Posts Tagged ‘Poliana Cristescu’

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (92)

Sunday, April 18th, 2021
.
FLOYD - Piteşti

Only black lives matter?

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/rasturnare-de-situatie-in-cazul-barbatului-din-pitesti-mort-in-timpul-interventiei-politistilor-legisti-a-murit-violent-asfixiat-1499521?fbclid=IwAR0l6us2v4gN6I_a-ke5jahpHIOajKnQRWFL2pNDPSEyc_18-vnTy9Qn2uc

*

Am avut parte, cel puţin la unul din “locurile” mele “de muncă“, şi de momente palpitante. În 1969, pe aeroportul Băneasa, am rămas cu gura căscată la vederea unui avion care se credea elicopter. Era vorba de un avionaş sanitar IAR 818, cu motor de Mobra, cum ziceam noi pe atunci – care a decolat de pe pista de iarbă, a Aviasan-ului, situată alături de pista principală. Jucăria aceea uşoară, cu aripi mari de pânză şi cu un motoraş foarte slab, însă capabilă să-şi ia zborul chiar şi de pe un islaz de o sută de metri, cu trei oameni la bord, a decolat regulamentar, cu vântul în faţă. Dar era un vânt prea puternic pentru ea – şi a rămas locului, la vreo cincizeci de metri înălţime, ca un elicopter, câteva secunde bune, timp în care n-a făcut altceva decât să se bâţâie, dând din bot în sus şi-n jos. În fine, pilotul nu şi-a pierdut calmul şi în clipa când vântul a slăbit un pic, a întors şi a şters-o în mare viteză, cu vântul din spate.

Păcat că pe vremea aceea n-aveam camere video şi smartfoane. Aşa ceva nu vezi de două ori în viaţă.

*

Acum vreo douăzeci de ani (nu ştiu dacă nu şi mai spre zilele noastre), hotelul Amiral, cel mai fiţos din Costineşti, găzduia în fiecare vară aşa zisele “cursuri de perfecţionare profesională” ale personalului tuturor autorităţilor din ţara asta, de la ministere până la primării comunale – copiii cuminţi ai Statului, care luau parte la ele, beneficiind de o săptămână-două cu casă-masă-transport gratuite în această încântătoare oază de tinereţe ex-utecistă. Sala de curs, un amfiteatru, avea o latură cu ferestre foarte mari dând spre piscina hotelului.

Într-o dimineaţă, după micul dejun, un subprefect, sau cam aşa ceva, din Moldova i-a cerut voie instructorului să absenteze în ziua aceea, fiindcă trebuia să se prezinte urgent, împreună cu funcţionara care îl însoţea, subalterna lui, la Prefectura din Constanţa, unde aveau de regulat chestiuni administrative urgente.

Acesta le-a dat permisiunea cerută şi şi-a văzut de program. Dar, la un moment dat, aruncând o privire pe fereastră (pupitrul lui fiind plasat pe o mică estradă, ceva mai înaltă decât locurile publicului, care n-aveau vedere spre curtea hotelului), a văzut ceva care i-a tăiat pe loc sonorul. În piscina hotelului se aflau subprefectul şi funcţionara lui, topless.

*

O mamaie de la ţară, când fiul ei a vrut să-i cumpere televizor color, a zis:

- Nu-mi trebuie, mamă, ce să fac eu cu el? să-l văd pă Iliescu în roşu şi verde?

Autentică.

