Archive for the ‘cu materialul clientului’ Category

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (98)

Saturday, April 30th, 2022
01.04.2022

Azi, pe Viasat Explore TV, tipul acela care tot pescuiește ba prin Congo, ba prin Borneo, ba prin Siberia… De data asta, pe undeva prin Brazilia, unde, cică, o pisică de mare i-a mâncat penisul unui băiat. Ce noroc pe noi, ăștia din sud-estul Europei, îmi vine să zic, pisicuțele noastre nu-s așa de agresive. Cel puțin, când e vorba de

*

Eternă recunoştinţă bucureştenilor de acum două secole, care au croit un oraş cu străzi largi, numai bune pentru parcarea celor unu-virgulă-cinci milioane de autovehicule din actuala capitală. Că ce dracu ne-am fi făcut dacă şi ăia erau la fel de neamuri proaste ca noii proprietari de prin Voluntari, Pipera ş.a.m.d., cu „străzile” lor late de doi metri?

*

O arătare de sex femelin rage la televizor despre Breaking News. Dacă n-aş fi ştiut-o de sfântă, aş fi putut jura că e Curva de la Babilon (ca să mă exprim în termeni biblici).

*

I-auzi: Arhitectul care a proiectat unele dintre cele mai proeminente clădiri din Bucureşti

https://www.businessmagazin.ro/special/arhitectul-care-a-proiectat-unele-dintre-cele-mai-proeminente-cladiri-din-bucuresti-16240377?fbclid=IwAR22HYg2LM6i79WLN8j9B4uhDyANB9nXrQC4dcftsrjg4YNFPyuz9OzSFpY

Despre asta o fi vorba?

*

Au săpat tranșee la Cernobîl.


MOSCOVA NU CREDE ÎN RADIAȚII

*

FaceBook = Fabrică de Biografii inventate

*

FaceBook = locul unde toţi EU sunt dăştepţi şi toţi TU sunt tâmpiţi.

*

Banda Möbius constituie o realitate palpabilă mai ales în cazul biografiilor marilor noştri contemporani de pe malul Dâmboviţei: securişti înainte, democraţi nevoie mare, după.

*

La Bucureşti te umpli de parale:

*

NIMIC NOU SUB REFLECTOARE

Să vorbești despre decăderea teatrului românesc… e poveste lungă. N-o s-o lămurim nici tu, nici eu, dragă cetitoriule - fiindcă suntem subiectivi. Ți-aș propune, însă, o altă abordare, bazată pe date certe.

Prima întrebare: cine au fost profesorii noștri, ai ăstora fezandați și expirați, trecuţi odată, de mult, prin IATC? Radu Penciulescu, Ion Cojar, George Littera, George Banu, Florian Potra, Andrei Strihan, Ileana Berlogea, Mihaela Tonitza-Iordache, Doina Șipoș, Costică Marinescu, George Ceaușu – și alții, pe care nu mi-i amintesc pe moment, și rog să fiu iertat pentru asta. Cine sunt profesorii celor de azi? Aud?

A doua: ce fel de teatru am văzut noi? Iar aici, am să răspund eu, inserând niște preferințe personale, mai de mult mărturisite: ”Mai întâi, George Vraca în Richard al III-lea, o amintire impresionantă a adolescenţei mele. Plus Troilus şi Cresida şi Nepotul lui Rameau (David Esrig), Vicarul (Radu Penciulescu), Viziuni flamande (Dinu Cernescu), Meteorul (Valeriu Moisescu), Karamazovii (Dan Micu), O scrisoare pierdută şi Furtuna (Liviu Ciulei), Maestrul şi Margareta (Cătălina Buzoianu), Tartuffe, Cabala bigoţilor, Oblomov (Alexandru Tocilescu), Procesul (Harag György), Cameristele (Mircea Marin), Vassa Jelezniova (Ion Cojar), Burghezul gentilom (Alexandru Dabija), Fragmente dintr-o trilogie antică (Andrei Şerban), Legături primejdioase (Alexandru Darie), Ubu Rex (Silviu Purcărete) – mai mult sau mai puţin ex aequo. Cine le-a văzut ştie ce-i acela teatru. Cu marele regret că n-am văzut Revizorul pus de Lucian Pintilie.”

Și à propos de asta: neînregistrarea spectacolelor teatrale e o mare ticăloșie, iar distrugerea înregistrărilor existente (Nepotul lui Rameau, regie David Esrig) este o crimă. Și în sfârșit: mai există cursuri de vorbire scenică la UNATC? că tinerele speranțe cam au prune-n gură. Eu atât am avut de spus. Deocamdată.

SCENA9 să mănâncă şi gura ei o pâine:

*

18.04.2022

La DIGI24, Luana Păvălucă, cea mai tare din parcare:

*

web counter

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (97)

Wednesday, March 30th, 2022
https://www.capital.ro/vestea-cea-mare-despre-pensiile-din-romania-este-obligatoriu-pana-pe-31-martie.html?fbclid=IwAR11ey8KGy-fsyXd_Pc1gu5xl3FcxbzfLgVr8DkkqEeO9lJpxh2prDQafhA#https://www.capital.ro/vestea-cea-mare-despre-pensiile-din-romania-este-obligatoriu-pana-pe-31-martie.html

Păi, deocamdată, vestea cea mare din COPITAL e că de crescut crește contributivitatea, adică ce ai de dat, nu de luat. Despre majorarea punctului de pensie vorbim altădată. Într-o altă existență.

*

GÂNDURI NEISPRĂVITE DINTR-UN RĂZBOI NEÎNCEPUT

Dictatorul ăla dintr-un film, care făcea gimnastică artistică cu un glob pământesc, era o simplă eboșă, o schiță. Realitatea, vorba unui banc vechi, e mai dură.

(24.02.2022)

*

Ultima oară, Rusia s-a aflat într-o asemenea situație în 1917. Țineți-vă respirația zece secunde, zece minute, zece decenii, urmează Marea Revoluție din Octombrie (sau din ce lună doriți). Numai că ea nu prea va fi Socialistă.

(28.02.2022)

*

Judecând la rece, lucrurile stau cam așa: Zelenski va ceda, iar Putin va obține Donbas-ul cu complexul industrial-militar aferent. Care înseamnă o industrie serioasă – în momentul de față. Cam la fel de serioasă ca și cea nemțească din 1945, pe care rușii au demontat-o, au încărcat-o în tren și au dus-o în URSS-ul lor – alegându-se astfel cu o industrie veche, de pe urma căreia au tot trăit o juma de secol, din ce în ce mai prost. În vreme ce Ucraina astfel amputată va profita de compasiunea lumii civilizate, instantaneu concretizată în mari ajutoare financiare și tehnologice gen Planul Marshall. Și astfel, Ucraina va repeta povestea de succes a Republicii Federale Germane. Iar Putin, sau Putinul care-i va urma, din nou se va supăra. Și iar va dezlănțui un război antinazist.

Post scriptum: desigur, asta e numai jumătate din problemă. Despre Marea Neagră și înaintarea Rusiei înspre Gibraltar și Canalul Suez, în numărul următor.

(10.03.2022)

*

Mi se pare imposibil să plece Putin din Ucraina fără să arunce în aer măcar o centrală nucleară. Spunând pe urmă că ar fi fost vorba de un sabotaj ucrainean.

(29.03.2022)

*

În al doilea război mondial, la Timișoara, un soldat neamț s-a dus cu o prostituată. A doua zi dimineață, a fost găsit numai în izmene și cu gâtul tăiat. Fata era sârboaică, de-a lui Tito. Chestia asta mi-a povestit-o, de mult, o timișoreancă din generația părinților mei.

*

AJUTORUL DAT CELUI ÎN NEVOIE

Astăzi, la fel ca în 1968, România adună într-o clipă un mare capital de admirație internațională, tradus pe atunci în câteva mari câștiguri materiale (la începutul anilor 70, m-am aflat în contact direct și personal cu unul dintre ele). Cu care capital Ceaușescu s-a șters la cur în doi timpi și trei mișcări, la câțiva ani după aceea. Să ne rugăm lui Dumnezeu să nu se întâmple la fel și acum.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/25-000-de-refugiati-se-afla-pe-teritoriul-romaniei-la-patru-zile-de-la-izbucnirea-razboiului-in-ucraina-1852943

*

CUȚITUL @ OS

Pe vremea țarismului, Rusia exporta în Moldova și Țara Românească, pe lângă un guvernator Kiseliov occidentalizat, o grămadă de popi și călugări, care mai de care mai sfânt, care mai de care mai bărbos.

După Marea Rivaliuție, și-au făcut drum încoace Idealurile, care mai de care mai generos, mai Înalt, mai anticapitalist – întrupate toate ba în cinici fripturiști, ba în fraieri cu studii universitare.

Dar după Mica Revoluție din 89? ce mai era să ne livreze Măicuța Rusie? Părea că și-a epuizat opțiunile.

Și atunci, cu inspirația disperării, și-a adus aminte de legionari. Buni și ăștia, la o adică, și-o fi zis ea, ce dacă put în halul ăsta.

Asta înseamnă că Măicuței i-a ajuns cuțitul la os.

*

Turnători or mai fi fost și alții, dar marinerul măcar nu și-a pus fularul. Fiindcă veni vorba: pe vremea războiului al doilea mondial, cică ar fi fost soldați simulanți care-și trăgeau un glonț în picior punând înaintea țevii o pâine din aia mare, cazonă, neagră și rotundă, că să-i ferească de flacăra împușcăturii, să nu rămână urma care să-i dea de gol. Ei, uite, boierii folosesc fulare Burberry la treburi de-astea. Chestie de stil, îți dai seama. Și nici n-ajung la Curtea Marțială, ca răcanii de atunci.

Așa că Băsescu rămâne singurul turnător care ne-a băgat în NATO. Năstase, Ponta și Dragnea voiau să ne bage-n China și în Imperiul Sovietic.

*

La telejurnalul de seară de la TVR, o rubricuță e intitulată Tema Zilei. Date fiind împrejurările, ar trebui să-i zică Teama Zilei.

*

La nu știu care Televiziune A Lu’ Pește Eviscerat, prezentatorul are un ditamai coc, mai ceva ca al tovarășei Suzana Gîdea.

‘Rii al drieacu’, Suzănică mică! mă trece-un gând incorect politic, mi-aduci aminte de Iepoca de Aur, prăpădenie mică!

https://jurnalul.ro/tag/venerica-patru-34609.html

*

Prin 1980-1981, cu diploma de IATC în buzunar și cu două-trei articole publicate în revista Teatrul (ceea ce, pe atunci, pentru un tânăr absolvent și chiar pentru unul mai bătrân, nu era tocmai de colea), mă aflam muncitor necalificat la uzina Vulcan – fiindcă alt serviciu nu-mi găsisem în București, adică la mine acasă, iar Gigi Trif, directorul Direcției Personal din Consiliul Culturii și Educației Socialiste. când i-am cerut o slujbă, m-a sfătuit să emigrez.

…Poveste lungă… Cu toate astea, o colegă de-a mea, angajată la Teatrul Național, s-a gândit să apeleze la mine ca să-l ajut pe Mihai M. să-și înființeze o trupă – sau, de ce nu, un mic teatru al lui. Ceea ce era, pur și simplu, o himeră pe vremea aceea. Tot discutând cu el și învârtind chestiunea pe toate părțile, am căzut de acord că așa ceva numai cu UTC-ul se putea realiza. Dar n-a realizat nimic și nu ne-am mai întâlnit timp de vreo zece ani.

În 1991, când eram consilier la Direcția Teatrelor din Ministerul Culturii, M.M. și-a făcut din nou apariția, cu același proiect. Timp de vreun an, am luat parte la realizarea lui (atribuțiile mele acolo numindu-se Buget, Personal și Achiziții de texte dramatice) și pot spune că n-a fost treabă ușoară, în special din motive financiare și legate de problema aproape insolubilă a sediului noului teatru. Care s-a rezolvat la vreo câțiva ani buni după aceea.

