema educației sexuale / sanitare în școli: oare n-ar fi cazul să-i tragem și noi o anchetă Kinsey? O anchetă la care să răspundă, dacă nu 10%, atunci măcar un procent, unul singur din totalul populației – în modul cel mai anonim și absolut confidențial. Iar unica întrebare să fie: la ce vârstă v-ați început activitatea sexuală?

*

*

A fost odată unul care şi-a tras un glonţ într-un fular. Burberry, marfă de marfă, nu oricum. Cu grijă să nu nimerească în gâtul aferent – şi n-a nimerit. A paradit numai bunătate de fular. Apoi, în altă ordine de idei, a făcut şi niţică puşcărie. Dar nu pentru fular, ci pentru oarece mici potlogării.
În timpul războiului al doilea mondial, au fost ceva răcani care-au făcut figura asta. Ca să scape de frontul din Rusia, îşi trăgeau un glonţ în picior. Neavând fulare de-astea scumpe, foloseau, de regulă, o pâine. O pâine de-aia neagră, mare şi rotundă. Adică puneau pâinea aceea cazonă pe picior şi trăgeau în ea, astfel evitând flacăra împuşcăturii. Dar aceşti simulanţi jalnici erau demascaţi repede şi trimişi în faţa plutonului de execuţie.
Ceea ce, vă daţi seama, n-avea cum să se întâmple în cazul unuia cu fular cumpărat la Londra.
Est modus in rebus, ce pisici.

*

MIRCEA CRIŞAN

despre clasa muncitoare

1. Un muncitor se duce la Nufărul cu sacoul său alb, pătat cu vin roşu.

Morala: nu haina face pe om, ci invers; la fel şi cu pantalonii.

2. Pe malul lacului, fata mulge vaca. În apă se vede invers.

3. Din 1967, de la fuga sa în Vest, până în 1989, TOATE revelioanele de la TVR se bazau în foarte mare măsură pe scheciurile lui, semnate însă de băieţii talentaţi din TVR. L-am întrebat în 1996, singura dată când a mai călcat pe-aici, ce are de gând să facă în privinţa asta. A dat din mână a lehamite şi a schimbat vorba, spunându-ne un banc fără perdea. Asta era după conferinţa de presă, când am mai rămas pe lângă el doar vreo câţiva care-l ştiam din tinereţe.

*

S-a anunţat caniculă, începând de mâine. Că până acum a fost caliculă. Vezi şi “paniculă”.

*

CONSTANȚA, NOUTATE ABSOLUTĂ: MAȘINA DECAPITABILĂ

https://adevarul.ro/locale/constanta/accident-mai-putin-obisnuit-femeie-coma-cauza-masinii-decapotabile-1_5eedb07c5163ec4271130dda/index.html

*

https://www.dcnews.ro/firea-anunt-in-direct-sunt-filata-sunt-urmarita-a-inceput-campania_757846.html?fbclid=IwAR2Kn8T_cRsCUTHywJPplu-jAmr8yi65dvS-o3pCpJyr0vdv4mtlvwkqT0Q

“SUNT URMĂRITĂ”

Iar sârma din eşapament e 5G.

*

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sute-de-bolnavi-de-covid-au-plecat-din-spitale-si-mii-de-romani-au-iesit-din-centrele-de-carantina-si-izolare-1334455

Explicabil: ştiind că de Covid oricum nu scapă, oamenii vor să moară în patul lor. Şi să-şi omoare şi familia, ca să nu-şi mai bată capul cu testamentul. Că notarul e scump.

*

*

https://dibette.ro/cum-a-fost-la-expozitia-spatiala-space-adventure/

Chestia asta mi-a adus pe loc aminte de Salonul de artă fotografică din SUA, găzduit prin ianuarie sau februarie 1989 la parterul Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti. Am dat buzna să-l văd, atras de ştirea că expoziţia conţinea o atracţie nemaivăzută la noi: o hologramă. M-am dezumflat, însă, de la primul pas. Una din muierile cu mutre de gardience care păzeau locul (ce-i drept, cam pustiu) m-a informat că holograma exista, dar nu putea fi văzută, din cauză că “s-a luat curentu”. De atunci, neîncrederea mea în tehnologia occidentală.