*

Ce e uluitor în toată povestea de la Oneşti e că ministrul de interne i-a “eliberat din funcţie” pe cei doi şăfi, al poliţiei locale şi ai celei judeţene – dar nu de tot, ci dându-le alte slujbe, tot în ministerul acela. Probabil tot de şăfi, că poate s-o mai ivi pe undeva vreo situaţie dintr-asta…

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/momentul-interventiei-in-cazul-dublei-crime-de-la-onesti-o-femeie-le-a-strigat-politistilor-sa-l-lase-in-pace-pe-gheorghe-morosan-1464156

*

Nu ştiu de ce autorităţile nu pomenesc despre unul din motivele esenţiale pentru care se face curăţenie în staţiile de metrou: că acestea mai au şi funcţia de adăposturi antiaeriene. Aceeaşi funcţie pentru care, acum 40-50 de ani, în centrul mai multor oraşe mari din ţară s-au construit la repezeală pasaje pietonale subterane - deşi traficul din zonele cu pricina nu pretindea aşa ceva.

https://ziare.com/ion-radoi/stiri-ion-radoi/catalin-drula-ion-radoi-este-in-spatele-a-ceea-ce-s-a-intamplat-la-metrou-in-2-aprilie-spatiile-comerciale-vor-fi-curatate-1670409

*

Ciomu barim tăia în altă parte.

https://www.antena3.ro/actualitate/barbat-craiova-medicii-au-taiat-carotida-in-loc-de-amigdale-597692.html?fbclid=IwAR1oyMvEGgxqa8f5CCiZDbUvHK7fYSXt-O7VPB9gXcdMKtzPCM0_JNO85cU

*

DIMONSTRĂŢII

PROŞTI DA’ MULŢI

MULŢI DA’ PROŞTI

Gloata, fericită că are pe cine să înjure. Asta-i ţine de foame.

În filmele hollywoodiene de două parale, întotdeauna Răul este un tip, un individ. Ele-i bagă-n cap Bizonului Naţional înstelat şi vărgat că Răul poate fi împuşcat – de unde şi frecventele măceluri în masă din America cea Păcătoasă.

Bizonul Naţional, însă, de la paralela 45 nu trage cu pistolul, ci aruncă cu căcat. Şi mănâncă idem.

Ca întotdeauna în asemenea ocazii, stimulat de ultraromânul Vladimir Putin, el găseşte vinovatul: străinii. Pe Iohannis, Arafat, Clotilde Armand, Maia Morgenstern… De-aia avem douăzecişiceva de mii de morţi… pentru că Arafat! pentru că Voiculescu!

Nu-l duce mintea să-şi imagineze câţi ar fi murit dacă mai era ministru Bănicioiu. Cu Michimaus deasupră-i.

https://ziare.com/stiri/coronavirus/protest-la-piata-victoriei-circa-100-de-persoane-sfideaza-masurile-impuse-de-autoritati-impotriva-covid-19-1611365

*

Sărmanii bătuţi de soartă şi duşi cu muia de către nişte “tribuni” coprofagi ies în stradă să se lupte cu Stăpânirea, care vrea să le pună botniţă. Ca şi cum Stăpânirea i-ar omorî, nu virusul.

*

Toţi crainicii tv spun că cei trei cântăreţi “s-au stins” (de Covid). Dumnezeu să-i odihnească. Pacienţii de la Piatra Neamţ şi Suceava s-au aprins.

De la candele.

https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24710581-cornelia-catanga-nelu-ploiesteanu-gabi-lunca-morti-mare-barosan-luat-piuitul.htm

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/singurul-supravietuitor-al-incendiului-de-la-spitalul-piatra-neamt-se-simte-bine-si-va-fi-externat-1412424

*

7 martie 2021:

Azi am prânzit în oraş, cu prietenii noştri. În total, patru inşi, la Capitol, vizavi de Capşa. Şi în tot restaurantul acela mare, timp de vreo trei ceasuri, noi am fost singurii clienţi.

Apocalipsa, maică!

