Archive for the ‘vedere de pe craca mea’ Category

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (77)

Thursday, December 27th, 2018

N-o să-l uit în veci pe domnul P., fostul meu coleg de birou de acum aproape patru decenii. El, apropiat de vârsta pensiei, iar eu, abia ieșit din stagiatură, dar eram șeful biroului, în virtutea faptului că aveam diploma de licență corespunzătoare. Asta, deși el știa mult mai bine cum mergeau treburile pe-acolo – și îmi dădea, discret dar eficient, tot sprijinul de care aveam nevoie. El era un fost ofițer, plecat din armată din motiv de …nepotrivire de caracter și dăruit cu tact și mult simț al umorului.

De la el am auzit o vorbă mare despre vârstele omului, pe care mi-am reamintit-o acuma, de Crăciun. El spunea că unui bărbat de vârsta lui nu i se potrivește alt rol decât acela de Moș Crăciun, în trecere pe la niște copile nu neapărat cuminți.

”Fiindcă, dacă nu poți fi un Moș Crăciun, n-o să fii decât un Moș Tăgârță”, explica el.

Înțeleaptă vorbă, zic eu acum, fie-i amintirea binecuvântată vechiului meu coleg.

*

29.12.2018:

Tocmai văzui la televizor o știre despre plaja de nord de la Costinești (de la Epavă), care a fost înghițită complet de apă, iar un restaurant rural-țigănesc, dintre cele pomenite în comentariul de acum trei ani de pe blogul meu, se află deja cu curu-n Marea Neagră. Vechile cazemate, care în poza mea de mai jos (datată 2015) erau la cca 50 m de uscat, sunt acum la 200-300 m de acesta.

Prietenilor care și-au petrecut, ca mine, vacanțele din anii 70, 80, 90… pe plaja aceea, sincere condoleanțe.

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=14171

*

Pe Da Vinci Learning TV, un domn simpatic vorbește cu atâta șarm despre mecanica cuantică, Planck, Bohr și Einstein încât te face să crezi că și înțelegi ce spune.

*

Text de muzică uşoară (ziceţi-i „pop”, dacă asta vă ajută să dormiţi mai bine în week end): „şi îngerii au demonii lor”. N-am auzit tâmpenie mai moţată de când mama m-a făcut.

*

Am auzit de mai multe ori, în ultimii ani, remarci de genul ”regizorul Cutare, din păcate, atât de puțin cunoscut astăzi… actrița X, despre care, din păcate, mai știm prea puțin…” Ce mă frapează este că regretele acestea vin, acum, tocmai de la acei oameni din massmedia care, în anii `70-`80, din postura de redactori-cenzori, au avut grijă ca regizorul Cutare și actrița X să rămână pe veci necunoscuți publicului din țara lor.

Au luat lefuri bune pentru asta, adică pentru a face ca Pintilie, Ciulei şi încă doi-trei de talia lor să nu existe pentru publicul românesc. Nu nominalizez nici oameni, nici instituţii, ca să nu supăr pe nimeni. Dar, vorba lui Gică din Colentina, “se ştiu ei”. În orice caz, un lucru trebuie neapărat spus – că, fără cei doi susamintiţi, filmele româneşti de după 1989 nu ar fi existat. Cel puţin, în forma lor actuală, care le-a lansat pe orbita premiilor la festivaluri internaţionale. Şi încă ceva: ele, aceste filme admirate de critica internaţională, sunt văzute mai mult în străinătate. Cea mai mare parte a încasărilor lor provine de acolo. Are și asta o anumită legătură cu oamenii de încredere ai lui Ceaușescu.

*

S., mai târziu ajuns director general al TVR, este cel de la care am aflat, prin 1984 sau 1985, că evreii au colaborat cu armata germană în primul război mondial, ca translatori, în timpul ocupaţiei germane a României. Şi nu părea să le-o fi iertat nici după şaptezeci de ani. Ce vreţi, patriotism cu termen de garanţie nu există.

*

Cu absolută certitudine, singurele cărţi de istorie care spun adevărul despre România sunt cele semnate de străini. Tot restul e doar propagandă. În privinţa asta, se poate spune că editura Humanitas face un mare serviciu acelei părţi din poporul român care ţine cu adevărat la patria sa, pe care vrea s-o vadă intrând în rândul lumii – şi nu la averile păturii securist-oligarhice, provenite din jaf. Singurul, dar gravul, compromis făcut de Humanitas în privinţa asta e preţul cărţilor în cauză, prohibitiv pentru marea majoritate a celor care ar vrea şi ar trebui să le citească.

*

Scrie un poet ceva despre nişte “umeri novici”. Nţâţâţî, nu merge. Nu se loveşte nici de-al dracului. Ar trebui încercat cu “limbrici”.

(G. Călinescu i-a răspuns odată unuia, la Poşta redacţiei, cam aşa: “Simţire este. Mai trebuie gramatică și talent”).

*

ÎN ACEEAŞI ORDINE DE IDEI. Sper că se va găsi cineva să le explice puţoilor noştri din presă şi audiovizual că:

- “aroganţă” e una şi “extravaganţă” e alta.

- “intrigant” înseamnă altceva decât “nedumeritor”, “care te intrigă, te nedumereşte”.

- nu trebuie să spui “funcţionarii, dar şi şefii lor”, atunci când ai în minte “funcţionarii, PRECUM şi şefii lor”, fiindcă sugerezi un raport de adversitate acolo unde se află numai pace pe pământ, între oameni bună învoire – și pupici în cur cât cuprinde.