*

https://3dots.ro/actualitate/traian-basescu-revenire-stare-de-urgenta-13546.html?fbclid=IwAR1CA6Zid4rhNquXwroDAAWULB0jm-NET-cUVuj_lvpNv4wLm_7VxHnoh1Y

SIMPLU CA SĂRUMÂNA

Oamenilor liberi, evoluaţi, educaţi, civilizaţi adică, le sunt adresate argumente. Primitivilor - stimuli senzoriali. Iar sclavilor şi salariaţilor - ordine.
Nota bene: Ceauşescu a obţinut rezultate excelente folosind bâta.

*

https://en.wikipedia.org/wiki/Louis_Réard

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine mă împinge gându ăl bun să-mi aduc contribuţia dezinteresată şi corectpolitică la ştiinţa Chiloţologiei, ce cu strălucire o vedeţi evocată mai sus. La obiect, nu vreau decât să adaug că celebrul bikinel, mai înainte de a deveni “sinonim cu seducţia”, era un triunghi de cauciuc plumbat învelit în pânză, care le-a fost împărţit militarilor participanţi la declanşarea uriaşelor explozii nucleare din Pacific, în anii 40 şi 50, ca să şi-l pună peste uniformă, în dreptul sexului, pentru a-l proteja de radiaţii pe acesta din urmă. Vaszică, doamnelor, dacă în viitor veţi avea oarece probleme similare gen Cernavodă ori Kozlodui (Doamne apără şi păzeşte), e bine de ştiut că nu bikineii dv. actuali vă vor fi de vreun folos.

*

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24015154-noi-imagini-fragmentele-roca-gasite-iasi-profesorul-care-recuperat-pare-corp-tip-meteorit-descompus-atmosfera-localnicii-spun-auzit-zgomot-puternic.htm?fbclid=IwAR22v86zIz9pqYQbmP4xTk6_h9WJl1MxobWeXpjCqMYdQk50K_oc2TwgSQc

Cineva tot dă cu pietre după Iași, dar până acum n-a nimerit.

*

https://recorder.ro/de-ce-avem-atat-de-multe-retele-cu-apa-contaminata-in-panza-freatica-exista-depasiri-la-absolut-tot/

Pe lângă recentul Covid19, mai avem noi şi altele, din moşi strămoşi. În apele subterane din toată țara, se află bacili, faimosul E-coli și mulți alții de același soi, de mă și mir că nu dau peste noi niște molime mai zdravene și mai dese. E vorba de aproape toate așezările rurale din țara asta, lipsite de canalizare și apă de băut la robinet. Unde căcăstoarea din fundul curții împarte frățește pânza freatică de dedesubt cu puțul ”american” de la poartă.

*

DESPRE SOARTA RUCSACURILOR

Cele de la São Paulo erau purtate de femei invers, peste sâni, de frica tâlharilor de 14-15 ani, care mişunau peste tot, aveau o viteză de sprinteri olimpici şi nu puteau fi băgaţi în puşcărie fiind minori (drept care erau tot mai adesea împuşcaţi) – chestie care m-a oripilat atunci, în 1991, când m-am nimerit pe acolo, dar şi mai tare la un an-doi după aceea, când moda asta - minus împuşcatul - s-a generalizat şi aici, la noi. Iar în anii din urmă, în secolul XXI, se întâmplă că nu e indicat să circuli cu rucsacu-n spate, mai ales dacă eşti tânăr, brunet şi te afli în metrou sau autobuz, fiindcă vei fi luat drept terorist jihadist sinucigaş.

*

*

Observ că există o gășcuță, o întovărășire, un grupuscul botezat ANTE PORTAS. În amintirea cărui eveniment nefericit? îmi vine să întreb. Ci pune, Doamne, lacăt gurii mele…

https://adevarul.ro/sanatate/medicina/ejacularea-precoce-problema-medicala-afecteaza-1-5-barbati-nivel-mondial-1_544e63190d133766a8491ddf/index.html

Apropo, mai există în țara asta (dac-o mai fi existând) o publicație cu numele EURESIS. Pe care, fără nici un gând rău, mă jur! l-am pronunțat întotdeauna ENURESIS.

