Posts Tagged ‘poeme’

Sorin Szucs. VIZIUNE

Sunday, April 5th, 2009

Sorin Szucs

.

s-a născut în 1974 la Bucureşti (în cartierul Balta Albă-Titan, unde se petrece o mare parte din acţiunea romanelor lui Radu Aldulescu), într-o familie cu origini transilvane; urmează studii universitare la Bucureşti, finalizate cu o licenţă în Drept, în 1998; în afara studiilor juridice, audiază cursuri de istoria şi teoria artei, filosofie şi literatură comparată, în acelaşi centru universitar; în prezent, lucrează ca bibliotecar; în viaţa particulară militează pentru o nouă cultură ecologică şi pentru drepturile animalelor.

.
Pentru I. totul, restul şi tăcerea

Text 1

în loc încăpere nevăzut

memorie

mami şi tati

joacă roluri

din loc

neîngrădinuit

copil

prinţ de aer

priveşte

pe gaura unei chei care nu există

şi nu poate

fi

hotărât

Text 2

pe mine două rele m-au pierdut

poezia şi încă unul

despre poesziea nu se poate vorbi a

despre acesta din urmă

se vorbeşte

tot

timpul

Text 4

suntem în cameră

stăm pe paturile noastre

după amiază soare afară ferestre banale puţin

murdare

la ce vârstă ai făcut sex prima oară

la şaisprezece ani

particule de praf plutesc în razele amestecate de lumină

nu e nimeni ascuns după nici o pierdea

nu se simte nicio privire

sunt cam somnolent

în vis corpurile sunt atât de albe

dar atât de puţin geometrice

mai ştim să facem şi altceva în afară de sex

ce ar fi să ne facem un loc al nostru

cum vrei tu imaginar real

fără nicio diferenţă

mare nostrum locus amoenoustrumus

pot să-ţi ating puţin umbra

puţină muzică de cameră face totdeauna bine

nu poate face nimic rău

e exact ca un suflet

indicaţiile de regie si de orice alt fel uneori lipsesc

alteori e mai bine să lipsească

oricum m-am cam săturat

de jocul asta de-a gustul de-a ghicitul sexului după gust

mai bine să lăsăm la vedere o minciună banală

care sa fie ca şi cum ar fi - aşadar ficţiune

iată - sufletul are consistenţa muzicii de cameră

şi acum să schimbăm locurile

mă bucur că după tot ce s-a întâmplat

tot te gândeşti să faci ceva

eu o să aştept

să îmi spui

Text 5

aveţi un foc

nu vă supăraţi vă rog frumos

aveţi cumva din întâmplare un foc

nu nu mulţumesc nici eu nu fumez

am aici un mic rug

aveţi amabilitatea de a îmi permite să aprind şi eu

numai puţin vă rog să îmi daţi voie de al meu propriu vis

mistuit să mă vaiet

pe al meu propriu rug să mă topesc în flăcări

problema e că de la pastile

nu prea mai visez şi s-a dus dracu şi rapiţă şi cânepă şi iarbă şi tot

toată poşirca de doi bani pe care o găsesc pe ici pe colo

nu mă ajută la nimic

şi în timpul ăsta ca un făcut

totul se mişcă

şi totuşi stă

degeaba

şi totuşi se mişcă

în toate părţile

eppur si muove

nimic nu e clar totul e amestecat

elementare pulberi lichid alcool si vegetal fum plante şi oameni

ca un făcut

orice boschet

isbucneşte în lacrimi

apoi în flăcări

şi apoi incaepe

să vorbească singur

de câte ori mă apropii

căutând un loc

să fac cele cu voie şi cele fără de voie

adică nevoiele

de la atâta alcool

printre atâtea tufe în flăcări

tot o să mă contaminez

până la urmă

prin empatie simpatie

cum vă place

şi o să fiu o ardere

de un miros

nesuferit

celui care metabolizează

durere şi suferinţă

excremând

pâine şi apă

convertibile în carne şi sânge sau vin

la cererea publicului

spectator ascultător

telespectator şi radioascultător

mai am o singură rugăminte

apropo: vă puteţi servi

cu orice doriţi

luaţi mancaţi beţi

dacă staţi până la final

când termină de repetat

actorii

spectacolul

vă rog să strângeţi ce rămâne

din această ardere