Ș.a.m.d. ş.a.m.d. ş.a.m.d.

*

GÂNDURI CU PREȚ REDUS (despre subiecte de mare importanță politică și socială)

Există ȘI inteligență artificială. Spre deosebire de prostie, care e naturală întotdeauna. Și autentică.

*

Cuvântul, o invenție care ține binișor loc de gând.

*

Silogismul de mahala, de maidan, golănesc, se numește “sofism”. E exact soiul de gândire cu care cucerești gloata. Și care, de altfel, dă eficiență discursului public – deoarece nu oamenii inteligenți sunt majoritari pe lumea asta. Părerea mea.

*

Diferența între atei și credincioși: ateii n-au ars oameni pe rug.

*

Hai c-am rezolvat-o şi cu porcii şi cu mistreţii şi cu cerealele şi cu ce-o mai fi pe câmp şi e-n stare să ardă. Păi noi de ce să n-avem pestă porcină și incendii de vegetaţie, ce, noi suntem mai fraieri? Cu făbricile şi uzinele terminarăm mai de mult, cu pădurile mai avem un pic, petrolul şi gazele le-am făcut cadou lui Putin, aluminiul aşijderea. Da, dar am făcut o grămadă de universităţi, păi ce, te joci?

*

Iar zic ăștia, la televizor, ”parade”. Că și pluralul substantivului ”ladă” o fi ”lade”, nu ”lăzi”. Păi nu? (Valabil și pentru ”cazărmi”, pe care mahalagiii de la televiziuni le numesc ”cazarme”).

*

Singurele momente meditative ale unui bărbat adevărat: când se bărbierește și când stă pe budă.

*

Jimmy, multregretatul nostru cotoi, afişa o măreție de veritabil împărat roman atunci când își făcea nevoile în olița moștenită de la fie-mea, de când era ea mică.

Din lexicul Maiei, la 2½ ani:

- turnicapa (trotinetă);

- căcăliu, sau căcăniu (crocodil). De fapt, e vorba de un T Rex din plastic, de vreo 30 de centimetri.

Primul a ajuns, deja, nume de SRL înscris la Registrul Comerţului.

*

Nu sunt o bestie însetată de sânge. A paișpea zi după scripturi, nu mai țin morțiș să le iau gâtu lui Nea Ilici și lui Gelu Voican Voiculescu. Părerea mea e că, în prezent, doresc chestia asta mai ales cei interesați de Urma Scapă Turma, adică să-i blestemăm tovărășește pe răposați și cu ocazia asta, să îngropăm dracului problema (după cum știți, așa s-a procedat și la Nürnberg: Hitler, Himmler și Goebbels erau morți, încă douăzeci de ciraci de-ai lor au fost spânzurați, restul Germaniei rămânea curat ca un cur de nou născut, fără pic de nazism în creier și mațe, iar IG Farben devenea, bine mersi, Aspirina Bayer).
Și ce să-i faci, asta-i viața, astea-s afacerile, dacă s-au găsit vreunii dintre cei implicați în ale Revoluției Române destul de necugetați ca să nu dea colțul până azi, o să-l ajutăm noi, cu sincer regret, s-o facă.


Doar două lucruri aș vrea eu:
1. să vedem odată, la televizor, toate materialele filmate în perioada 15-31 decembrie 1989 de către filmagiii Securității și de alte podoabe ca ei și
2. să ia cineva la puricat documentele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din anul 1989, ca să vedem și noi cine avea pe mână carabinele scumpe, cu performanțe mult mai mari decât armamentul MApN, capabile să le zboare creierii, prin cască, recruților neinstruiți trimiși, noaptea, în Piața Palatului pe post de material didactic-propagandistic. Aș paria, însă, că registrele în chestiune au dispărut în modul cel mai misterios și definitiv cu putință, la cel mult o săptămână-două după instalarea noului regim.
NB. Recruții aceia n-aveau, pe rahaturile lor de AKM-uri, dispozitive de vedere în întuneric, cu infraroșii și nici amplificatoare de lumină catodice – dar e foarte probabil că sportivii de la AGVPS aveau așa ceva. Despre chestia asta a vorbit, puțin înainte de moartea sa, și Sergiu Nicolaescu. Care, după cum știm, a regizat copios evenimentele cu pricina.


În ce mă privește, țin minte doar atât: că în după amiaza zilei de 24 decembrie 1989, mă aflam la Televiziune, pe strada Pangrati, ghemuindu-mă în spatele puștanului în uniformă care ”asigura” intrarea în TVR, adăpostit după un gărduleț de beton înalt de-o juma de metru. Era târziu, aproape se întunecase, iar el încerca să surprindă vreo mișcare la ferestrele vilei aflate la vreo sută de metri în față, de unde se trăsese puțin mai înainte. Eu n-aveam decât aparatul fotografic, vechiul meu Praktica MTL5b, nu mă chemase nimeni acolo, nutream doar ambiția de a mă lăuda cu prima poză a vreunuia dintre teroriștii cu care ne împuiase capul Televiziunea Română Liberă. L-am întrebat pe băiat de când e milităraș, iar el mi-a răspuns că din octombrie. Și, ca unul mai bătrân, care făcuse mai multă armată ca el, i-am spus că mai bine s-ar târî până sub fereastra aceea și ar arunca o grenadă înăuntru. Nu ne-au dat grenade și n-am decât cinșpe cartușe în încărcător, mi-a răspuns el.
Am plecat de acolo și pe drum, am dat nas în nas cu amiralul ”Cico” Dumitrescu, pe care-l știa toată România în momentul acela. Am vrut să-i fac o poză, însoțitorii lui nu m-au lăsat și n-am apucat decât să-l întreb ”Domnule amiral, dar cu Partidul Comunist, cu comuniștii ce-o să faceți?”
”Ce-aveți cu comuniștii?” mi-a răspuns el, ”Iliescu e comunist, eu sunt comunist…”
În acea clipă, entuziasmul meu revoluționar s-a isprăvit. M-am dus liniștit acasă și mi-am văzut de treabă.

