DUBLURA de Petru Ionescu, în regia aceluiași
Dragoste, artă, moarte…primele două se bat și a treia câştigă.…?!
Aceeaşi femeie-actriţă la vârste diferite şi bărbatul-regizor care o vede Dublu…ră !
la Teatrul ÎN CULISE, str. Ştefan Mihăileanu nr. 53 (prin bd. Carol I)
http://teatru.inculise.ro/program.html
Durata: 1h40’
Dublura este un text dramatic “declanşat” de opera şi de biografia lui Cehov, un joc secund constând în egală măsură în speculaţia erudită pe marginea unui subiect important din istoria teatrului contemporan – cum, cu erudiţie ori fără, s-a mai comis – şi în consemnarea brută, sau mai curând brutală, a grandorii şi mizeriilor meseriei de actor.
Despre care - mai ales, despre cele din urmă - în calitate de gazetar teatral şi apoi, de responsabil, timp de vreo doi ani, cu sectoarele Buget şi Personal la Direcţia Teatrelor din Ministerul Culturii, aş avea şi eu de adăugat unele detalii teribil de concrete. (Şi spun chestia asta doar ca să-mi conving cititorii că, într-adevăr, ştiu despre ce e vorba în text).
Dar să nu divagăm…
Petru Ionescu, autor şi regizor, le surprinde cu acuitate pe ambele.
Iar “pătimirile şi măreţia maeştrilor” de aici sunt mai degrabă cele ale actorului din România de azi, o ţară cu multe facultăţi de teatru şi cu foarte puţine slujbe sau angajamente pentru absolvenţii acestora. Şi care, de altfel, ea, ţara, se află mereu în criză, aşa că …ce pretenţii să mai avem…
Conflictul de aici este unul banal, frecvent în teatre, provocat de intenţia regizorului de a o înlocui, în Pescăruşul, pe vedeta en titre cu o tânără şi promiţătoare dublură. De unde, un scandal zgomotos – translatat, de la o replică la alta, pe malul Dâmboviţei.
Încet-încet, aproape fără să ne dăm seama cum anume, personajele moscovite încep să vorbească despre lucruri care n-au de-a face nici cu Moscova, nici cu Cehov şi nici cu Stanislavski, ci cu eterna şi crâncena concurenţă dintr-o meserie, dintr-un mediu în care nu prea e loc pentru îngeri. Şi în care, dacă nu eşti Number One, nu eşti deloc, pur şi simplu nu exişti. Întâmplător, în cazul de faţă, mediul acesta se află la Bucureşti, judecând după înţepăturile picante la adresa unor persoane reale şi binecunoscute.
Conflictul e veridic, iar dialogurile celor trei personaje au naturaleţea necesară, chiar dacă nu suficientă.
În orice caz, replicile lor sunt de o vehemenţă salvatoare (fără aceasta, ele ar fi fost doar riscante).
Silvia Codreanu este o actriţă de mare temperament. Ironică, furioasă, disperată la o intensitate nu prea des întâlnită pe vreo scenă bucureşteană, în rolul vedetei care trebuie să cedeze rolul debutantei din piesa cehoviană tinerei sale înlocuitoare de până atunci, ea îşi impresionează realmente spectatorii.
Gabriela Hamzescu, debutanta în chestiune, îi dă o replică pe măsură, rezultatul fiind o prezenţă de reală şi spontană vivacitate.
În rolul regizorului prins la mijloc între cele două “slăbiciuni” ale sale, Virgil Constantin face faţă cu un strop de umor situaţiei delicate.
Acestui tipic spectacol de studio, pe care l-am văzut într-o sală improvizată într-o mansardă, nu i-ar sta rău pe nici o scenă din oraş.
Părerea mea…
DP
Tags: Gabriela Hamzescu, Petru Ionescu, Silvia Codreanu, Teatrul IN CULISE, Virgil Constantin