care nu va fi de tot

pentru că nu are

de ce

şi să duceţi mamei

ca sa pună la flori

Text 6

în fiecare zi

urc acest munte

în fiecare zi

vorbesc în pustiu

joc zaruri mă spăl pe mâini şi pe dinţi

în fiecare zi

ascult cum plouă

şi beau otravă la întâmplare de oricare oricât găsesc

pentru că nu pot suporta durerea

că orice s-ar putea întâmpla numai să nu ne cunoaştem

niciodată

Text 7

atât de singur printre aceste flori

îngheţate în frigul din zori

privirea păstrează amintirea

rondului de noapte

de după spectacole de mereu aseară

unele lucruri nu ne sunt decât refuzate

aleile parcului sunt pustii la ora asta

grădina este peste drum

nu trece nimeni

în lac apa stă

Text 8

oare

ne cunoaşte

zeul

care

ne desparte

Text 9

dimineaţa

prezenţa ta

nu va mai fi nimic din ceea ce a fost

înainte

după noaptea cu tine

totul s-a depărtat

toate elementele s-au despărţit

şi au rămas separate

acum e calm

lumile s-au liniştit

pânza a fost ţesută şi sfâşiată

în urma privirii

acum cât tu încă dormi

şi lumea nu a început încă

te pot privi

aşa cum eşti

Text 10

vom avea timp pentru noi

chiar dacă unora nu le convine asta

ne vom odihni şi nu cândva ci chiar acum

vom întrerupe ce nu ne convine

şi vom fi cum vrem noi pescăruş insecte orice

ne vom metamorfoza

însă atât de gentil

încât nobili burghezi proletari artişti filosofi şi specii

ne vor invidia

şi vor încerca să privească peste gard

înăuntru

în timp ce noi, ei bine în timp ce

we walk in a gentle garden

we walk in so gentle this very garden

Text 11

sfârşit de dimineaţă

în cartier

lângă piaţă

un copil atârnă inert într-un leagăn

în locul de joacă

amenajat de comunitate

alţi câţiva sunt de vânzare

puţin mai încolo

nu prea e nimeni pe aici

în locurile de joacă

aici am copilărit eu

pe vremea mea era altfel

noi am învăţat să facem sex

fără să ştim ce înseamnă

fără să vorbim cu nimeni sau între noi

nu am făcut niciodată sex

cum nu am vorbit niciodată

cu o persoană adultă care să înţeleagă ceva

apoi

după un timp

am început

să uităm

şi am uitat

ce am făcut şi restul

după aceea am auzit

vorbindu-se

că sexul nu înseamnă nimic

acum scriu un jurnal

Text 12

o felie de pizza

un pahar de suc

acela care va întinde mâna

după tubul cu suc de roşii

odată cu mine

mă va vinde

nu mă interesează nimic

mă întreb continuu unde eşti

ce faci

femei zburătoare opresc

la semafor pe bulevard

şi îşi aranjează troleele

cea care îmi spală picioarele

îmi face cu ochiul

şi îmi arată

un copil care fumează lângă bar

liniile palmei tale

sunt mai tăcute ca oricând

liniile palmelor tale

şi relieful norilor

în seara în care aş întreba

orice pe oricine

numai să aflu despre tine

Text 13

poetul nu e decât un şir de caractere

secvenţe numerice

unde luminoase

poetul e o aglomerare de celule

de cenuşă de materie

cenuşie

poemul e un cod

punct doc

.doc

il putem salva in ce format vrem

din ce perioadă vrem

să pornim radioul

să privim la teve teorii despre istoria literaturii

orice am face

we can ride but we cannot hide

cultura asta e ca o boală

se raspandeste

peste tot

Text 14

sâmbătă dimineaţa

beau un ceai searbăd

în cămăruţa pustie

şi scriu false poeme

gândindu-mă că or să-ţi placă ţie

că o să ţi le citesc de pe nişte foi

iar tu te vei plictisi

mă vei mângâia pe cap

vei lua foile şi le vei arunca

pe jos

împrăştiate ca să ne putem

tăvăli pe ele râzând

înainte ca tu să mă iei în braţe

să mă ţii mult strâns îndelung

aproape

până când nu mă voi mai simţi

un copil singur stingher şi rătăcit

care nu are curajul

să scrie poeme adevărate

Text 15