Tot așa, un site RO.CULTURA. Care mi-a ieșit, absolut fără voia mea, UROCULTURA.

…Vedeți, de-aia-i vesel internetul!

*

În numărul 26/2020 al României literare, publicaţia principală, bărcuţa-amiral a Uniunii Scriitorilor din România, Adrian G. Romila anunţă Universul că Stefan Zweig este cunoscut “destul de vag ca romancier”. Cine ştie, poate dacă ar mai fi trăit un pic, S.Z. ar mai fi scris două-trei romane, astfel ca să poată lua cunoştinţă şi A.G.R. de ele.
https://carturesti.ro/autor/stefan_zweig

*

Războiul între cei ce vor să trăiască din ajutoarele sociale (și din furturi, droguri, prostituție etc), fără să fi muncit măcar o clipă în toată viața lor - și cei care vor să-i pună la muncă pe bani puțini nu se va sfârși niciodată. În această tragicomedie nu există personaje pozitive.

*

Tulburările sociale violente din Europa sunt provocate, în mare măsură, de locuitorii neeuropeni ai acesteia, care cer, cică, dreptate socială. Stai să vezi dreptate socială când vor ajunge ei la putere. Iar clipa aia nu-i departe.

https://www.cbsnews.com/news/paris-riots-resume-president-emmanuel-macrons-retreat-fuel-tax-hike/

*

Ocupația pașnică, prima etapă a anihilării lumii civilizate de către Arma Demografică (vezi madam Merkel), s-a încheiat. Asistăm acum la începutul celei de a doua etape, violente, destructive. Și, la fel ca data trecută, Marele Frate de la Răsărit asistă cu interes de pe margine. Când se vor mai lămuri lucrurile, va sări în ajutorul celui mai puternic.

*

Statele Unite sunt o ţară paradoxală. Cu foarte multe genii (adică, proporţional, mai multe decât cele din restul ţărilor lumii) şi cu foarte mulţi cretini (nu mai mulţi decât, proporţional, cei din alte locuri ale lumii). Partea proastă e că ambele categorii au aceleaşi drepturi – printre care, în special, libertatea de expresie. De care numai cei din a doua categorie abuzează. Asta, fiindcă aceştia, atunci când ajung – cu greu, din cauze ţinând de educaţie şi de tradiţii – la uz, îl transformă automat în abuz. Iar ţara asta a mers bine atunci când gloata ne-gânditoare sau nu-prea-gânditoare a fost condusă de câte un preşedinte excepţional, sau de câte unul doar inteligent, dar bine sfătuit de o echipă leală şi capabilă. Când, însă, şi massele şi preşedintele au aproximativ acelaşi IQ, treaba se cam împute, după cum reiese din ce vedem, zilele astea, la televizor. Părerea mea, vorba unui prim ministru de la noi.

*

free counter for website

Nu-i zi de la Dumnezeu să n-aud câte un telectual, la televizor, declarând ritos: din punctul meu de vedere, e albă. Sau: din punctul meu de vedere, e neagră. Toţi repetă până la saturaţie, până la tâmpirea definitivă şi irevocabilă a publicului, vorba asta. Dac-aş fi Pavel Ş., le-aş spune “bă, mă cac în punctul vostru de vedere!” Dar, fiindcă nu sunt, le amintesc doar ce-a spus, odată, un savant neamţ. Orice om, a zis el, are un orizont mai larg sau mai îngust. La unii, acest orizont se îngustează în aşa hal încât se transformă într-un punct. Iar atunci, oamenii aceştia răcnesc: ”iată punctul meu de vedere!”

Aşa scriam acum o lună. Iată că între timp izbucnesc noi scandaluri pe tema asta, cel din Tanzania nefiind de loc singurul – şi, pe de altă parte, nici măcar inspirat de Mike Pompeo şi de Răţoiul Trump.