*

15.10.2018:

Acum cinci minute, la Antena3, Gâdea, în tandru dialog cu Tudorellapătrat, a pronunţat expresia “o anumită parte a populaţiei”. Cum se vede, am făcut paşi mari înainte: acum douăzeci şi ceva de ani, fiţuicile lui Iliescu şi Năstase se mulţumeau să înjure “o anumită parte a presei”.

*

21.11.2018:

Ne țigănim în Parlamentul European. Apoi, facem rost de o momâie tâmpită și-o punem să-l acuze de antisemitism pe Johannis. Asta, după ce am furat toți banii din bugetul țării și din cel al Bucureștiului și am avut grijă să ne căcăm pe ea de imagine a țării, pentru a dovedi întregii lumi că România e neguvernabilă. Putin e mulțumit de noi.

*

Îl înmormântară și pe G.H.W. Bush, Dumnezeu să-l odihnească în pace și onor. Două lucruri am și eu de zis despre asta:
1. Ceremoniile americane seamănă tot mai mult cu cele papuașe.
2. Generalii lor n-au burtă.

Counter instalat la 26.11.2022



free hit counter

Folclor

Sunday, December 16th, 2018

astăzi, 16 dec. 2018,

undeva

pe lângă Cișmigiu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Teodor Vescu: INDOCHINA

Thursday, November 8th, 2018

am fost la

.

.
www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Revista presei internaționale

Saturday, November 11th, 2017

GALERIA PERSONAJELOR SHAKESPEARIENE ABSENTE

Marele dramaturg, a cărui muncă migăloasă de șlefuire a textului este proverbială, a schițat și unele scene și personaje pe care istoria culturii universale nu le cunoaște, afirmă R. Mulberry, binecunoscutul exeget shakespearean, citat de Agenția Reuters. El a descoperit recent, într-un anticariat de pe cheiul gârlii, câteva pagini din Regele Lear, scrise, după toate aparențele, chiar de mâna Lebedei din Avon, în care figurează numele Ciordelia, fiica mezină a personajului titular. În varianta general cunoscută până acum, ea apărea cu un nume ușor schimbat – și fără replicile acide din manuscrisul recent scos la lumină.

CNN

11 noiembrie 2017

Eufrosina Mârțu a declarat în exclusivitate corespondentului CNN la Țăndărei că, în anul 1982, a fost violată de șeful de secție de la Combinatul de Șuruburi și Piulițe Speciale a cărui angajată, în calitate de prelucrătoare prin așchiere, era. Acesta i-ar fi promis, cu acea ocazie, o mărire de salariu de 50 de lei.

”Mi-a dat decât dooșcinci, porcu dracului!”, a mai spus E. Mârțu.

În exact aceeași ordine de idei:

Tot cam pe vremea aia, o foarte prezentabilă tânără actriță, cu mai multe apariții cine-TV la activ, l-a reclamat la Partid pe directorul teatrului unde era angajată (că așa era pe vremea aia, dacă chiar voiai să obții un rezultat, te adresai Inchiziției, nu Miliției). Directorul, zicea reclamanta, i-ar fi cerut să se culce cu el. Așa că directorul, actor celebru și el, a fost convocat la Comitetul PCR București să dea explicații.

- E adevărat, tovarășu, ce zice tovarășa? l-ar fi întrebat inchizitorii.

- Tot ce se poate, tovarăși, nu-mi amintesc. Dar e posibil, fiindcă eu așa le zic la toate.

Un comunist cu meclă umană a zis odată că Niculae Ceașcă ar fi întinat nobilele idealuri. ”Am compromis noi comunismul, las’ c-o să compromitem și capitalismul”, a plusat atunci Mircea Dinescu.

Și după cum se vede zilele astea, nu numai capitalismul…

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Cum mai stăm cu profețiile

Saturday, August 5th, 2017

Într-un interviu din 1946, Einstein a spus că întrevede trei mari pericole la adresa omenirii:

- Forța nucleară, aflată la îndemâna unor politicieni imaturi (”infantili” a fost termenul folosit).

- Explozia demografică. Favorizată de progresele medicinei, dar nu numai. ”Peste 20-30 de ani, tunisienii, marocanii și algerienii vor fi de trei ori mai numeroși decât francezii get beget”, i-a spus el ziaristului (care era faimosul abbé Pierre).

- Explozia informațională (”psihică” a numit-o el) – provocată de massmedia. Atunci când cei mai săraci vor putea să vadă cum trăiesc cei mai bogați, omenirea va avea o problemă – cam în acest sens s-a exprimat el.

CUJETARE DE TELESPECTATOR
În Occident, dacă furi un milion, îți taie călăul capul. La noi, îți taie unghiile. Și te ajută s-o ștergi.

Pisici, berze, câini

ș.a.