Ceea ce n-am reușit să aflu, în cele trei decenii scurse de atunci, este care e, de fapt, locul noii instituții teatral-experimentale în viața culturală a capitalei. Și ce anume vrea ea de la viață și cui se adresează ea și cui anume îi e de folos, în afară de Mihai M. însuși, care și-a lăsat soția directoare atunci când a ieșit el la pensie.

Azi a postat pe Facebook un răcnet de revoltă, păcum că el e persecutat.

*

Nu-mi mai amintesc toate amănuntele, dar cred că cea mai importantă contribuție a Direcției Teatrelor, unde lucram pe atunci (atribuțiile mele numindu-se Buget, Personal și Achiziții de texte dramatice), a fost încercarea (nefinalizată) de a impune o Lege a Teatrelor care să schimbe sistemul de salarizare a personalului artistic. Cel vechi, din RSR, fiind identic cu al celorlalte categorii profesionale, adică bazat pe vechimea în muncă. Adică un Romeo de 65 de ani și o Julietă de 64 erau oamenii de acolo cel mai bine plătiți, chit că nu urcau pe scenă decât de două ori pe an. Iar adevărații Romeo și Julieta, abia ieșiți de pe băncile facultății, care jucau de trei-patru ori pe săptămână și de dragul cărora venea lumea la spectacol, erau plătiți la minimum. Cu greu s-a renunțat la grila de salarizare, mizerabilă, a fostului Consiliu al Culturii și Educației Socialiste, cu greu am convins câțiva directori de teatre să adopte utilizarea de colaboratori externi, neangajați ai teatrelor în cauză, care puteau fi plătiți pe bază de negociere.

De asemenea, am reușit să schimbăm modul de încadrare a ”corpului ansamblu”, a actorilor fără studii de specialitate (care erau destui, mai ales în teatrele din provincie). Fiindcă salariile actorilor erau mici, dar ale ”corpului ansamblu” erau ridicol de mici. Am reușit, cel puțin, să le egalizăm, reparând astfel o nedreptate. Și sunt plăcut surprins văzând că, acum, câte unul sau una din această categorie figurează în distribuția vreunui film din Vest.

*

FIINDCĂ TOT VENI VORBA

În 1990, prima publicație scoasă de foștii (?) securiști a fost una bisericoasă, am uitat cum îi zicea. A doua a fost TRUP ȘI SUFLET, o revistuță cu poze de dame goale, copie a publicației cu același nume de prin 1936-37. Care a avut la un moment dat printre ”redactorii” ei și o absolventă de IATC. Pe aceasta am cunoscut-o la vreun an după aceea, în legătură cu atribuțiunile mele de serviciu despre care vorbii mai sus. Venise să-mi ceară s-o angajez la un teatru din București. N-am angajat-o (era încă studentă), nici să fi vrut n-aveam cum, în haosul și sărăcia de atunci.

A angajat-o abia Găbița Primărița, ca directoare la o prăvălie-culturală-fantomă, serios bugetivoră.

*

Ieri am avut niște îndoieli apropo de funcționarea normală a mașinăriei mele. Și m-a pus dracu să i le comunic nevesti-mi. Atâta mi-a trebuit. Azi a apărut cu un test de Covid, ăla cu băgatul bețișorului în nas. Așa că l-am făcut, iar rezultatul a fost negativ. Am pus întâmplarea pe seama celor 45 de ani ai mei de fumat, am ridicat din umeri și eram gata să arunc bețișorul, cu toate anexele lui, la gunoi. Când – ce să vezi? pe cutie scria ”Made in RPC”. Adică, în Repulica Populară Chineză, pentru cine nu știe.

”Mai lipsește să scrie Made in Wuhan”, mi-a trecut prin minte. Bune afaceri mai fac chinezii, mi-am mai zis. După ce furnizează omenirii cea mai rapidă și eficientă Apocalipsă - nenucleară, bagați de seamă! – îi dau și mijlocul de a o constata. Că de contracarat, ciuciu! pân-acum, antidotul a venit numai din Occident. În pură tradiție chinezească (cleștișori de unghii, creioane cu radieră etc), țara asta dă o lovitură Capitalismului vânzându-i cantități imense de cârpe de pus la bot și de teste dintr-astea, Dumnezeu știe cât de demne de crezare.

*

Toată ziua bună ziua, cum dau drumul la televizor, el e acolo. Nu-i chip să scap de el. Și pe lumea ailaltă, mai mult ca sigur, o să dau de el - secretar de partid pe cazan.

.

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (96)

Wednesday, February 16th, 2022

Turelă de tanc T55 (grosime frontală 20,8 cm)

supusă unui test de rezistență în poligon

*

Nepoțelul meu Luchi (trei ani jumate), la televizor. Tot butonând telecomanda, mă opresc la un filmuleț cu Mickey, Pluto și toți ceilalți.

- Nu vreau, se strâmbă Luchi, ăsta-i pentru bebeluși.

Doamne, Doamne, ce vine din urmă, ce ne mai așteaptă în viitor…

*

Nu cred decât ce văd, așa se spunea pe timpuri. Nu cred nimic din ce văd, așa spunem azi, când avem televiziune.

*

”Power of the dog” a luat, de curând, premiul pentru regie la Globurile de Aur, în SUA. Așa că ne-am repezit să-l vedem și noi, ăștia de la București. Mai înainte de orice, noi, aceștia nu prea duși la biserică (și din păcate, nici la școală), ne scărpinăm dubitativ sub pălărie întrebându-ne de ce ”În ghearele câinilor”?

Ce au potăile la afacerea asta? dat fiind că 1) câinii nu te atacă cu ghearele, ci cu colții și 2) în filmul de față apare doar vreo două secunde un câine, fără replică. Noroc că regizoarea Jane Campion s-a îndurat de publicul său inocent și către final, a inserat pasajul biblic unde se vorbește, într-un mod încifrat și enigmatic pentru noi, cititorii de azi, despre câinii în chestiune. Sensul pasajului cu pricina nu este cel despre niște gheare concrete, reale – ci despre ”la discreția câinilor, la mila câinilor”. Asta, fiindcă fraza cu pricina se află într-un capitol din Vechiul Testament cuprinzând reguli pentru înmormântare. Sensul fiind că mortul trebuie îngropat, ca să nu ajungă să-l mănânce câinii. ”În ghearele câinilor”, cum sună nefericita traducere românească a titlului acestui roman publicat la ed. Corint, în urmă cu câțiva ani și ecranizat acum de regizoarea neozeelandeză, trimite la cu totul altceva. Iar ”Puterea câinelui”, altă traducere românească strălucită, la și mai altceva. Mai exact, la dracu’ știe ce.

PS. Personajul principal de aici, cel care e pândit de pericolul de a fi mâncat de câini după moarte, seamănă izbitor cu Daniel Day-Lewis, care a luat în 2007 un Oscar de interpretare pentru rolul său din ”Va curge sânge”, ecranizare a unui roman de Upton Sinclair.

*

Sanremo, ediția 72, văzută pe RAIUNO. Și constatarea mea întristată: Italia nu mai are compozitori. Sau așa mi s-o fi părând mie. Un lucru e sigur, însă: bătrânii (Iva Zanicchi, Morandi, Ranieri) fac impresie interpretând mari succese de acum 40-50-60 de ani. Ba chiar și niște tinerele vin cu La verita mi fa male, al Caterinei Caselli. Departe, altminteri, de strălucirea originalului.

*

MI-ADUC AMINTE

Prin 1980, sau 1981, la congresul Uniunii Scriitorilor (care, pe atunci, erau mai puțini decât acum, dar toți știau carte), pe un fond de nemulţumire tot mai evidentă a unei bune părţi din intelectualitatea românească, s-a dat citire mesajului tov. Nicolae Ceauşescu. În care el spunea că artistul trebuie să răspundă la comanda socială. Că uite, chiar şi Michelangelo răspundea la comanda Papei de la Roma. La care, i-a răspuns un critic de artă, Dan Hăulică. El a spus numai atât: că da, Michelangelo lucra la comandă, dar dacă Papa s-ar fi băgat în treaba lui cu cine ştie ce indicaţii preţioase, i-ar fi dat cu dălţile-n cap, cât era el de Papă.

*

Dacă nu mă-nșel, marii turnători ai scriitorilor la Securitate erau tot scriitori. Unul dintre ăștia chiar a confecționat o Istorie a Literaturii Române din note informative. Și cică generalul Pleșiță purta frecvent discuții amical-informative cu un mare scriitor român în viață. Da’ astea poate-or fi zvonuri…

*

Una dintre întâmplările nefericite din cariera mea de jurnalist. În 1998, am publicat în săptămânalul Privirea, unde lucram pe atunci, un interviu cu arhitectul foarte cunoscut care tocmai se ocupa de realizarea standului românesc la un mare târg internațional de carte. Asta, fără să-l fi văzut nici desenat pe hârtie și nici în realitate, la fața locului. …Ca să aflu mai apoi din presă, de la unul care chiar fusese la târg, că standul nostru s-a distins acolo printr-o particularitate nemaiîntâlnită la o asemenea manifestare: cărțile expuse fuseseră prinse cu niște stinghii cu șuruburi, arătându-și vizitatorilor doar copertele – și asta, nu prea de aproape. Nu-l suspectez că a făcut din proprie inițiativă chestia asta, ci, mai mult ca sigur, la cererea oficialităților, a organizatorilor, care știau ei că, în înghesuiala de la așa un târg, cărțile se cam fură. Nu știu cum s-o fi simțit domnul arhitect citind chestia asta în ziar, dar eu m-am jenat să-mi și aduc aminte de interviul acela.

*

Așa cum am mai spus și probabil, multă lume știe, am fost, timp de 12 ani, purtător de cuvânt al ORDA, printre atribuțiile mele numărându-se și cea a relațiilor cu publicul, în formă scrisă ori verbală. De asemenea, am ținut și o evidență a solicitanților de informații privind protejarea creațiilor proprii. Printre aceștia s-au aflat, culmea, și câțiva studenți care veneau să-și înregistreze lucrările de licență sau chiar de seminar înaintea susținerii lor la facultate, creându-și astfel dovada legală a proprietății asupra acestora. Asta, fiindcă, așa cum mi-au și spus, nu aveau încredere în profesorii lor. Voiau să fie siguri că aceștia nu se vor face stăpâni pe munca și talentul lor. Poate că asta era doar un simptom de paranoia. Dar dacă nu era doar atât?

*

Apropo de chestia asta: pe vremea când lucram la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), am primit spre competentă soluționare, cum se zicea acolo, o adresă venită de la ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor), care, la rândul ei, conținea plângerea unui deținut cum că nu i se respectau drepturile.

Ce și-or fi zis Penitenciarii: drepturi? Las’ că-l dăm noi pe mâna Oficiului Român pentru Drepturile de Autor! să-i arate ăla drepturi, mama lui de infractor!

https://tomisnews.ro/1-ianuarie-2022-prima-zi-fara-dosar-cu-sina-institutiile-publice-nu-mai-au-voie-sa-solicite-copii-de-pe-documente-emise-de-catre-alte-entitati-ale-statului/?fbclid=IwAR2VffOkXJd1thY0_K3ZHVI2ZcdeoEoEeUysIhZeHZiLe-mLFBaNCLzlWWQ

*

Turbare națională pe chestia presupusului plagiat al generalului Ciucă. Toți cunoscătorii FB-ti zbiară că e nevoie de verdictul unui soft antiplagiat. În privința asta, îmi permit să am și eu o timidă părere – asta, fiindcă am expertizat câteva plagiate la viața mea: e adevărat că Google semnalează identitatea unor lucrări scrise, atunci când ea există, adică atunci când plagiatorul a copiat ca un fotocopiator, cuvânt cu cuvânt; însă, dacă el ”povestește lucrarea altuia cu cuvintele lui”, e nevoie de judecata unui expert. Și de inteligența și onestitatea unui judecător, până la urmă. Am avut ocazia să fac niște comentarii pe tema asta mai de mult, când cu plagiatul lui Dottore Ponta. Lucrurile nu s-au prea schimbat de atunci – decât că numărul plagiatorilor a devenit impresionant.