Comerţul, în general, nu este o îndeletnicire pentru sfinţi. De când lumea şi pământul, această ocupaţie s-a învecinat la stânga cu cea de hoţ şi la dreapta, cu cea de războinic. Toate războaiele din istorie au avut drept cauză haleala – şi cele mai multe dintre ele au beneficiat de camuflaj misticoid. Adică, vezi Doamne, noi nu ne ducem la război din motive de burtă respectiv teşcherea, ci fiindcă aşa ne poruncesc inima, sufletul nostru unanim – şi mintea, creierul nostru unic şi colectiv, care ne interzice orice urmă de gândire proprie. Din moment ce există Dogma, ce-ţi mai trebuie gândire? Până la urmă, chestia asta a ajuns să fie spusă pe şleau: “Der Führer denkt für euch”, Führer-ul gândeşte pentru tine.

Dar să nu divagăm…

A existat, totuşi, un loc, unul singur, unde oamenii au început să privească lucrurile mai de aproape, inventând cu acest prilej noţiunile de individ, de personalitate umană unică şi irepetabilă şi de drepturi ale acesteia – şi generând astfel Istoria lumii şi Civilizaţia. Locul acela s-a numit Europa.

Există o noţiune cu totul şi cu totul europeană, “frica de Dumnezeu”. Asta, chiar dacă Europa este, în general, indiferentă sub aspect religios. Niciodată (cel puţin, în ultimul secol) comerciantul european n-ar fi îndrăznit să vândă produse sanitare infectate sau defecte. Şi nici alte mărfuri ieftine, cu durata de viaţă de fix două ore după ieşirea lor pe uşa prăvăliei.

Iar dacă, totuşi, a făcut-o, l-a luat Mama Dracului în pas alergător, după aceea.

https://www.news.ro/externe/presedintele-tanzaniei-spune-ca-testele-pentru-coronavirus-folosite-in-tara-sa-dau-rezultate-eronate-dupa-ce-au-fost-testate-pozitiv-esantioane-de-la-o-capra-si-de-la-un-fruct-1922404103182020051719350996?fbclid=IwAR3fN6ld6bPBIZSXtiL8v-6WRUED7-Hwv8ARZpBDVATNoJZc1Er5wIc0ZhE

*

CUJETARE STATISTICĂ

Cică peste 1 milion de români trăiesc sub pragul sărăciei. Şi alte 10 milioane, sub pragul sărăciei cu duhul, zic eu.

*

CUJETARE VIRUSATĂ

Credeam că liliecii sunt singurele mamifere zburătoare. Nu-i adevărat, mai sunt pe lume şi doctorii ruşi.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/al-treilea-medic-din-rusia-care-s-a-plans-de-lipsa-echipamentelor-de-protectie-fata-de-coronavirus-a-cazut-de-la-etajul-spitalului-1301564

*

CE ÎNSEAMNĂ “DISTANŢARE SOCIALĂ”?

Înseamnă să faci amor cu Marghioala vorbindu-i cu dumneavoastră. Părerea mea.

*

CUJETARE PANDEMICĂ

Când cu SIDA, parcă era mai vesel.

*

CUJETARE DE ZIUA ZILEI

În limba română, diferenţa între “falnic” şi “jalnic” e de doar o literă. Iar pentru diferenţa între “falic” şi “     ”… adresaţi-vă dr. Ciomu.

*

CUJET, DECI IEZIST

free traffic counter

”Corectare și asistență în elaborarea textului literar/științific”, ăsta e numele unui site care-și oferă serviciile, contra cost, prin intermediul Facebook-ului.

Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame, zicea odată un clasic al literaturii române. Așa că ‘teligentu’ de la Iași, că de acolo provine susamintita facere de bine, se adresează cu ispititoarea sa ofertă tuturor fraierilor FB-iști, fără discriminare. Ceea ce, după umila mea părere, indică o greșită strategie de marketing.

Nu popeurului simplu de pe FB trebuie să-i vorbească mesajul de la Iași, ci păturii sale superior-docte, care publică în marile ziare și în revistele cu ștaif.