*

Nu prea mă omor după Dinescu şi nici după bufoneriile lui gastronomice-TV, dar halul curvesc în care i-a fost răstălmăcită vorba aia despre Hitlerjugend mă înfioară.

https://ziaristii.com/ana-blandiana-dezvaluiri-teribile-despre-revolutionarul-mircea-dinescu-hitlerjugend-continuat-tot-mai-furios-sa-bagatelizeze-mortii-si-sa-si-bata-joc-de-aparatorii-lor/

https://www.clujulcultural.ro/cearta-intelectualilor-theodor-paleologu-se-vor-gasi-destui-dusmani-ai-risului-care-sa-ti-conteste-insusi-dreptul-de-a-glumi/

*

Ai văzut, bre popeur, că şi “munca patriotică” a şcolarilor de pe vremea lui Ceaşcă avea un viitor? Nu că adunarea de deşeuri – plastic, maculatură, fier vechi, Victor Ponta etc. – ar fi ceva rău, departe de mine gândul! dar prea am urât-o cu toţii. La fel cum am urât şi sistemele de irigaţii, pe care le-am furat şi distrus – şi petrolul şi aluminiul şi siderurgia, pe care le-am dat de pomană ruşilor…

Post scriptum: doamna Armand să ia urgent legătura cu ex-tovarăşa Poliana Cristescu, fostă preşedintă a Organizaţiei Pionierilor şi Şoimilor Patriei din RSR, care se ocupa cu colectarea de deşeuri dintr-astea şi genera venituri surprinzător de mari (în conturi a căror urmă s-a pierdut exact la fel ca şi cea a conturilor Securităţii etc etc). Ex-tova, fosta noră a lui Nicolae Ceauşescu, este în prezent şefa studioului cinematografic Buftea.

https://www.agerpres.ro/administratie/2021/04/09/clotilde-armand-toate-scolile-din-sectorul-1-vor-avea-un-program-de-colectare-selectiva-a-plasticului–693593

*

Acum câteva zile, am primit de la un cetăţean din Sibiu următorul mesaj:

Felicitări pentru replică,” (nu mai ştiu ce postare a mea pe FB) “poate înjghebăm o colaborare la revista Saeculum. Ce mail aveţi?”

După ce mi-a precizat aşteptările sale, l-am întrebat “Cu cât intenţionaţi să plătiţi un asemenea material?”

Iar răspunsul lui a fost “Revista nu plăteşte drepturi de autor, eu suport cheltuielile cu tehnoredactarea şi tiparul. Voi afla într-o bună zi un sponsor. Nu-i nicio problemă, mergeţi la altă revistă care vă cere bani pentru a publica, tot aşa cum se procedează şi cu tipărirea cărţilor.”

Mai întâi şi-ntâi: cine i-o fi spus lui că eu vreau “să merg” la vreo revistă?

Iar pentru cine nu ştie: Ion Dur, că aşa îl cheamă pe ipochimen, este un fost profesor de “socialism ştiinţific” din judeţul Dolj, absolvent de Filosofie din vremea când la facultatea aceea intrai numai cu acordul Judeţenei PCR, emigrat mai apoi la Sibiu, unde scoate publicaţiunea susmenţionată. Am răsfoit un număr al acesteia – jalnic.

…Şi vrea să mă publice pe mine, gratis.

*

Toţi oamenii au gură, toţi oamenii au cur. Nu toţi oamenii au creier.

DAR TOŢI AU OPINII

https://www.aktual24.ro/sosoaca-si-a-facut-site-de-stiri-arata-halucinant-mesaje-in-vietnameza-fonturi-imposibile-denumire-in-engleza/

.

Counter instalat la 25 iulie 2022



CHIX

Sunday, February 22nd, 2015

PLACIDO

dialogurile 100% platonice ale unor beţivi bătrâni în prezenţa unui cotoi abstinent care are şi el părerile lui

- fragment -

În ultimii ani, însă, nu s-ar mai fi putut spune că Sanda era inutilă, că lua o leafă degeaba. Începând din 1985, în fiecare vară, ea a făcut parte din marele colectiv de pregătire a grandiosului spectacol de douăzecişitrei august. „Consideraţi-vă activişti pe perioada acestei tabere”, le spuneau adevăraţii activişti, cei care urmau să ia câte-o primă de zece-douăzeci-treizeci de mii de lei după isprăvirea cu bine a Grandiosului şi nu mai călcau pe acolo până la data spectacolului – iar tabăra era cea a pionierilor (căci mai exista una, paralelă, a uteciştilor), organizată cu câteva mii de copii aduşi de prin toată ţara şi cazaţi în internatele bucureştene.