A se vedea și https://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=6794

*

Am admirat-o pe doamna Clotilde Armand. Asta, nu neapărat fiindcă, spre deosebire de crainicele/crainicii TV locali, eu sunt capabil să-i pronunț corect numele, ci pentru că, timp de câțiva ani, am avut impresia că dumneaei repară ceea ce au distrus și furat primarii precedenți ai sectorului 1 al Bucureștiului. I-am admirat hotărârea și curajul de a se bate cu puternicele bande mafiot-politice băștinașe și dârzenia cu care o băga în Sfânta Kyzdă a coanei mă-sa pe țoapa care (printre altele) a fericit Fântâna Miorița cu podoabe de bâlci rural sărac din fundul provinciei sale de proveniență.

Dar, aflând acum că dna C.A. intenționează să ”modernizeze” piața Matache din Capitală, înlocuind tradiționalele tarabe cu supermarket-uri bengoase, sentimentele mele suferă o transmutare catastrofală. Asta, fiindcă mi-am adus aminte că Sectorul 1 a mai avut parte de o modernizare dintr-asta acum câțiva ani, pe mâna altui primar liberal. Dl. Andrei Chiliman, că de domnia sa e vorba, a modernizat Piața Amzei, de unde toți locuitorii centrului capitalei își procurau zarzavaturi, fructe și brânzeturi naturale de țară. Nu direct de la țărani, căci locul lor fusese de mult luat de intermediari – dar cel puțin, produsele vândute erau naturale, autentice, din ogradă. Sănătoase. Dl Chiliman a trântit în locul acestora o frumoasă construcție din beton și sticlă în care-și fac veacul vreo două florărese. Care, de altfel, nu prea vând nimic, de te și întrebi din ce bani și-or fi plătind dările. Iar supermarket-urile multinaționale aflate la vreo treizeci de metri de mândra seră a lui Chiliman râd în soare, fericite. Și bucureșteanul halește, la fel de fericit, carne de pasăre europeană, îndopată cu hormoni și antibiotice. Și presupun că la fel de fericit o fi și domnul ex-primar.

Iar faptul că dna C.A. intenționează să dea vreo sută și patruzeci de mii de euro pentru un ”studiu de fezabilitate” care s-o sfătuiască ce superdughene europene pline de marfă chinezească să amplaseze în Piața Matache, mă întristează și mai tare. Eu, care cumpăr de acolo varză murată pentru sarmale, aș fi putut-o consilia, la modul cel mai competent cu putință, pentru cel mult un euro și patruzeci de eurocenți.

https://economedia.ro/clotilde-armand-vrea-sa-transforme-piata-matache-din-bucuresti-intr-un-hub-cultural-si-pol-al-gastronomiei-ateliere-mestesugaresti-cinema-si-targuri-in-incinta.html#.YdRrdftBzIU

*

Cică a fi antivaccinist e o opţiune personală, afirmă unul pe internet. Oare? Eu zic că opţiune personală este atunci când faptele tale au consecinţe directe numai asupra ta. De exemplu, atunci când te spânzuri. Atunci, însă, când au consecinţe directe şi asupra altora, aceea nu mai reprezintă o opţiune personală, ci un omor prin imprudenţă. Eventual, calificat. Aşa că, dacă nu e atitudine antivaccinistă, “zădărnicirea combaterii bolilor” tot e. Şi nu-i nevoie să fii judecător sau procuror ca să-ţi dai seama de asta. Important e să nu fii idiot şi de rea credinţă.

*

BĂIEȚI BUNI

În ziua când marile rețele TV internaționale anunță că regina Angliei a decorat-o pe Emma Răducanu, Adevărul de la București scrie: “Emma Răducanu a pășit cu stângul în 2022″.

https://adevarul.ro/news/sport/emma-raducanu-pasit-stangul-2022-retragere-e-insotita-avertismentul-specialistilor-1_61d02be65163ec427132e17b/index.html

*

.

.

.

..

*

Un bou, adică vițel dacă e să ne luăm după vârstă, pe Facebook, apropo de certificatul de vaccinare antiCovid: <<Uzanța nu e excepțională ci se aseamănă mult “indulgențelor” din lumea catolică, care aveau același scop, al plății pentru mântuire.>>

Asta e cam ca ”șoarecele e gri, elefantul e gri, înseamnă că sunt frați”. Aluzia subtilă la identitatea ascunsă în straiele ”marii asemănări”, sofismul, forma cea mai răspândită de șmecherie ”intelectuală”, bazată pe iuțeală de mână și nebăgare de seamă. Cam ca doamna Grapini încercând să subtilizeze niște buletine de vot la Bruxelles.

*

Încă o iecspertă: ”Modul secvențial în care construiește scenele și maniera în care-a ales să folosească imaginea (fie prim-planuri pe fețele personajelor, fie GROS-PLANURI ALE PEISAJELOR filmate din aer)”.

Mai bine ar fi zis ”Terra văzută printr-un microscop aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale”.

Pt. exactitate: ”GROS-PLAN, gros-planuri, substantiv neutru (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. (Pronuntat: groplan) – Din franceză gros-plan.” [DEX]

*

Mă bucur că domnul deputat ieșean Alexandru Muraru, reluat de DIGI24, e de aceeași părere cu articolul meu de mai jos, publicat chiar aici, pe blogul de față, la 5 decembrie 2017. De azi înainte, numele meu va fi Dan Predescu-Muză.

<< REGELE MIHAI

Dispariția lui Mihai incită, ba chiar invită la o scurtă rememorare a faptelor. Pe unii (ca mine, de exemplu) chiar îi provoacă la Political fictions, la exerciții de fantazare gen ”ce-ar fi fost dacă”.
Așadar – ce-ar fi fost dacă Douăștrei August n-ar fi avut loc, iar germanii ar mai fi dispus de vreo șase-șapte luni?
Nu pretind că Hitler ar fi reușit să fabrice bomba atomică înainte de 6 august 1945. Ci doar că, dacă războiul contra Germaniei nu s-ar fi terminat în mai 1945, americanii n-ar fi aruncat-o, pe a lor, la Hiroshima, ci la Berlin.
Dar asta, numai dacă ei ar fi reușit să pună mâna pe stocul de o sută de rachete balistice V2, care așteptau, gata de lansare, în depozitele subterane din Germania (și care, de altfel, au fost transportate în SUA la foarte scurt timp după capitularea Reich-ului). Fiindcă, în caz contrar, Statele Unite ar fi lăsat naibii experiențele atomice din deșertul de la Alamogordo, fiind ocupate cu construcția urgentă de adăposturi antiaeriene pe toată Coasta de Est.
Cu petrolul de la Ploiești, Messerschmidt-urile cu reacție ar fi continuat să masacreze forțele aeriene aliate, așa cum și începuseră, cu mare spor, să facă – iar contraofensiva terestră nemțească din decembrie 1944 nu s-ar mai fi oprit din lipsă de carburant.
În cele câteva luni suplimentare care i-ar fi rămas la dispoziție lui Hitler dacă nu s-ar fi produs surpriza de la București, ultimele modele de tancuri nemțești ar fi fost echipate cu stabilizatorul giroscopic, un pilot automat împrumutat de la V1 și V2, foarte util inclusiv pentru tragerea din mișcare. Ceea ce, pe lângă atout-urile lor ce-i înspăimântaseră deja pe Aliați, le-ar fi furnizat Tiger-ilor încă un ascendent imens în fața oricărui tip de tanc inamic, care, pentru a trage cu tunul, trebuia să se oprească vreo câteva secunde foarte periculoase. (De altfel, din câte-am înțeles din niște filmulețe difuzate în premieră de unele canale TV gen Discovery în ultimul an de zile, upgradarea cu pricina chiar începuse să fie realizată de către armata germană.)
Iar pistolul automat Schmeisser StG44 n-ar mai fi ajuns să fie numit Kalașnikov. Și, produs în cantități suficiente, ar fi provocat unele mici surprize atât pe frontul din est, cât și pe cel din vest.
Să nu uit: în ultimele luni ale războiului, unii infanteriști germani au fost dotați cu arme prevăzute cu un dispozitiv de vedere în întuneric, cu infraroșii. Ceea ce adversarilor lor nici prin vis nu le trecuse vreodată.
Din toate aceste motive, am putea să ne mai gândim la relația dintre 23 August 1944 și finalul celui de al doilea război mondial. Și neapărat, la importanța rolului jucat de Regele Mihai în acea zi.
Dumnezeu să-l odihnească pe acest Om, căruia omenirea îi datorează mai mult decât scrie în cărțile de istorie.
NB. După toate aparențele, cam de un an încoace au fost desecretizate noi tranșe de informații referitoare la al 2-lea război mondial. Emisiunile TV Discovery, History și care-or mai fi au cuprins în ultima vreme niște lucruri inedite și surprinzătoare. E pentru prima oară, am impresia, când aceste televiziuni (și massmedia occidentală, în general) afirmă fără echivoc că Hitler nu bătea câmpii când amenința lumea cu armele lui minune. Când ele adeveresc că Germania nazistă a fost foarte aproape de utilizarea lor. Așa că, în acest context necunoscut până acum, întâmplările de la 23 August capătă o altă greutate și consecințe mai ample decât știam noi. Și în cadrul lor, acțiunile regelui Mihai, care n-au fost nici ale lui Maniu, nici ale comuniștilor… >>

*

Dem Rădulescu și Puiu Călinescu, trecând pe lângă coada de la magazinul alimentar Unic de pe bulevardul Magheru, cândva, prin anii 80. Probabil, mai către sfârșitul deceniului, judecând după lungimea cozii. Nu știu cine e autorul fotografiei, dar e cert că, dacă vreun ”organ” s-ar fi aflat prin preajmă, filmul din aparat ar fi fost confiscat, aparatul spart (poate chiar în capul fotografului), iar el ar fi trecut pe la vreo secție de Miliție. Unde nu putem estima cât ar fi rămas. Spun toate astea pentru că și eu făceam asemenea poze pe atunci.

https://www.youtube.com/watch?v=3vg8XXmvviA

*

Bonus pentru băieții cuminți:

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

A fost odată

Monday, January 10th, 2022

PUȘI DINULESCU

.

Poveste românească

.

I-o iarnă grea și-afară

Bate groaznic vântul.

E frig. E frig și la motel,

Căci focul singur nu mai face față.

Coboară fata scările de lemn.

Apoi magnatul. Se pare că se ceartă.

Și vine chelnerița, ca să ia comanda.

O fată tânără, frumoasă ca o micșunea.

- Cred că suntem singurii clienți!

Îi spune magnatul chelneriței.

- Da, răspunde ea și ia comanda.

Și pleacă. Și avea un cur superb.

- Eu am să plec, spune deodată fata

Magnatului. – Unde? întreabă el.

- Da, răspunde tot pe gânduri fata.

- Cred că s-a troienit de tot mașina.

Și vine chelnerița, cu ceaiurile aburinde.

- Nu aveți on om pe-aicea?

- Ce om? întreabă ea.

– Să-mi dea

Zăpada, căci mi s-a troienit mașina!

- Acuma taie lemne, răspunde ea.

Este un om. Și chiar e tatăl meu.

- Aș vrea s-o-nlocuiești pe fata asta!

Sunt miliardar, dar ea s-a plictisit de mine!

Cum stai cu banii? –Prost, răspunse dânsa.

- Și ai pe cineva? – Da. Un șofer.

- Și el cum stă cu banii? – Prost.

Mai prost ca mine. Are și nevastă și copil.

- Cu sexul însă șade bine, nu-i așa?

- Așa-i! răspunse fata și se-nroși.

- Aș prefera șoferul! zise fata de la masă.

- Aș prefera pe domnul! spuse chelnerița.

Și-atunci, deodată, ușa de perete se dădu

Și-odată cu viscolul de-afară, intră șoferul.

Avea o față de criminal sadea,

Dar ochi frumoși, albaștri, ca de peruzea.

- Ăsta-i șoferul cu pricina! zise chelnerița.

- Frumos băiat… admise fata de la masă.

- Costică, vino-ncoace! Îl strigă chelnerița.

Și prea cuminte, șoferul, c-un pas de-actor

American, cu mușchi fesieri destul de bine

Pronunțați, se-apropie cu mersul legănat.

