Posts Tagged ‘structuralism’

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (22)

Saturday, June 15th, 2013

Istoria ? Nişte straturi sedimentare inimaginabil de groase, formate din dejecţii, apăsându-ne definitiv şi irevocabil pe creieri. De aceea iubesc eu America, fiindcă acolo straturile în chestiune sunt mult mai subţiri decât în restul lumii.

*

Ştiţi ce-i ăla “coprolit”? Ei bine, e un căcat pietrificat, un căcat fosil (de brontozaur, sau de tiranozaur, sau de alte lighioane de-astea străvechi).

Şi mai e ceva: postac pe forumurile ziarelor noastre. E unu’, cică, Saccsiv, o combinaţie incredibilă de To’a’şu’ Gradu’, Camarade Nu Fi Trist şi Călugăru’ Cu P…alma-n Ghips. N-am văzut în viaţa mea rahat mai moţat ca el. Şi mai multilateral dezvoltat. Practic, e imposibil să-ţi dai seama cine-l plăteşte, Putin sau Marele Muftiu al Ierusalimului, aşa-i de ventriloc. Dar, până la urmă, tot a pensionar miroase… cu pensie de zece ori cât a mea, pun pariu…

Azi am băut o bere, cu un prieten, la Scriitori. Adică la terasa de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de pe bulevardul Dacia.

La masa vecină, alţi doi, tot cam de vârsta mea – tineri pensionari, adică. Şi ne-literaţi, cu certitudine, judecând după ce-şi spun :

- Cârciuma asta ar trebui să se numească Groapa Glina, face unul, rotindu-şi privirea în jur.

- Aiurea, îi răspunde celălalt, la Glina se mai găseşte şi câte-un lucru util…

* Glina = groapa de gunoi a Bucureştiului (explicaţie necesară cititorilor mei din Uie)

Trecute vieţi de gioarse şi ciurucuri

(chestii cari au dispărut, s-au dus… de suflet)

- meseria de remaieuză

- idem, de dactilografă

- magnetofonul, pickup-ul, walkman-ul, videoplayer-ul / videorecorder-ul VHS, pager-ul

- structuralismul

- Crucişătorul Potemkin, considerat drept unul dintre cele mai mari 10 filme ale tuturor timpurilor

- peştele de sticlă de pe televizor

Boalele zilei : SIDA şi EBolA