*

Bulevardul Magheru şi în general, centrul elegant al capitalei constituie ceea ce s-a numit Zona Zero, în care administraţia comunistă (ICRAL etc) nu permitea accesul decât, preponderent, al oamenilor de încredere, miliţieni, securişti, activişti de partid, ginitori, turnători etc. Prin efectul celebrei legi 112, în anii 90, aceştia şi-au cumpărat apartamentele luxoase, pe care le ocupaseră până atunci în calitate de chiriaşi ai ICRAL, la nişte preţuri ridicol de mici. Apoi, fiind deja pensionari (cu pensiile acelea nesimţite despre care tot vorbesc degeaba ziarele), s-au retras la ei acasă, în satele amărâte din fundul ţării de unde veniseră în urmă cu câteva decenii. Iar apartamentele lor moştenite de la ICRAL le-au închiriat. Astăzi, tot acest centru al Bucureştiului este un mare hotel (cămin de nefamilişti, de corporatişti, cămin studenţesc, bordel etc). Asta explică halul său de degradare actual.

https://www.economica.net/bulevardul-din-bucuresti-cu-cele-mai-valoroase-cladiri-care-se-prabusesc-in-caz-de-cutremur-major_153617.html

*

Acum vreo treizeci de ani, eram persoana din Ministerul Culturii care răspundea de activitatea unei instituţii din Petroşani numite Teatrul Valea Jiului. Deoarece, timp de vreo două luni, tot sunând, la cele mai diferite ore, la secretariatul acestui teatru şi la Inspectoratul judeţean de Cultură, nu mi-a răspuns nimeni, m-am suit în tren şi m-am dus acolo. Anunţându-mi, fireşte, vizita prin intermediul primăriei sau prefecturii în chestie, nu mai ţin minte care. Ce am găsit acolo am consemnat într-un raport de vreo zece pagini dactilo prezentat superiorilor mei, a cărui copie cred c-o mai am pe undeva. Suficient să spun că teatrul dăduse nici zece reprezentaţii într-un an şi vânduse vreo sută de bilete. Am recomandat atunci, în acord, de altfel, şi cu alţi oameni de meserie, desfiinţarea zisului teatru, pe motiv de inexistenţă propriu-zisă a sa. Ideea (nu numai a mea) fiind că, decât să ţii un teatru-fantomă, de unde să ia leafă degeaba câteva “pile” de prin zonă, mai bine păstrezi sala şi dotările ei tehnice, folosind-o pentru turnee cât mai dese ale unor teatre adevărate. Era o idee destul de răspândită pe atunci. Desigur că nu s-a aplicat nici la Petroşani şi nici la celelalte teatre din ţară aflate cam în aceeaşi situaţie. La Petroşani, motivul principal fiind intervenţia lui Miron Cosma, care era îngrijorat că rămân minerii fără teatru.

Între timp, văd că a apărut şi o carte despre izbânzile artistice ale instituţiei în cauză din perioada cu pricina. Nu am citit-o, nici vreo curiozitate nu mă persecută, dar tare m-aş mira să sufle vreo vorbă despre cele scrise aici.

*

China a dat lumii cam totul: hârtia, busola, praful de puşcă, banii de hârtie, porţelanul, mătasea… precum şi cleştişorii de unghii, brichetele şi creioanele cu radieră la capăt. Şi încă multe altele, printre care şi ciuma bubonică. De aceea, s-a considerat îndreptăţită, acum, mai spre zilele noastre, să ia de la toţi şi să vândă ieftin, fără să mai ceară voie cuiva: electronică, informatică, arme nucleare ş.a.m.d. Au rămas de pomină, acum vreo două-trei decenii, submarinele fără echipaj tractate de navele comerciale chinezeşti care acostau în porturile occidentale. Legate cu un cablu şi un furtun, ele urmau nava-mamă la câteva zeci de metri distanţă şi la adâncimea de câţiva metri. Odată ajunse în port, erau ridicate la suprafaţă în timpul nopţii, iar marfa dinăuntru era transferată pe bărci care o duceau în locuri sigure, pe ţărm. Marfa aceea, metri şi metri cubi de încărcătură, fiind contrabandă, în general CD-uri şi casete video cu muzică, filme şi programe de calculator piratate – dar, desigur şi multe alte lucruri contrafăcute, cum ar fi, de exemplu, ţoalele de firmă. (La Bucureşti, însă, avem Complexul Europa, unde comercianţii chinezi n-au nevoie de submarine, merge şi cu simpla şpagă.)

Iar ca bonus, China mai serveşte lumii, din când în când, câte un nou virus.

*

Coronavirusul ăsta miroase cam ca gripa de la bursă, din 1929. Părerea mea.