I se comunică și lui proiectul celor trei.

Și-atunci privi parșiv pe tipa de la masă.

O luă pe fată la dânsul în camion,

Iar chelnerița și cu miliardarul suiră

Scările cu pasul regulat, însă bucătăreasa,

Care-l iubea și dânsa, pasămite, pe șofer

Pândea, cu ochii-nlăcrimați, pe geam.

Iar patronul, care sta la bar, era bătrân,

Cu părul alb și-oleacă șchiop, dar hâtru

Și totu-nțelegea și-și luă din nou jurnalul

Și citi un reportaj despre Orientul Mijlociu

Și luptele de-acolo dintre sunniți și ăilalți,

Rivalii lor întru Allah, apoi jurnalul îi căzu

Din mâini și adormi visând ceva

Destul de straniu, o luptă cu un șarpe

Sau așa ceva și dezbrăcată, goală pușcă,

Domnișoara chelneriță stătea în sexul

Omului de-afaceri înfiptă și se zbenguia,

În timp ce la televizor despre calvarul

Unui om politic arestat cotcodăcea o

Analistă, iar președintele-n palatul lui

Deschise geamul și privi ninsoarea,

Gândind la soarta patriei și pericolele

De la tot pasul, care-o pândesc, săraca,

Pe dânsa, dar și pe el, acuma la sfârșitul

De mandat, când iarna-și intră-n drepturi,

Această iarn-a vrajbei noastre, cu zorii

Purpurii, ce vor să vină poate odată,

Când președintele va fi și el, ca alții,

Doar hrană pentru viermii din morminte.

.

Această baladă a lui Puși, pe care mi-a trimis-o acum câțiva ani ca s-o postez în prezentul Cioc-mic.ro, face parte dintre multele corespondențe de care am uitat, pe care din neglijență le-am rătăcit, sau printre E-mail-urile mele primite cu întârzieri ciudate și descoperite din pură întâmplare.

Îmi pare rău că o dau publicității abia acum și îl rog pe Puși, unde s-o afla el acum, să mă ierte.

Dan Predescu

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (95)

Wednesday, November 10th, 2021

DEX online

CONTROVERSAT

Cuvânt-fetiş al tinerilor (?) noştri ziarişti şcoliţi cu Wikipedia şi Găina Vivipară. La ei, totul e „controversat” – şi atunci când vor să spună „discutabil”, ori „dubios”, ori „condamnabil”. Sau, pur şi simplu, „criminal” (vezi 10 august 2018).

*

PRECARIAT

Mă tot întrebam de vreo săptămână cine-o fi înţeleptul care a inventat minunea asta de cuvânt. Şi iată ce-am aflat:

<< Tradus din engleză - În sociologie și economie, precariatul este un neologism pentru o clasă socială formată din oameni care suferă de precaritate, ceea ce înseamnă existența fără previzibilitate sau securitate, care afectează bunăstarea materială sau psihologică. Termenul este un portmanteau care fuzionează precar cu proletariat. Wikipedia (Engleză) >>

Acum vreo câteva bune decenii, mă aflam, tânăr-savant-în-curs-de-calificare (respectiv, operator de recepţie TV-satelit), într-un institut de cercetări ştiinţifice. Cam toţi superiorii mei, care erau ba matematicieni, ba fizicieni, ba Dumnezeu mai ştie ce, circulaseră frecvent prin Apus, pe la tot soiul de congrese şi consfătuiri de specialitate – şi cam toţi vorbeau engleza, care pe atunci, era o limbă binişor necunoscută la noi. Aşa că-i tot auzeai emiţând diverse texte englezeşti. Printre care, foarte frecvent, “thank you very much”. Ceea ce, la un moment dat, l-a scos în aşa hal din sărite pe un coleg operator, că le-a trântit un “futu-vă maciu-n cur” de-a leşinat de râs tot institutul. Şi Maciu i-a rămas, de atunci, numele.

Mi-am adus aminte de chestia asta fiindcă grozav mă tentează să le urez ceva asemănător băieţilor aceştia precari.

*

Apoftegma şi apoflegma, revistă de cultură ieşeană

*

CUJETARE DE TELESPECTATOR

Prostia este o mare forţă a naturii, mai distructivă decât uraganele şi cutremurele.

https://www.brasov.net/video-predici-anti-vaccinare-si-pliante-cu-mesaje-halucinante-la-catedrala-din-fagaras-enoriasii-sunt-indemnati-sa-refuze-imunizarea-pentru-ca-sufletele-lor-sa-ajunga-in-rai/?fbclid=IwAR1o9rPPkMyugHRIX7plVLbxO4_kBz49yVVjKqgNzGoaVnfVO91KhTHEY-8

*

Cică prin anii 40 (sau 30? cine mai ştie), unul dintre idolii de la Hollywood – Cary Grant, Gary Cooper, sau mai ştiu eu cine – a apărut într-o scenă în care şi-a dezbrăcat cămaşa. Pe dedesubt n-avea nimic. În săptămânile următoare, vânzarea de maiouri bărbăteşti s-a prăbuşit catastrofal în Statele Unite. După câtva timp, în urma multelor şi diverselor demersuri ale industriei producătoare de maiouri, la Hollywood s-a făcut un film în care acelaşi C.G sau G.C. apărea dezbrăcându-se – dar, de data asta, purtând un maiou pe sub cămaşă. Iar industria de desuuri bărbăteşti şi-a recăpătat suflul.

Şi-am încălecat pe-o şa…

*

Ediţia de anul ăsta a fost Oscar-ul cel mai corect politic din istoria PCUS (Partidul Correct din United States). Ştiu de pe-acum ce urmează: toţi incorecţii getodacovasluieni vor sări de cur în sus şapte metri că ce-i ăla un prinţ al Danemarcei mai închis la culoare ca băştinoşii din Ferentari. De exemplu.

E bine de ştiut, însă, că noi am avut aici, la Bucureşti, un Richard nr. 3 în ţoale de samurai. Şi nu s-a mai supărat nimeni. Nici măcar bietul Shakespeare.

*

Până mai acum câţiva ani, ruşii erau cei care defilau cu “eroii” lor din Afganistan. Na, că acum defilează şi americanii! Ciudat simţ al umorului mai are şi Ăl De Sus.

*

Cea mai tâmpită şi periculoasă idee preconcepută fabricată în Europa ultimelor două secole şi jumătate este cea a egalităţii între toţi bipezii planetei. Transpusă, în domeniul marii politici, prin dogma egalităţii între popoare – care, nu-i aşa, au acelaşi drept de vot la ONU. Iar cea mai teribilă crimă împotriva umanităţii a constat şi încă mai constă în furnizarea de armament populaţiilor primitive, sau “doar” înapoiate.

*

Apropo de reglementările antiCovid

“Nicio lege nu se poate aplica fără conformare voluntară” afirmă o doamnă Nuţu pe Facebook - ca şi cum această conformare ar fi fost ceva des întâlnit pe meleagurile astea. Realitatea-i că ea, conformarea, dacă a existat vreodată aici, a fost ceva mai degrabă rar şi neobişnuit.

Valorile şi regulile vieţii comunitare sunt o chestie exotică, de import, în România. Şi, după ce că mentalul colectiv e aşa cum e, cum a fost el moştenit de la Evul Mediu, la infectarea lui lucrează cu spor şi propagandiştii plătiţi de ruşi, chinezi şi de Dumnezeu mai ştie cine.

Pe lângă aceştia, unii dintre principalii vinovaţi pentru dezastrul sanitar actual sunt medicii antivaccinişti. Luările lor de poziţie în social media, obiecțiunile lor, au urmări de o gravitate nebănuită. Fiindcă nu se dezbat chestiuni de strictă specialitate într-un mediu profan şi în proporţie covârşitoare needucat, unde discuțiile duc la formarea imediată de convingeri absurde, apărate si propagate cu atât mai fanatic cu cât sunt mai greșite.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/staretul-unei-manastiri-din-neamt-le-a-spus-oamenilor-ca-daca-se-vaccineaza-le-vor-aparea-pe-corp-solzi-ca-la-peste-bor-reactioneaza-1555905

*

Aflat pentru câteva zile acasă la fie-mea, răsfoiesc cartea pe care o găsesc pe o măsuţă şi citesc, în treacăt, câteva pagini (ăsta e motivul pentru care nu i-am reţinut titlul). E vorba de memoriile unui ofiţer român din anii primului război mondial. Din care aflu că, chiar şi în situaţia disperată din 1917, trupele româneşti au fost vaccinate antitific şi antidifteric. Şi nimeni n-a avut ceva de obiectat! Pe vremea aceea nu existau antivaccinişti!

*

La RealitateaTV, acum vreo două săptămâni, un animal de la AUR: cică nici o ţară din Occident nu a legiferat obligativitatea vaccinării antiCovid.

Mă boule, îi răspund calm eu, mă porcule, nu a legiferat fiindcă n-a fost nevoie. Fiindcă cei mai mulţi dintre occidentali n-au avut nevoie de şuturi în creier ca să priceapă că pot muri din asta. Aşa că, acolo, proporţia de vaccinaţi e de 70, 80 sau 90%. Fiindcă ăia nu-s atât de tâmpiţi încât să ia o chestiune medicală drept una politică.

*

Acum vreo câteva săptămâni, ieşisem în faţa casei în aşteptarea unui taxi. Cu acea ocazie, am constatat că la poarta blocului nostru se lăfăia un căcăţel de căţel. Proaspăt.

Ieri, întorcându-mă din oraş, în timp ce-mi căutam cheile prin buzunare, mi-a căzut privirea în acelaşi loc. Căcăţelul era acolo, însă mult mai uscat. Zbârcit, ridat, îmbătrânit – însă intact.

Aşa că… ce să ne mai mirăm de piramidele faraonilor şi de Marele Zid Chinezesc!

*

RULETA CHINEZEASCĂ

E atunci când achiziţionezi o periuţă de dinţi sau un pacheţel de scobitori fabricate în  China. Hai, că periuţa o poţi băga în alcool sanitar înainte de prima utilizare. Dar cu scobitorile nu ţine. Ele au două capete ascuţite – ca semn că le poţi introduce în două cavităţi, deci sunt de două ori mai eficiente decât tradiţionalele noastre scobitori Vlad Ţepeş®.

Şi apoi, fiindcă ele au fost fabricate şi ambalate de nişte mânuţe dibace care nu dau doi bani pe superstiţiile occidentale despre microbi şi viruşi.

*

FACTURA LA GAZE

Probabil nu va fi de 1000 de euro, ci "doar" de 300-400. 
Asta, ca să ne simţim noi uşuraţi şi să fim fericiţi că n-a fost de o mie, aşa cum ne vom fi temut.

Asta e leit povestea cu soldatul Gigel, căruia i-a murit tatăl. Atunci când vestea ajunge la regiment, comandantul lui Gigel primeşte misiunea de a i-o comunica într-un mod cât mai puţin şocant. Aşadar, comandantul îl cheamă pe Gigel şi începe: Bă soldat, tu îţi iubeşti părinţii? Da, dom căpitan, zice ăsta. Da’ pe cine iubeşti tu mai mult, pe măta sau pe tactu? Pe mama, dom căpitan. Ei atunci, bucură-te, băi soldat, n-a murit măta, a murit tactu!

Aşa cum o să ne bucurăm şi noi când vom vedea noile facturi.

*

E pe Internet o chestiuță intitulată Istoria Fără Perdea. Accesând-o avid, publicul neprevenit și ahtiat de cultură înaltă se așteaptă la dezveliri gen Performanțele Erotice ale Celebrului Abelard sau Excesele Sexuale ale Maicii Tereza. Și când colo… oha! sufletu’! aiurea-n tramvai! Mai bine i-ar fi zis Istoria Neștearsă la Cur, ar fi fost mai aproape de realitate.

Părerea mea, vorba unui celebru prim ministru.