Deosebirea între profesorii suplinitori de pe la Casele Pionierilor şi activiştii veritabili consta, mai întâi, în suma primită. Suplinitorii încasau, teoretic, pentru asta o primă de o mie de lei, din care li se reţineau opt sute pentru mâncare, căci erau consemnaţi cu acea ocazie, timp de o lună şi mai bine, în internatele acelea, unde îşi petreceau şi nopţile, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei erau bucureşteni. În plus, suplinitorii erau cam singurii oameni ai muncii care aveau contracte de muncă temporare, pe durată determinată, cum li se spunea în termeni tehnici. Aşa că, atunci când te săturai de câte unul, nu era nevoie să-i „desfaci” contractul de muncă, un proces oarecum mai anevoios, ci era suficient să nu-i mai semnezi reînnoirea, la întâi august, ceea ce era infinit mai simplu. Asta îi făcea pe cei în cauză extrem de cuminţi şi de ascultători.

În ce-i privea pe copii, atât pe cei din Bucureşti, cât şi pe cei aduşi cu trenul, cu vagoane speciale, din ţară, ei erau mai degrabă veseli şi tratau toată afacerea ca pe o excursie, sau ca pe o ieşire la discotecă. În fond, pentru copii, chiar asta şi era. Dar, fireşte, numai dacă facem abstracţie de cele şase ore zilnice de repetiţii pe stadion, coordonate din pâdevî artistic de Hero Lupescu şi de Sergiu Anghel, în soarele lui iulie şi fără şepcuţe, căci pe acelea Cooperativa Arta Şepcuţelor nu reuşea să le livreze decât pe la sfârşitul perioadei de pregătire. Cu toate că mulţi leşinau şi unii mai făceau crize de epilepsie, în general se simţeau bine după aceea, iar după prânz, uitau automat de neplăcerile primei părţi a zilei. Din fericire, timp de cinci ani, la Douăştrei August nu se înregistrase nici un deces (a fost unul, dar la Polivalentă, prin mai optzecişişase, în pregătirea unui 1 Iunie cu Tovarăşul şi Tovarăşa, când o enormă boxă de amplificare agăţată de plafon a căzut peste doi copii, pe unul omorându-l şi celălalt rămânând fără un picior, iar părinţii nu s-au dus cu toporul peste cei vinovaţi de asta şi din câte ştia Sanda, nici vreo reclamaţie n-au făcut, cine ştie, poate că li s-a dat apartament sau butelie de aragaz şi şi-au ţinut dracului gura, mai zicea ea).

O singură dată asistase Sanda la o împotrivire. Era o fetiţă de clasa a şasea, de la Sibiu, care a cerut insistent, chiar foarte insistent, plângând şi făcând gălăgie câteva zile la rând, să plece acasă. În cele din urmă, n-au avut încotro, l-au sunat pe tatăl ei, care a venit în aceeaşi seară. În discuţia care a avut loc la Comandament, fiind întrebată despre motiv, fetiţa a spus că nu vrea să mai stea pentru că nu e nevoie de ea acolo: ea trebuie să deschidă gura prefăcându-se a cânta, iar sunetul vine, de fapt, de la difuzoare. „Altcineva cântă, nu noi” a spus ea. Tovarăşii din conducerea taberei au amuţit, la aşa ceva n-ai ce să răspunzi. L-au luat deoparte pe tatăl ei şi i-au explicat răbdător că nu trebuie să se pună la mintea unui copil care n-a fost educat corespunzător – şi are şi el o răspundere în sensul acesta – că fetiţa poate să plece, dar să nu se mire dacă în viitor vor avea şi ea şi părinţii ei de suportat anumite consecinţe ş.a.m.d. Cu toate astea, omul şi-a luat copilul şi a plecat.