am făcut dragoste atât de trist

apoi ea nu mi-a mai vorbit niciodată

când era încă în braţele mele

mi-a spus că va trebui să ne cunoaştem

acum trebuie să ne cunoaştem

o să ne ia ceva timp să ne obişnuim

unul cu altul

nu am putut să nu văd urmele tristeţei mele

pe trupul ei iar ea şi-a dat seama de tot

când am plecat a spus

aproape murmurat

e aşa de târziu

nu a vrut s-o conduc

am ieşit puţin cu ea până la stradă şi am intrat înapoi în casă

tata m-a întrebat

tu o cunoşti pe fata asta

i-am făcut şi ei pantofii

nici nu mi-am dat seama că sunt ai ei

are nişte pantofi săraca…

am făcut toţi pantofii pe care i-am găsit

apoi tata nu a mai spus nimic

ea nu m-a mai căutat

niciodată

Euromuseum nr. 6/2008, pag. 77

astăzi de dimineaţă, foarte devreme, pe o stradă pustie, în cartier, am văzut-o pe Fecioara Maria. venea la serviciu;

era cu Pruncul de mână; i-am văzut de departe şi i-am recunoscut imediat; deşi se îngânau ziua cu noaptea şi noaptea cu ziua, întunericul se cumpănea cu lumina, era o atmosferă de clarobscur şi aşa mai departe, nu era nici urmă de vreun înger prin zonă

Fecioara cu Pruncul erau singuri

mergeau pe strada pustie, pe lângă parc şi, la un moment dat, au intrat pe poarta bisericii din parc

m-am grăbit într-acolo, să văd ce fac

am ajuns la poarta bisericii, am intrat în curte şi m-am uitat după ei

intraseră în biserică, uşa era deschisă

nu mai era nimeni prin preajmă

cum am spus – era foarte devreme

aşadar Fecioara avusese cheile şi descuiase

acum erau înăuntru

eu am rămas la intrare, în pridvor, privindu-i prin uşa rămasă deschisă

ei îşi vedeau de treabă fără să mă observe sau fără să îmi acorde atenţie

nu păreau deranjaţi de prezenţa mea

deodată, nu ştiu de ce, mi-a trecut prin cap că Fecioara vine cu Pruncul la serviciu pentru că nu are cu cine să-l lase

nu are cine să aibă grijă de el cât e ea la muncă

câte mame nu sunt în situaţia asta

mi-a răsunat în minte o replică auzită de atâtea ori

apoi am alungat gândurile

toate

şi am continuat să privesc

să văd ce fac cei doi

fecioara făcea curăţenie

îşi lăsase bagajul, sacoşa de rafie cu care venise, pe unul dintre scaunele de lângă intrare şi mătura podeaua

după ce a terminat de măturat, a scos două prosoape din dulapul de lângă masa cu lumânări de vânzare, a ieşit în pridvor şi le-a întins pe cele două mese de aici

în tot acest timp nu mi-a acordat nicio atenţie

deşi a trecut pe lângă mine

se comporta de parcă nu aş fi fost acolo

sau nu ar fi contat că sunt

când a intrat înapoi a lăsat amândouă uşile mari de la intrare deschise

poate şi pentru a se aerisi în interior

m-am uitat după prunc şi am observat că se juca printre scaunele de la strană cu câteva resturi de lumânări

apoi fecioara a luat o cutie de chibrituri şi a început să cureţe şi să aprindă fiecare candelă

pruncul o urma râzând de câte ori ea scăpăra câte un chibrit

cum stăteam în uşă am observat că încep să vine primele babe

pentru slujbă

mai întâi trei

apoi încă două

apoi un moş în baston, care mi-a întins mâna să-l ajut să urce treptele de la intrare

fecioara terminase de aranjat şi se aşezase cu pruncul pe unul din scaunele de la măsuţa cu lumânări de la intrare

i-a scos puloverul şi l-a pus în sacoşa de rafie, apoi i-a şters nasul cu o batistă mototolită şi i-a dat o sticlă de plastic, de jumătate de litru, cu ceai, din care pruncul a băut puţin şi a lăsat-o pe masă după aceea

babele şi moşul au trecut pe lângă ei şi s-au dus să se închine la icoane, au luat la rând icoanele închinându-se, făcând mătănii şi sărutând de zor imaginile fecioarei cu pruncul şi ale sfinţilor