*

Cu riscul de a părea alarmist, eu zic că ne aşteaptă – pe noi toţi, capitalişti şi comunişti, europeni şi aproape-europeni, la grămadă – nişte vremuri foarte interesante. Mai interesante decât criza din 1929, cu siguranţă. Când vom începe să producem cu mânuţa noastră, plătită cu salarii europene, componentele de care vorbeşte articolul de mai jos, fabricate până acum de sclavi asiatici plătiţi cu nimic şi-un pic – stai să vezi distracţie…

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23670467-financial-report-jaguar-land-rover-isi-aduce-piesele-din-china-avionul-ministru-cipriot-romania-tara-din-care-vin-miresele-cetatenilor-din-asia-huawei-castiga-teren-disputele-din-europa.htm?fbclid=IwAR2GAe1upywbXGYi0UspxQ-XHIVxvSFOB82gcVOfjTZfy1kTfVMw29Wp_D0

*

Cineva pune pe Facebook poza unui autobuz vechi şi exclamă „uite un autobuz ca la Moscova din 1955”. I-am replicat că acela era, de fapt, un autobuz “ca la New York” din 1940. Mare a fost mirarea mea când l-am văzut într-un film american cu subiect plasat în anii 70-80. Adică, autorii filmului susţineau că fosila aia de dinaintea WWII încă mai circula la ora aceea! Păi cum dracu’, că la noi, un autobuz vechi de 15-20 de ani se numea fier vechi? Şi atunci, mi-am adus aminte de vorba unui împuţit de turist occidental, care a scris că Orientul începe acolo unde lucrurile nu se repară, ci se aruncă.

*

Trecutul trebuie respectat fiindcă a fost – căci dacă n-ar fi fost, nici noi n-am fi. Şi trebuie să-i fim recunoscători că a trecut, ducă-se.

*

De mult n-am mai râs aşa bine ca la lectura unei cărţi („Acvariul”) de Viktor Suvorov, celebrul spion sovietic dezertat în Vest. El povesteşte acolo cum, la un moment dat, prin anii 60, ambasada sovietică la Viena a pus pe jar serviciile de contraspionaj austriece prin aceea că a expediat de mai multe ori în URSS colete neobişnuit de grele şi de voluminoase. În anii aceia ai Războiului Rece, asta părea o chestie extrem de suspectă şi de periculoasă: dacă valiza diplomatică rusească, intangibilă şi necontrolabilă, conţinea vreo bombă atomică? sau pe Adolf Hitler viu şi nevătămat? În realitate, însă, transporturile acelea nu conţineau decât cele câteva mii de exemplare ale cărţii semnate de Nikita Hruşciov care fuseseră trimise ambasadei din Austria în scopul convertirii necredincioşilor occidentali la învăţătura marxist-leninist-hruşciovistă. Şi care acolo rămăseseră, slujbaşii ambasadei neavând tocmai poftă să se facă de râs cu aşa marfă.

…Şi gândindu-mă la asta, mă întreb cât de grele or fi coletele returnate la Bucureşti de ICR-urile noastre din lumea largă? Oare câte din operele de autori agreaţi, traduse şi tipărite în străinătate pe banii grei ai ministerului de externe au adus vreun ban din vânzări în ţările acelea? Întreb şi eu, nu dau cu paru’…

(În imaginea de mai sus: o carte care n-a fost tipărită pe banii vreunui stat, dar care se mai vinde şi azi.)

*

Faza cu tancul înspăimântător, filmat în racursi. Care opreşte la marginea drumului, turela se roteşte ameninţător, oblonul comandantului se deschide cu ezitări, acela scoate capul, baleiază orizontul, apoi iese în mare viteză, sare în şanţ, se ghemuieşte şi-şi dă jos pantalonii.

*

Bogăţie: nu sunt nici capabili să o dobândească, nici demni să o păstreze, atunci când ea dă peste ei, pe calea unui mare câştig la loto, de pildă.