*

Acum 30 de ani, când am publicat articolaşul ăsta în România literară, un oarecare Groza (regret că nu i-am pomenit şi prenumele, căci acum nu mi-l mai amintesc) tuna şi fulgera împotriva lui Andrei Şerban, pe motiv că faimoasa Trilogie antică a acestuia ar fi cuprins “scene de bordel”. Asta, apropo de momentul de nuditate din acel spectacol. Astăzi, văd că un domn Claudiu Groza de la Cluj este unul dintre cei trei selecţioneri ai spectacolelor din actualul Festival Naţional de Teatru – acest FNT deschizându-se cu “Inimă şi alte preparate din carne”, în regia lui Radu Afrim, spectacol nudist de-a binelea. Tare-aş vrea să ştiu dacă actualul domn Cl. Groza e cumva una şi aceeaşi persoană cu cel care-l bălăcărea pe Andrei Şerban. Aş fi de-a dreptul recunoscător persoanei care-mi va lămuri chestia asta. Aş trece-o în memoriile mele.

*

Patria noastră scumpă a fost dintotdeauna populată de două popoare, unul nedus la biserică și altul nedus la școală. Primul dintre acestea a acceptat cu entuziasm cele mai îndrăznețe fițe și apucături teatrale (asta, din snobism, desigur, dar nu trebuie să uităm că tocmai snobismul este forța care l-a făcut pe maimuțoi să coboare din copac și să se spele pe picioare).

În 1980, de exemplu, pe scena Teatrului Mic din București putea fi văzut un spectacol în care o frumoasă și foarte talentată actriță își arăta sânii oamenilor muncii din România ceaușistă – și asta, nu pentru o secundă, ci timp de o scenă întreagă. Și de teama gurii târgului, nici măcar Consiliul Culturii și Educației Socialiste n-a avut vreo obiecțiune cu privire la asta, spectacolul continuând să se joace ani buni fără amputări. Iar celălalt popor de care zic, nedus la școală, dar util sub aspect electoral, nici n-a auzit de șmecherii dintr-astea intelectual-artistice – sau, atunci când a auzit, precum în cazul Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, de mai an, a lătrat și a chelălăit.

*

CUM ARATĂ SUCCESUL ANONIM

Nu se poate spune că acest roman n-a făcut valuri. Reacţiile, la apariţia sa (în afară de complotul tăcerii, care a început imediat), au fost dure, atât la București, cât și în Franța, unde el a fost tradus în 2011. (Detalii, aici: http://leshumeursdeviolette.over-blog.com/article-a-votre-sante-poor-yorick-70621186.html).

Fiindcă veni vorba, anonima Violette, titulara acestui blog care funcționează și în prezent pe site-ul unui mare ziar din Franța (Courrier International, dacă mi-aduc bine aminte), este româncă și e angajată, chipurile, a ICR Paris. Dar acum aș vrea să vorbesc despre altceva: despre faptul că, din 2005 încoace, adică de la apariția cărții mele, momentul acesta, al efectuării unui ”sondaj” ginecologic, unui chiuretaj empiric, a mai apărut în vreo două romane, ale altora – ba chiar cu luxul de amănunte de la care eu am căutat să mă abțin. Realist, realist, dar însă totuși…

Așa că nu-mi rămâne altceva de făcut decât să revendic gloria de a fi inventat un nou motiv literar și să aștept liniștit apariția tezelor de licență și de doctorat cu titluri cam așa: ”Toposul chiuretajului clandestin în literatura română de la începutul sec. XXI”, sau ”Detalii anatomo-fiziologice în romanul românesc contemporan” ș.a.m.d.

Așa zisa Violette a primit un exemplar de semnal al cărții mele de la editura Baudelaire din Lyon, înainte de punerea tirajului pe piață. Iar editura a făcut asta fiindcă o știa româncă și a sperat, în fundul sufletului ei de editură franceză (apropo, patroana are nume arăbesc), a sperat, cum ziceam, că prin asta se va fi asigurat de o receptare cât de cât binevoitoare. În loc de asta, Violette a dus găleata la gunoi, scriind ”dragii mei cititori francezi, nu cumva să citiți chestia asta”.

În altă ordine de idei, e normal să ai epigoni dacă lumea a auzit de tine, modelul lor. Dar dacă de tine n-a auzit, dar a auzit de ei, care “preiau” de la tine – asta cum se cheamă? Eu îi zic ”omagiu pe șest”.

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (92)

Sunday, April 18th, 2021
.
FLOYD - Piteşti

Only black lives matter?

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/rasturnare-de-situatie-in-cazul-barbatului-din-pitesti-mort-in-timpul-interventiei-politistilor-legisti-a-murit-violent-asfixiat-1499521?fbclid=IwAR0l6us2v4gN6I_a-ke5jahpHIOajKnQRWFL2pNDPSEyc_18-vnTy9Qn2uc

*

Am avut parte, cel puţin la unul din “locurile” mele “de muncă“, şi de momente palpitante. În 1969, pe aeroportul Băneasa, am rămas cu gura căscată la vederea unui avion care se credea elicopter. Era vorba de un avionaş sanitar IAR 818, cu motor de Mobra, cum ziceam noi pe atunci – care a decolat de pe pista de iarbă, a Aviasan-ului, situată alături de pista principală. Jucăria aceea uşoară, cu aripi mari de pânză şi cu un motoraş foarte slab, însă capabilă să-şi ia zborul chiar şi de pe un islaz de o sută de metri, cu trei oameni la bord, a decolat regulamentar, cu vântul în faţă. Dar era un vânt prea puternic pentru ea – şi a rămas locului, la vreo cincizeci de metri înălţime, ca un elicopter, câteva secunde bune, timp în care n-a făcut altceva decât să se bâţâie, dând din bot în sus şi-n jos. În fine, pilotul nu şi-a pierdut calmul şi în clipa când vântul a slăbit un pic, a întors şi a şters-o în mare viteză, cu vântul din spate.

Păcat că pe vremea aceea n-aveam camere video şi smartfoane. Aşa ceva nu vezi de două ori în viaţă.

*

Acum vreo douăzeci de ani (nu ştiu dacă nu şi mai spre zilele noastre), hotelul Amiral, cel mai fiţos din Costineşti, găzduia în fiecare vară aşa zisele “cursuri de perfecţionare profesională” ale personalului tuturor autorităţilor din ţara asta, de la ministere până la primării comunale – copiii cuminţi ai Statului, care luau parte la ele, beneficiind de o săptămână-două cu casă-masă-transport gratuite în această încântătoare oază de tinereţe ex-utecistă. Sala de curs, un amfiteatru, avea o latură cu ferestre foarte mari dând spre piscina hotelului.

Într-o dimineaţă, după micul dejun, un subprefect, sau cam aşa ceva, din Moldova i-a cerut voie instructorului să absenteze în ziua aceea, fiindcă trebuia să se prezinte urgent, împreună cu funcţionara care îl însoţea, subalterna lui, la Prefectura din Constanţa, unde aveau de regulat chestiuni administrative urgente.

Acesta le-a dat permisiunea cerută şi şi-a văzut de program. Dar, la un moment dat, aruncând o privire pe fereastră (pupitrul lui fiind plasat pe o mică estradă, ceva mai înaltă decât locurile publicului, care n-aveau vedere spre curtea hotelului), a văzut ceva care i-a tăiat pe loc sonorul. În piscina hotelului se aflau subprefectul şi funcţionara lui, topless.

*

O mamaie de la ţară, când fiul ei a vrut să-i cumpere televizor color, a zis:

- Nu-mi trebuie, mamă, ce să fac eu cu el? să-l văd pă Iliescu în roşu şi verde?

Autentică.

*

Ce e uluitor în toată povestea de la Oneşti e că ministrul de interne i-a “eliberat din funcţie” pe cei doi şăfi, al poliţiei locale şi ai celei judeţene – dar nu de tot, ci dându-le alte slujbe, tot în ministerul acela. Probabil tot de şăfi, că poate s-o mai ivi pe undeva vreo situaţie dintr-asta…

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/momentul-interventiei-in-cazul-dublei-crime-de-la-onesti-o-femeie-le-a-strigat-politistilor-sa-l-lase-in-pace-pe-gheorghe-morosan-1464156

*

Nu ştiu de ce autorităţile nu pomenesc despre unul din motivele esenţiale pentru care se face curăţenie în staţiile de metrou: că acestea mai au şi funcţia de adăposturi antiaeriene. Aceeaşi funcţie pentru care, acum 40-50 de ani, în centrul mai multor oraşe mari din ţară s-au construit la repezeală pasaje pietonale subterane - deşi traficul din zonele cu pricina nu pretindea aşa ceva.

https://ziare.com/ion-radoi/stiri-ion-radoi/catalin-drula-ion-radoi-este-in-spatele-a-ceea-ce-s-a-intamplat-la-metrou-in-2-aprilie-spatiile-comerciale-vor-fi-curatate-1670409

*

Ciomu barim tăia în altă parte.

https://www.antena3.ro/actualitate/barbat-craiova-medicii-au-taiat-carotida-in-loc-de-amigdale-597692.html?fbclid=IwAR1oyMvEGgxqa8f5CCiZDbUvHK7fYSXt-O7VPB9gXcdMKtzPCM0_JNO85cU

*

DIMONSTRĂŢII

PROŞTI DA’ MULŢI

MULŢI DA’ PROŞTI

Gloata, fericită că are pe cine să înjure. Asta-i ţine de foame.

În filmele hollywoodiene de două parale, întotdeauna Răul este un tip, un individ. Ele-i bagă-n cap Bizonului Naţional înstelat şi vărgat că Răul poate fi împuşcat – de unde şi frecventele măceluri în masă din America cea Păcătoasă.

Bizonul Naţional, însă, de la paralela 45 nu trage cu pistolul, ci aruncă cu căcat. Şi mănâncă idem.

Ca întotdeauna în asemenea ocazii, stimulat de ultraromânul Vladimir Putin, el găseşte vinovatul: străinii. Pe Iohannis, Arafat, Clotilde Armand, Maia Morgenstern… De-aia avem douăzecişiceva de mii de morţi… pentru că Arafat! pentru că Voiculescu!

Nu-l duce mintea să-şi imagineze câţi ar fi murit dacă mai era ministru Bănicioiu. Cu Michimaus deasupră-i.

https://ziare.com/stiri/coronavirus/protest-la-piata-victoriei-circa-100-de-persoane-sfideaza-masurile-impuse-de-autoritati-impotriva-covid-19-1611365

*

Sărmanii bătuţi de soartă şi duşi cu muia de către nişte “tribuni” coprofagi ies în stradă să se lupte cu Stăpânirea, care vrea să le pună botniţă. Ca şi cum Stăpânirea i-ar omorî, nu virusul.

*

Toţi crainicii tv spun că cei trei cântăreţi “s-au stins” (de Covid). Dumnezeu să-i odihnească. Pacienţii de la Piatra Neamţ şi Suceava s-au aprins.

De la candele.

https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24710581-cornelia-catanga-nelu-ploiesteanu-gabi-lunca-morti-mare-barosan-luat-piuitul.htm

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/singurul-supravietuitor-al-incendiului-de-la-spitalul-piatra-neamt-se-simte-bine-si-va-fi-externat-1412424

*

7 martie 2021:

Azi am prânzit în oraş, cu prietenii noştri. În total, patru inşi, la Capitol, vizavi de Capşa. Şi în tot restaurantul acela mare, timp de vreo trei ceasuri, noi am fost singurii clienţi.

Apocalipsa, maică!