*

*

*

*

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (64)

Friday, July 14th, 2017

Socialism = grija față de om

Comunism = grija față de găină

Am luat parte odată la o mică, să zic așa, agapă, după o seară petrecută într-un soi de cenaclu literar găzduit de un soi de neo-cămin cultural făcut pe banii Sectorului 2 (pe care răuvoitorii îi numeau ”banii lui Onțanu”). Erau de față obișnuitele viețuitoare din astfel de locuri, poete-sensibile-dame-bine pe vremea dictaturii comuniste, respectiv talente care era cât pe-aci să fie descoperite înainte de vizita lui Ceaușescu în Republica Populară Democrată Coreeană, plus câteva mai răsărite – adică mai debutate, cu alte cuvinte. Iar după cele câteva rânduri de halbe plătite de eroul serii, a cărui lectură de aproape o oră o aplaudasem cu sinceră ușurare puțin mai devreme, limbile s-au dezlegat în suficientă măsură încât să trecem de la simple hăhăieli și bancuri auzite a suta oară la confesiuni picante.

Mi-a reținut atenția o domnișoară între două-trei vârste, recent instalată în Capitală (după cum mărturisea accentul ei), căreia tocmai îi apăruse o plachetă de versuri. Și nu numai atât: volumașul ei fusese călduros recenzat, cu câteva zile mai înainte, într-o prestigioasă publicație a Uniunii Scriitorilor. Recenzentul, cunoscut critic literar, conjudețean de-al ei de altfel, era un tip adorabil, ne-a spus ea. Un moșulică atât de simpatic n-am întâlnit în viața mea, a zis debutanta. E primul bărbat pe care-l aud spunând că nu mai e-n stare de nimic la pat.

”O clipă de sinceritate te duce la Securitate”, mi-au trecut fulgerător prin minte versurile celebrului șlagăr din anii optzeci. Ei da …dar, totuși… a trebuit să admit, în sinea-mi, că publicația Cancan nu e totuna cu Securitatea lui Ceaușescu. Am mai evoluat și noi, ce pisici…

*

Fiindcă tot veni vorba:

https://yorick.ro/un-vis-de-cosmar/

Iată ce numesc eu ”o cronică de teatru profund documentată”. Sunt convins că autoarea știe despre ce vorbește. Nimic nu mă va face să cred contrariul.

Morala: dragi artiști, aveți grijă să nu afle cronicăresele cine știe ce detalii. Despre viziunea voastră artistică, vreau să zic.

*

M-au cam călcat pe nervi idioții care s-au luat de Johannis că e încheiat la un nasture, sau că știm noi că poartă izmene cu mânecă scurtă, dar uite că o comit și eu. Apropont de parada militară de 14 Iulie de la Paris. Bine-bine, nu zic nimic că am văzut defilând diverși eroi de vârsta a treia și-un pic, unul semănând bine cu Pétain, altul cu Louis de Funès… Dar să văd și niște eroine cam tot din promoția aia bătând pas de defilare (printre care și una călcând cam protetic, al dracu’ dacă n-are aia vreun picior de lemn) – și învârtind marțial săbiuța… Știți, singura dată când am văzut că o sabie poate folosi la ceva a fost într-o cârciumioară mică și drăguță din São Paulo, unde ni s-a servit o “rodizia a gaucha” (cred că așa se scrie). Aia fiind o ditamai pulpă de vită ținută de maître în două săbii zdravene, în timp ce ajutorul lui tăia, cu o săbiuță, felii pe care ni le punea în farfurie.

*

La Paris, Manolică Ăl Mic ține mâna la gură, ca țațele de la Găneasa, când îi șoptește ceva Marelui Portocaliu. Probabil, ca să nu-i citească Putin de pe buze.

*

La Antena3, un celebru analizd militar, comentând defilarea de la Paris, oftează că România ar fi fost cuprinsă de filoamericanism începând din 1989. Da’ de Woodrow Wilson o fi auzit toașu Radu Tudor ? numele ăsta nu-i spune nimic lu’ Tovarășu’ Gradu’ ?

*

Moneda Unică Europeană. Pe scurt, MUE.

*

Cică Soros cumpără massmediile românești. Pe cele rămase necumpărate de Putin, desigur.

*

Cu chestiuța asta mă jucam eu, prin 1970-1973, la Institutul Meteorologic, unde eram muncitor necalificat. E un telefax, o noutate occidentală, Science Fiction pe vremea aia, pentru noi. El reda pozele pe care le recepționam cu stația Hawker Siddeley (care astăzi ar fi considerată o biată ”antenă de satelit”) de la niște sateliți meteo americani, ESSA8 în vizibil și NOAA2 în IR. Eram 3 inși în țara asta care făceam treaba cu pricina, iar pe meridianul nostru, mai erau unii la fel la Moscova și alții, la Salonic. De plătit, ne plăteau cu salariul de necalificat, fiindcă ocupația de operator telecomunicații prin satelit nu exista în nici un nomenclator de la noi. Punct.

Aceasta e fișa (amprenta) mașinii mele de scris, pe care, până în 1989, eram obligat să o dactilografiez, o dată pe an, într-un birou de la circa de Miliție în a cărei rază locuiam. Și țineți cont că rabla mea de mașină de scris, fabricată cam pe vremea primului război mondial, avea vreo 10-15 kilograme. O duceam la circă într-un cărucior de butelii de aragaz.

*

Folklor 4U:

Drag ne-a fost calu bălan

Și cu tacsu milițean

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (63)

Saturday, June 24th, 2017

Guvernul lui Dragnea-fără-Grindeanu este, pe drept cuvânt, unul christic: a înviat după trei zile.

