Posts Tagged ‘vaci’

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (17)

Saturday, January 19th, 2013

Internetul este mijlocul cel mai eficient prin care proştii arată întregii lumi ce deştepţi sunt ei.

*

Niciodată nu s-au aflat masele mai departe de elite ca astăzi. Ne folosim, în viaţa noastră de zi cu zi, de o mulţime de lucruri despre ale căror alcătuire, fabricare şi principiu de funcţionare nu ştim, de cele mai multe ori, nimic, sau aproape. “Sălbaticii” din Africa şi din Indii se aflau mai aproape de oglinjoarele, mărgelele şi zdrăngănelele cu care-i momeau negustorii europeni de sclavi decât ne aflăm noi de MP3 player-ul sau de E-book-ul din propriul buzunar.

*

Nu că la noi n-ar exista şi oameni cinstiţi. Numai că au grijă compatrioţii lor să-i facă pe aceşti minoritari să-şi muşte mâinile pentru ghinionul de a fi aşa. Adică în ne-rând cu lumea.

Juna criticoasă literară care scria, mai zilele trecute, despre <<aşa-numita “working class”>>  mi-aduce aminte, nu ştiu de ce, de fătuca de la agenţia de presă unde lucram, care, când era să fie însărcinată (honi soit…) cu rubrica Sindicate, a strâmbat din nas. “Daţi-mi altceva”, a zis ea, “nu-mi place să am de lucru cu muncitorii”.

Întâmplarea făcu ca, la puţin timp după conversaţia de mai sus, să mă nimeresc în oraşul ei de baştină, iar la plecare, să o întâlnesc în staţia de autobuz. O adusese acolo (cu bagajul ei greu şi fragil, după toate aparenţele, conţinând inclusiv două borcane mari, cu capac) un cetăţean de vreo 45-50 de ani, burtos şi transpirat, în maiou, şlapi şi bermude, care zic eu că era tat-său. Nu cred că un, de pildă, amant s-ar fi spetit cu borcanele ei de zacuscă.

Şi cum vă spuneam, fetei îi puţeau muncitorii…

*

La I.A.T.C. (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică) Bucureşti, cine urla cel mai tare, prin ianuarie-februarie 1990, că profesorii trebuie daţi afară fiindcă sunt “nomenclaturişti”? Băiatul unui general de Securitate…

*

CAPRA CHIOARĂ S.R.L. - minimarket, bar etc.

Idee de firmă (pictată): capra, cu un petec negru-pirateresc pe un ochi, cu bicorn şi săbiuţă, rânjind cordial, cu un ţap de bere în mână. Mă rog, copită…

*

“Bombele” pe care le făceam, în copilărie, din bucăţile de film aruncate la gunoi de proiecţionistul de la cinematograful din cartier. Pe atunci, pelicula de cinema era din celuloid, un material extrem de inflamabil. Noi, copiii, rulam strâns, făceam sul câte un metru de film şi îl împachetam în hârtie. Apoi, îi dădeam foc. Ieşea un jet gros de fum, uneori şi o flacără, ca din ajutajul unei rachete, făcând bombiţa să se învârtă ca un titirez, ba uneori, s-o şi ia din loc…

Vai, ce încântaţi eram când ne reuşea chestia asta

*

Vacile vin acasă, seara, în front, desfăşurat. Vacile nu vor s-audă de formaţia “în coloană” – şi cred că ştiu de ce. E o chestiune de preeminenţă, de întâistătătorietate, ca să zic aşa.

“Nu-i Bălţata mai brează ca mine”, aşa-şi zice Joiana, “de ce să mi-o ia înainte?”

“Şi nu-i dau voie nici lu’ aia cu zbenghiu-ntre coarne, ce, ea-i mai dăşteaptă ? vaca dracului !” adaugă ea, ca să pricepem de ce-avem noi atâtea posturi de şăfi – iar de executanţi, canci. Căci s-au cărat în Spania.

Că vacile lui Cervantes ştiu să zică “olé”.