În rest, copiii erau veseli, mai ales că mâncarea era cea mai bună care se putea imagina în România de atunci, dar nu asta îi seducea pe ei, ci sticla zilnică de Pepsi şi micuţa ciocolată chinezească aferentă, o tabletă de patruzeci de grame. Cu astea, copiii de atunci erau fericiţi.

Cât despre mâncare, acesteia, într-adevăr, nu i se putea reproşa nimic (decât, eventual, că era cam fadă, totul fiind preparat, din considerente antiepidemice, numai prin fierbere, iar fructele şi verdeţurile proaspete lipsind, din aceleaşi motive). Ea era alcătuită, în primul rând, din porţii consistente de pulpă de vită şi de porc, douăştreiaugustul intrând în categoria „tabără de muncă”, iar carnea nefiind mai veche de o zi şi provenind din crescătoria Gospodăriei de Partid de la ferma 30 Decembrie, care dădea de mâncare numai grangurilor din C.C. şi lui Ceauşescu însuşi. În plus, acolo au făcut cunoştinţă mulţi dintre aceşti copii (care nu erau nicidecum ai barosanilor vremii, ci ai „clasei muncitoare” propriu zise, copii crescuţi „la bloc” şi hrăniţi cu ce se găsea la Alimentara) cu produse exotice precum caşcavalul şi untul veritabil – toate astea, la discreţie.

Iar ei, paradoxal, nu le mâncau. Sanda, care s-a ocupat întotdeauna de cazări, dar la ora mesei trebuia să se afle printre copii, la cantină, a văzut mulţi care mâncau garnitura de cartofi fierţi şi nu se atingeau de carne, sau abia de ciuguleau din ea. Întrebaţi, copiii firavi de-i bătea vântul răspundeau „pentru că nu e bună”. Cum nu e bună?! „Nu-mi place” răspundeau ei.

Sandei i-a trebuit un timp ca să-şi dea seama ce însemnau răspunsurile acestea: copiii aceia subnutriţi de prin Vaslui sau Simeria sau Medgidia nu erau obişnuiţi cu gustul cărnii şi nici al vreunor brânzeturi mai de Doamne ajută. După ieşirea din sala de mese, dădeau fuga la chioşcul din curte şi-şi cumpărau nişte napolitane nenorocite, de cinci la leu. Alea le ţinuseră de foame toată viaţa lor de până atunci, cu alea erau obişnuiţi, alea însemnau mâncare pentru ei.

Sanda susţine că, de când a înţeles ce vor să spună copiii prin „nu e bună”, şi-a luat rolul în serios şi a început să se plimbe printre mese, făcând militărie cu copiii: „mănâncă toată carnea, cartofii poţi să-i laşi în farfurie”, le-ar fi spus ea. Şi adaugă că nu erau mulţi profesori care să facă asta.

Era atât de multă mâncare încât am înţeles cum urma să arate comunismul promis, zice ea. Adică, era atâta încât mai ajungea destulă şi la copii, după ce păduchii – bucătărese, femei de serviciu, directori de Case ale Pionierilor, activişti de pe la sector – plecau cu sacoşele şi portbagajele pline. A mai rămas caşcaval chiar şi după ce Szöke Oszkar, unul dintre adjuncţii Polianei, a umplut microbuzul Consiliului Naţional şi a plecat cu el, fără să semneze undeva de primire. La urma urmei, şi el şi colegii lui, activiştii din Consiliu, aveau copii, tot la copii ajungea caşcavalul. Iar directorul ei, care era, în toate taberele de Douăştrei August, şef de cantină, venea dimineaţa cu Dacia proprie – cu remorcă. Şi-a cumpărat remorca pentru tabără. Ajuta şi el cu ce putea, stăteam destul de prost la capitolul mijloace de transport.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com