(25.06.2017)

*

Se înjură și caftesc Grindeanu cu Dragnea, Zeița Gabi a Fecundității Naționale și Oligofrenuța V., precum că care-i cel mai adevărat în PSD: ăl de n-a rămas repetent, sau infractorii reșapați Vâlcov și P. Monta. Gălăgie insuportabilă la televizor, de nu se-aude om cu persoană. Și în timpul ăsta, nimeni nu mai aduce vorba de salariile și pensiile care cică urmau să fie mărite de la-ntâi cu două sute la sulă, vorba zânei de la Antena 1.

Cam așa procedează și găștile de rrrromi, în tramvai: se iau, chipurile, la ceartă pentru ca oamenii muncii să se holbeze ca proștii – în timp ce ei îi operează la buzunare.

(15.06.2017)

*

Am cam putea să-i zicem “drôle de guerre”, așa mi se pare. A doua zi după atentatul de la Petersburg, Rusia atac chimic în Siria. La aproape două săptămâni după atentatul din Anglia în care-a fost amestecat Florin brutarul, ia foc, de la etajul 2, blocul londonez de 25 de etaje învelit în polistiren inflamabil și locuit, se pare, doar de imigranți - iar pompierii se mișcă încet, încetișor… Se non e vero…

*

Masele: cur mare, cap mic. Greu de urnit din loc. Telectualii: cap mare, cur mic. Greu de rezistat pe două picioare.

*

Deosebiri politice între occidentali și ruși: unii vor să ne acceseze prin gaura din față, iar ceilalți, prin celelalte. Și fără prezervativ.

*

Pupatul în cur și mușcatul de cur – cei doi poli ai gazetăriei dâmbovițene. Tertium non datur.

*

Cică “n-a spus nimic din care să rezulte că aprobă politicile lui Hitler” (ăla fiind un ditamai cadru universitar care-l invocă, nevinovat, pe Führer). Silogismul de mahala, de maidan, golănesc, se numește “sofism”. E exact soiul de gândire cu care cucerești gloata. Și care, de altfel, dă eficiență discursului public - deoarece nu oamenii inteligenți sunt majoritari pe lumea asta. Părerea mea.

*

Iar s-au desecretizat tone de mărturii scrise, fotografice și filmate referitoare la al doilea război mondial, din arhivele occidentale. Din care reiese cu tot mai mare claritate că Hitler avea nevoie doar de câteva luni – și mai ales, de petrol – ca să învingă. Și că declarațiile lui despre noile arme secrete nemțești nu erau simple lăudăroșenii, așa cum ne-au tot învățat învingătorii să credem, timp de 70 de ani după aceea. Devine tot mai evident că, dacă Aliații au putut ajunge, la începutul anului 1945, până în inima Germaniei, asta s-a datorat în primul rând faptului că tancurile și avioanele nemțești au rămas în pană de benzină, ele având performanțe incomparabil mai mari decât ale adversarilor.

Pilotul automat al rachetelor nemțești care au bombardat Londra a fost adaptat, în ultima fază a războiului, ca stabilizator giroscopic al ultimelor modele de tancuri nemțești, permițând tragerea din mers - de unde el a ajuns direct în tancul T55, pe care-am făcut eu armata, probabil fără nici o modificare.

Presupun că același lucru se poate spune despre instalația de vedere nocturnă, în infraroșu, făcută de nemți pentru arme de infanterie, care a ajuns și ea pe tancul meu. Aceasta fiind, de altfel, una foarte slabă, puteai distinge omul din fața ta la cel mult 10-15 metri - și periculoasă pentru cel care o folosea, deoarece era activă, adică emitea un fascicul infraroșu, ceea ce o făcea o țintă perfectă pentru adversar (lucru care s-a văzut foarte clar în războiul arabo-israelian din 1974, când toate tancurile siriene dotate cu ea, care au atacat noaptea, au fost distruse.) Iar arma de asalt Schmeisser StG44, care n-a mai apucat să fie distribuită trupelor nemțești decât în cantitatea de vreo sută de mii de bucăți, s-a trezit botezată Kalașnikov și e o genială invenție rusească…

Cât despre avionul cu reacție Messerschmidt 262, nici nu face să mai discutăm. Cică unul dintr-ăsta ar fi doborât 17 bombardiere aliate într-o singură msiune…

În lumina noilor dezvăluiri, eu zic că ar cam fi cazul să reconsiderăm actul de la 23 August, indiferent de denumirea pe care am vrea să i-o atribuim.

*

Aflu, dintr-un articol recent (Titu Maiorescu revizitat de Cécile Folschweiller, de Nicolas Trifon, în Dilema veche nr. 695, pag. 14) că prima traducere din Schopenhauer în franceză, publicată în 1880 la Paris, aparține unui român, Alexandru Cantacuzino. Românie, tu, care pui mare preț pe toate căcaturile, chipurile, reprezentative – și nici nu-ți cunoști sau îți treci sub o tăcere dușmănoasă adevăratele valori și performanțe…

*

À propos de actualul bulevard Iancu de Hunedoara (care, pe vremuri era bulevardul Bonaparte, iar mai apoi, Ilie Pintilie):

Mare-ai fost tu, măi Ilie,
Mare-a fost și Bonaparte;
Nu aici – în altă parte.
Dac-ar fi cumva să fie
Strada alt nume să poarte…
Ori Napoleon Pintilie,
Ori Ilie Bonaparte!

…Mare-ai fost tu, Păstorel dragă!

