Posts Tagged ‘Susan Brown’

New York: OUTSIDER ART FAIR

Saturday, February 2nd, 2013

În ultima zi a lui Gerar, între orele 6-9 PM, a avut loc vernisajul celei de a 21-a ediţii a faimosului târg de artă Outsider. Cu acest prilej s-a inaugurat şi Center 548 în Chelsea, unde are loc evenimentul, într-un building cu patru nivele de pe 22 St., în locaţia unde până mai ieri exista Chelsea Museum. Sper ca acest minunat muzeu să nu-şi fi încetat existenţa.

Outsider Art Fair nu este gigantissim precum Artexpo sau Armory Show, dar e suficient de bogat, ca şi evenimentul New York Gallery Week, fiind prezente cu lucrări peste 50 de galerii din toată lumea, din Jamaica până în Elveţia. Dominante sunt, însă, cele americane. Dar cu excepţia lui Andrew Edlin, care a avut în paralel un vernisaj la galeria sa de pe Tenth Ave, nici una dintre galerii nu mi-e cunoscută. Nu sunt galerii de circulaţie. Iata câteva din New York: American Primitive, Cavin-Morris, Fountain, Laurel Gitlen, Marion Harris, Ricco/Maresca, Luise Ross, Vito Schnabel, Gary Snyder, St. Etienne.

Nici nu ştiam că există. De unde au apărut? Sigur, sunt galerii outsider, adică venite din urmă, cu şansă secundară. “Outsider” mai înseamnă şi bădăran, intrus, necioplit, persoană din afară, străin. Şi, într-adevăr, lucrările sunt tocmai de acest fel, realizări bădărăneşti, care nu apar în faţă, nu le vezi la galerii de renume, precum Pace, Nolan, Kelly, Delacroix, Stux, Cohan, Kasher, Margaret Thatcher, Asya Geisberg şi sute ca ele, nu mai spun de Gagosian, cu locaţii pe tot Pământul.

Oricum, Outsider Art Fair este un eveniment care mi-a dat de gândit.

Din perspectiva artei, aşa cum o înţelege un european cultivat şi exigent, ataşat de principiile clasice şi moderne ale esteticii, ceea ce se poate vedea la târgul Outsider Art ţine de domeniul kitsch-ului. O copleşitoare cantitate de bădărănie, de artă intrată pe uşa din dos, o uriaşă cantitate de nonvalori, pe care nu le poţi vedea în nici o galerie normală. În toate galeriile din Chelsea, unde are loc evenimentul, nu se expune aşa ceva. Parcă e o artă venită de pe altă planetă, din preistoria artei, oricum.

Şi am să dau un exemplu semnificativ. Un bărbat masiv, cu un fes pe cap şi fără dinţi, i se vedea doar un dinte în faţă, cand râdea, stătea la intrarea galeriei Peter Tillou, unde avea lucrările, după cum am aflat.

Numele lui, Rembert, m-a făcut sa ticluiesc un calambur. I-am spus: dumneavoastră sunteţi domnul Remb… randt? El cică DA, mi-a zâmbit cu gingia şi mi-a întins mâna. Dacă dumneavoastră sunteţi Rembrandt van Rijn, i-am mai spus, atunci eu sunt Johannes Vermeer. Îmi pare bine de cunoştinţă, zice.

E cât se poate de evident ca dl. Rembert nu auzise nici de Rembrandt, nici de Vermeer. În lucrarea sa Mama and Me, el a lipit lângă cele două personaje de culoare o pagină de jurnal, în care povesteşte câteva amintiri legate de mama sa. Cam de acest calibru sunt artiştii şi galeriştii de la Outsider.

Normal, ei sunt Outsiders, bine i-a numit cel care a gândit această afacere. Adică galeristul şi colecţionarul Sanford Smith, care a fondat OAF în 1993, concepându-l ca parte din folk art (“part of the folk art continuum”).

Sigur, acest tip de artă continuă ceea ce au instaurat Andy Warhol şi comilitonii săi prin Pop Art. Este însă Outsider Art şi are reprezentanţi precum Henry Darger, Martin Ramirez, Bill Tylor şi Thornton Dial, prezenţi cu lucrări şi la această ediţie. Ca şi mai noii lor continuatori: Judith Scott, James Castle, Guo Fengyi, Arthur Bispo do Rosário sau Marton Bartlett.

Ca artişti outsideri de succes sunt cotaţi Nek Chand, George Widener, Vahakn Arslanian, Dan Miller. Pe unii i-am cunoscut. De pildă, pe artistul elveţian, cu rădăcini italiene, Mario del Curto, care expune fotografii în maniera lui Fellini, personaje scoase parcă din La Strada sau din Roma, cum e imaginea unor statui de piatră, antice, aflate pe un râu. L-am cunoscut şi pe englezul David Burton, ale cărui desene colorate mi-au amintit de curentul Free Cinema. La fel, pe Widener, el însuşi o arătare, un personaj caricat.