*

Nu prea mă omor după Dinescu şi nici după bufoneriile lui gastronomice-TV, dar halul curvesc în care i-a fost răstălmăcită vorba aia despre Hitlerjugend mă înfioară.

https://ziaristii.com/ana-blandiana-dezvaluiri-teribile-despre-revolutionarul-mircea-dinescu-hitlerjugend-continuat-tot-mai-furios-sa-bagatelizeze-mortii-si-sa-si-bata-joc-de-aparatorii-lor/

https://www.clujulcultural.ro/cearta-intelectualilor-theodor-paleologu-se-vor-gasi-destui-dusmani-ai-risului-care-sa-ti-conteste-insusi-dreptul-de-a-glumi/

*

Ai văzut, bre popeur, că şi “munca patriotică” a şcolarilor de pe vremea lui Ceaşcă avea un viitor? Nu că adunarea de deşeuri – plastic, maculatură, fier vechi, Victor Ponta etc. – ar fi ceva rău, departe de mine gândul! dar prea am urât-o cu toţii. La fel cum am urât şi sistemele de irigaţii, pe care le-am furat şi distrus – şi petrolul şi aluminiul şi siderurgia, pe care le-am dat de pomană ruşilor…

Post scriptum: doamna Armand să ia urgent legătura cu ex-tovarăşa Poliana Cristescu, fostă preşedintă a Organizaţiei Pionierilor şi Şoimilor Patriei din RSR, care se ocupa cu colectarea de deşeuri dintr-astea şi genera venituri surprinzător de mari (în conturi a căror urmă s-a pierdut exact la fel ca şi cea a conturilor Securităţii etc etc). Ex-tova, fosta noră a lui Nicolae Ceauşescu, este în prezent şefa studioului cinematografic Buftea.

https://www.agerpres.ro/administratie/2021/04/09/clotilde-armand-toate-scolile-din-sectorul-1-vor-avea-un-program-de-colectare-selectiva-a-plasticului–693593

*

Acum câteva zile, am primit de la un cetăţean din Sibiu următorul mesaj:

Felicitări pentru replică,” (nu mai ştiu ce postare a mea pe FB) “poate înjghebăm o colaborare la revista Saeculum. Ce mail aveţi?”

După ce mi-a precizat aşteptările sale, l-am întrebat “Cu cât intenţionaţi să plătiţi un asemenea material?”

Iar răspunsul lui a fost “Revista nu plăteşte drepturi de autor, eu suport cheltuielile cu tehnoredactarea şi tiparul. Voi afla într-o bună zi un sponsor. Nu-i nicio problemă, mergeţi la altă revistă care vă cere bani pentru a publica, tot aşa cum se procedează şi cu tipărirea cărţilor.”

Mai întâi şi-ntâi: cine i-o fi spus lui că eu vreau “să merg” la vreo revistă?

Iar pentru cine nu ştie: Ion Dur, că aşa îl cheamă pe ipochimen, este un fost profesor de “socialism ştiinţific” din judeţul Dolj, absolvent de Filosofie din vremea când la facultatea aceea intrai numai cu acordul Judeţenei PCR, emigrat mai apoi la Sibiu, unde scoate publicaţiunea susmenţionată. Am răsfoit un număr al acesteia – jalnic.

…Şi vrea să mă publice pe mine, gratis.

*

Toţi oamenii au gură, toţi oamenii au cur. Nu toţi oamenii au creier.

DAR TOŢI AU OPINII

https://www.aktual24.ro/sosoaca-si-a-facut-site-de-stiri-arata-halucinant-mesaje-in-vietnameza-fonturi-imposibile-denumire-in-engleza/

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (88)

Tuesday, November 3rd, 2020

TIMPURI NOI

Altădată, se chemau “geambaşi”. Acum le zice “Human Resources managers”. Pe vremuri, se numeau “samsari” sau “misiți”. Azi se numesc “Real Estate agents”.

*

EFECT BIZAR AL PANDEMIEI

Până mai ieri, când se-ntâlneau, șefii de state se pupau și-ncurajau. Acum, își dau coate.

*

ÎN ACEEAȘI ORDINE DE IDEI

Dumnezeu nu bate cu parul - chestia asta am început s-o observăm eu și alți cunoscuți de-ai mei, care în tinerețe n-aveam destulă băutură pe cât cereau gâtlejurile noastre saharian-pustiite, iar acum, avem casele pline de lichide cu etichete prestigioase, iar noi stăm și ne uităm, oftând, la ele.

Că nu ne mai dau voie conștiința, nevestele și ficații să ne atingem de ele, dar și pentru că nu mai avem cu cine, că e pandemie și stăm toți cu botnița pusă, fiecare-n cușca lui, numărând morții de Covid tot mai prezent și tot mai contestat.

*

Demonstrații de protest, uneori chiar violente, împotriva măsurilor anti-Covid luate de autorități, în Germania, Polonia, Italia… ”Lăsați-ne să muncim, să ne relaxăm în voie, să ne vedem de viața și de afacerile noastre”, urlă masele. E de parcă deportații de la Auschwitz stând la rând la intrarea în camera de gazare s-ar lua la bătaie încercând să și-o ia înainte unii altora.

*

Catastrofă & dezastru

Situaţia e cam albastru

*

EPOCALiptic!

Pentru prima oară după 75 de ani, sectorul 1 are un primar care știe o limbă străină!

https://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-24318170-ultima-ora-clotilde-armand-castiga-primaria-sectorului-1-mai-putin-1-000-voturi-fata-actualului-primar-psd-dan-tudorache.htm

*

CUJETARE DE REȚEA SOCIALĂ

Orice om are dreptul constituţional la tâmpenie. La propria sa prostie – cu singura condiţie de a fi personală, adică originală.
De aceea, eu îndemn pe toată lumea de pe Facebook: nu mai citaţi! nu postaţi cujetări străine!

*

Marele și uitatul poet Tudor George-Ahoe a fost invitat și el, odată, la una din multele comemorări ale lui Bacovia, cu haleală și băutură, organizată de neobosita-i văduvă Agatha pe banii, desigur, ai Uniunii Scriitorilor (un fel de Găbiță Firea avant la lettre, această Agată). Toți scriitorii invitați au rostit câte o vorbă simțită la adresa sărbătoritului, iar când i-a venit rândul, Ahoe a luat paharu-n mână și a zis:

- Doamnă, voi fi scurt. Să vă trăiască mortu’!

Cam asta simt și eu nevoia să le transmit deveselenilor.

https://www.g4media.ro/victoria-primarului-decedat-din-deveselu-sarbatorita-la-cimitir-de-sustinatorii-sai.html?fbclid=IwAR07hKpviiPwf2jIbCSq-str1o4zesur7XJn6prtEfN5QlC274uL1zHCOow

*

Văd că stăpânirea dă o grămadă de amenzi țapene pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor”, nu știu dacă o să le și încaseze, chiar aș fi curios. În acest sens, aș vrea să știu dacă celebra doamnă Olivia Știr (a nu se confunda cu Olive Oil, care nu făcea rău la nimeni) este sau nu eligibilă pentru atare distincție.

*

https://www.facebook.com/watch/?v=638260587104142

Şerban Nicolae, senator pesedist la vremea lui, se declară, la un moment dat,  colecționar de poze cu sex anal. Alt pesedist, tot așa de important (L. Romașcanu, ex-ministru al Culturii, mânca-ț-aș!), oferi ziariștilor, citez, “niște pule în cur”. Găbiță Firea, primăriță de nostimă amintire & pomenire a Capitalei (& poetă & parașutistă…), mărturisi odată existența unei sârme de 4 cm în distinsu-i dindărăpt. După cum vedem, curul este o constantă în existența Partidului Social Democrat român.

https://www.youtube.com/watch?v=Q7yfsNFoUvk

*
SHOBY

Magawa, șobolănelul decorat, a făcut pentru omenire mai mult decât un batalion de geniști, salvând sute sau, poate, mii de vieți omenești. Ceea ce îmi dă ocazia să mă umflu-n pene, că, uite, sunt și eu din zodia chinezească a Șobolanului – de Pământ, de Foc, de Fier-beton, de ceva acolo.

Eroicul nostru Șobi repară astfel reputația neamului său de rozătoare care, în cooperare cu puricii și popoarele sud-est asiatice, au fericit restul lumii, mai de mult, cu ciuma bubonică. Și aceea, la fel ca actualul Covid Nouășpe, provocată numai și numai de familiaritatea oamenilor de acolo cu diverse alte regnuri.

Apropo, o știți pe aia cu intimitatea?

Cică o tipă care duce la remaiat un dres găurit între picioare. După o săptămână, se prezintă din nou cu un dres găurit în acelaşi loc. După încă o săptămână, idem.

În cele din urmă, remaieuza, moartă de curiozitate, o abordează frontal:

- Doamnă, cum faceţi dumneavoastră de rupeţi mereu dresul în felul ăsta? că femeile mai rup dresul ba la vârf, ba la talon… dar dumneavoastră, tot timpul la mijloc… n-am mai pomenit…

- Păi, ştiţi, zice clienta, eu am un prieten… un iubit… ne vedem o dată pe săptămână…

- Şi?!

- Şi facem amor…

- Da’ nu scoateţi dresu’?!

- Ah, nu… nu suntem chiar atât de intimi…

https://stirileprotv.ro/stiri/international/cum-a-ajuns-un-sobolan-sa-fie-decorat-pentru-curaj-si-devotament-magawa-a-salvat-vietile-a-mii-de-oameni.html

*

VECHIA:

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (87)

Saturday, September 12th, 2020

Dilema veche, despre laptopurile

serviciilor secrete româneşti de la Anul Domnului 1940

și depanatorii lor

*

August 2017:

A murit unul din Steppenwolf (RIP), iar niște cretini dup-acilea titrează ”o imensă tristețe pentru toți românii”, sau cam așa ceva. Păi atunci, moartea lui Gică Petrescu ce-o fi fost?

*

COOLTURĂ. Tare nespălat pe picioare mai sună. Scrieți, oameni buni, ”cultură”, dacă chiar știți ce-i aia.

*

Să-ți lași copilul nevaccinat în nădejdea că o să se ocupe Dumnezeu de el (mai ales că așa te-a învățat Olivia Știr), asta nu-i o idee prea grozavă. Cercetătorii britanici au stabilit, săptămâna trecută, că El nu ține cu proștii.

*

În gara Oradea e loc pentru toată lumea.

*

Mie obrăznicia puștilor nu-mi displace – cu condiția să fie isteață. Acum vreo câțiva ani, când pe toate gardurile vedeai “Basarabia pământ românesc”, pe un zid de prin preajma facultății de belle arte scria “Spania pământ românesc”. Și nici nu era prea departe de realitate zicerea asta.

*

Cred în conservatorismul luminat, care luptă fără preget împotriva fascismului, comunismului, bigotismului, anarhismului și nihilismului. Amin!

*

Paradisul fără animale este un nonsens şi o imposibilitate. Oamenii, însă, nu sunt locuitori de drept ai acestuia.

*

Despre aşa zisa obiectivitate a obiectivului camerei: ceea ce vezi este ceea ce crezi.

*

Una bună şi absolut reală din primul meu an de IATC (Teatrologie-Filmologie): George Banu, asistent la ora aceea (nu mai ştiu cum s-a numit cursul lui, dar reţin că a fost unul foarte interesant, dedicat arhitecturii teatrale), la un moment dat, l-a invitat să ne vorbească pe celebrul arhitect Cezar Lăzărescu. Care s-a axat pe prezentarea proaspătului Teatru Naţional Bucureşti (asta era în 1973). Ne-a vorbit cu admiraţie despre frumoasa şi impozanta nouă clădire şi despre dotările ei ultramoderne, despre instalaţiile scenice uluitoare, care, de pildă, îţi transformau, în 60 de secunde, un decor urban într-o peşteră sau într-un acvariu imens etc. etc.

“Toate minunile astea, asistate de calculator, le-am văzut prima oară în RFG, acum câţiva ani”, a zis el. “Iar la nemţi, chiar funcţionează, domle!” a mai adăugat.

*

Am început să-mi rearanjez biblioteca. Pe rafturile din stânga am pus o etichetă mare: CĂRŢI DESPRE CEVA. Pe cele de vizavi am lipit alta, CĂRŢI DESPRE NIMIC. Printre cele din această ultimă categorie, şi nişte unele pe care le-am tocit pentru examene.

*

2015:

Eram operator de televiziune prin satelit și aveam o leafă de 1130 lei lunar. Iar biletul ăsta trebuie să fi fost undeva la cucurigu, cam prin ultimele rânduri de la balcon. Asta era pe vremea când la Sala Palatului cântau aceleași staruri ca și astăzi - numai că atunci aveau 25-35 de ani…

Vreau să zic: Aznavour, Adamo… Iar la Cerbul de Aur, Luminița Dobrescu lua locul I, iar Julio Iglesias, locul II !