Counter instalat la 6 iulie 2022



O MIE ŞI UNA DE MORŢI (62)

Friday, March 24th, 2017

DRIVE IN

atentat neterorist pe bd. 1 Mai, în 1994

dați click pe imagini dacă vreți să le vedeți în mărime naturală

Morala: n-avem noi nevoie de teroriști islamiști ne descurcăm cu resurse interne !

Pe Youtube, un filmuleț cu o vrăbiuță care, în modul cel mai lipsit de echivoc, își jelește fratele mort. Trage de el, îl lovește cu ciocul, îl întoarce pe toate părțile… e într-adevăr impresionant… Dacă mai văd vreo două filmulețe de-astea, o să conchid că singurul animal fără suflet e omul.

vezi și aici un filmuleț -> a_mothers_love_converted

Judeţul Dâmboviţa se află în situaţia de supravieţuitor al unei catastrofe cosmice sau nucleare. De pe teritoriul său a dispărut cam orice urmă de industrie. Practic, au fost desfiinţate, cică prin privatizare, Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, fabrica de becuri Fieni, marea termocentrală Doiceşti şi cele trei mari întreprinderi textile de la Pucioasa (ca să vorbesc numai de cele pe care mi le amintesc în clipa asta). Prin asta, noul partid comunist a creat zeci (sute?) de mii de asistaţi social. Deci, de susţinători. De electorat al său. Altă întrebare?

Madam Primar al Capitalei ne pune beculețe de Paște. Probabil le va plăti din economiile făcute prin desființarea toaletelor publice, și așa puține. Ieri, s-a nimerit să trec și prin fața Primăriei sectorului 2, din Obor - și prin Cișmigiu. Cu ocazia asta, am constatat că numărul minunatelelor bude Science Fiction, în care o voce robotică îți spunea, în română plus engleză, “n-ai țintit bine, mut-o mai la stânga” și “ai terminat? ieși afară!”, s-a cam micșorat. În definitiv, ce ne-or fi trebuind atâtea? Ce, nu mai avem copaci și tufișuri? Înapoi la natură, tovarăși!

E adevărat că şi răţoii se mai întâmplă să fie homosexuali, dar pentru ei nu s-a dat vreo lege că ar avea dreptul să înfieze boboci de raţă.

Acum vreo zece ani, într-o după amiază de vară, soţia mea trecea pe strada din spatele Ateneului Român, vorbind la telefon. La un moment dat, ca din pământ au apărut câţiva adolescenţi, care au trecut în fugă pe lângă ea, smulgându-i mobilul din mână. Ce era să facă biata de ea? S-a dus la poliţie, la Secţia 1 de pe bulevardul Lascăr Catargiu (fost Ana Ipătescu), la doi paşi de locul incidentului. Domnii de acolo au ascultat-o cu răbdare, AU FOTOGRAFIAT-O DIN FAŢĂ ŞI DIN PROFIL şi apoi i-au spus că, dacă-l întâlneşte pe făptaş, să-i anunţe. De pe noul telefon, pe care, fără îndoială, îl va achiziţiona cât de curând. “Ce vreţi să facem noi”, i-au spus, “aurolacul care v-a jefuit precis a vândut mobilul dumneavoastră primului şofer de taxi care i-a ieşit în cale, la cinci minute după aceea.” Cât despre ideea de a da o fugă până la locul incidentului, în a cărui imediată apropiere, la mai puţin de o sută de metri, se aflau parcate permanent trei-patru taxiuri şi de a le pune şoferilor o întrebare-două… a, nu, nici vorbă… domnii poliţişti aveau treburi mult mai urgente…

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (61)

Friday, February 3rd, 2017

Am auzit, de curând, ceva despre recuperarea arhivei studioului de filme documentare Alexandru Sahia. Întrebarea mea este: care arhivă? având în vedere că, acum aproape 20 de ani, situaţia ei era exact cea pe care am descris-o în acest articolaş din revista Privirea (nr. 121, 13.05.1998). Ce-a mai rămas din această arhivă?

NB. Dacă aş fi spus atunci, în 1998, vreun neadevăr, puteţi fi siguri că reacţiile ar fi fost violente. Dar n-a existat nici o reacţie.

*

Altă manifestaţie

*

Din CUGETĂRILE LUI STAN PĂŢITU

Faza cu ginitorul din Piaţa Victoriei care a mâncat bătaie de la colegii lui jandarmi, la 2 februarie a.c., e un moment dintr-o celebră piesă de teatru: POLIŢIA de Slawomir Mrożek. Exact lucrul ăsta se întâmpla şi în textul autorului polonez! şi ăla cică era Teatrul Absurdului! Mai are cineva vreo îndoială că Absurdul s-a născut la noi, în România?

*

04.02.2017:

Vremurile apuse n-au nici o poftă să apună. Les morts que vous tuez se portent assez bien.

*

Nimeni nu-i mai uşor de dus cu muia ca masele de protestatari.

*

E prima oară când văd aşa ceva: mulţimea fraternizând cu procurorii, pupându-se-n bot cu Organili. S-a întors lumea cu curu-n sus, măi tată.

*

Parlamentarii noştri intenţionează să ia în discuţie legea lui Hammurabi, după cum ei înşişi declară la televizor. Vai de dindărătu nostru de babilonieni bucureşteni.

*

Tom Hanks: faţă de om cumsecade, de băiat mişto. De aceea şi are succesul pe care-l are, fiindcă mulţi oameni se duc la cinema doar ca să mai vadă o mutră dintr-asta. Că în altă parte n-au ocazia.

*

NUMAI LA HOTNEWS

14.02.2017: Sfârşitul se poate apropia de final“.