*

Am mai scris (şi eu, printre mulţi alţii) despre fandoseala ţopească de a-ţi pronunţa numele cu accent pe ultima silabă atunci când e clar că accentul, în cazul, de pildă, al lui tac-tu, era pe a doua silabă. Aşadar, Croitoru şi nu Croitoríu, Pescaru şi nu Pescaríu, Cizmaru şi nu Cizmaríu etc. Pe ultima silabă se pune accentul doar în cazul numelor de sorginte grecească: Antoníu (a nu se confunda cu Antoniu & Cleopatra), Vasilíu ş.a.m.d. Azi am auzit-o, însă, pe una, la televizor, rostind ceva de genul Cacanaríu. A fost singura ocazie când pronunţia asta mi s-a părut oportună.

*

*

Pictorul şi iubita lui: s-au pictat în chip de Madona cu Pruncul – acela fiind el, cu barba lui lăţoasă căruntă şi mutra buhăită de băutură, cu botul la sânul ei imens.

*

Suflet. Variante: sulfet, şulfet.

*

Idei preconcepute, idei anticoncepute.

*

Şi dă-ne nouă ciorba noastră cea de toate zilele

*

Pe această copertă de disc vinil Electrecord din 1977 se pot citi unele lucruri nostime despre istoria Patriei. Este şi motivul pentru care, acum câţiva ani, mi-a fost insistent cerută de o domnişoară ziaristă culturală (debutată la Adevărul şi actualmente, angajată la DigiTV, mi se pare). La replica mea că pot să-i dau o imagine digitală a copertei cu pricina, donşoara a refuzat. Voia neapărat originalul. Ca să-l pună într-un muzeu, probabil. Sau, încă şi mai probabil, ca el să n-ajungă vreodată în vreun muzeu.

Ţin să precizez că exact acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi cu caietul-program al spectacolului CANIBALA de la teatrul Ion Vasilescu, din 1983, realizat de mine. Doamna care a primit de la mine un original al acestuia pentru a-l include într-o expoziţie organizată de dsa, expoziţie ulterior ajunsă la Memorialul de la Sighet, l-a făcut dispărut, iar când am întrebat-o unde-i acesta, mi-a răspuns că n-a consumat usturoi şi după aceea, s-a spălat pe dinţi.

Morala: ORGANILI NU DOARME!

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10223

*

MARE CHEF LA BIBNAT

https://www.libertatea.ro/stiri/15-30-scandalul-chermeze-la-biblioteca-natonala-ce-spune-ministrul-culturii-2848561

Văd că pe nimeni nu îl deranjează acest incident penibil. Şi nici măcar faptul că, la Biblioteca Naţională a României, NU pot fi consultate publicaţiile periodice româneşti apărute înainte de anul 1994, fără de care istoria României din ultimii 30 de ani nu poate fi înţeleasă. Asta, deşi fotocopii ale unor publicaţii din acea categorie apar frecvent pe diverse site-uri – aparţinând, de regulă, unor persoane şi entităţi dintre cele mai dubioase.

Din 2014, când am postat chestia asta aici, nimeni nu şi-a mai pus întrebarea ce-i cu toate ziarele şi revistele româneşti de până în 1994, mai există ele sau nu, mai sunt ele întregi la Biblioteca Naţională ori au fost periate de Organele Competente? Văd că, acum, lumea se scandalizează că la Bibnat se fac chefuri de revelion. Dar că trecutul României e trimis în neant, de unde se va întoarce rescris corespunzător de “cine trebuie” – de asta nu-i pasă nimănui?

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10677

*

DIN MOMENT CE COPIII SE FAC ÎN EPRUBETĂ,
E NORMAL CA PORCII SĂ FIE CRESCUŢI ÎN ACVARIU

https://www.stiripesurse.ro/guvernul-interzice-romanilor-sa-si-mai-creasca-porcii-in-propria-gospodarie_1435954.html?fbclid=IwAR2f07BpahrGW66XL91pFIwsUmk-FjsjoCamELtIAuT9Bbx0pUX4rqlV0ZU

https://www.elefant.ro/chix-sau-lumea-actiunii-eficiente_a043db18-5a0a-44aa-b3f6-5812ece56c2e?gclid=CjwKCAiAnfjyBRBxEiwA-EECLO1SjhRSh6ZGnzjBVnFPinBDrsspL86yT_lvsY5Je0xaWqJViBw7bBoCjw4QAvD_BwE