priveam fără să mă mişc

fără să scot o vorbă

de fapt nimeni nu scotea nicio vorbă

nimeni nu privea spre ceilalţi

eu eram singurul care se uita la ceilalţi

şi nu făcea nimic

la foarte scurt timp, în vreme ce bătrânii continuau cu închinatul, pe uşa laterală a intrat preotul

venea de acasă, din blocul de peste drum

îl ştiam din vedere; vecin de cartier

bătrânii s-au grăbit să-i sărute mâna

iar el i-a binecuvântat bolborosind ceva

şi-a lăsat geanta pe unul din scaunele de la strană şi s-a grăbit spre altar

în drum s-a împiedicat şi a ridicat cu piciorul colţul unuia dintre covoare, dar nu s-a oprit să-l aşeze la loc

fecioara a observat şi s-a ridicat pornind într-acolo

în acel moment în mintea mea s-a întâmplat ceva ciudat

am fost ispitit ca în locul adevărului să spun o poveste

mi-a venit dintr-o dată ideea că ar trebui să scriu despre tot ce se întâmplă acolo, să vorbesc despre lucrurile incredibile la care sunt martor

imagini închipuite se învălmăşeau din ce în ce mai rapid şi se conturase, apăruse şi povestea

se făcea că preotul venea şi îi reproşa ceva fecioarei, ceva ce nu făcuse bine, iar babele şi moşul, care între timp se aşezaseră pe scaunele de la strană, se uitatu urât

apoi fecioara venea la scaunul unde lăsase pruncul şi preotul i-ar fi vorbit oarecum nervos cerându-i să aducă un lucru de undeva de afară şi întrebând nemulţumit de ce nu este totul gata, iar aici urma să mai compun ceva… a! mi-am amintit: în povestea imaginară preotul ar fi reproşat fecioarei că nu este schimbată apa în glastrele/vazele cu flori de la ferestre şi că pruncul nu şi-a luat resturile cu lumânări cu care se jucase, ci le-ar fi uitat pe un scaun la strană

apoi nu îmi mai aduc aminte exact, dar urmau să mai apară nişte chestii livreşti, inteligente, inventate de mine, după moda scriitorilor culţi şi rafinaţi de care am învăţat la şcoală şi pe care îi admiră toată lumea, şi toate elementele imaginare urmau să fie savant dozate, cum se învaţă la teoria literaturii, pentru a încânta lectorii - pentru că tuturor le plac poveştile şi totul este să ştii să spui poveşti frumoase sau să spui frumos poveşti, fiindcă toată lumea îşi doreşte poveşti, nu e aşa…

mintea mea continua să desfăşoare imagini şi cuvinte cu o viteză tot mai mare

eram puţin ameţit din cauza asta

amintiri se amestecau cu închipuiri, imagini vechi cu cuvinte auzite la alţii, lucruri de la şcoală, din cărţi, din filme de peste tot se suprapuneau în infinite variante ale poveştii minunate pe care urma să o obţin folosindu-mă de oportunitatea extraordinară ce mi se oferise şi pe care era păcat să o pierd

în secundar începuseră să apară şi gânduri despre ce voi face cu povestea, cum o voi da prietenilor, cunoscuţilor, cum va fi ea lecturată şi receptată şi ce se va întâmpla după aceea, ce vor crede lectorii despre mine…

ar fi putut fi chiar şi un scenariu şi apoi eu … cu povestea asta… putea fi un succes…

totul se rotea din ce în ce mai repede în timp ce stăteam la locul meu în pridvor, la intrare privind înăuntru

fecioara ajunsese la covorul de care se împiedicase preotul

s-a aplecat şi a îndreptat încet cu mâna colţul covorului, punându-l în ordine.

apoi s-a ridicat s-a îndreptat s-a întors şi a privit spre intrare

m-a privit în ochi

m-a văzut şi m-a privit

s-a uitat exact la mine

ameţeala imaginile gândurile povestea inventată confuzia închipuirile şi tot ce mă tulbura au dispărut în mai puţin de o clipă

dintr-o dată ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată mintea mea era completă clară şi în perfect echilibru

am observat că pruncul aţipise pe scaun

în acea clipă

din locul ei din mijlocul bisericii

învăluită în lumina dimineţii

care pătrundea prin uşile pe care ea le deschisese puţin mai devreme

fecioara m-a privit în ochi

şi mi-a zâmbit

şi atunci

am înţeles