*

E adevărat că şi răţoii se mai întâmplă să fie homosexuali, dar pentru ei nu s-a dat vreo lege că ar avea dreptul să înfieze boboci de raţă.

*

“În cel mai intim grad”, scrie flăcăul la gazetă (Crăciun îl cheamă). Nu ştiu alţii ce-or înţelege din asta, dar pe mine mă duce cu gândul la termometrul băgat în cur.

*

Secretara directorului arată aşa de bine că nici n-o poţi numi “curvă”. Cel mult “cocotă”.

*

Radio România Actualităţi promovează de mama focului muzica naţională: azi, o guristă răgea ceva de genul “îţi dau o floare crescută din inima mea”. “Păi bine, fă” i-am replicat eu, mitocăneşte, în sine-mi (să mă scuze doamnele) “o să crească floarea aia când o să te relaxezi tu la doi metri sub pământ.”

“Fiţi patrioţi, preferaţi săpunul românesc caşcavalului străin!” aşa zicea, odată, veneticul Caragiale. Pe vremea lui Ceauşescu, exista o reglementare conform căreia Radio-ul naţional (adică, singurul) era obligat să difuzeze muzică de divertisment (“muzică uşoară” era numită pe atunci) românească în proporţie de minimum 30%. Deci, cel mult 70% din muzica de divertisment difuzată la noi putea fi de import. Şi cu toată tirania comunistă, această reglementare n-a fost, în general, respectată. Din ce motive, nu mă pronunţ (deşi ele n-ar fi greu de bănuit), dar cert e că, în general, mai mult de două treimi din muzica uşoară de la radio era străineză.

Iar astăzi, aproape toate melodiile difuzate de Radio România sunt autohtone! Paradox ! Să fie asta din cauza drepturilor de autor, care au devenit o treabă serioasă, iar atunci nu erau? Sau – numai din cauza asta?
PS. Zică cine ce-o vrea, dar nu cred să existe formulă de adresare mai potrivită decât cea de mai sus, când e vorba de doamne de-astea.

Spre deosebire de voi, eu l-am văzut aici, la Bucureşti, când era tânăr şi în plină vogă planetară - la Sala Palatului, în 1968. Melodiile au sunat exact aşa cum i le ştiam de la radio, nici un acord, nici o notă mai altfel, sufletu’ improvizaţie. Şi , desigur, nici urmă de playback, nu se auzise de aşa ceva în era aia pre-tehnologică. Concertul a durat fix o oră şi douăzeci de minute, nici vorbă de vreun bis (nu ca la ai noştri, care dădeau două-trei şi fără să le ceară cineva). Iar eu am plătit optzeci de lei pe un bilet, cred, la cucurigu, în ultimul rând de la balcon - ceea ce era exorbitant pentru mine, pe vremea aceea.

Şi la urmă, scena a fost invadată de cele trei mii de nebune din sală, înarmate cu tot atâtea buchete de flori, care făceau un tămbălău mai mare decât cele de astă seară, din Piaţa Victoriei.

*

Dragnea: Sultanul din Imperiul Formelor fără fond, Pumnului în gură şi Rahatului sub preş.

*

Biroul Expectoral Central


*

Caragiale, un Courteline balcanic, cum zicea Călinescu? Aiurea! Păi, să-l văd eu pe Courteline spunând despre vreunul că mănâncă sudoarea poporului!

*

La noi, reputaţia e ceva precum crestătura dintre picioarele jumătăţii adorabile şi graţioase a speţei umane: după orice întâmplare, fericită sau ne-, e suficient s-o speli, s-o laşi un pic, nu prea mult, la uscat – şi e ca nouă! Proaspătă! Virgină!

Adevărul adevărat

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (54)

Tuesday, July 5th, 2016

ipoteze, divagaţii, ştifturi, tiribombe

Cum mai stăm cu viitorul ?

Exact ca în poza asta.

DESPRE SOARTA LUI MOLIÈRE ÎN ROMÂNIA

Pe vremea Elenei Ceauşescu, sau, mai exact, a Coanei Leana, era periculos să pui în scenă Femeile savante. Astăzi, acelaşi lucru începe să fie valabil cu privire la Tartuffe.

Lăsată pe mâna maselor, democraţia devine în doi timpi şi trei mişcări dictatură.

Dl. ex-ministru al Culturii şi mai nou, însuşi dl. premier Cioloş ne invită, iar şi iar, să dăm câte-”un leu” pentru Brâncuşi. Cu tot respectul, îmi permit să observ că n-au început de unde trebuie. Înainte de a ni se adresa nouă, poPulimii, ar trebui să facă apel la oamenii serioşi, la cei care chiar contează în ţara asta. Dacă nu ştiu care-s aceia, vor afla accesând articolul aflat la adresa de internet de mai jos:

http://www.ziare.com/bani/avere/cei-mai-bogati-romani-cati-bani-mai-au-tiriac-si-becali-surprize-in-top-10-1390606

După ce domniile lor ne vor informa ce sume au obţinut de la persoanele menţionate în acest articol, voi fi gata să donez pensia mea pe o lună pentru achiziţionarea sculpturii lui Brâncuşi.

http://m.ziare.com/constantin-brancusi/ce-n-a-spus-inca-guvernul-despre-subscriptia-pentru-cumintenia-pamantului-1422594-font3

Încep să înţeleg ce-i ăla “cur pictat”.