De o jumătate de oră îmi storc creierii: de la al cui concert a fost biletul ăsta? Benny Goodman? Count Basie?

*

WWII
pe înţelesul
telespectatorilor
electoratului
deputaţilor & senatorilor

poc trosc buf zdrang pleosc fleoşc bum
fâââââs

*

“S-au căcat muştele pe portretul împăratului”. Încep să înţeleg situaţia, de când am fluturi în casă.

*

Alde PSD a dat în doaga mistică: mai nou, îl invocă pe zeul Zdamăsi.

https://www.facebook.com/watch/?v=638260587104142

*

“…judecând după propria experienţă, i-aş sfătui pe toţi cei care doresc să se stabilească în România să se gândească bine înainte de a lua o hotărâre care s-ar putea dovedi definitivă. Spun asta pentru că, nu ştiu de ce, oamenilor le vine tare greu să părăsească Moldo-Valahia. Oricât de mult le-ar displăcea, ţara are o putere de atracţie care nu poate fi descrisă în cuvinte…”

TREI ANI ÎN ROMÂNIA (1870-1873) de James William Ozanne

Editura Humanitas, Bucureşti, 2015, traducere şi note Iulia Vladimirov

*

În ultimul număr al revistei Dilema Veche, Selma Iusuf are un mic eseu despre unele diferențe culturale, precum și despre diverse prejudecăți venerabile și detestabile - despre ceea ce se numește “imagologie”, pe scurt.

Ea comite imprudența de a se arăta iritată de prejudecățile, de locurile comune tâmpite ale mentalității majoritarilor printre care îi este dat să se afle, răspunzând, adică, cu aceeași monedă. Ceea ce e, din capul locului, riscant: nici (sau mai ales) majoritarilor nu le place să le scuipe altul în ciorbă. Mai ales când acela e minoritar - și are pretenția de a ști el mai bine ce și cum.

Să nu uit: acum vreo câțiva ani, am trecut prin fața unei dughene de pe Calea Moșilor care arbora cu mândrie firma MĂCELĂRIE HALAL.

- Ah, aveți carne cușer, l-am interpelat pe patron, care-și fuma țigarea chiar în pragul prăvăliei.

Nu vă mai spun ce încântat a fost.

*

11.09.2020:

Chiar acum, pe AMC, un canal care dă numai filme bine împănate cu reclame, Outbreak, o superproducţie din 1995, cu Dustin Hoffman, Donald Sutherland, Morgan Freeman şi, în general, cam tot Hollywood-ul. “O boală virulentă de proveniență africană este adusă accidental în Statele Unite. Colonelul Sam Daniels și echipa sa de medici militari trebuie să găsească sursa și rădăcinile virusului înainte ca acesta să ucidă întreaga populație a țării. Povestea începe în Zair, în 1967: doi bărbați în costume speciale cercetează apariția unui virus ciudat care face ravagii în zonele de provincie. Acțiunea se mută imediat în prezent, în modernul Institut american de boli infecțioase aparținând de armata americană, unde multe virusuri teribile sunt depozitate și studiate …” – cam aşa îl prezintă un site românesc de specialitate.

Sună cunoscut?

“Mai faceţi multe filme dintr-astea? daţi-le idei, ‘r’aţ’ ai dracu’ de cretini!” aud o voce din fundul tulburării mele bipolare, “că aşa aţi făcut şi data trecută, când cu Gemenii de la New York”.

*

SĂ STĂM STRÂMB ÎN STATUL DE DREPT

Teatrul bucureștean numit astăzi Metropolis a fost înfiinţat în 1991, în acelaşi an cu teatrul Masca şi cu teatrul Excelsior. Întâmplător, ştiu despre ce e vorba şi cum anume s-au realizat toate acestea, deoarece, în calitate de consilier la Direcţia Teatrelor (încă se mai numea aşa) condusă de regretatul Mircea Ghiţulescu, eu fiind răspunzător de domeniile Buget, Personal şi Achiziţii de texte dramatice, am fost direct implicat în înfiinţarea primelor două din înşiruirea de mai sus. Metropolis s-a numit iniţial Teatrul Urmuz şi l-a avut ca director pe regizorul Mircea Marin. Au fost mai multe argumente în favoarea înfiinţării sale, dintre care l-am reţinut (şi l-am invocat fără încetare) pe cel al ajutorării actorilor rămaşi pe drumuri ai fostului teatru bucureştean Ion Vasilescu, mutat cu forţa în anii 80 la Giurgiu, unde nu avea nici public, nici sală de teatru şi până la urmă, nici activitate. Toate acestea, dintr-o toană a lui Ceauşescu, pusă în practică de oamenii Partidului şi Securităţii cu exces de zel. Problemele au fost multe şi mari: în primul rând, aceea a identificării proprietarului sediului din strada Eminescu nr. 89, o fostă casă de cultură de cartier, nici la primărie şi nici la ICRAL neaflându-se vreun act doveditor. Tot ce-i posibil ca vreo asemenea hârtie să fi apărut după plecarea mea de la Ministerul Culturii (deşi m-aş mira, eu căutând-o de pomană, împreună cu juriştii ministerului, cam un an de zile). Colac peste pupăză, şi autorităţile bisericeşti aveau pretenţii la măcar o parte din clădirea în cauză, care nu mai ştiu dacă şi cum le-au fost satisfăcute. Apoi, problema fondurilor necesare, clădirea necesitând renovare şi amenajări multiple (ţin minte că pentru 1992 am făcut, împreună cu directorii tuturor teatrelor din România, un proiect de buget de 252 milioane de lei, pentru toate acele instituții. Ni s-au aprobat 58 de milioane). Ş.a.m.d. Ulterior, teatrul s-a numit Theatrum Mundi şi în cele din urmă, Metropolis. Asta, după schimbarea, cu sau fără scandal, a încă trei directori. Un singur lucru s-a păstrat: ideea de teatru de proiecte. Această idee a fost expedientul inventat şi preluat apoi de toate conducerile efemere ale Ministerului Culturii din primul deceniu postdecembrist, pentru a pune ceva nou în locul contractului de muncă pe durată nedeterminată al actorului şi regizorului din vremurile comuniste – când Romeo avea 70 de ani şi Julieta , 69, precum şi lefurile cele mai mari din toată prăvălia, deşi urcau pe scenă cam o dată la şase luni. Ideea de “proiect” şi corelativ, cea de contract de muncă pe durată determinată, au permis un pic de mobilitate suplimentară, precum şi cele mai subtile mişculaţii ale directorilor de teatre, despre care ziarele scriu, acum, cu o anumită periodicitate.

Aşa că acest Metropolis are o ditamai istorie, iar susţinerea unui fost coleg al meu de facultate, că ar fi fost înfiinţat (chiar de către el, vechiul meu coleg) în 2007, mi se pare cel puţin interesantă.

.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (86)

Monday, August 17th, 2020
16.08.2020

Doamne, ce înflăcărată mai e Găbiţa, la televizor, în seara asta! N-am mai văzut-o punând atâta suflet din 2011, când anunţa, tot la Antena1, cu lacrimi în glas, moartea lui Bin Laden…

*

Cică “cooltură”, aşa o scriu marţafoii şi tzoapele de rit nou. În cazul acesta, e firesc şi legitim să zicem că ne doare-n coor de ea.

*

ISTORIA RESCRISĂ CORESPUNZĂTOR

1. James Simpson, cel care a descoperit clorofila în secolul XIX, stătea în gazdă la Edinburgh. Făcea tot felul de experimente pe propria-i piele și, din cauza aceasta, într-o zi a fost descoperit de gazdă în stare de inconștiență pe podeaua camerei lui. Proprietăreasa i-a spus: „De la dumneata, domnule Simpson, chiar nu mă așteptam”. Îl crezuse beat.

2. James Simpson, cel care a descoperit clorofila în secolul XIX, stătea în gazdă la Edinburgh. Făcea tot felul de experimente pe propria-i piele și, din cauza aceasta, într-o zi a fost descoperit de gazdă în stare de inconștiență pe podeaua camerei lui. Ea l-a readus în simţiri, iar el a violat-o. Proprietăreasa i-a spus: „De la dumneata, domnule Simpson, chiar nu mă așteptam”. Îl crezuse de orientare sexuală poporană.

*

CUJETARE DE ZIUA A PAIŞPEA ŞI CEVA

Cred fiindcă e absurd? Nu, mai degrabă cred fiindcă e idiot. Deci are toate şansele să fie adevărat.

*

Tineretule idealist, te iubesc. Pur şi simplu, te iubesc, altceva nu pot spune. Îţi admir înflăcărarea şi altruismul corectpolitic şi te invidiez că mai poţi da dovadă de asemenea trăsături comportamentale. Apropo, comportarea asta mă trimite, pervers, cu gândul la un vechi comunist ardelean, ilegalist adevărat, de dinainte de 1944, care se exprima tot aşa – adică era de un sentimentalism poporanist fără margini. Pentru el, o curvă nu era curvă, ci victimă a societăţii, un hoţ – tot aşa, un ucigaş – idem… ş.a.m.d. De toate alea era vinovată madam Soţietatea Capitalistă. Asta, până ce omul nostru, prin 1970, s-a mutat în Bucureşti. Unde, pe aceeaşi scară de bloc cu el, a dat de ţigani (care la el acasă, în Ardeal, nu erau chiar atât de vizibili). Şi dintr-odată, ne-am trezit că îi detesta pe ţigani, iar internaţionalismul lui proletar se dusese… de suflet. L-am întrebat atunci dacă şi în cazul ţiganilor se aplică principiile lui nediscriminatorii. A dat din mână a lehamite, ăsta a fost singurul lui răspuns.

*

A nu se confunda cu Muma ut.

https://adevarul.ro/locale/resita/video-proiect-wwf-romania-arata-muma-hut-casuta-turistii-caza-mijlocul-naturii-1_5f37bbd85163ec4271feb231/index.html

*

CIOCOI BORÂT?

Scrisul n’ar trebui îngăduit decât acelora ce au în urma lor cel puţin trei generaţii de ştiutori de carte

Paul Zarifopol

*

Prezentatoarea nervoasă de la Realitatea TV îl hărţuieşte pe regizorul Cristi Puiu, căruia, cică, îi ia un interviu. Pur şi simplu, nu îl lasă să vorbească, zbierând continuu la el. Ar fi cazul ca această splendidă televiziune să o dea afară pe caţa certăreaţă cu aptitudini de vânzătoare la Aprozar.

Pentru cine n-a aflat încă: C. Puiu este unul dintre cei maximum 5 regizori români în viaţă graţie cărora putem afirma că în Ţara Românească există artă cinematografică.

https://www.realitatea.net/stiri/actual/regizorul-cristi-puiu-a-refuzat-sa-poarte-masca-la-tiff-care-a-fost-motivatia-sa_5f2e779c4ca07a29b25fc0c2

*

Popeurul Facebook se exprimă cu mânie la adresa cineaştilor români autori de filme mizerabiliste despre viaţa admirabilă a românului actual, cu care iau premii la Cannes, denigrându-şi naţia şi pre stăpânii ei. În principiu, el are dreptate, dar din păcate, filme despre viaţa admirabilă a lui Gigi B. şi a lui Emi Pian încă nu s-au făcut. În lipsa lor, iată câteva sugestii de filme admirabile, care nu denigrează pe nimeni:
- https://www.imdb.com/title/tt0056203/
- https://www.youtube.com/watch?v=4vE8kbIzeq8
- https://www.youtube.com/watch?v=r4loi8UUIHA

etc. etc. etc.

*

Nu numai sexul vinde. Prostia vinde încă mai abitir. Prima publicaţie “populară”, “pentru femei” de după 1989 a fost una inventată, aparent, de o distinsă poetă. Una care chiar fusese talentată şi de bun simţ în urmă cu 20-30 de ani şi pe care n-ai fi crezut-o capabilă de o asemenea golănie cinică. Şi zic “aparent” fiindcă mi se pare destul de posibil, dacă nu chiar probabil, ca ea să nu fi fost decât om de paie în afacerea asta sordidă, echivalentul gazetăresc perfect al escrocheriei Caritas. Şi care, uite, trăieşte bine mersi, aducând bani buni, chiar şi la ora asta, din propagarea unor superstiţii cretine, a unor fantasmagorii pseudo-ştiinţifice ridicole, a unor poveşti sentimentaloid-băşite şi a unui neaoşism de care s-ar fi jenat, poate, şi V.C. Tudor.

