Grid Modorcea. O LUME ÎN STARE DE EBRIETATE

De-a dreptul uluitor este Consuming Spirits / Consumatorii de spirtoase (2012), filmul de animaţie al lui Chris Sullivan, un artist care are la activ 8 filme, începând cu debutul din 1979, cu Tea. Dar filmele sale de animaţie sunt scurt metraje. Excepţie face doar Consuming Spirits, care are 130 de minute, cu premiera absolută la Tribeca Film Festival din New York. La acest proiect, Sullivan a lucrat 15 ani - şi cred că a meritat sacrificiul continuu pentru că filmul este o creaţie unicat, fără asemănare. Ca însăşi povestea lui, pe care ne-o spune chiar Sullivan:

Acţiunea se petrece în Magguson, un orăşel prăpădit, uitat de lume. Eroii filmului lucrează la ziarul local “The Daily Suggested”. Earl Gray, un bărbat tomnatic de 67 ani, fără familie, divorţat, ţine rubrica “Colţul grădinarilor”. Sullivan spune despre el că a fost un tip prezentabil. E greu să ne dăm seama de acest lucru în condiţiile în care vedem un personaj compus, ca în mecanica păpuşărească. Personajele arată ca niste colaje, având faţa şi părţile trupului din bucăţele lipite. Însuşi maxilarul pare că se desprinde. Fapt şi mai vizibil în cazul personajelor din fotografii, care, atunci cand vorbesc, se evidenţiază prin mişcarea părţii inferioare a maxilarului, care include şi bărbia. Şi Earl e alcătuit ca Pinochio, din părţi rabatabile. El trăieşte într-o fermă bântuită de stafii.

Gentian Violet, 42 de ani, lipeşte anunţuri pe hârtie, cu mici joburi care interesează comunitatea, fiind şi şoferiţă pe un autobuz şi ghid la muzeu. Chiar din prima secvenţă a filmului ea accidentează o măicuţă de la mânăstirea locală, pe care o îngroapă sub nişte vreascuri, dar o descoperă un vânător bătrân, care o ia acasă şi o îngrijeşte. Povestea cu măicuţa e un alt fir, fiindca ea nu se mai vindecă şi vânătorul e nevoit să-i taie piciorul rănit, care s-a atrofiat. Dar să nu anticipăm. Gentian Violet locuieşte cu mama sa, care e bolnavă de Alzheimer, percepând totul răsturnat şi producând replici comice în cascadă. De altfel, personajele sunt mai toate senile.

Însuşi Victor Blue (deşi mai tânăr, 38 de ani), care lucrează la un proiect de servicii sociale, uită mereu ce spune. Locuieşte împreună cu soţia sa. El şi Genny alcătuiesc un duo de muzică irlandeză, numit “The Shalelies”, cuvânt intraductibil. Sullivan, care este şi autorul scenariului, inventează astfel de cuvinte, gagurile non-stop din film fiind însoţite de o suită de calambururi.

Gentian, Victor şi Earl apar ca fiind planul real, dar filmul desfăşoară “a long diabolical history”, cum scrie Sullivan, o seamă de întâmplări fantastice, care se învârt în jurul serviciilor sociale de intervenţie, cum ar fi ambulanţa, poliţia, asistenţa maternală. E un permanent conflict între dragoste şi ură. Fiecare personaj ascunde şi dezvăluie o serie de secrete. Multe întâmplări se petrec noaptea sau în stare de ebrietate. Laitmotiv este cârciuma “The Juice”, unde personajele beau şi se îmbată, dorm cu capul pe masă sau ies afară, vomită, apoi se urcă ambetate la volan, de unde tot felul de accidente. Cand Earl o face de oaie, va fi arestat, dar în final el va ieşi din închisoare şi pare vindecat împreună cu toate celelalte personaje până atunci bolnave sau rănite.

Sullivan mărturiseşte că a luat acest subiect din propria experienţă, când lucra la serviciile sociale, din copilăria sa, dintr-un episod nefericit, când a fost jefuit. E posibil ca multe întâmplări să nu pară plauzibile, mai adaugă el, dar au fost necesare în film.

Indiscutabil, subiectul e original, dar banal. Sullivan avea nevoie de aşa ceva, ca să ofere un contrast fantomatic, supranatural. De fapt, fantomele şi fantasticul convieţuiesc cu întâmplările aşa-zis reale. Rezultă un fel de delir, bine definit prin starea de ebrietate. Pe care a imprimat-o şi montajului, care generează în cascadă tot felul de personaje şi situaţii patibulare. Realizarea plastică a acestei istorii fantastico-urbane este uluitoare, fiindca Sullivan a gândit-o ca un artist plastic, ca pe o art-installation, nu ca pe un simplu film de animaţie, deşi aici a făcut o muncă sisifică, a desenat şi filmat fotogramă cu fotogramă. Sullivan nu ne spune câte imagini a desenat sau pictat, dar cred că sunt de ordinul milioanelor, ştiut fiind că pentru a realiza iluzia mişcării, a unui deget, să spunem, e nevoie de zeci şi sute de desene, care, filmate succesiv, creează această iluzie, aşa cum a făcut-o primul Eadweard James Muybridge, cu caii lui zburători !

Indiscutabil, Consuming Spirits este o metaforă, valabilă pentru multe comunităţi, cum este şi cea românească, tot mai debilă, fiindcă trăieşte de mulţi ani într-o avansată stare de ebrietate, care se agravează pe zi ce trece. Dar acest film este prea important pentru istoria cinematografului, ca să nu revenim !

corespondenţă de la New York

Tags: , ,

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.