Cea mai drăguţă gogoaşă, primită prin mail de la un binevoitor care mă asasinează cu spam-urile: “În timpurile în care G.G. Marquez abia îşi începea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie şi nu de puţine ori a fost nevoit sa înnopteze în bordeluri”

…unde, nu-i aşa, era mai ieftin…


Poţi pătrunde în sufletul omului. Dacă nu te deranjează mirosul.

(S. F.)

CULMEA IMPOLITEŢII: să întârzii la propria-ţi înmormântare.

.

- Vă rog, o Aspirină Cardio, face moşulică.

- Pentru dumneavoastră o luaţi ? se arată curioasă tânăra farmacistă.

- Nu, o fac cadou unei amante, răspunde el.

De recitit, după Brexit:

Jalnicilor europeni le-a plăcut mai mult să se joace de-a armagnacii şi burgunzii decât să-şi asume pentru întregul pământ rolul pe care romanii au ştiut să-l joace în lumea timpului lor.

Numărul şi mijloacele lor nu erau nimic pe lângă ale noastre; dar găseau în măruntaiele păsărilor lor mai multe idei juste şi consecvente decât ar putea conţine toate ştiinţele noastre politice.

Paul Valéry, 1928

MOROMEŢII

seria a 2-a

- interbelică -

Ilie Moromete (Victor Rebengiuc): Gândeşte, bă, cu capu’ tău, că de-aia ţi-a dat statu’ creier !

Cocoşilă (Mitică Popescu): Mi-a dat, da’ puţin !

Ilie Moromete (Victor Rebengiuc): Păi, a dat câte puţin la fiecare, ca să se-ajungă la toţi !

Istoria, aşa cum n-o ştiţi: VIOLENŢE VERBALE ÎN CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ MOLDOVA-ŢARA ROM. (LIMBAJ COLORAT, SEC. XIV-XV), ed. Humanitas, 2016, 855 pag., 449,90 lei - fără timbru literar

Dat fiind că industria noastră capitalistă încă nu produce un talentometru fiabil, n-avem încotro, trebuie să mergem pe mâna lui Hagiculea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi şi să-l credem când afirmă că talentul lui Cornişteanu face 10.000 de euro, în vreme ce al mai ştiu eu cărui regizoraş proaspăt absolvent de UNATC, doar vreo 200 sau 300. Asta, chiar când talentul gigantului de la Craiova se manifestă sub formă de ciorbă reîncălzită. Ce, Andrei Şerban n-a reîncălzit şi el Troienele? Dar, având în vedere că capitalizmu n-are mamă n-are tată, ar cam fi cazul ca capodopera teleportată de la Craiova să aducă şi ceva încasări din bilete. Asta, doar aşa, ca să vedem dacă gloata teatrofilă compătimeşte, cât de cât, cu buna noastră părere despre invitat. Că în rest, văd că se pronunţă ANI, cine-o mai fi şi aia.

http://www.agerpres.ro/justitie/2016/05/30/ani-mircea-cornisteanu-fost-director-al-teatrului-din-craiova-in-conflict-de-interese-09-37-25

AUTENTIC

O discuţie la care am asistat, între o cunoştinţă a mea şi un personaj foarte cunoscut, din presă (patron, redactor şef, naiba ştie ce-o mai fi fost la vieţile lui). Din ce oraş aţi spus că sunteţi? întreabă acesta din urmă. Din C., îi răspunde cunoştinţa cu pricina.

La care, zearistul începe să râdă gâdilat: extraordinar, şi eu m-am născut în maternitatea din acest oraş! Bine că nu în closetul gării, face unul dintre cei de faţă.

Cabinetul e ocupat de mult, noroc că sunt un tip răbdător. În cele din urmă, iese grăbit un cetăţean care, cu o mână, îşi trage fermoarul, iar cu cealaltă, îşi butonează de zor smartphone-ul. Intru după el, că n-am ce face. Înăuntru pute consistent, n-a tras apa.

Ce să-i faci, astea sunt paradoxele postmodernităţii sudest-europene: ne-am apucat să călărim internetul înainte de a învăţa să tragem apa după ce ne căcăm.

Am terminat liceul acum fix 50 de ani. Şi am pretenţia că a fost unul de foarte bună calitate, deşi era dintr-un orăşel de nici 10.000 de locuitori, din judeţul Dâmboviţa. Dar rata de admişi la facultate, de la liceul ăla, era întotdeauna de peste 90%. Tot ce pot spune, spre a fi mai bine înţeles, e următorul amănunt: că, deşi eram la Uman, eu şi colegii mei am fi rămas repetenţi dacă n-am fi avut un anumit număr de probleme rezolvate în fiecare număr al Gazetei Matematice.

Şi încă o chestie nostimă. În anul când am terminat, s-a nimerit ca liceul ăsta cu mari performanţe în materie de matematică-fizică-chimie să nu aibă nici un reprezentant la Olimpiadele naţionale de aşa ceva. Dar m-a avut pe mine, unic reprezentant la faza naţională a Olimpiadei. Nu de ştiinţe exacte, însă, ci de Literatura Română. Ăsta a fost, de altfel, motivul pentru care profesoara de chimie s-a îndurat şi nu m-a lăsat corijent. Şi în felul ăsta, am putut să dau bacalaureatul.

http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/iubitorii-caini-petitie-concedierea-andreei-marin-tvr-o-falsa-limbaj-suburban-instiga-ura-animalelor-1_577a30fd5ab6550cb88ad61e/index.html

Contradictio in adjecto: e total ilogic ca iubitorii de animale să n-o iubească TOCMAI pe Andreea Marin ! Cel puţin, iubitorii de rumegătoare !

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com