Cam aceleaşi lucruri ar fi de spus şi despre una dintre televiziunile-closet pentru care plătesc eu abonamentul la firma de cablu-TV, fără să-i duc de loc dorul. Emisiunea ei de “ştiinţe oculte” îl are printre prezentatori pe un bătrânel simpatic care cică ar fi, la bază, sculer-matriţer.

Cu alte cuvinte, ori prea multă carte, ori prea puţină, totuna-i. Extremele se ating, acolo unde pică francu’.

*

OIŢELE CE LE-AM PĂSCUT

(în loc de memorii)

La un moment dat, pe vremea când lucram la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), am ajuns să investighez afacerile unei edituri care ne fusese reclamată de un autor publicat de ea. Deoarece titularul editurii (nu mai reţin în ce calitate, proprietar sau altceva) n-a acceptat să stea de vorbă cu noi, a trebuit să ne adresăm Ministerului Culturii pentru a da de urma actelor de înfiinţare a acesteia.

Scurtă paranteză: Ministerul Culturii a început în 1991 acţiunea de autorizare a editurilor. Ţin minte că, în primii doi ani după aceasta, coada la înscrieri era mai ceva ca aceea la tacâmuri de pui, pe vremea lui Ceauşescu. Lucram acolo – şi-mi amintesc că, cel puţin în primele câteva luni, coada începea de la parterul Casei Presei şi ajungea până la etajul doi, unde, vizavi de biroul meu, se afla Direcţia Cultură Scrisă. Iar taxa de înscriere nu era chiar de colea, minimum echivalentul a 100 de dolari USA (leafa mea, de consilier la Direcţia Teatrelor fiind, pe atunci, de 6000 de lei, adică 60 USD pe lună). Numărul editurilor înfiinţate cu acea ocazie a fost imens – se vorbea de 4000, nu ştiu dac-or fi fost atâtea, dar 2000, cu siguranţă.

…Iar la zece ani după aceea, Ministerul Culturii, printr-un secretar de stat şi un director general iscăliţi cu propriile lor mânuţe, afirma senin că nu mai ştie nimic de arhiva cu pricina. Şi implicit, de soarta banilor încasaţi cu acea ocazie – cel puţin un milion de dolari, zic eu.

Aşa că, dragii moşului, decât să tot întrebaţi degeaba de banii lui Ceauşescu, mai bine întrebaţi-vă unde-o fi ajuns milionul ăsta.

*

Văd că la Viscri, satul din judeţul Braşov unde Sir Charles, prinţ de Wales, şi-a luat casă şi o ţâr’ de moşie, preţurile au explodat. 549 lei pe noaptea de cazare într-o casă ţărănească, asta e ceva. În Viena, de exemplu, la Hilton e ceva mai scump, 578 de lei pe noapte – dar în multe altele de 4 stele, tariful e sub 400 de lei pe noapte.

Asta mi-aduce aminte de vremea îndepărtată când am locuit, cam doi ani, în Otopeni. Care pe atunci, până la înfiinţarea aeroportului internaţional, fusese un sătuc fără importanţă.

Cam tot atunci, însă, s-a nimerit că o mare personalitate a vremii, destul de celebră în lume şi – mai ales – aducătoare de ceva devize la buget, a vrut să-şi facă un conăcel pe acolo, cam pe lângă sanatoriul Ana Aslan. I s-a făcut, până la urmă, hatârul să cumpere cu acte-n regulă terenul cu pricina. Şi spun „hatâr” fiindcă legile de atunci nu permiteau această operaţiune. Tot ce se putea face în materie de aşa ceva era vânzarea pe chitanţă  notarială, de o valabilitate legală cam incertă (şi spun asta în calitate de Stan Păţitu).

Ei bine, la câteva zile după ce s-a aflat de noul proprietar din Otopeni, preţul terenului de acolo asta a făcut, a sărit în aer. De la 25 de bani pe metrul pătrat, cât fusese până atunci, a ajuns la 10 şi chiar 20 de lei. Boom imobiliar care s-a fâsâit curând, n-a mai venit nimeni să-şi ridice castel în zonă.

Iar acum, ca să ne întoarcem în zilele noastre, tot ce ne mai rămâne de făcut este să ascultăm părerea celor care au dat suta de euro ca să respire, timp de o zi, acelaşi aer cu Înălţimea Sa.

Ascultaţi-mă pe mine, va fi palpitant.

*

Felul cum înţelege şi comentează evenimentele de pagina-ntâi ale agenţiilor internaţionale de ştiri câte un Rică Venturiano de pe la Zalău sau Botoşani mi-aduce invariabil aminte de pățania unui coleg de-al meu de serviciu, plecat de prin 1975 în SUA, cu nevastă cu tot. După vreo zece ani, s-au întors, într-o scurtă vizită în satul ei din județul Brașov de atunci. Întâmplarea face că, exact în ziua când trebuiau să aterizeze ei la București, un avion de linie american să se prăbușească, undeva în lume, nu mai știu unde. Și atunci, tot satul ei natal a început să bocească și să-și smulgă părul din cap, ferm convins că de ea și de bărbat-su era vorba în știrile de la televizor.

*

PROF UNIV DR

Păi, pe vremea mea (care nu fui nici un fel de univ), un prof univ, ba şi dr pe deasupra, păcătuia cu studentele şi cu colegele. Nu că s-ar fi culcat neapărat cu ele, cu sau fără voia lor, dar măcar se băga sub plapumă cu ele. Măcar aşa, de dragul publicităţii. Acu‘, văd că le dă mesaje anonime, fantomatice. Bine-a zis cine-a zis că sec XXI va fi spiritual, sau spirituos, sau nu va mai fi de loc. Ceva de speriat în ce hal ne spiritualizăm, zău aşa.

https://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/reputatul-critic-de-teatru-universitarul-oradean-mircea-morariu-acuzat-de-hartuire-176204.html

*

Nicu Steinhardt, Paul Georgescu şi Ion Dezideriu Sîrbu, trei ghinionişti: au murit în 1989, cu câteva luni înainte de prăbuşirea lui Ceauşescu. Dac-ar fi apucat ziua de 22 decembrie 1989, sunt sigur că tustrei ar mai fi trăit ani buni. Iar dacă N. Ceauşescu ar fi ştiut carte şi ar fi citit Adio, Europa! n-ar fi prins nici el ziua aceea.

*

Credeam că sunt ateu (sau, mai exact, indiferent sub aspect religios) şi pe deasupra, că nu sunt impresionat de nici o superstiţie, de orice origine etnofolclorică ar fi ea. Dar văzându-le pe astea două, mi-a trecut fulgerător prin minte: “ăsta e Dracu’! bicefal şi apetisant ca un limbric în ciorbă”

Uite-aşa alunecă omul pe panta iraţionalismului.

*

https://www.mediafax.ro/video/video-momentul-exploziei-din-beirut-surprins-de-o-camera-in-slow-motion-19490829

CINE A APĂSAT PE BUTON?

- 1 membru Hezbollah neinstruit

- Idem, plătit de Macron

- Idem, plătit de Putin

- Idem, plătit de Xi

- Idem, plătit de Netanyahu

- 1 agricultor libanez (în Liban neexistând agricultură)

- 1 jandarm libanez dezamăgit în dragoste.

*

27.07.2020

La Viasat History (parcă aşa-i zice), un canal tv la care mă uit întotdeauna după primele cinci minute de emisiuni (dez)informative de la alte canalii, am văzut zilele trecute o chestie nouă. În unul din veşnicele sale filme documentare, sau semi- sau sferto-documentare, despre WWII, într-un episod referitor la bătăliile Aliaţilor cu armatele lui Hitler din luna decembrie 1944, o referire la România. Mai exact, la ziua de 23 august 1944. Mai exact, o scurtă frază, una singură, despre contraofensiva germană care era cât pe-aci să-i arunce în mare pe Aliaţi, dar s-a împotmolit în nordul Belgiei din lipsă de benzină, iar tancurile nemţeşti practic indestructibile de către forţele terestre inamice au fost aruncate în aer de propriile lor echipaje. Asta, din cauza a ceea ce numim noi “pana prostului”, lipsa de benzină. Provocată, zice Viasat History, de ieşirea României din alianţa cu Germania. Atât.

E prima oară când aud, şi anume spus cu juma de gură, acest mare adevăr, prea puţin luat în discuţie până acum, zic eu.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Din negura uitării

Thursday, January 23rd, 2020

SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ

CONTINUĂ SĂ FACĂ VALURI

„Toate intuiţiile noastre referitoare la Moscova şi-au găsit confirmarea: ei au declanşat cel de al doilea război mondial” scria ziarul francez Libération.

„De acum încolo, nu se mai poate lua nici o decizie politică în ce priveşte Europa de Est fără a consulta Spărgătorul de gheaţă”, afirma britanicul Times.

„Până la Suvorov, avem o istorie oficială falsă! Cel de al doilea război mondial este încă în plină desfăşurare”, conchidea Tribune de Genève, recenzând cartea lui Suvorov.

Prezentat sumar în cuprinsul versiunii româneşti a cărţii sale Spărgătorul de gheaţă drept fost agent al GRU (serviciile militare de spionaj ruseşti), Viktor Suvorov, actualmente domiciliat în Anglia, efectuează o analiză a împrejurărilor izbucnirii războiului care are, într-adevăr, darul de a-şi ului cititorii. Demersul său istorico-arhivistic este (genial de) simplu: el trece în revistă documente exclusiv sovietice din epocă, de la comunicatele oficiale şi editorialele din Pravda până la ordinele secrete de luptă zăcând în plicuri sigilate în birourile marilor şi micilor comandanţi ruşi – şi până la memoriile mareşalilor lui Stalin publicate în vremurile lui Brejnev şi Gorbaciov, cu indiscreţiile lor bine măsurate şi cu lapsusurile lor semnificative.

Desigur, ar fi fost şi mai interesant să aflăm cum a ajuns autorul în posesia unor documente atât de mortal-secrete – dar aceea ar fi fost o altă carte.

Cea de faţă este în primul rând o analiză meticuloasă a felului cum, la începutul anilor ’40, s-a pregătit URSS de război: nu de un război defensiv, ci de unul de agresiune împotriva Germaniei, cu care Stalin a făcut în aşa fel încât, prin pactul Molotov-Ribentropp, să aibă graniţă comună. Greşeala lui Stalin a fost de a crede că el va ataca primul – şi de aceea, atacul german de la 22 iunie 1941 l-a luat prin surprindere, cu mobilizarea pentru atac neterminată şi cu apărarea graniţei de vest a URSS inexistentă.

Suvorov explică grelele înfrângeri ale armatelor lui Stalin de la începutul războiului prin aceea că doctrina militară sovietică nu sufla nici un cuvânt despre războiul de apărare şi că strategilor de la Moscova le-a trebuit un timp îndelungat, după atacul lui Hitler, pentru a învăţa să coordoneze defensiva. Aceasta, chiar dacă armata sovietică, spune autorul, dispunea de posibilităţi şi de rezerve mult mai mari decât cea germană.

Un loc deosebit îi era rezervat, în viziunea lui Stalin, României, care constituia unica sursă de petrol a lui Hitler. Proiectatul război de agresiune declanşat de URSS trebuia să înceapă şi printr-un masiv atac aerian asupra Ploieştiului, concomitent cu o invazie navală, prin Marea Neagră, minuţios pusă la punct. De altfel, atacul contra României a constituit şi motivul pentru care au fost înfiinţate trupele de vânători de munte în armata sovietică, în preajma războiului, spune autorul.

Volumul publicat de editura ieşeană Polirom, în traducerea lui Radu Părpăuţă, poate fi considerat unul din evenimentele anului editorial 1995.

(Agenţia de ştiri ARPress Bucureşti, buletin cotidian nr. 1442, 30 noiembrie 1995)

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com