Oricum, sentimentul pe care îl ai la OAF este de negustorie, că asişti la un business original - ca dovadă, fenomenala afluenţă a publicului, compus în principal din dealeri şi colecţionari, dar şi din cumpărători de artizanat. Sigur, mai erau şi ziarişti, şi cunoscători, şi tot felul de pişcotari, fiindca preparatele cu care zeci de chelneri au servit non-stop lumea erau abundente şi alese.

Indiscutabil, OAF are o mare importanţă, mai ales pentru America, să ştie tot americanul că oricine poate fi artist, că oricine are o idee de outsider poate veni aici şi expune. Aşa îmi spunea şi o englezoaică – “în America fiecare are iluzia că e artist”. Categoric, arta kitsch a devenit o mare industrie. Nu e de glumit. Aşa ceva nu a mai existat în istoria artei - şi mai ales în a celei din Europa.

*

Dar să ştiţi că acest tip de artă nu este chiar la îndemâna oricui. Toate exponatele, de la un baston sculptat la un peisaj, sunt atât de migăloase, presupun atâta travaliu, cum sunt copacii pe care îi pictează Giorgio Rigas din Baltimore, încât numai la un Rousseau Vameşul mai vezi aşa ceva. Ba există o lucrare care imită exact frunzele din The Dream. Se numeste Snakewoman (1984) şi e semnată de haitianul Salnave Phillippe-Auguste. Femeia-şarpe încolăceşte un copac cu frunze exotice. Altă pictură asemănătoare e opera lui Lawrence Lebduska şi se numeşte Eve in the Garden.

Epatant este caracterul naiv al acestei arte, copilăresc, stângaci, primitiv, asemănător cu ilustraţiile gen comicbooks. E de necrezut ce a imaginat Stephanie Lucas, în Bebe, un dans al păsărilor şi animalelor într-o peşteră magică. Ce să mai spun de jacheta pe care Agnes Emma Richter şi-a scris autobiografia! E bine să ştim că această operă datează din anul 1894, fiind considerată sămânţa lui Outsider ArtDial şi Darger triumfă în forme animaliere şi umane foarte naive, iar Ramirez a imaginat un tren cu un tunel vertical, cum ar fi Descensorul din filmul Total Recall (2012).

Outsider Art Fair seamănă cu un muzeu de curiozităţi, de simple excentricităţi. Vezi toate ciudăţeniile umane. Sylvain Corentin face turnuri de câţiva metri din cuie, sfoară şi sârmă. Susan Brown pictează sute de profesori şi elevi ca la fotograf, cum se fac pozele de buletin. Coloritul este halucinant, poate şi fiindcă artista e autistă. Oricum, este un nume foarte popular în Outsider Art, ea participând la toate ediţiile.

Andrew Edlin, actualul coordonator al târgului, defilează cu lucrări din clasicii acestei mişcări, dar şi cu John Byam, sculptor ale cărui piese din lemn şi plută le expune şi în galeria proprie, de pe Tenth Ave. Lonnie Usrey imaginează un Obama Chair, în care picioarele din faţă ale scaunului sunt picioare de om, cele două braţe sunt braţe de om, iar în partea superioară a spătarului sunt modelate nişte urechi late. O canoe împodobită cu tot felul de roţi şi agregate devine, în viziunea haitianului Jean-Camille Nasson, Notre Dames des Graces.

Se poate spune, însă, şi altceva, că unele lucrări ies din categoria curiozităţilor, intrând în cea a  imitaţiilor pretenţioase, cum am arătat în cazurile copiate după Rousseau sau cum este tabloul Last Run of Sap (1954), de la St. Etienne Gallery, care aminteşte izbitor de Peisaj de iarnă al lui Bruegel.

Naivii, folkiştii au o imaginaţie fără limite. Fapt care se poate vedea şi la American Folk Art Museum, care aparţine de MoMA, prezent şi el la acest târg cu un eveniment la Lincoln Center. Outsiderii nu se joacă. Vor să demonstreze că sunt artişti de soi. Totul e formidabil de bine executat, dar o fac  precum nişte meşteşugari. Rezultatul e uneori remarcabil, dar ei nu sunt artişti. Diferenţa constă în aceea că la ei primează execuţia. Mijlocul e mai important decat forma, scopul, ideea sau mesajul. La fel, primează şi materialele cu care lucrează. Nu se poate imagina ce devin niste păpuşi stricate, când sunt echipate atât de ingenios cum se întâmplă la Bourbon-Lally Gallery. Desigur, materialele sunt ordinare, luate de prin tomberoane. Dar sunt folosite şi tehnici noi, insolite, cum face Rembert, combinând “dye on carved and tooled leather” (vopsea pe cioplitură şi echipament de piele tăbăcită). Te contrariază, dar emoţia estetică lipseşte.

Din experienţa mea, care este foarte solidă în materie, arta americană poate fi încadrată în trei mari categorii:

- Arta kitsch, foarte populară

- Experimentele din galerii, accesibile iniţiaţilor

- Marile muzee.

Indiscutabil, efervescenţa este creată de primele două, care sunt de o mare diversitate şi înglobează sute de mii, poate milioane de artişti, dintre care apar marii creatori, cei demni de marile muzee.

Grid Modorcea

New York